Anulare act administrativ fiscal. Decizia 684/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 684/
Ședința publică din 14 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 3: Tăbăltoc
Grefier -
S-au luat în examinare recursurile introduse de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii I împotriva sentinței civile nr. 482/ca din 19.06.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7 decembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14 decembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 482/CA din 19 iunie 2009, Tribunalul Iașia admis acțiunea formulată de reclamanta I, în contradictor cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor a Județului I și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii I, dispunând anularea deciziei nr. 31 din 04.04.2008, emisă de I și a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 1 din 04.01.2008, emisă de I, și obligând pârâtele la plata sumei de 704,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingându-se pentru lipsa calității procesuale pasive, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 1/04.01.2008, emisă de I, au fost calculate în sarcina SC SRL o serie de majorări de întârziere la debitele reprezentând impozit pe venit din salarii, TVA, contribuție individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați, ori datorată de angajator, contribuție pentru concedii și indemnizații de la persoanele juridice sau fizice, pretins achitate cu întârziere, că reclamanta a contestat în întregime această decizie, invocând stingerea prin plată a obligațiilor fiscale, și că, această contestație a fost soluționată de pârâta I, prin decizia nr. 31 din 04.04.2008, în sensul respingerii ei.
S-a mai reținut că, pentru a decide astfel, pârâta a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 111 Cod procedură fiscală, în condițiile în care art. 115 este cel care stabilește ordinea de stingere a datoriilor către bugetul de stat, iar reclamanta a fost notificată privind modul de stingere a creanțelor fiscale, existând decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr. 49/10.08.2007 și nr. 71/05.10.2007, accesorii cu o vechime mai mare, din obligațiile de plat principale achitate de reclamantă, în perioada 09.12.2007 pârâta reținând că s-au stins acele majorări aferente impozitului pe veniturile din salarii și contribuțiile aferente, ceea ce a condus la depășirea termenului de plată pentru obligațiile principale și la calculul de majorări de întârziere.
În privința TVA, se reține că pârâta a făcut referire la o diferență de TVA, în sumă de 87.049 lei, stabilită prin decizia de impunere nr. 20458/12.12.2005, în baza raportului de inspecție fiscală nr. 20456/12.12.2005, precum și la TVA declarată și neachitată în perioada 10.12.2006, în sumă de 34.115 lei.
Analizând înscrisurile depuse la dosar și apreciind ca nefiind relevante concluziile raportului de expertiză, întrucât expertul s-a mărginit la a relua mare parte din cele reținute în deciziile contestate, fără verificări atente ale dovezilor de plată prezentate de reclamantă și fără a se face referire la temeiurile de drept în vigoare în perioada efectuării plăților, prima instanță a concluzionat că cererea reclamantei este fondată și că deciziile contestate sunt netemeinice.
În acest sens, s-a reținut că documentele de plată prezentate fac dovada că reclamanta a achitat în termen obligațiile fiscale indicate de pârâte, în ordinele de plată emise specificându-se ce datorie fiscală se dorește a fi stinsă, și că, contrar acestor precizări, pârâtele au procedat mai întâi la stingerea unor datorii accesorii mai vechi, ignorând dispozițiile art. 115 din nr.OG 92/2003, potrivit cărora, dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite și taxe, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile corelative acelui tip de creanță fiscală principală, pe care o stabilește contribuabilul, stingerea obligațiilor se efectuează potrivit ordinii prevăzute de menționatul Cod.
Tribunalul a apreciat că, în privința TVA, actele emanând de la pârâte nu se corelează și că, în plus, prin decizia nr. 2023 din 20.12.2006 a Tribunalului Iași, a fost anulat titlul executoriu nr. 8910/27.04.2006 și somația nr. 7393/27.04.2006, emise pentru suma de 87.049 lei, în condițiile în care decizia nr. 20456/12.12.2005, invocate de pârâte în deciziile contestate prin prezenta acțiune, privește tocmai cele două înscrisuri, iar din documentele emanând de la pârâte, întocmite în luna martie 2009, în special din raportul de inspecție fiscală nr. 2993/09.03.2009, reiese că pentru aceeași perioadă supusă verificării, parte a anului 2007, reclamanta nu este evidențiată ca datorând sumele ce se regăsesc în deciziile contestate, considerente pentru care acțiunea a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe au introdus recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii I, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că a interpretat în mod greșit prevederile art. 115 alin. 1 din nr.OG 92/2003, care stabilesc că stingerea datoriilor corelative tipului de creanță pe care o stabilește contribuabilul se efectuează de drept, în ordinea vechimii obligațiilor fiscale principale sau accesorii, ordine ce a fost comunicată contribuabilului prin notificările trimise în cursul anului 2007 și prin înștiințările privind stingerea creanțelor fiscale nr. 67632/06.11.2007, nr. 68974/11.12.2007 și nr. 426/12.01.2008.
