Anulare act administrativ fiscal. Sentința 80/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA NR. 80
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Doina Lupea JUDECĂTOR
- - - - PREȘEDINTE SECȚIE
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanții și G în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat reclamanta asistată de avocat și consilier juridic G pentru pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, lipsind reclamantul
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că nu a fost achitat onorariul pentru expertiză.
S-a arătat că a fost depusă cerere de amânare de către expertul desemnat în cauză, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât nu a avut acces la toate documentele necesare.
Avocat pentru reclamanta arată că reclamanta înțelege să renunțe la efectuarea acestei expertize și solicită omologarea raportului de expertiză aflat la fila 93 dosarului nr-, arătând că reclamanta este de acord cu suma propusă de expert.
Având în vedere că la acest termen de judecată părțile nu au depus onorariul fixat pentru expertiză, Curtea stabilește decăderea acestora din probă.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților prezente.
Avocat pentru reclamanta solicită admiterea contestației în sensul desființării în parte a deciziei de imputare. Fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic G pentru pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE depune concluzii scrise și solicită respingerea contestației și menținerea deciziei de impunere.
CURTEA:
Asupra acțiunii de față;
Prin acțiunea înregistrată sub nr.5752/2005 la Tribunalul O l t, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr.55 din 7 septembrie 2005, emisă de pârâtul Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor prin care s-a respins plângerea formulată împotriva deciziei de imputare nr.A 2.2971 din 26 aprilie 2005, precum și a hotărârii nr.A2.4138 din 17 iunie 2005, iar pe cale de consecință anularea deciziei de imputare nr.A2.2971 și exonerarea de plata sumei de 38.753.003, cu plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul O l t, prin sentința nr.590 din 17 noiembrie 2005, declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL CRAIOVA - Secția contencios administrativ și fiscal.
La Curtea de APEL CRAIOVA - Secția contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr- (6/CAF/2006).
Prin cererea formulată la 19 aprilie 2006, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a solicitat conexarea unui număr de 3 dosare, respectiv nr.51/CAF/2006, privind pe G, nr.291/CAF/2006, privind pe și nr.961/CAF/2006 privind pe, arătând că acțiunile au același obiect, pârât este Ministerul Apărării Naționale în toate cauzele, iar reclamanților li s-a angajat răspunderea materială în solidar, în urma cercetării administrative privind producerea aceleiași pagube.
Prin încheierea din 7 septembrie 2006, s-a dispus conexarea dosarului nr.291/CAF/2006 la dosarul nr.6/CAF/2006.
Reclamanții, G și au invocat excepția privind tardivitatea emiterii deciziei de imputare nr.A2.2971 care a fost emisă după 3 ani, fiind incidente prevederile art.24 alin.1 din OG nr.121/1998.
Pârâtul a invocat excepția privind inadmisibilitatea acțiunii, reclamantului, care nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004.
Curtea de APEL CRAIOVA - Secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.739 din 9 noiembrie 006, admis contestația formulată de, G și, dispus anularea deciziilor de imputare nr.2.2971 din 26 aprilie 2005,emise de pârât, ca fiind tardive și a respins cererea de suspendare formulată de, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din procesul verbal de cercetare administrativă nr.1931 din 25 aprilie 2005, ce a stat la baza emiterii deciziei de imputare din 26 aprilie 2005 rezultă că paguba a fost produsă în perioada 14 martie - 10 aprilie 2002, ori decizia nr.A2.2971 a fost emisă la 26 aprilie 2005, peste termenul de 3 ani de la producerea pagubei, prevăzut de art.24 alin.1 din OG 121/1998.
A mai reținut instanța că, potrivit art.24 alin.4 din ordonanță, termenul de 3 ani este un termen de decădere și, ca atare, nu-i sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr.167/1958, privitoare la suspendarea și întreruperea prescripției.
Cu privire la contestația formulată de, instanța a reținut că reclamantul a luat cunoștință de decizia de imputare nr.A2.2971 din 26 aprilie 2005 la data de 6 octombrie 2005 și la 13 octombrie 2005 fost înregistrată acțiunea la Tribunalul Dolj.
Acesta însă nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, care este o condiție specială de exercițiu al dreptului la acțiune.
S-a mai reținut că cererea de suspendare a executării deciziei de imputare formulată de nu îndeplinește condițiile art.15 alin.1 coroborat cu art.14 din Legea nr.554/2004.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtul Ministerul Apărării și contestatorul.
În recursul său, Ministerul Apărării Naționale a susținut că argumentele instanței de fond privind tardivitatea emiterii deciziei de imputare nr.A2.2971 din 26 aprilie 2005 sunt neîntemeiate, impunându-se casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța pe fondul cauzei.
Reclamantul, în recursul său, a susținut că, întrucât solicitarea sa reprezenta un conflict de muncă, nu era necesară procedura prealabilă prevăzută de Legea contenciosului administrativ. A mai arătat că decizia de imputare a fost emisă peste termenul de 30 de zile și nu i-a fost comunicată în termenul de 15 zile, iar în aceleași cauze conexate au fost pronunțate soluții contrare.
Prin decizia nr.2828 din 31 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul Ministerului Apărării, a casat sentința atacată în ceea ce privește pe contestatorii, și și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a respins ca nefondat recursul declarat de.
La pronunțarea deciziei, Înalta Curtea reținut că decizia de imputare nr.2 2971 din 26 aprilie 2005 fost emisă în termen legal, cu respectarea OG 121/1998 privind răspunderea materială militarilor.
S-a dispus ca în rejudecare cauza să fie examinată pe fond.
După casare, în ședința din 7.12.2007, s-a încuviințat efectuarea unei expertize contabile.
Prin încheierea din data de 22 februarie 2008 (fila 50), s-a pus în vedere reclamanților să plătească contravaloarea expertizei, sub sancțiunea decăderii din probă.
La termenul de azi, avocat, pentru reclamanta, a declarat că nu înțelege să achite onorariu de expertiză și cauza să fie judecată în raport de probele administrate în primul ciclu procesual.
În ceea ce-l privește pe reclamantul G, Curtea va aplica sancțiunea decăderii din probă prevăzută de art.170 alin.1 și 3 Cod pr.civilă.
În ceea ce privește temeinicia acțiunii reclamanților, Curtea constată că în raportul de expertiză, (filele 135 și 136, dosar nr-), însuși expertul cauzei a arătat că, atât reclamanta, ca fostă șef contabil, cât și reclamantul G, se fac vinovați de prejudiciul reținut în sarcina lor.
În ce o privește pe reclamanta, s-a precizat că aceasta nu a exercitat controlul financiar preventiv, controlul ierarhic operativ sau curent
Referitor la răspunderea reclamantului, Curtea constată că în raport de obligațiile sale de serviciu, acestuia i s-a antrenat corect răspunderea materială, iar din răspunsul la obiecțiuni expertul precizează că, de altfel, prejudiciul produs unității militare este cel stabilit prin decizia de imputație.
Având în vedere că în patrimoniul unității pârâte s-a produs un prejudiciu prin fapta reclamanților, Curtea va respinge acțiunile reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunile formulate de reclamanții,cu domiciliul în C, 1 nr.44, -.8,.B,.3,.14, Județul O și G din C,-, Județul O, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunciare.
Pronunțată în ședința publică de la 14.03.2008.
Grefier,
Red.jud.
LF/ 5 ex/05.05.2008
Președinte:Doina LupeaJudecători:Doina Lupea, Elena Canțăr