Anulare act administrativ fiscal. Decizia 646/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 646/CA
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc
Judecător - - -
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentele Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale în contradictoriu cu intimata, având ca obiect anulare act administrativ - recurs împotriva sentinței civile nr.385/CA/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, sun lipsă reprezentanții părților din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier, referat din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 16 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre, și că, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 23 2009.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursurilor de față.
Prin sentința civilă nr. 385/CA/ din 19 mai 2009, Tribunalul Iașia admis acțiunea formulată de reclamanta - " " SRL I, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Finanțelor Publice a Județului I și Direcția Regională pentru Accize și operațiuni Vamale I dispunând anularea deciziei nr. 108 din 26.05.2004, emisă de I și, în parte, a procesului verbal de control încheiat la data de 1.10.3003, de către I, cu privire la sumele constatate ca fiind datorate de către - SRL, respectiv 59.901,40 lei reprezentând taxe vamale, 981,60 lei reprezentând comision vamal și 48.682 lei reprezentând TVA, obligând pe pârâți să plătească reclamantei suma de 1539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal de control nr.16660 din 1.10.2003, Direcția Regională Vamală Ias tabilit, în sarcina reclamantei - SRL, obligația de plată a unei taxe vamale în cuantum de 589.014.360 lei, a comisionului vamal în cuantum de 9.816.906 lei, a TVA în cuantum e 486.820.368 lei, precum și a unei amenzi în cuantum de 25.000.000 lei, reținându-se că, din declarația administratorului, rezultă că autocamionul marca cu numărul de înmatriculare 885 și remorca având numărul de înmatriculare 651 au intrat în România la data de 6.03.2002 prin, în timp ce autocamionul cu nr. de înmatriculare 378 fost introdus pe teritoriul României în cursul anului 2001, sau 2002.
S-a mai reținut că, în timpul staționării pe teritoriul României autocamioanele menționate, precum și remorca au fost folosite de către - SRL, care și-a schimbat denumirea în - SRL, pentru transportul buștenilor, conform avizelor de expediție și a foilor de însoțire menționate în procesele verbale încheiate la datele de 15.07.2003, 16.07.2007 și 11.07.2003 de către lucrătorii din cadrul Serviciului Poliției Economico-Financiare din
Prima instanță a reținut de asemenea, că prin actele contestate, s-a stabilit că la intrarea în țară, autocamioanele au beneficiat de regimul de admitere temporară cu exonerarea parțială a taxelor vamale și a altor drepturi de import, că, în momentul folosirii acestora pe teritoriul României, de către - SRL, urma să se solicite acordarea unui nou regim vamal, conform art. 93 din Codul vamal, și, că, deoarece SRL nu a respectat obligațiile și condițiile stipulate de art. 285 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, aprobat prin nr.HG 1114/2001, cu privire la derularea regimului vamal de admitere temporară, s-a născut prezenta datorie vamală, în conformitate cu art. 144 alin. 1 lit. b) din Codul vamal.
S-a mai constatat că întrucât nu s-a putut stabili cu exactitate momentul nașterii datoriei vamale, în baza art. 148 alin. 2 din Codul vamal, datoria vamală a fost calculată de la data de 1.10.2003, că, prin decizia nr. 218/9.12.2003, Ias uspendat soluționarea contestației, până la pronunțarea unei soluții definitive în latura penală, că procedura administrativă a fost reluată după încetarea motivului care a determinat suspendarea și că, prin decizia nr. 108 din 26 mai 2004, Iar espins contestația formulată de - SRL pentru suma totală de 1.085.651.634 lei, în condițiile în care, prin rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, la data de 7.04.2004, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui, administratorul - SRL, pentru fapta prevăzută de art. 302 Cod penal, reținându-se că fratele învinuitului, este cel care a introdus vehiculele în cauză în România și că la Biroul Vamal nu s-a depus nici o cerere în vederea eliberării autorizației de admitere temporară a acestor mijloace de transport.
