Anulare act administrativ fiscal. Sentința 65/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Sentința civilă nr.65/CA
Ședința publică de la 21 ianuarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Erol Geli
Grefier - -
S-a luat în examinare contestația promovată în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în C,-,.41,.D,.37, județul C, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, cu sediul în--64, sector 1, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 14.01.2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art.260 (1) Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 21 ianuarie 2008, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 24 mai 2007 și înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE B, pentru ca în baza probelor ce vor fi administrate să se dispună:
1. anularea hotărârii din data de 25.04.2007 a Consiliului de Administrație al pârâtei;
2. anularea concursului organizat în data de 16.04.2007, pentru ocuparea postului de șef al regional C, și obligarea pârâtei să organizeze un nou concurs;
3. obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, contestatorul a susținut că în data de 16.04.2006 a participat la concursul pentru ocuparea postului de al Regional de Radio
Arată că nu a putut lua cunoștință de regulamentul de organizare și desfășurare a concursului în sensul că nu s-a prezentat dacă putea recuza un membru al comisiei de examinare, dacă există comisie de contestații.
Deși a solicitat, în mod oficial, nu primit situația notării lucrărilor. Aceste date intrănd în categoria informațiilor publice.
Susține contestatorul că membrii comisiei, angajați ai l-au depunctat pentru ca interesele lor erau altele. În speță, faptul că a semnalat în repetate rânduri grave deficiențe organizatorice, financiare, de publicitate și manageriale de la Radio i- determinat pe d-na Toghina președinte-director general al, - angajat al de Radio B și - director în cadrul să îl depuncteze, în așa fel încât să nu obțină postul.
Reclamantul, solicită ca noua comisie de reexaminare să aibă în componență, pe lângă cei doi experți externi care au participat la concurs, încă cinci din lista, astfel asigurându-se obiectivitatea aprecierilor eliminându-se subiectivismul și interesele colaterale.
În drept, au fost invocate disp. art. 1 și urm. din Legea nr.554/2004, privind Contenciosul Administrativ și art.274 Cod procedură civilă.
În probațiune, s-au depus înscrisuri, interogatoriul pârâtei, prin președintele Consiliului de Administrație, proba testimonială cu înregistrările audio și video din concurs și alte probe.
Pârâta Societatea Română de Radiodifuziune (), a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței deoarece, potrivit dispozițiilor art.7 alin.1 Cod procedură civilă,cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului principal", sediul principal al fiind în B,--64, sector 1, unde de altfel s-a desfășurat și concursul pentru ocuparea postului de șef la
Astfel solicită în conformitate cu disp. art.1582alin 1 Cod procedură civilă, desesizarea instanței de judecată cu consecința trimiterii cauzei spre competență soluționare Curții de Apel București - secția contencios administrativ și fiscal.
Pe fondul cauzei solicită respingerea acesteia ca netemeinică și nefondată și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea interlocutorie din data de 24 sepetembrie 2007, Curtea a respins excepția necompetenței teritoriale a Curții de APEL CONSTANȚA în soluționarea cauzei.
Pe fondul cauzei urmează a se dispune respingerea contestației formulate pentru următoarele considerente:
Reclamantul solicită admiterea cererii sale motivat de faptul că nu a putut lua cunoștință de regulamentul de organizare și desfășurare a concursului în sensul faptului că nu i s-a adus la cunoștință împrejurarea că poate ori nu recuza un membru sal comisiei de examinare și dacă există comisie pentru soluționarea eventualelor contestații.
Această susținere a reclamantului nu are suport probatoriu deoarece din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că în momentul înscrierii la concursul organizat fiecărui candidat i s-a înmănat toată documentația aferentă concursului ce consta în regulamentul de organizare a concursului,comunicatul de concurs,tematica și bibliografia concursului,organigrama precum și aceea a Regional
In aceste condiții reclamantul nu poate acredita ideea că nu avea cunoștință de posibilitatea de a recuza pe membrii comisiei precum și nici pe aceea că nu știa de existența comisiei de soluționare a contestațiilor atăta timp căt din documentația ce i s-a pus la îndemănă rezultă clar modalitățile în care candidații nemulțumiți pot cenzura modul de organizare și desfășurare a concursului.
Astfel reiese în mod evident faptul că fiecare candidat are posibilitatea de a promova două feluri de contestații precis delimitate în ceea ce privește obiectul lor, termenul de depunere precum și organul ce le soluționează.
Astfel prima contestație se formulează în referire la condițiile de participare și modul de organizare a concursului în termenul de depunere a dosarelor de înscriere iar competența de soluționare aparține comisiei de examinare.
Cea de a doua formă de contestație vizează rezultatul examenelor,termenul de depunere este de 24 ore de la momentul afișării rezultatelor,soluționarea acesteia fiind de competența comitetului director sau,după caz,a Consiliului de Administrație,organe care analizează și decid în termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor.
De asemenea la pct.E art.7 și urm.din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea unei funcții de conducere se evidențiază întregul mecanism prin care se constituie comisia de examinare în mod transparent începănd cu structura acesteia,atribuțiile președintelui,secretarului,modalitatea de numire a specialiștilor,personalități în anumite domenii,termenul de convocare a comisiei de examinare,etc.
Se precizează faptul că această comisie de examinare poate lucra și în absența unui membru al acestea,numărul minim de membri cu care își poate desfășura activitatea fiind expres prevăzut respectiv cel puțin trei iar prezența președintelui comisiei este obligatorie pentru a se asigura legalitatea funcționării ei.
In toată documentația existentă la dosarul cauzei nu se face nici o referire la eventualitatea instituirii unei "comisii de reexaminare",condițiile de instituie a acesteia,termenul,componența,prerogativele sale legale,compunerea sa pentru a justifica solicitarea reclamantului.
Nici susținerea reclamantului asupra necesității instituirii unei "comisii de contestații"nu este întemeiată deoarece cele două forme de contestații care pot fi accesate de către candidați potrivit Regulamentului,așa cum au fost evidențiate mai sus, instituie în mod explicit atăt organul,termenul căt și modalitatea de soluționare.
In aceste condiții aserțiunile din motivarea acțiunii formulate în referire la modalitatea defectuoasă de organizare a concursului din perspectiva componenței nominale a comisiei de examinare nu sunt relevante atăta timp căt reclamantul avea posibilitatea legală de a exprima aceste nemulțumiri în termenul de depunere a înscrierilor iar referirile la "subiectivismul","interesele colaterale"ale unor membri componenți ai comisiei de examinare nu au nici un suport probatoriu.
Raportat la considerentele mai sus expuse și analizate de către instanța de judecată urmează a se dispune respingerea contestației formulate în totalitate ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge în totalitate ca nefondată contestația formulată de reclamantul, domiciliat în C,-,.41,.D,.37, județul C, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, cu sediul în--64, sector 1, având ca obiect anulare act administrativ.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
23 ianuarie 2008
red.dec.jud.- 6.03.2008
4ex/6.03.3008
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Erol Geli