Anulare act administrativ fiscal. Decizia 92/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.92/R/
Ședința publică de la 31 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta - G, cu sediul în G, str.-, nr.3, jud.G, împotriva sentinței comerciale nr. 2214 din 24.10.2006, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24 ianuarie 2008, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauezi la data de 31 ianuarie 2008, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față;
Prin nr. 2214 din 24.10.2006 pronunțată de Tribuanlul îbn doisaurl nr- s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta - - G,în contradictoriu cu pârâta DGFP
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prina acțiunea înregistartă sub nr- reclamanta - - Gaf ormualt contestație împotriva deciziei nr.6/03.08.2006, emisă de DGFP G pe motiv că este nelegală și temeinică.
Prin cererea înregistrată sub nr. 42/17.07.2006 (f 24) a recuzat funcționarilor publici și ( inspectori fiscali) pentru motivele arătate și cererea de chemare în judecată.
Prin decizia nr.6/03.08.2006, DGFP Gar espins cererea de recuzare, reținând că neadministrarea cu rea credință a probelor cerute de contribuabil, nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute la art.39 și art.40 pr. fiscală.
Potrivit art.39 pct.4 din OG nr.92/2003 se poate cere recuzarea funcționarului public aflat în conflict de interese așa cum le enumera art.40 din aceeași ordonanță.
Dsipozițiile legale pre-citate se completează cu cele cuprinse în titlul IV din Legea 161/2003, privind unele unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercițiul demnitarilor publici, a funcționarilor publici și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
Conform disp.art. 70 din Legea 161/2003 prin sintagma,conflict de interese înțelege situația în care persoana care exercita o funcție publică are un interes personal de natura patrimonială, care ar putea influiența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce-i revin.
Din interpretaraea textelor de lege sus citate rezultă că neîndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor de serviciu de către un funcționar public nu înseamnă că se află într-un conflict de interese atât timp cât nu se dovedește existența unui interes personal de natură patrimonială.
Pentru exercitarea cu rea credință a atribuțiilor de serviciu, funcționarul public și autoritatea publică din care acesta face parte, pot răspunde administrativ patrimonial penal după caz, în cazul când există o plângere împotriva actului îndeplinit de acest funcționar sau pentru nesoluționarea în termen a unei cereri.
Cum instanța a fost sesizată numai cu privire la decizia prin care s-a respins cererea de recuzare a funcționarilor publici, nu se va putea verifica legalitatea actelor întocmite de cei recuzați.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta - - G cu următoarea motivare:
În timpul inspecției desfășurate la - -, organele fiscale nu au acordat nici o importanță discuțiilor cu reprezentanții contribuabilului, iar argumentele acestora nu au fost solicitate, mai mult organele fiscale nu au considerat necesar să solicite explicații suplimentare pe durata controlului, deși acesta a durat peste 45 de zile.
Au invocat faptul că organele fiscale nu au respectat art.48 alin.I lit.a din Codul d e procedură fiscală.
Consideră, de asemenea că în cauză sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 pr. civ. hotărârea recurată fiind lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Curtea analizând actele dosarului, constată:
Prin decizia nr.6/03.08.2006, emisă de către intimată, s-a respins cererea de recuzare a doi inspectori fiscali, care au efectuat un control la unitatea reclamantă. Instanța de fond fiind sesizată cu anularea acestei decizii, în mod evident s-a rezumat la analiza motivelor care țin de recuzarea celor doi inspectori fiscali. Ca atare, în mod corect s-a reținut de către tribunal că cererea reclamantei nu se încadraeză în dispozițiile art.39 al.4 și art.40 din OG nr.92/2003 și nici în cele ale art. 70 din Legea nr.161/2003.
De fapt recurenta reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a disp.art. 40 din Codul d e Procedură Fiscală, iar Curtea Constituțională prin decizia nr.953/30.10.2007 a respins această excepție.
În concluzie, curtea constată că instanța de fond a făcut o analiză completă a litigiului dedus judecății, în limitele investirii făcută prin acțiunea reclamantei și a dat o apreciere justă probelor dosarului, pronunțând o soluție temeinică și legală.
Așadar, pe baza celor mai sus expuse și pe temeiul disp.art.312 pr.civ. urmează a respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - G, cu sediul în G, str.-, nr.3, jud.G, împotriva sentinței comerciale nr. 2214 din 24.10.2006, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 31 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./29.02.2008
Tehnored./2ex./29.02.2008
Fond -
Președinte:Mariana TrofimescuJudecători:Mariana Trofimescu, Dorina Vasile, Vasile Susanu