Reținând că a folosit vehiculele respective pentru transportul unor bușteni, prima instanță a apreciat că administratorul - SRL nu are calitatea de importator al acestora, el folosindu-le doar în timp ce se aflau sub un regim de admitere temporară, cu acordul titularului regim ului vamal suspensiv.
S-a mai reținut că față de, autoritatea competentă putea reține doar săvârșirea contravenției prevăzute de art. 386 lit. j) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, și că, întrucât nu este titularul bunului și nici nu a introdus în țară aceste bunuri, el nu poate fi obligat la plata sumei de 108.565,16 lei, motive pentru care acțiunea a fost admisă, dispunându-se anularea actelor administrativ-fiscale contestate.
Împotriva acestei sentințe au introdus recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că s-a ignorat faptul că obiectul contestației se referea doar la valorile în vamă a bunurilor importate pe baza cărora s-a calculat datoria vamală, apreciindu-se că acestea "au fost stabilite greșit, fiind mai mari decât cele reale," și că prin decizia nr. 108/2004 I s-a pronunțat doar în ceea ce privește motivele și solicitarea făcută de contestator prin "obiecțiunile la procesul verbal încheiat la data de 1.10.2003" și că în mod greșit s-a reținut că obligația de plată a taxelor vamale revenea numitului, din moment ce obligația a fost stabilită în sarcina - SRL, în con siderarea faptului că aceasta s-a folosit în interesul său de vehiculele în cauză, pe o perioadă de circa 2 ani, încălcându-se astfel dispozițiile art. 285 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, sancțiunea contravențională aplicată neputând avea nici o înrâurire în ceea ce privește datoria vamală.
Intimata - SRL, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursurilor, invocând excepția tardivității recursului introdus de pârâta I și susținând că obligarea sa la plata sumei de 1.085.651.634 lei este nejustificată, întrucât societatea nu a importat aceste vehicule, nu a dobândit dreptul de proprietate asupra lor, prin acte de înstrăinare valabile, și că adevăratul importator este, pe numele căruia bunurile sunt înregistrate în Republica
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată ca fiind necontestat faptul că cele două autocamioane și remorca sunt înmatriculate în Republica M, că ele au fost introduse în România fără a se fi întocmit vreo declarație vamală, că bunurile au beneficiat de regimul de admitere temporară, cu exonerarea totală a taxelor vamale și a altor drepturi de import, că ele au fost folosite pe teritoriul României de către - SRL și că utilizatorul intern nu a solicitat acordarea unui nou regim vamal, în condițiile stabilite de art. 93 din Legea nr. 141/1997, fapt ce a determinat autoritatea vamală să dispună, din oficiu, încheierea regimului vamal suspensiv și trecerea bunurilor sunt un alt regim vamal, plecându-se de la constatarea că simplul fapt al folosirii dă naștere la datoria vamală începând cu data de 1.10.2003.
Este de asemenea necontestat faptul că, prin contestația înregistrată sub nr. 21699 din 13.10.2003, - SRL a formulat obiecțiuni doar cu privire la cuantumul valorii în vamă a bunurilor introduse în România, considerând că datoria a fost greșit stabilită, prin luarea în calcul a unor valori mai mari decât cele reale, și că organul competent să soluționeze contestația s-a pronunțat doar cu privire la acest motiv, invocat prin contestație, făcând aplicațiunea art. 2 din Ordinul nr.687/2001 emis de ministerul finanțelor.
Cum obligația vamală a fost stabilită în sarcina - SRL, iar contestația a fost formulată tot de această persoană juridică, în legătură cu care I s-a pronunțat prin decizia nr. 108 din 26 mai 2004, prima instanță nu avea nici un temei de fapt și de drept care să-i permită soluționarea cauzei plecând de la cercetarea faptelor administratorului societății comerciale menționate, și mai ales să tragă concluzii cu privire la raportul vamal dedus judecății, născut din faptul folosirii de către - SRL a celor trei vehicule înmatriculate în Republica M prin prisma actelor și faptelor unor persoane fizice raport față de care atât cât și trebuie considerați terți, in dependent de concluziile și măsurile dispuse de organul de urmărire penală.
