Anulare act administrativ fiscal. Decizia 719/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.719/R-CONT
Ședința publică din 19 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu JUDECĂTOR 2: Dumitru
- - JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
- - - JUDECĂTOR 4: Fabiola
- -- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul domiciliat în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței nr.262 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta Direcția -ă a Finanțelor Publice a Județului V-Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Rm.V cu sediul în Rm.V,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat pentru recurentul-reclamant și consilier juridic pentru intimata-pârâtă
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei potrivit chitanței nr.-/19.06.2009 (fila 10 din dosar) și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care apărătorul recurentului-reclamant și reprezentantul intimatei-pârâte, precizează că nu au de formulat cereri prealabile.
Instanța analizând înscrisurile de la dosar, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-reclamant, susține oral motivele de recurs așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței tribunalului în sensul admiterii acțiunii și anularea deciziei de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit, precum și restituirea sumelor încasate fără drept. Nu solicită obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata-pârâtă V solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului ca fiind legală și temeinică, arătând că Biroul de soluționare a contestațiilor a soluționat contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere.
CURTEA
Constată că, prin sentința nr.262/17.02.2009 a Tribunalului Vâlcea - Secția comercială și administrativ fiscal a fost respinsă excepția Direcției -e a Finanțelor Publice V de soluționare a plângerii administrative invocată de reclamant și, pe fond, a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția -ă a Finanțelor Publice V - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Rm.
Pentru a decide astfel,tribunalula reținut că, la 24 iulie 2008, a solicitat în contradictoriu cu V - V anularea deciziei de impunere plăți anticipate nr.-/19.02.2008, a deciziei de impunere nr.-/19.06.2008 pentru suma de 4.702 lei, a deciziei referitoare la obligația de plată a accesoriilor nr.34/073/30.06.2008 în sumă de 187 lei, ca și a deciziei nr.32368/15.09.2008, prin care i-a fost respinsă contestația împotriva deciziei de impunere, emise de pârâtă, sub motiv că reclamantul nu poate fi obligat la plata unui impozit pe venituri neîncasate.
Tribunalul a mai constatat că Vaf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece decizia de impunere pentru plăți anticipate, cu titlu de impozit pe anul 2008, în sumă de 4427 lei, ca și decizia nr.76/12.09.2008 privind modalitatea de soluționare a contestației administrative, sunt legale și temeinice, reclamantul realizând venituri din cedarea folosinței bunurilor din contractul de închiriere încheiat între reclamant și SC SRL, până la data înregistrării rezilierii contractului de către reclamant.
Analizând excepția necompetenței V de soluționare a plângerii administrative, invocată de reclamant, teză potrivit căre competența ar reveni biroului de soluționare a contestațiilor, tribunalul a constatat că este neîntemeiată, plângerea fiind rezolvată de biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul
Pe fond,tribunalula constatat că, potrivit contractului de închiriere încheiat la 8 septembrie 2007, înregistrat la Rm.V sub nr.25838 din 10.09.2007, reclamantul a închiriat SC SRL Rm.V imobilul "Hală" situat în Rm.V,-, iar în cursul lunii ianuarie 2008, chiriașul a părăsit imobilul, motiv pentru care reclamantul l-a chemat în judecată pe locatar pentru plata chiriei; că Rm.V a emis decizia de impunere plăți anticipate nr.- din 19.02.2008 cu titlu de impozit pe anul 2008, aferent contractului de închiriere, în sumă de 4702 lei; că la 18.06.2008 a fost înregistrată cererea reclamantului de reziliere a contractului de închiriere în baza căreia Rm.V a emis decizia nr.-, prin care a redus obligația de plată a impozitului pe venit la suma de 4427 lei, deoarece rezilierea contractului s-a realizat după expirarea scadenței trimestrului II (15.06.2008), cererea de reziliere a contractului de închiriere fiind înregistrată la 18.06.2008.
De asemenea,tribunalula constatat că deciziile emise de pârâta Rm.V sunt legale, fiind conforme dispozițiilor art.62 și art.82 din Legea nr.571/2003.
La 6.04.2009, a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
Greșit a fost respinsă excepția necompetenței V de soluționare a contestației.
