Anulare act administrativ fiscal. Decizia 776/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 776

Ședința publică de la 08 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de către petenta G, cu sediul în G,-, -.29, jud. G, împotriva Deciziei nr.1683/C1/1837 din 5.05.2009 emisă de B La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ și petenta

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier în sensul că s-a solicitat judecarea în lipsă, după care;

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra plângerii de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată;

Prin plângerea înregistrată sub nr- la Curtea de APEL GALAȚI, G, a solicitat desființarea Deciziei nr. 1683/C1/1837/5 mai 2009 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 11302/25.04.2009 emis de autoritatea contractantă Inspectoratul Teritorial d e Muncă

Consiliul, prin Decizia a cărei desființare se solicită a respins contestația formulată de G, dispunând continuarea procedurii în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect "servicii de curățenie", cod - - 9 și reevaluarea ofertelor.

A reținut Consiliul că potrivit fișei de evaluare a achiziției criteriul de atribuire ales a fost prețul cel mai scăzut, cu respectarea art. 33 alin. 4 din nr.HG 925/2006.

Consiliul a înlăturat critica formulată de contestatoare, referitoare la inexactitatea celor conținute de procesul - verbal de deschiderea ofertelor nr. 10857/14.04.2009, respectiv generalitatea datelor trecute privitoare la ofertanți precum și a documentelor depuse, neindicarea declarațiilor privind lista principalelor prestări de servicii, respectiv numărul formularelor nr. 4. 1 și a recomandărilor ce trebuiau să însoțească aceste formulare și nici propunerea tehnică, precum și faptul că a avut mai mult de trei documente lipsă.

A apreciat Consiliul că aceste pretinse nereguli au fost semnalate cu întârziere, față de împrejurarea că, reprezentantul său a fost prezent la deschiderea ofertelor, acceptând și însușindu-și procesul verbal, integral, astfel că pe acest temei a fost respinsă contestația.

Împotriva Deciziei a formulat plângere G, criticând-o pentru motive de netemeinicie și nelegalitate prin stabilirea inexactă a situației de fapt și a celei de drept.

Se susține că ședința de deschidere a ofertelor s-a finalizat cu procesul verbal nr. 10857/14.04.2009 dar care conține informații generale despre ofertanți, ofertele depuse și documentația aferentă, fără a fi notate și informațiile corespunzătoare documentelor solicitate pentru confirmarea criteriilor minime de calificare stabilite de autoritatea contractantă precum și prezentarea propunerii tehnice a fiecărui ofertant.

În felul acesta a fost încălcat art. 33 alin. 6 din nr.HG 925/2006 care prevede că orice decizie cu privire la calificarea ofertanților sau după caz la evaluarea ofertelor, se adoptă de Comisia de evaluare în cadrul unor ședințe ulterioare, astfel încât semnarea procesului verbal la care s-a făcut referire este pur formală.

Susține contestatoarea că au fost încălcate și prevederile art. 200 alin. 1 din nr.OG 34/2006 în sensul că oferta câștigătoare se stabilește pe baza criteriului de atribuire în condițiile când ofertantul îndeplinește criteriile de selecție și calificarea impuse.

Cu alte cuvinte, până la aplicarea criteriului de atribuire trebuie stabilite ofertele admisibile.

Plângerea s-a declarat în termen legal și a fost legal timbrată.

Plângerea este nefondată.

Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă G, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire a contractului e achiziție publică pentru, servicii de curățenie, cod --9, publicând în invitația de participare nr. -/1aprilie 2009.

A fost fixată valoarea contractului de achiziție publică fără TVA la 40.500 lei, iar potrivit fișei de date criteriul de atribuire ales a fost, prețul cel mai scăzut, fiind declarata câștigătoare SC SRL

Contestatoarea SC SRL Gac riticat Decizia prin care a fost respinsă contestația sa împotriva rezultatului procedurii comunicat sub nr. 11300/21.04.2009, fiind invocate disp.art. 331 pct.6 din HG 925/2006 și art. 77 al.1 din același act normativ precum și art.200 al.1 din OG 34/2006.

În legătură cu pretinsa încălcare a prevederilor art.33 pct.6 din HG 925/2006, s-au făcut referiri la procesul -verbal de deschidere a ofertelor nr.10.857/14.04.2009, despre care se afirmă că, ar conține o sumă de neregularitate, astfel că semnarea acestuia de către reprezentantul contestatoarei este pur formală, neputându-se cerceta întreaga documentație pentru fiecare ofertant în parte.

