Anulare act administrativ fiscal. Decizia 78/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 78/
Ședința publică din 19 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 2: Roșculeț Leocadia
JUDECĂTOR 3: Pinte
Grefier -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 866/ din 03.10.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că la termenul de judecată din 9 februarie 2009 instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
Din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 din Codul d e procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru 16 februarie 2009 și, apoi pentru astăzi, 19 februarie 2009.
CURTEA D APEL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la nr-, reclamanta a solicitat anularea deciziei de imputare nr. -/10.06.2008 emisă de pârâtul directorul Penitenciarului d e Maximă Siguranță I, precum și suspendarea efectelor acestei decizii până la soluționarea cauzei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că în perioada 01.02.2005-30.11.2007 a funcționat în cadrul Penitenciarului Iași ca funcționar public cu statut special.
În perioada desfășurării activității a beneficiat de decontarea cheltuielilor ocazionate de transportul de la locul de domiciliu la locul de muncă, pe calea ferată, pe ruta V-I și retur, distanța fiind de 67 Km.
Cheltuielile de transport au fost decontate în baza Ordinului ministrului justiției nr. 1556/C/1999 și a Legii nr. 293/2004.
Reclamanta a susținut că decizia de imputare contestată nu i-a fost comunicată, trimiterea pe e-mail nereprezentând o modalitate de comunicare certă prevăzută de lege, îi lipsește avizul și viza de la departamentul de control financiar preventiv și juridic.
De asemenea, a susținut că imputarea sumei în baza Hotărârii Guvernului nr. 1398/2007 este nelegală fiindcă actul normativ se aplică retroactiv întrucât imputarea privește sume de bani și perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ.
Întrucât în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 372/1990 avea dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, reclamanta a pretins că în mod nelegal a fost emisă decizia contestată de către pârât.
În ceea ce privește suspendarea efectelor actului administrativ contestat, reclamanta, pe lângă motivele de nelegalitate anterior precizate, a susținut că i s-ar produce o pagubă gravă întrucât se dorește compensarea sumei imputate cu parte din salariile compensatorii ce trebuie să i le achite Penitenciarul Iași.
La termenul de judecată din data de 13.08.2008 instanța a respins cererea de suspendare a efectelor actului administrativ contestat.
Prin sentința civilă nr. 866/CA/03.10.2008, Tribunalul Iașia respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, domiciliată în mun. V, str. -,. 250,. A,. 4,. 12, contradictoriu cu pârâtul directorul Penitenciarului Iași, cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură în mun. I, str. -. - nr. 10, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta, în perioada 01.02.2005-30.11.2007, a funcționat în cadrul Penitenciarului d e Maximă Siguranță I, fiind funcționar public cu statut special. Până la data pensionării, a beneficiat, în perioada 01.01.2006-30.11.2007, de decontarea cheltuielilor de transport generate de deplasarea din localitatea de domiciliu - municipiul V - la locul de muncă - Penitenciarul d e Maximă Siguranță I, aflat pe teritoriul administrativ al municipiului
Deplasarea s-a efectuat cu trenul pe ruta V-I și retur, distanța fiind de 67 de km, iar pe baza abonamentelor de călătorie reclamanta a beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport.
Ulterior încetării raporturilor de serviciu s-a constatat în urma unui control financiar că reclamanta nu avea dreptul de a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport, astfel încât a fost emisă decizia de imputare nr. -/10.06.2008 de către pârâtul directorul Penitenciarului d e Maximă Siguranță
Din punct de vedere al competenței atribuite de art. 70 alin. 2 din Legea nr. 293/2004, prima instanță a reținut că emiterea deciziei de imputare contestate s-a făcut cu respectarea competenței materiale.
În ceea ce privește legalitatea măsurii imputării s-a reținut că în mod corect s-a constatat de către pârât că la data formulării cererilor de decontare, în perioada 01.01.2006-25.10.2007, reclamanta nu putea beneficia de decontarea cheltuielilor de transport întrucât nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 34 lit. k din Legea nr. 293/2004, art. 5 lit. b din Hotărârea Guvernului nr. 372/1990 și art. 21 din Ordinul ministrului justiției nr. 1556/1999.
Astfel, la data formulării cererilor de decontare, inclusiv la data încetării raporturilor de serviciu, dreptul reclamantei la decontarea cheltuielilor de transport era prevăzut în art. 34 alin. 1 lit. k din Legea nr. 293/2004, ce făcea trimitere în ipoteza finală, "- și în alte situații, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului".
Reglementarea în concret și condițiile de decontare a cheltuielilor de transport din localitatea de domiciliu la locul de muncă și retur s-a realizat prin Hotărârea Guvernului nr. 372/1990 și Ordinul ministrului justiției nr. 1556/1999.
Din analiza prevederilor art. 5 lit. b din Hotărârea Guvernului nr. 372/1990 și art. 21 din Ordinul ministrului justiției nr. 1556/1999 reiese că reclamanta avea dreptul la decontarea cheltuielilor de călătorie la și de la locul de muncă pe distanța cuprinsă între 5- 70 km cu condiția ca locul de muncă să fie izolat.