Se susține că, potrivit dispozițiilor art.209 alin.1 lit.a din OG nr.92/2003 și ale art.178 pct.1 din Normele Metodologice de aplicare a Codului d e procedură fiscală, organele competente să soluționeze contestația la nivelul direcțiilor generale sunt serviciile/birourile de soluționare a contestațiilor.
În consecință, în lipsa dovezii de soluționare a contestațiilor de organul arătat, decizia este nulă.
II. Greșit a fost reținut că decizia de impunere este legală, căci dispozițiile art.64 din Codul d e procedură fiscală prevede că baza de impunere este stabilită prin documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului. Cum recurenta nu a încasat chiria începând cu luna ianuarie 2008, rezultă că decizia de impunere pentru plata impozitului după ianuarie 2008, este greșită.
III. Greșit instanța de fond nu a luat în considerare adresa nr.18972 din 4.04.2008 prin care recurentul anunța că ar fi încetat contractul de închiriere.
IV. Greșit instanța de fond nu a sancționat culpa organului fiscal constând în aceea că acesta a rezolvat contestația peste termenul legal de 45 de zile. Recurentul arată că, contestația sa a fost înregistrată la 7.07.2008, iar decizia de soluționare i-a fost comunicată la 17.09.2008.
Greșit instanța de fond nu a ținut cont de regula potrivit căreia se pot efectua modificări în declarații în decursul unui an fiscal și că, în consecință, în temeiul acestei reguli V și prima instanță aveau obligația să modifice deciziile de impunere.
VI. Greșit instanța de fond nu a observat că recurentul a fost obligat la plata unui impozit pentru un venit nerealizat. Se susține că recurentul a dovedit că începând cu ianuarie 2008 nu a încasat nici un fel de chirie de la chiriaș.
Recursul nu este fondat.
Nu este fondată critica recurentului privind respingerea excepției de necompetenței a V de soluționare a contetației încadrată din oficiu de curte în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
1.În drept, potrivit art. 209(1) Contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum și a deciziilor pentru regularizarea situației, emise în conformitate cu legislația în materie vamală, se soluționează după cum urmează:
a) contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, precum și accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 1.000.000 lei, se soluționează de către organele competente constituite la nivelul direcțiilor generale unde contestatarii au domiciliul fiscal;
b) contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este de 1.000.000 lei sau mai mare, cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale, precum și cele formulate de marii contribuabili care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, inclusiv accesoriile aferente acestora, indiferent de cuantum, se soluționează de către Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
De asemenea, potrivit art. 211 alin. 5 din același act normativ,decizia se semnează de către conducătorul direcției generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz.
2.Judecata. Curtea constată că, în realitate, potrivit art 209 alin. 1 lit. a și art. 211 alin. 5 pr. fisc. V este competentă să rezolve contestația prin biroul de soluționare a contestațiilor. Faptul că decizia nr.32368 din 15.09.2008 a fost semnată de directorul executiv al V, aceasta nu constituie o dovadă că, această contestație nu ar fi fost rezolvată de biroul de soluționare a contestațiilor. Dimpotrivă, semnarea deciziei de către conducătorul direcției organului fiscal emitent este o obligație legală
II. Nu este fondată cea de-a patra critică, încadrată din oficiu de curte în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că nu există niciun text legal care să prevadă sancționarea cu nulitatea absolută sau relativă a deciziei de soluționare a contestației pentru depășirea termenului.
III. Nu sunt fondate criticile doi, trei, cinci și șase, încadrate din oficiu de curte în motivul prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că toate criticile arătate mai sus vizează încălcarea legii în legătură cu modul de stabilire a impozitului pe venit.
1. În drept, potrivit art. 62 fiscal,enitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură și se stabilește pe baza chiriei sau a arendei prevăzute în contractul încheiat între părți pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei sau arendei. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozițiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă..Venitul net din cedarea folosinței bunurilor se stabilește prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut. (3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), contribuabilii pot opta pentru determinarea venitului net din cedarea folosinței bunurilor în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. (4) Dispozițiile privind opțiunea prevăzută la art. 51 alin. (2) și (3) se aplică și în cazul contribuabililor menționați la alin. (3).