Susținerea făcută contravine art.33 pct.1 din HG 925/2006 care prevede că autoritatea contractantă are obligația de a deschide ofertele la dat a, ora și locul indicate în anunțul de participare dar și art.33 pct.4 potrivit cu care ședința de deschidere se finalizează printr-un proces verbal semnat de membrii comisiei de evaluare de experții cooptați, și reprezentanții operatorilor economici, în care se consemnează modul de desfășurare a ședinței respective, aspectele formale constatate la deschiderea ofertelor, elementele principale ale fiecărei oferte.

Contestatoarea criticând procesul verbal de deschidere a ofertelor, urmărește să inducă ideea că, acest act conținând inexactități și imprecizii, a alterat în mod semnificativ rezultatul însuși al procedurii, consemnat în procesul verbal nr. 11300/21.04.2009, astfel că se impunea anularea lui.

Or, din cuprinsul actelor aflate în dosar, rezultă că pe data deschiderii ofertelor și a întocmirii procesului verbal nr. 10857/2009 în condițiile art.33 pct.1 și 4 din HG 925/2006, contestatoarea a avut un reprezentant al său care, și-a însușit integral acest act pe care l-a acceptat fără rezerve.

Așa fiind procesul verbal amintit mai sus, nu poate fi premiza anulării celui de-al doilea proces verbal întocmit în condițiile art.33 pct.4 din /2006, înregistrat sub nr. 11300/21.04.2009 și prin care comisia de evaluare a decis cu privire la calificarea ofertanților, declarând câștigătoare pe SC SRL

Contestatoarea a invocat și încălcare art.200 din /2006 în sensul că oferta câștigătoare se stabilește pe baza criteriului de atribuire în condițiile în care ofertantul respectiv îndeplinește criteriile de selecție și calificarea impusă, ceea ce în rezumat înseamnă că până la aplicarea criteriului de atribuire, trebuiesc stabilite ofertele admisibile.

Susținerea va fi înlăturată, întrucât art.197 din OG 34/2006 prevede că autoritatea contractantă are obligația de a preciza în anunțul de participare criteriul de atribuire a contractului de achiziție publică care, odată stabilit nu mai poate fi schimbat pe întreaga durată a procedurii.

Autoritatea contractantă prin fișa de achiziție a stabilit criteriul de atribuire ales, respectiv, prețul cel mai scăzut, cu respectarea art.198 lit.b din OG 34/2006, astfel cum rezultă din acte.

Din coroborarea textelor legale enunțate au art.200 din /2006, rezultă că determinant în stabilirea ofertei câștigătoare a fost criteriul de atribuire, prețul cel mai scăzut, iar sub acest aspect, este de reținut că societatea contestatoare s-a clasat pe locul 9, cu un preț ridicat față de cel indicat de ceilalți ofertanți.

În fine, potrivit art.14 din HG 925/2006 în cazul folosirii criteriului, prețul cel mai scăzut, stabilirea ofertei câștigătoare se realizează numai prin compararea prețurilor prezentate în cadrul ofertelor admisibile, fără luarea în considerare și a altor elemente de natură tehnică sau alte avantaje ce ar rezultă din îndeplinirea contractului.

Consiliul a examinat pertinent și celelalte oferte dar și oferta declarată câștigătoare, respectiv cea prezentată de SC SRL G, apreciind corect că aspectele semnatele de contestatoare, nu se confirmă prin probe.

Cu alte cuvinte, dintre ofertele declarate admisibile cum este și aceea a contestatoarei, având în vedre criteriul de atribuire al, prețului cel mai scăzut, autoritatea contractantă a desemnat un alt ofertant care a îndeplinit această condiție.

Față de cele expuse, Curtea văzând și disp.art.283 coroborat cu art. 285 pct.4 din OG 34/2006, va respinge plângerea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge plângerea formulată de către petenta G, cu sediul în G,-, -.29, jud. G, împotriva Deciziei nr.1683/C1/1837 din 5.05.2009 emisă de B, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 8 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./09.11.2009

Tehnored./2 ex./16.11.2009

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 776/2009. Curtea de Apel Galati