Anulare act administrativ fiscal. Decizia 890/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 890
Ședința publică de la 07 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu Judecător
- - - - Judecător
- - - - Președinte Secție
Grefier: -
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuentul, împotriva deciziei nr. 5 din data de 09 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit revizuientul și intimatul Primarul Municipiului Dr. Tr.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că revizuientul a depus la dosarul cauzei concluzii scrise și chitanța nr. -/18.04.2008 reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Curtea din oficiu, pune în discuție excepția de necompetență materială a Curții de Apel Craiova în raport de dispoz. Art.322 alin. 1 coroborat cu art. 323 alin.1
CURTEA
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Mun. Dr. Tr. S, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie obligată acesta să-și reîntregească proprietatea cu suprafața de 160. situată în Dr. Tr. S,-, suprafață ce a fost trecută în proprietatea pârâtei la data de 12.12.2003, urmând să primească în schimb teren pe latura de Nord a proprietății sale.
Solicită de asemenea suma de 140.000 lei RON precum și daune morale de 20.000 lei RON, pentru încălcarea dreptului de proprietate prevăzut în Constituția României și art. 1 din Protocolul Convenției Europene privind drepturile omului care consacră dreptul de proprietate.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Convenția din 12.12.2003, Primăria Mun. Dr. Tr. S cu acordul său a trecut în proprietatea ei suprafața de 160. care urma să fie afectată de lucrări de termoficare și trotuar, cu obligarea ca până la 31.01.2004 să perfecteze un schimb prin care să primească aceleași suprafață pe latura de Nord a proprietății, din proprietatea primăriei unde a fost proprietatea și frații săi, obligându-se să refacă gardul pe latura de E-N, iar latura de S să fie de asemenea refăcut gardul.
A mai arătat faptul că s-a adresat Judecătoriei Tr. și prin sentința nr.2617/24.05.2004, rămasă definitivă și irevocabilă a fost obligată pârâta să execute convenția între părți în sensul de ași îndeplini obligația asumată prin aceasta privind schimbul faptic și scriptic de teren și celelalte obligații asumate, în schimb Primăria Tr. în urma convocării nu a realizat nimic din această hotărâre fiind de rea credință.
Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 4501 din 19.09.2007 a respins acțiunea reclamantului împotriva Primarului mun. Dr. Tr.
În considerentele sentinței s-a reținut că punerea în executare a hotărârii se face de executorul judecătoresc, iar convenția încheiată între părți a fost respectată de primăria Mun. Tr. S, în sensul că i-a acordat terenul pe care l-a ocupat, iar din convenție nu a rezultat faptul că această suprafață de teren trebuia să fie amplasată pe un anumit amplasament determinat.
De asemenea s-a reținut și faptul că potrivit art. 969 - 970 Cod pr. civilă convențiile au putere de lege între părțile contractante, ori din convenția depusă la dosarul cauzei a rezultat că înțelegerea părților a fost consemnată în această convenție, iar executarea ei s-a făcut de către Primărie, însă reclamantul a refuzat ofertele acesteia, pe considerentul că dorește într-o anumită modalitate să fie executată această convenție, însă din conținutul acesteia nu a rezultat această situație.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susținut că în baza Legii nr. 554/2004 a solicitat Primăriei Dr. Tr. S să îi restituie proprietatea însă aceasta a refuzat să răspundă în termenul legal de 30 de zile și să execute lucrările prevăzute în sentința civilă nr. 4501/2007 a Judecătoriei Dr. Tr.
Prin Decizia nr. 5/9 ianuarie 2008 fost respins recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 4501 din data de 19 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că reclamantul a investit instanța de fond cu o acțiune având ca obiect obligație de a face, respectiv obligarea pârâtei Primăria Dr. Tr. S să execute dispozițiile sentința nr. 4494/2006 a Judecătoriei Dr. Tr. S, respectiv să restituie reclamantului suprafața de 163 mp, să plătească despăgubiri în sumă de 140.000 RON precum și daune morale.
Astfel, conform dispozitivului sentința civilă nr. 4494/2006 a Judecătoriei Dr. Tr. S irevocabilă și investită cu formulă executorie, s-a dispus rezoluțiunea convenției încheiată între părți la data de 12.12.2003 și repunerea părților în situația anterioară. Repunea în situația anterioară presupune așa cum rezultă din considerentele hotărârii, restituirea către reclamant a suprafeței de teren de 160 mp situată în Dr. Tr. S,-.
Instanța de fond a reținut că potrivit adresei nr. 12379/2007 emisă de Primăria Dr. Tr. S s-a încercat atribuirea către reclamant a unui teren în compensare, ofertă pe care acesta a refuzat-o, așa încât urmează să se uzeze de procedura exproprierii reglementată de Legea nr. 33/1994.
Deși reclamantul a invocat ca temei juridic al prezentei acțiuni dispozițiile Legii nr. 554/2004, Curtea a constatat că în raport de pretențiile formulate de reclamant, dispozițiile legii contenciosului administrativ nu sunt incidente în cauză, raportul juridic stabilit între părțile litigiului fiind de natură civilă și nu administrativă. Natura raportului juridic stabilit în cauză este determinată de natura dreptului dare intră în conținutul acestuia și nu în mod direct de calitatea uneia dintre părți. Astfel, chiar dacă pârâtul are calitatea de instituție publică aceasta nu este suficient pentru a califica raportul juridic ca fiind de natură administrativă.
Aceasta întrucât pentru a se putea prevala de prevederile Legii nr. 554/2004 reclamantul trebuia să dețină un titlu executoriu, respectiv o hotărâre definitivă și irevocabilă pronunțată în temeiul acestor dispoziții legale.
Cum pretențiile reclamantului se circumscriu practic fie procedurii executării silite a unei hotărâri judecătorești pronunțată de o instanță civilă, fie eventual unei acțiuni în revendicare, este evident că acestea pot fi valorificate pe cale civilă și nu în contenciosul administrativ.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurentul motivat de faptul că argumentele din adresa nr. 12379/2007 a Primăriei DTS nu pot fi reținute avându-se în vedere obiectul cererii de chemare în judecată.
Se invocă dispozițiile art.322 alin.2
Curtea a pus în discuția părților excepția necomprtenței materiale în raport de dispoz. Art.322 alin. 1 coroborat cu art. 323 alin.1. deoarece decizia instanței de recurs nu evocă fondul cauzei, fiind respins recursul recurentului.
Astfel, în raport și de dispozițiile art.158 CPC Curtea urmează să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți întrucât decizia acestei instanțe a rămas irevocabilă prin respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul împotriva deciziei nr. 5 din data de 09 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 7 mai 2008.
PREȘEDINTE: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 2: Iuliana Rîciu - - | JUDECĂTOR 3: Elena Canțăr - - |
Grefier, |
Red.-
Tehnored. 15 Mai 2008
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Iuliana Rîciu, Elena Canțăr