De asemenea, potrivit art. 63 din același act normativ, un contribuabil care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor pe parcursul unui an, cu excepția veniturilor din arendare, datorează plăți anticipate în contul impozitului pe venit către bugetul de stat, conform art. 82.
Totodată, incidente sunt și regulile art. 82 din același act normativ, potrivit căruia,contribuabilii care realizează venituri din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, cu excepția veniturilor din arendare, precum și venituri din activități agricole sunt obligați să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de impozit, exceptându-se cazul veniturilor pentru care plățile anticipate se stabilesc prin reținere la sursă.Plățile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent pe fiecare sursă de venit, luându-se ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz, prin emiterea unei decizii care se comunică contribuabililor, potrivit legii. În cazul impunerilor efectuate după expirarea termenelor de plată prevăzute la alin. (3), contribuabilii au obligația efectuării plăților anticipate la nivelul sumei datorate pentru ultimul termen de plată al anului precedent. Diferența dintre impozitul anual calculat asupra venitului net realizat în anul precedent și suma reprezentând plăți anticipate datorate de contribuabil la nivelul trimestrului IV din anul anterior se repartizează pe termenele de plată următoare din cadrul anului fiscal. Pentru declarațiile de venit estimativ depuse în luna decembrie nu se mai stabilesc plăți anticipate, venitul net aferent perioadei până la sfârșitul anului urmând să fie supus impozitării, pe baza deciziei de impunere emise pe baza declarației privind venitul realizat. Plățile anticipate pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor, cu excepția veniturilor din arendă, se stabilesc de organul fiscal astfel:
a) pe baza contractului încheiat între părți;.
Plățile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, cu excepția impozitului pe veniturile din arendare, pentru care plata impozitului se efectuează potrivit deciziei emise pe baza declarației privind venitul realizat. Contribuabilii care determină venitul net din activități agricole, potrivit art. 72 și 73, datorează plăți anticipate către bugetul de stat pentru impozitul aferent acestui venit, în două rate egale, astfel: 50% din impozit, până la data de 1 septembrie inclusiv, și 50% din impozit, până la data de 15 noiembrie inclusiv.
Termenele și procedura de emitere a deciziilor de plăți anticipate vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Pentru stabilirea plăților anticipate, organul fiscal va lua ca bază de calcul venitul anual estimat, în toate situațiile în care a fost depusă o declarație privind venitul estimat pentru anul curent sau venitul net din declarația privind venitul realizat pentru anul fiscal precedent, după caz. La stabilirea plăților anticipate se utilizează cota de impozit de 16%, prevăzută la art. 43 alin. (1).
Curtea constată că nu poate fi reținută greșita aplicare a dispozițiilor art.64 Cod pr.fiscală, invocat de recurent.
Curtea constată că, potrivit textului art. 64 Cod procedură fiscală, invocat de recurent, documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în care există și alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.
În realitate, textul art.64 nu are aplicabilitate în speță, ci dispozițiile art.62 Cod fiscal citat mai sus, potrivit căruia impozitul pe veniturile obținute din închirieri se stabilește anticipat prin declarația de venit.
În fine, curtea constată că nu poate fi primită critica privind omisiunea instanței de a lua în considerare adresa nr.18972 din 4.04.2008 prin care recurentul ar fi anunțat încetarea contractului de închiriere.
Curtea, verificând acest înscris (32), constată că, din conținutul acesteia, nu rezultă că recurentul ar fi anunțat autoritatea fiscală despre încetarea contractului de închiriere. Dimpotrivă, din conținutul acestei adrese rezultă că recurentul nu ar mai fi încasat chiria de la chiriaș și că pentru acest motiv ar fi formulat acțiune în justiție, subliniindu-se faptul că părăsirea imobilului nu echivalează cu rezilierea.
În concluzie, din acest înscris se declară expres că, contractul de închiriere nu a încetat, dimpotrivă, că părăsirea imobilului nu echivalează cu încetarea lui prin reziliere.
Văzând și disp.art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul domiciliat în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței nr.262 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta Direcția -ă a Finanțelor Publice a Județului V-Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Rm.V cu sediul în Rm.V,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
06.07.2009
Red.DV
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță, Fabiola