Recurentele susțin că, dacă instanța de fond ar fi analizat notificările, înștiințările, fișele sintetice și analitice ale I, în ceea ce privește impozitele și contribuțiile la care s-a făcut referire, ar fi constatat că pentru impozitul pe veniturile din salarii și contribuțiile aferente au fost calculate majorări prin acte fiscale emise anterior celui contestat și că aceste accesorii aveau o vechime mai mare decât obligațiile de plată principale achitate de societate în perioada septembrie - decembrie 2007, organul fiscal procedând în mod legal la stingerea acelor majorări aferente impozitului menționat, fapt ce a condus la depășirea termenului de plată pentru obligațiile principale, stabilite de contribuabil, și implicit la calcul de majorări de întârziere, ce au fost cuprinse în decizia nr. 1/04.01.2008.
În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, recurentele susțin că dacă s-ar fi analizat aceleași înscrisuri, prima instanță ar fi trebuit să rețină că reclamanta avea debite mai vechi decât TVA declarată și achitată, în perioada martie - decembrie 2007, respectiv o diferență de 87.049 lei, stabilită prin decizia nr. 20458/12.12.2005, și suma de 34.115 lei reprezentând TVA declarată și neachitată în perioada octombrie - decembrie 2006, așa cum rezultă ea din fișa analitică a contului 442.93 P-TVA de plată, editată de I, la data de 08.02.2007, aflată la dosarul cauzei, apreciindu-se că nu are nici o relevanță, în soluționarea prezentei cauze, împrejurarea că s-a dispus anularea formelor de executare silită pentru TVA în sumă de 87.049 lei.
În acest sens, recurentele arată că obligația de plată a fost stabilită prin decizia de impunere nr. 20458 din 12.12.2005, că, prin decizia nr. 34 din 19.06.2007, a fost respinsă contestația formulată împotriva actului fiscal menționat și că, în prezent, această decizie face obiectul controlului de legalitate în dosarul nr-, aflat în curs de soluționare la Curtea de APEL IAȘI, în condițiile în care, prin sentința nr. 1141/CA din 9.12.2008, Tribunalul Iașia menținut actele administrative atacate, solicitându-se modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii reclamantei.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Din actul înregistrat la. I sub nr. 2691 din 01.02.2008 rezultă că Iac ontestat decizia nr. din 04.041 din 04.01.2008 referitoare la obligațiile de plată accesorii, susținând că "decizia contestată este nelegală, sub aspectul obligării subscrisei la plata sumei de 118.951 lei, având în vedere faptul că baza de impunere aferentă contribuțiilor menționate mai sus a fost achitată în termenul de scadență"; ulterior, prin adresa înregistrată sub nr. 6687 din 11.03.2008, precizându-se că "suma contestată este de 5061 lei", obligație asupra căreia organul fiscal competent s-a pronunțat prin decizia nr. 31 din 04.04.2008, act a cărui anulare se solicită prin acțiunea de față.
Contestația, astfel precum a fost ea precizată, a fost soluționată de I în limita sesizării, astfel precum dispozițiile art. 213 alin. 1 Cod procedură fiscală obligă, acceptarea aducerii în discuție, prin cererea introductivă, a chestiunilor decurgând din faptul emiterii deciziei de impunere nr. 20458 din 12.12.2005 echivalând cu o depășire aparentă a limitelor investirii, atât în ceea ce privește pe organul administrativ, cât și a instanței, raportat la dispozițiile art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală, care fac trimitere expresă la decizia emisă în soluționarea contestației.
Pe de altă parte, din conținutul deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 1 din 04.01.2008, emisă de Administrația Financiară pentru Contribuabilii Mijlocii I, pentru o sumă totală de 5.061 lei, act a cărei legalitate s-a contestat în procedura administrativă și ulterior în instanță, rezultă că organul fiscal a avut în vedere exclusiv faptul plății cu întârziere a sumelor datorate bugetului general consolidat, pentru obligațiile ce s-au materializat în "Declarația 100" (nr. 16198, 18107, 21093, 22 739 și 7621/2007) și respectiv în "Decontul 300" (nr. 5884, 129, 331, 578, 741, 1111, 1399, 1511, 1764, 1945/2007), obligații despre care expertul afirmă că"la data emiterii și comunicării deciziei nr. 1 SC SRL datora pentru impozitul pe salarii 76 lei, sumă achitată până la data redactării prezentului raport, iar pentru contribuțiile individuale nu avea debite restante, însă plata cu întârziere a debitelor constituite prin declarația 100 au generat accesorii calculate conform deciziei nr. 1, achitate până în prezent".
În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, același expert reține că "la data emiterii și comunicării deciziei nr. 1 SC SRL avea datorii la dobânzi TVA, ca urmare a neachitării în termen a TVA-ului de plată constituit prin decontul de TVA" și că "societatea și-a achitat debitele stabilite prin decontul de TVA cu întârziere, ceea ce a determinat calculul de accesorii conform anexei nr. 1".
Deși au fost emise 11 documente, în perioada martie 2007 - decembrie 2007, reunite sub denumirea de "Decont 300", prima instanță nu a cerut părților să depună aceste înscrisuri la dosar, împreună cu "Declarația 100", pentru a se verifica în mod nemijlocit dacă există cu adevărat o legătură între obligațiile aferente anului 2007 și cele stabilite prin decizia de impunere nr. 20458 din 12.12.2005 și dacă pentru acestea din urmă au fost calculate accesorii prin decizia nr. 1/04.01.2008.
Pe de altă parte, nu s-au verificat nici urmările faptului că, prin sentința civilă nr. 1141/CA din 19.12.2008, Tribunalul Iașia respins acțiunea în anulare formulată de SC SRL, împotriva deciziei de impunere nr. 20458/12.12.2005, în condițiile în care măsura suspendării executării acesteia, prin sentința nr. 28/E din 25.01.2006 producea efecte doar "până la soluționarea de către instanța de fond a contestației", iar recursul declarat împotriva acestei sentințe face în prezent obiectul examinării Curții de APEL IAȘI.
Pe de altă parte, deși în cauză s-a făcut dovada că pârâtele-recurente au emis nu mai puțin de patru notificări privind stingerea creanțelor și respectiv trei înștiințări privind stingerea creanțelor fiscale, în perioada iunie 2007 - ianuarie 2008, prima instanță nu a verificat dacă aceste acte administrativ fiscale au fost sau nu contestate în procedura prevăzută de art. 205 Cod procedură fiscală și nici nu a stabilit care sunt efectele juridice ce ar decurge din neatacarea lor și implicit din faptul rămânerii definitive a actelor administrativ-fiscale prin care s-a stabilit modalitatea și respectiv tipul de obligații ce au fost stinse din oficiu, ca urmare a plăților efectuate, neputându-se da nici o eficiență juridică comunicărilor făcute de către reclamantă, prin adresele ce au fost înregistrate sub nr. 241/08.01.2008 și nr. 746 din 21.01.2008, prin care aceasta se rezumă la a arăta că "nu putem fi de acord cu aceste pretenții, având în vedere faptul că în evidențele noastre nu înregistrăm obligații restante"; singura cale pe care cel lezat în drepturile sale o poate urma într-o asemenea situație fiind aceea consacrată de art. 205 și următoarele din Codul d e procedură fiscală.
Pe lângă faptul că nu s-a verificat dacă există sau nu o legătură de cauzalitate între obligațiile ce au fost stabilite prin decizia de impunere nr. 20458/12.12.2005 și cele ce fac obiectul "Declarației 100" și respectiv a "Decontului 300", din anul 2007, prima instanță a dat eficiență unor hotărâri judecătorești pronunțate în alte proceduri decât cea consacrată prin Legea nr. 554/2004, fără a ține cont de faptul că nu pot avea nici un fel de consecințe juridice modul în Judecătoria Iași și respectiv Tribunalul Iași au soluționat cereri referitoare la actele de executare emise de către organul fiscal asupra actelor administrative deduse judecății, problema legalității actelor administrativ-fiscale, prin care obligațiile au fost stabilite, nedepinzând, direct sau indirect, de soluțiile adoptate în ceea ce privește executarea acestor obligații, potrivit procedurii de drept comun.
Ca atare, constatând că situația de fapt nu a fost pe deplin calificată și că, pentru aflarea adevărului, se impune administrarea de noi probe, dar mai ales se impune a se verifica dacă soluția ce se va da în acțiunea în anulare a deciziei de impunere nr. 20458 din 12.12.2005 are sau nu vreo înrâurire în ceea ce privește existența și întinderea obligațiilor stabilite prin decizia nr. 1 din 04.01.2008, Curtea, în temeiul ar. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâtelor, în sensul casării hotărârii atacate și a reținerii cauzei în vederea rejudecării ei în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul introdus de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii I împotriva sentinței civile nr. 482/ca/19.06.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o casează.
Reține cauza în vederea rejudecării ei în fond.
Fixează termen de judecată la data de 01.02.2009 pentru care se vor cita părțile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.12.2009.
Președinte Judecător Judecător
G - --- - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
07.01.2010
Tribunalul Iași - jud.
Președinte:Gheorghe AureliaJudecători:Gheorghe Aurelia, Obreja Manolache Iustinian, Tăbăltoc