Ceea ce nu a sesizat prima instanță este faptul că raportul juridic dedus judecății este guvernat de dispozițiile nr.OG 92/2003 și că, potrivit art. 213 din acest act normativ, soluționarea contestației se face exclusiv în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate și de documentele existente la dosarul cauzei.
Dacă alin. 1 al art. 213 Cod procedură fiscală stabilește în mod imperativ, că "soluționarea contestației se face în limitele sesizării", era procedural ca și controlul de legalitate al deciziei emise pentru soluționarea contestației să se realizeze, conform art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003, tot în limitele date de contestația cer s-a formulat, neputându-se aduce în discuție, în faza controlului judecătoresc, alte chestiuni decât cele care au făcut obiectul sesizării organului administrativ, cu atribuții de control și asupra cărora acesta s-a pronunțat, în condițiile prevăzute de art. 210 și art. 211 Cod procedură fiscală.
Ca atare, cercetarea oricăror alte chestiuni decât cele referitoare la valoarea în vamă a bunurilor, pe baza căreia a fost stabilită datoria vamală, nu era admisibilă, întrucât ele nu au făcut obiectul contestației și depășesc limitele impuse de OG92/2003 în exercitarea controlului administrativ și a controlului de legalitate exercitat de instanțele judecătorești, control în cadrul căruia cei în drept trebuie să se pronunțe exclusiv cu privire la situația de fapt și de drept reținută prin contestație și prin decizia de soluționare a contestației, și la măsurile decurgând din aceasta.
Mai mult decât atât, preocupându-se cu precădere de aspectele ce țin de latura penală, prima instanță a ignorat faptul că, în cauză, calitatea de importator a - SRL nu decurge din faptul că ar fi introdus bunurile în România, că ar fi proprietara acestora ori de faptul că ea nu a fost implicată în operațiuni vamale specifice, ci de faptul că s-a folosit în mod necontestat, de aceste bunuri, în scop comercial, și că nu a înștiințat autoritățile vamale despre modificările care influențau derularea operațiunii aflate sub regimul vamal aprobat, astfel cum art. 93 din Codul vamal o obligau.
Ori, atâta timp cât condițiile cerute de art. 285 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, aprobate prin nr.HG 1114/2001 nu au mai fost respectate, reclamanta preluând bunurile și utilizându-le în scop comercial, autoritatea vamală a fost în drept să constate că a fost încălcat regimul de admitere temporară cu exonerarea totală a plății taxelor vamale și să procedeze conform dispozițiilor art. 95 alin. 2 din Legea nr. 141/1997 plasând bunurile sub un regim vamal corespunzător modului în care ele au fost folosite pe teritoriul României.
Ca atare, constatând că s-a făcut o greșită aplicare a legii și că reclamanta rămâne singura răspunzătoare de toate consecințele decurgând din faptul folosirii în scop comercial a unor autovehicule înmatriculate în străinătate, fără să fi cerut plasarea lor sub un alt regim vamal decât cel primit la momentul introducerii bunurilor pe teritoriul României, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursurile pârâtelor, în sensul că va modifica în tot hotărârea atacată și, în fond, va respinge acțiunea în anulare promovată de reclamantă, constatând totodată că, întrucât termenul de introducere a cererii de recurs, de către pârâta I, s-a împlinit într-o zi nelucrătoare, respectiv în data de sâmbătă 25 iulie 2007, cererea expediată la data de 27 iulie 2007, prin Oficiul Poștal I 6, se consideră a fi formulată în termen, conform art. 101 alin. 5 Cod procedură civilă.
PWNTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului declarat de pârâta V
Admite recursul introdus de Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale împotriva sentinței civile nr.385/CA din 19.05.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în tot.
În fond, respinge acțiunea în anulare introdusă de reclamanta - " " SRL I, în contradictor cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale I, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
19.12.2009
Tribunalul Iași:
- -
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc
