Anulare act administrativ fiscal. Decizia 697/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. 4971,-

DECIZIA NR.697

Ședința publică din data de 4 mai 2009

PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana

JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru

- -

Grefier -

Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea SC NORD SRL, cu sediul în com. C, str.-,. 4B,. 7, județul B, împotriva deciziei nr.6 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimatele AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în B, sector 1,-, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE,cu sediul în B,-, județul,DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, cu sediul în G, Portului, nr. 163, județul

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 4 mai 2009, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.4971,-, contestatoarea SC NORD SRL, în contradictoriu cu intimatele Autoritatea Națională a Vămilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, formulat contestație în anularea deciziei nr.6 din 12.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, solicitând și suspendarea executării deciziei atacate, până la soluționarea contestației în anulare.

În motivarea contestației, s-a arătat că decizia sus-menționată s-a dat cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privind citarea contestatoarei, în condițiile în care citația a fost restituită cu mențiunea "destinatar mutat, noul proprietar refuză afișarea", mai mult decât atât, fiind vorba despre o societate față de care, în baza art.92/1 pr.civilă, îndeplinirea procedurii de citare nu se putea face prin afișare, doar cu excepția cazurilor în care se refuza primirea, sau dacă se constata lipsa oricărei persoane de la sediul acesteia.

Se mai arată că recurentele aveau cunoștință de schimbarea sediului societății Nord SRL și este evident că necitarea legală a acesteia s-a făcut cu bună-știință. Prin adresa nr.22839/05.05.2008, contestatoarea a înștiințat-o pe recurenta ANAF - DGFP B ca și-a schimbat sediul. De altfel, ambele recurente cunoșteau adresa noului sediu, în acest interval de timp fiind efectuate o serie de acte din care rezultă clar această situație.

Se învederează de către contestatoare că nu a avut cunoștință de recursurile formulate, acestea nu i-au fost comunicate, fiindu-i, astfel, încălcat dreptul la apărare.

În susținerea cererii, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.

La data de 24.04.2009, intimata Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Gaf ormulat întâmpinare, pe calea căreia a solicitat respingerea contestației în anulare și menținerea deciziei nr. 6 din 12.01.2009, ca fiind temeinică și legală.

La rândul său, intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare, prin care a învederat faptul că, potrivit art. 98.pr.civilă, obligativitatea încunoștiințării instanței cu privire la schimbarea sediului îi aparținea acesteia, și nu recurentelor.

Din dispoziția instanței investită cu soluționarea contestației în anulare, a fost atașat dosarul nr. 497- al Curții de Apel Ploiești, în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 6 din 12.01.2009, a cărei anulare se cere.

Examinând contestația în anulare de față, prin prisma motivelor invocate, raportat la textele de lege incidente în cauză, dar și la actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 317 pct.1 alin.1 pr.civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea recursului. Acest text de lege reglementează, așadar, o situație specială de anulare a unei hotărâri judecătorești cu caracter irevocabil, situație care își găsește, însă, aplicarea numai în situația îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor imperative prevăzute de acest text de lege.

În doctrină s-a arătat faptul că o procedură de citare nu este îndeplinită conform textului de lege citat, atunci când citația nu cuprinde datele prevăzute de art. 88.pr.civilă, sub sancțiunea nulității, ori când partea nu a fost citată deloc(,Codul d e procedură civilă comentat și adnotat,Ed. 2008, p. 925).

Pe de altă parte, însă, în situația în care o parte își schimbă domiciliul sau sediul pe parcursul judecății, ea este datoare să aducă acest fapt la cunoștința instanței, prin petiție la dosar și părții potrivnice, prin scrisoare recomandată, conform art. 98 pr.civ. sub pedeapsa neluării ei în seamă. În aceste condiții, partea care și-a schimbat domiciliul sau sediul și nu a încunoștiințat instanța despre acest fapt, nu poate invoca nelegala citare la vechea adresă.

Pe calea prezentei cereri, contestatoarea a solicitat retractarea deciziei nr. 6 din 12.01.2009 a Curții de Apel Ploiești, invocând faptul că atât în ceea ce privește ziua în care s-a judecat cauza, dar și pe tot parcursul judecării prezentului recurs, nu a fost legal citată, întrucât, deși și-a schimbat adresa sediului și a înregistrat această modificare la Oficiul Registrului Comerțului încă din data de 23.04.2008, încă de la primul termen de judecată a fost citată la vechiul sediul, astfel că nu a avut cunoștință despre judecarea dosarului de recurs și nu și-a putut formula eventualele apărări, fapt ce nu numai că atrage incidența dispozițiilor art. 317 pct.1 alin.1 pr.civilă, dar reprezintă și încălcarea dreptului părții la un proces echitabil.

Așa cum rezultă din certificatul de înregistrare emis de ORC B, depus în copie și atașat cererii de contestație în anulare, contestatoarea SC Nord SRL B și-a schimbat vechiul sediu la o nouă adresă, respectiv în sat -, comuna C, județul B, această adresă fiind emisă în data de 23.04.2008. Faptul schimbării sediului a fost adus la cunoștința uneia dintre recurente, respectiv Agenției Naționale de Administrare Fiscală, așa cum rezultă din adresa nr.22839 din 5.05.2008.

Pe de altă parte, cum cererea de recurs a fost promovată de către recurenta la data de 14.11.2008, iar de către la data de 20.11.2008, vizând modificarea sentinței civile nr. 9 din 11.01.2008 a Tribunalului Buzău, este evident faptul că schimbarea sediului intimatei -contestatoare a intervenit în intervalul de timp cuprins între momentul pronunțării și comunicării sentinței de fond și până la promovarea cererii de recurs, ceea ce exclude ipoteza acestei schimbări pe parcursul judecății recursului și, pe cale de consecință, obligația părții de a încunoștiința instanța, sub sancțiunii neluării în seamă a acestei schimbări, conform art. 98.pr.civilă. Aceasta deoarece, îndeplinindu-și obligația legală de a înregistra această schimbare în evidențele registrului comerțului și chiar de aoc omunica uneia dintre părțile adverse în dosarul cauzei, intimata contestatoare nu avea cum să aibă cunoștință nici despre promovarea celor două cereri de recurs și, cu atât mai mult, despre pronunțarea deciziei irevocabile, a cărei anulare o cere pe calea prezentei contestații.

Un argument în plus este faptul că, așa cum rezultă din citația emisă pentru termenul din 16.12.2008 aflată la fila 12 de recurs, procedura de citare a societății pentru acel termen a fost viciată, pe verso-ul acestui înscris fiind consemnată mențiunea " mutat, nu se cunoaște noua adresă, noul proprietar refuză afișarea", în aceste condiții ar fi trebuit ca instanța de control judiciar să pună în vedere celor două recurente să facă demersurile necesare pentru a afla adresa noului sediu al intimatei (cu atât mai mult cu cât, așa cum am arătat una din recurente cunoștea noua adresă) și numai dacă aceste demersuri ar fi rămas fără rezultat, să permită citarea prin publicitate, în sensul art. 95 pr.civilă. Așa cum rezultă din încheierea de ședință de la termenul respectiv, instanța de recurs s-a limitat doar la a încuviința citarea la vechiul sediu și prin afișare la ușa instanței, pentru termenul din 12.01.2009, când, din nou, citarea îndeplinită la vechea adresă a fost viciată, dovada aflată la fila 22 din dosarul de recurs purtând aceeași mențiune amintită anterior.

La acest ultim termen, la care, evident, intimata contestatoare SC Nord SRL a lipsit, instanța de control judiciar a judecat cauza, pronunțând decizia nr. 6/12.01.2009, a cărei desființare se cere.

Având în vedere contextul expus anterior, este evident faptul că încă de la momentul promovării cererii de recurs, contestatoarea intimată nu a fost legal citată, nu a avut cunoștință de judecarea respectivului dosar și nu și-a putut formula eventualele apărări, în condiții de legalitate.

În consecință, în baza art. 317 pct.1 alin.1 pr.civilă, Curtea va admite prezenta contestație în anulare, va anula decizia nr. 6 din 12.01.2009 a Curții de Apel Ploiești și va fixa un nou termen de judecată pentru rejudecarea recursului, în condiții de legală citare a tuturor părților cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de contestatoareaSC NORD SRL,cu sediul în com. C, str.-,. 4B,. 7, județul B, împotriva deciziei nr.6 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimatele AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în B, sector 1,-, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE,cu sediul în B,-, județul,DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, cu sediul în G, Portului, nr. 163, județul

Anulează decizia nr.6 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și fixează termen pentru rejudecarea recursului la data de 18 mai 2009.

Se vor cita părțile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored. MA

2 ex./13.05.2009

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Tudose Ana Roxana
Judecători:Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 697/2009. Curtea de Apel Ploiesti