Prin art. 21 din Ordinul ministrului justiției nr. 1556/1999 a fost definită noțiunea de loc de muncă izolat în sensul că sunt considerate izolate acele unități, subunități, formațiuni situate în afara localităților sau în localități rurale la distanțe de 5- 70 km de localitatea de domiciliu a cadrelor militare (funcționari publici cu statut special ca urmare a modificării statutului prin Legea nr. 293/2004 ), calculate de la perimetrul (linia de centură) a localității, astfel încât locul de muncă al reclamantei - Penitenciarul d e Maximă Siguranță I - nu reprezintă un loc de muncă izolat în accepțiunea legiuitorului.
Prin urmare, reclamanta nu avea dreptul la decontarea cheltuielilor de călătorie în perioada 01.01.2006-30.11.2007 întrucât nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 5 lit. b din Hotărârea Guvernului nr. 372/1990 și art. 21 din Ordinul ministrului justiției nr. 1556/1999, astfel încât în mod corect și legal pârâtul a emis decizia de imputare nr. -/10.06.2008 pentru suma de 2062,2 lei.
La emiterea deciziei contestate pârâtul a avut ca fundament și referatul (avizul) întocmit de contabilul șef al Penitenciarului Iași (fila 14 dosar), deși acest aviz, precum și cel de la compartimentul juridic, nu au nici o relevanță juridică în ceea ce privește legalitatea deciziei de imputare.
Faptul că prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4 din 6 februarie 2008 a fost modificat art. 34 lit. k din Legea nr. 293/20004 nu are nici o înrâurire asupra drepturilor reclamantei la decontarea cheltuielilor de transport întrucât actul normativ modificator a intrat în vigoare ulterior încetării raporturilor de serviciu ale reclamantei și nu poate produce efecte retroactive.
Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului său, reclamanta a arătat că interpretarea dispozițiilor art. 5 lit. b din Hotărârea Guvernului nr. 372/1990 s-a făcut în mod discriminatoriu, Penitenciarul Iași fiind singura unitate care a procedat în acest mod.
Prin întâmpinare, intimatul Penitenciarul Iașia solicitat respingerea recursului.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea atacată, în raport de prevederile legale aplicabile, de criticile recurentei, dar și față de apărările intimatului pârât și analizând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, constată că nu sunt motive care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii.
În conformitate cu prevederile art. 34 alin. 1 lit. k din Legea nr. 293/2004, în forma în vigoare în perioada 01.01.2006-30.11.2007, funcționarul public din sistemul administrației penitenciare are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasărilor în interes de serviciu, în cazul mutării în alte localități și, o dată pe an, pentru efectuarea concediului de odihnă, precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
O astfel de situație este cea prevăzută de art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 372/1990, în conformitate cu care dreptul la transport dus și întors se acordă și în cazul în care deplasarea se face la și de la locul de muncă dacă distanța dintre localitatea de domiciliu ori de reședință și locul de muncă este de 5- 70 km, când locul de muncă este izolat.
Prin art. 21 din Ordinul ministrului justiției nr. 1556/1999 a fost definită noțiunea de loc de muncă izolat în sensul că sunt considerate izolate acele unități, subunități, formațiuni situate în afara localităților sau în localități rurale la distanțe de 5- 70 km de localitatea de domiciliu a cadrelor militare (funcționari publici cu statut special ca urmare a modificării statutului prin Legea nr. 293/2004 ), calculate de la perimetrul (linia de centură) a localității.
În prezenta cauză, reclamanta, domiciliată în mun. V, str. -,. 250,. A,. 4,. 12, jud. V, în perioada 01.02.2005-30.11.2007, s-a deplasat cu trenul din V la Penitenciarul d e Maximă Siguranță din I, unde și-a desfășurat activitatea în calitate de funcționar public cu statut special.
Având în vedere că Penitenciarul d e Maximă Siguranță I nu este situat în afara localităților și nici în localitate rurală, ci în municipiul I, Curtea consideră, raportat la prevederile legale prezentate mai sus, că prima instanță a stabilit corect că reclamanta nu și-a desfășurat activitatea într-o unitate izolată.
Așa fiind, just s-a constatat că reclamanta nu a avut dreptul la decontarea cheltuielilor de călătorie în perioada 01.01.2006-30.11.2007 și că decizia de imputare nr. -/10.06.2008 pentru suma de 2062,2 lei este legală și temeinică.
Împrejurarea că dispozițiile art. 34 alin. 1 lit. k din Legea nr. 293/2004 au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4 din 6 februarie 2008 în sensul că funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă când domiciliază în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea până la 70 km, fiind eliminată condiția ca locul de muncă să fie izolat, nu are nici un efect în prezenta cauză deoarece la data intrării în vigoare a actului normativ modificator între reclamantă și pârât nu mai existau raporturi juridice.
Așa fiind, Curtea constată că a procedat corect prima instanță aplicând în speță dispozițiile legale aflate în vigoare în perioada efectuării deplasărilor reclamantei de la domiciliu la locul său de muncă, în acest mod dând eficiență principiului prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Susținerea recurentei reclamante conform căreia altor persoane aflate în aceeași situație li s-a decontat transportul nu poate fi primită fiindcă instanța de judecată nu a fost învestită cu judecarea legalității și temeiniciei soluțiilor adoptate în cazul deplasărilor efectuate de aceste persoane.
Față de cele ce preced, Curtea, în baza prevederilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 866/CA/03.10.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o va menține
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 866/CA/03.10.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.02.2009.
Președinte judecător judecător
--- - - - - violeta -
Grefier
redactat și tehnoredactat:, 2 ex.
primă instanță: Tribunalul Iași
judecător primă instanță:
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian, Roșculeț Leocadia, Pinte
