Anulare act administrativ fiscal. Sentința 81/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA nr. 81/CA
Ședința publică din 11 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
Grefier: - -
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanții Municipiul P și Primăria Municipiului P, cu sediul în P, str. - cel M și, nr. 7, județul I, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Județului I, având ca obiect - anulare act administrativ - Decizia nr. 1/17.01.2008, procesul-verbal de inspecție fiscală nr. 16389/27.11.2007 (rejudecare).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier din care rezultă aspectele de mai sus și faptul că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 4 mai 2009, fiind cuprinse în încheierea din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11 mai 2009.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI la nr-, reclamanții Municipiul P și Primăria Municipiului P au chemat în judecată pe Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I pentru a se dispune anularea deciziei nr. 1/17.01.2008 și a procesului-verbal de inspecție fiscală nr. 16389/27.11.2007.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat, cu privire la contractul de concesiune nr. 10/20.08.1997 încheiat cu SC SA -P, că organul de control a ignorat dispozițiile art. 40 și 44 din Legea nr. 18/1991 în raport de care probase dreptul de proprietate al autorității locale asupra terenului provenit din islazul comunal.
Referitor la terenul închiriat Societății Agricole SA P, reclamanta a susținut că a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de 60 ha din cuveta P, prin Hotărârea Consiliului Județean I nr. 97/14.02.2000, privind suprafața de 1167 ha pusă la dispoziția comisiilor comunale de fond funciar, în care este inclusă și suprafața de 60 ha susmenționată.
Reclamanții au mai susținut că perfectarea contractului de concesiune nr. 10/2007 cu SC SA a avut la bază principiul autonomiei locale, documentația ce a stat la baza acestuia fiind în măsură a demonstra faptul că Municipiului P i-a fost retrocedată o suprafață totală de 399 ha pășune, conform înscrisurilor din Registrul Agricol, iar suprafața de 51 ha, concesionată prin contractul sus evocat, este inclusă în suprafața de pășune asupra căreia reclamanta avea drept de dispoziție.
S-a arătat că și contractul de închiriere nr. 24/1997 cu SC SA Paf ost încheiat de reclamantă în condiții de legalitate, documentația aferentă acestei convenții demonstrând că pentru terenurile aferente investiției a P, foștii proprietari au fost compensați cu teren extravilan aflat în imediata apropriere, pe care le-au fost emise și triluri de proprietate, iar Direcția Apele Române-Filiala B i-a transmis folosința terenului respectiv cu scopul încheierii prin licitație publică, până la inundarea cuvei barajului. Totodată, licitația s-a derulat după exercitarea contractului de legalitate de către Prefectura Județului I, prin Hotărârea Comisiei județene nr. 97/2000, fiindu-le conferit încă o dată dreptul de dispoziție asupra acestui teren.
Prin sentința civilă nr. 90/CA/21.04.2008, Curtea de APEL IAȘI -Secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea introdusă de reclamanții Municipiul P și Primăria Municipiului P în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, a anulat decizia nr. 1/17.01.2008 și procesul-verbal de imputare nr. -/30.11.2007, emise de pârâtă, și a obligat-o pe aceasta să plătească reclamanților suma de 4,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4393/27.11.2008, a admis recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, a casat sentința civilă nr. 90/CA/21.04.2008 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că pricina trebuia judecată de un complet format dintr-un judecător, nu din doi judecători.
Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI la nr-.
La termenul de judecată din data de 23.02.2009, instanța de judecată a pus în discuția părților împrejurarea de a ști dacă Primăria Municipiului P are calitate procesuală pasivă în cauză și care este vătămarea care s-a cauzat prin întocmirea procesului-verbal de inspecție fiscală atacat.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a Primăriei Municipiului P, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.
În conformitate cu prevederile art. 77 din aceeași lege, primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Din aceste texte de lege rezultă că, în cauză, autoritatea competentă să exercite acțiunea nu este primăria ca structură funcțională cu activitate permanentă, care soluționează problemele curente ale colectivității locale.
