Anulare act administrativ fiscal. Sentința 813/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL
SECTIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 813
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 16.02.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Alina Șuțu
GREFIER: - -
Pe rol se află în pronunțare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul.
Cauza a fost reținută în pronunțare la termenul din 09.02.2010, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 16.02.2010.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 31.07.2009, reclamantul CNSAS a solicitat instanței constatarea existenței calității de lucrător al Securității, în ceea ce privește pe pârâtul.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că din înscrisurile atașate acțiunii rezultă că pârâtul, având gradul de colonel și funcția de șef al Serviciului 1 în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate D, a aprobat realizarea următoarelor măsuri informativ- operative asupra unei persoane semnalate că "ascultă emisiunile postului de radio "Europa Liberă", face comentarii tendențioase la adresa regimului nostru și intenționează să fugă din țară": dirijarea rețelei informative, recrutarea unei persoane cu posibilități multiple pe lângă urmărit, instalarea mijloacelor de ascultare la domiciliul persoanei urmărite, punerea în filaj, punerea sub control a corespondenței interne și externe.
Reclamantul a arătat că activitățile desfășurate de către domnul, în calitate de angajat al fostei Securități, au îngrădit următoarele drepturi și libertăți fundamentale recunoscute și garantate de legislație în vigoare la acea dată: dreptul la secretul corespondenței, precum și cel la viață privată- art. 33 din Constituția României din 1965 corob. cu art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor- art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 Declarația Universală a Drepturilor Omului, dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei - art. 30 din Constituția României din 1965 și art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alineat 7, art. 2 litera a), art. 8 litera a), și art. 11 alineatul 1 ale Ordonantei de Urgență a Guvernului nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, coroborate cu art. 27 alin. 1 și alin. 5 și art. 35 alin. 5. a din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, adoptat prin Hotărârea Colegiului Nr. 2/2008,precum și dispozițiile articolului 112 al Codului d e Procedură Civilă.
La dosar au fost depuse actele ce stau la baza notei de constatare.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele depuse la dosar, Curtea reține în fapt următoarele:
Pârâtul, având funcția de șef al Serviciului 1 în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate D, a solicitat la 28.12.1974 Biroului "S" (interceptare corespondență), folosirea mijloacelor specifice pentru a trimite date despre, pentru perioada ianuarie- iulie 1975 (fila 109). În adresă se arată că interesează în special "legăturile și activitatea de natură mistico- religioasă".
La 7 ianuarie 1975, pârâtul a întocmit și semnat în calitate de șef al subunității militare M 0924 C "sarcina" cu privire la persoana urmărită-, de profesie economistă (fila 89).
Prin acest act pârâtul dispune executarea și exploatarea instalației de tip. (ascultare telefonică specială) în camera unde este situat telefonul din apartamentul persoanei, pe durata anului 1975, pentru a se afla dacă "face discuții dușmănoase și întreține relații cu elemente suspecte".
La dosar au fost depuse transcrierile convorbirilor care aveau loc la domiciliul persoanei urmărite.
La 06.08.1975, în calitate de colonel- șef Serviciul I din cadrul Inspectoratului Județean de Securitate D, a aprobat raportul prin care se solicită aprobareaavertizăriinumitei, fiica legionarului (fila 94), neîncadrată politic, casieră la Casa de Asigurări a Cooperației Meșteșugărești
S-a arătat în raport că " a fost semnalată de informatorul "" că în anumite împrejurări și în special la locul de muncă, în prezența unor salariați, face discuții necorespunzătoare în referire la orânduirea socialistă din țara noastră".
Din raportul nr. 21926 din 08.08.1975 (fila 96) rezultă că avertizarea a avut loc, fiind invitat și soțul, electronist la Spitalul nr. 1 C, membru, care "a luat atitudine împotriva comportării soției sale".
La 16 septembrie 1978, în aceeași calitate, a întocmit raportul nr. 103/- (fila 45) prin care solicită aprobarea folosirii mijloacelor tehnico- operative tip (ascultarea convorbirilor telefonice) la în perioada septembrie- octombrie, pentru a se informa cu privire la "persoanele care o caută, discuțiile, in special referitoare la ancheta ce se întreprinde pentru documentarea activității dușmănoase a sa".
În drept, conform art. 2 lit. a din OUG 24/2008, "lucrător al Securității" este "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".
Activitatea desfășurată de pârât, care în calitatea de ofițer de Securitate a dispus măsurile sus menționate, a îngrădit drepturi fundamentale ale persoanelor care a făcut obiectul acestora: dreptul la viață privată, la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, libertatea conștiinței și religiei.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu art. 11 din OUG 24/2008, va admite acțiunea și va constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cu sediul în B,--57, sector 3 în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în C,-, jud.
Constată calitatea pârâtului de lucrător al Securității.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.02.2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
4 ex./23.04.2010
Președinte:Alina ȘuțuJudecători:Alina Șuțu