Față de cele ce preced, Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale active a Primăriei Municipiului P și va respinge acțiunea formulată de reclamanta Primăria Municipiului P în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Din procesul-verbal de inspecție nr. 16389/27.11.2007 (filele 71-88 din dosarul nr-) rezultă că în perioada 06.09.2007-22.11.2007, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iae fectuat o inspecție privind legalitatea și regularitatea contractului de concesiune nr. 10/20.08.1997, încheiat între Consiliul Local Municipal P, în calitate de concedent, și SC SA P, în calitate de concesionar, pentru o suprafață de 50,9 ha, și a contractului de închiriere nr. 24/06.10.1997, încheiat cu SC SA
Procesul-verbal de inspecție nr. 16389/27.11.2007 cuprinde o parte introductivă, o parte în care sunt descrise în amănunt constatările inspecției și concluzii.
Ultima parte, intitulată "Concluzii și măsuri", conține aprecierile inspectorului cu privire la legalitatea și regularitatea contractului de concesiune nr. 10/20.08.1997, încheiat între Consiliul Local Municipal P, în calitate de concedent, și SC SA P, în calitate de concesionar, pentru o suprafață de 50,9 ha, și a contractului de închiriere nr. 24/06.10.1997, încheiat cu SC SA
Inspectorul a tras concluzia că cele două contracte nu au temei legal, terenul ce face obiectul acestora nefăcând parte din domeniul public sau privat al Municipiului
Prin Ordonanța Guvernului nr. 119/1999, aprobată prin Legea nr. 301/2002, modificată și completată prin Legea nr. 84/2003, a fost reglementată activitatea de audit intern, control financiar preventiv și inspecție la entitățile publice cu privire la utilizarea fondurilor publice și administrarea fondului public.
Potrivit art. 2 lit. l din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999, cu modificările ulterioare, inspecția constă în activitatea de verificare efectuată la fata locului, în scopul constatării unor eventuale abateri de la legalitate și al luării de măsuri pentru protejarea fondurilor publice și a patrimoniului public și pentru repararea prejudiciului produs, după caz.
În speță, prin procesul-verbal de inspecție nu s-a luat nici o măsură concretă pentru protejarea fondurilor publice și a patrimoniului public și pentru repararea unui eventual prejudiciu produs. Fiind vorba doar de aprecieri privind abateri de la legalitate, nematerializate în măsuri cu finalitate economică sau juridică, nu se poate reține că s-a adus atingere unui drept ori unui interes legitim al reclamantului Municipiul Acest aspect rezultă și din cuprinsul procesului-verbal criticat în care se menționează că "Prefectura județului I poate lua măsuri în vederea clarificării dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole care fac obiectul celor două contracte" (fila 88).
Opinia exprimată de inspector în procesul-verbal nr. de inspecție nr. 16389/27.11.2007, însușită de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I prin decizia nr. 1/17.01.2008, nu vatămă drepturile sau interesele legitime ale reclamantului Municipiul P deoarece nu are și nici nu poate avea ca efect modificarea sau desființarea celor două contracte menționate mai sus ori stabilirea unui alt regim juridic al terenului care face obiectul contractelor respective.
În consecință, instanța va respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul Municipiul P în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Hotărăște:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a Primăriei Municipiului P și, în consecință:
Respinge acțiunea formulată reclamanta Primăria Municipiului P, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, privind anularea deciziei nr. 1/17.01.2008 și a procesului-verbal de inspecție nr. 16389/27.11.2007, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată reclamantul Municipiul P, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, privind anularea deciziei nr. 1/17.01.2008 și a procesului-verbal de inspecție nr. 16389/27.11.2007.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11.05.2009.
Judecător
--- -
Grefier
- -
și tehnoredactat:, 5 ex.
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian