Anulare act administrativ fiscal. Sentința 923/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 923

Ședința publică de la 23.02.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Stănișor Denisa Angelica

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, reprezentat de consilier juridic, cu delegație depusă la dosar și pârâtul -, reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Apărătorul pârâtului, în conformitate cu dispozițiile art.129 alin.1 proc.civ. invocă excepția încălcării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6 paragraful 1 teza I din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România în anul 1994 și art.21 alin.3 teza I din Constituția României, excepție motivată în scris și depusă la dosar anexând xerocopia ediției din 10.02.2010 a cotidianului Evenimentul zilei și de pe textul incident publicat în ediția electronică din aceeași zi a cotidianului menționat, un exemplar comunicându-i părții adverse.

Arată că atât ediția pe suport hârtie, cât și cea electronică, înserează pe spații largi grupajul "Avocatul de lux al turnătorilor" al cărui articol central este "Casa, altă cauză pierdută", apreciind că acest conținut al articolului este fără echivoc: acțiunea în constatare contra lui a fost judecată și admisă!

Precizează că autoarea articolului oricare ar fi filiera de informare, scandalul divulgării verdictului încă nepronunțat ilustrează cum intenția pozitivă de lustrare dorită de legiuitor a degenerat în practica CNSAS revenindu-se la odioasele metode de compromitere și șantaj profesate de vechea poliție politică.

În susținerea excepției încălcării dreptului la un proces echitabil solicită încuviințarea următoarelor probe, respectiv întocmirea de către grefierul de ședință a unui referat din care să rezulte că, până în momentul de față, nu există nicio cerere de studiere a dosarului de către numita, autoarea articolului, de asemenea citarea semnatarei articolului, la locul de muncă - Evenimentul zilei, pentru a declara împrejurările și filierea prin care i s-a comunicat cu anticipație verdictul ce urmează a fi dat.

Reprezentantul reclamantului cu privire la prima solicitare a apărătorului pârâtului precizează că acest articol este cunoscut și CNSAS a fost atacat și se opune probatoriului solicitat de pârât pentru a se verifica dacă se află sau nu la dosar cerere din partea semnatarei articolului, nu cunoaște teza probatorie cu privire la chemarea în judecată a persoanei care a scris acest articol.

Asupra probatoriului solicitat de pârât, urmează să le încuviințeze în parte.

În urma verificării dosarului în cauză, Curtea constată că nu a fost

formulată nici o cerere de studiere a acestui dosar de vreun ziarist. În ceea ce privește citarea în cauză a semnatarei articolului, respectiv a numitei, teza probatorie fiind aceea de a da lămuriri cu privire la sursa de informare din articol, o respinge ca neutilă și neconcludentă în soluționarea cauzei, pârâtul având alte căi procesuale de a se adresa față de aceasta.

Apărătorul pârâtului precizează că nu mai are alte înscrisuri de administrat în afara celor depuse la dosarul cauzei.

Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, prin întâmpinare.

Apărătorul pârâtului solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii conform motivelor expuse pe larg în întâmpinare.

Reprezentantul reclamantului consideră că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât este o chestiune ce vizează fondul cauzei solicitând respingerea ei. Pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul - fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.2 lit.b, teza IV din OUG nr.24/2008.

Apărătorul pârâtului solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că relația pârâtului cu Securitatea nu întrunește condițiile prevăzute în teza a IV-a din art.2 lit.b al OUG nr.24/2008.

Curtea reține cauza în pronunțare atât pe excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, cât și pe fondul cauzei.

CURTEA,

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată sub nr- din 22,07,2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul - pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

În fapt reclamantul arată că pârâtul a fost verificat la cererea înregistrată sub nr.320/25.01.2009 a Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, întrucât este deținător al titlului de luptător pentru din 1989, cerere întemeiată pe disp.art.3 lit.z, din OUG 24/2008.

Susține reclamantul că așa cum rezultă din cuprinsul notei de constatare S/DI/I/2146/27.08.2008, pârâtul a fost recrutat în calitate de gazdă a casei de întâlniri, la data de 09.03.1979m cu numele conspirativ "", în scopul rezolvării unor sarcini specifice, recrutarea este confirmată de consemnările făcute de ofițerii de securitate.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp.art.3 lit.z), 2 lit.b) teza IV, art.33 al.1, art.8 lit.a), art.11 al.1, OUG 24/2008, privind accesul la propriu dosar, coroborate cu art.31 al.2, art.35 al.5 lit.a) din Regulamentul de organizare și funcționare al NSAS adoptat prin Hotărârea nr.2/2008.

Prin întâmpinarea formulată la data de 12.01.2010, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității, acțiunea fiind introdusă fără îndeplinirea condițiilor prealabile imperative stabilite de lege. Problema juridică cu care instanța este investită este aceea de a discerne între simpla relație cu Securitatea și legăturile cu respectiva instituție de teroare ce duce la calificativul de colaborator.

Mai arată pârâtul că pentru a primi calificativul de colaborator al Securității trebuie dovedită o minimă activitate sau o minimă atitudine vizând susținerea regimului totalitar.

De asemenea arată că relația sa cu Securitatea nu întrunește condițiile prev.de teza a IV-a art.2 lit.b), OUG 24/2008, imobilul ce se pretinde că a fost pus la dispoziție era o bibliotecă publică a statului și nu un bun pe care îl deținea.

Analizând probatoriul administrat în cauză, Curtea reține următoarele:

Pârâtul a fost verificat conform cererii înregistrată sub nr.320/26.01.2007 adresată reclamantului de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, întrucât acesta este deținător al titlului de luptător pentru din 1989.

Urmare a verificărilor efectuate reclamantul a întocmit Nota de constatare nr. S/DI/I/2146/27.08.2008, în temeiul căreia a sesizat instanța cu prezenta acțiune, depunând înscrisurile identificate în arhiva ce a aparținut fostei Securități privitoare la pârât.

Din analiza înscrisurilor rezultă că a fost identificat cu privire la pârât, dosarul nr.R - - titular -.

Dosarul a fost deschis în perioada 1979-1990, pârâtul fiind recrutat în calitate de gazdă a casei de întâlniri la data de 09.03.1979, deoarece "organele de Securitate ar dori să folosească una din încăperile bibliotecii, în afara orelor de program, în scopul rezolvării unor sarcini specifice".

Conform mențiunilor făcute de ofițerii de securitate în referatele privind propunerea de recrutare în calitate de casă de întâlniri din 6.03.1979 și cel privind modul cum a decurs recrutarea pârâtului din data de 10.03.1979, recrutarea pârâtului a fost efectuată la sediul bibliotecii "Gh.", acesta declarându-se de acord să pună la dispoziție încăperea solicitată, cu intrare separată și nefolosită de public. Acesta le-a pus la dispoziție o dublură a cheilor.

Conform aprecierilor ofițerilor de securitate din notele de analiză efectuate în dosar, pârâtul era un element corespunzător, iar casa "", deși situată într-o zonă mărginașă a oferit condiții propice de conspirativitate în munca cu rețeaua informativă. La data de 4.12.2990, a fost aprobată scoaterea din rețeaua informativă a pârâtului, întrucât nu a mai fost de acord cu folosirea biroului.

Potrivit disp.art.2 lit.b) teza a IV-a, OUG 24/2008, colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea.

Pentru reținerea calității de gazdă a unei case de întâlniri este necesară îndeplinirea condiției privind "înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă prin punerea la dispoziția organelor de securitate a locuinței sau altui spațiu deținut", fiind lipsită de relevanță forma juridică în temeiul căreia este posedat spațiul, deținerea acestuia fiind suficientă.

În aceste condiții, nu poate fi reținută apărarea pârâtului, în sensul că imobilul în care se afla încăperea în discuție era o bibliotecă a statului, întrucât pârâtul era singura persoană ce poseda cheile și dispunea de spațiul respectiv. (referatul nr.3102/-/10.03.1979 - fila 18 ds.).

Va fi respinsă excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea condițiilor prealabile imperativ stabilite prin lege, motivarea acestuia vizând în realitate fondul cauzei.

Pârâtul nu contestă împrejurarea că și-a dat acordul ca organele de securitate să folosească una din încăperile bibliotecii în afara orelor de program, însă apreciază că o simplă relație cu Securitatea nu trebuie echivalată cu o legătură cu respectiva instituție de teroare pentru a fi considerat colaborator al securității.

Cum dispozițiile OUG 24/2008 nu fac o astfel ce distincție, condițiile ce se impun a fi îndeplinite fiind prev.de art.2 lit.b) teza a IV-a și având în vedere înscrisurile atașate acțiunii reclamantului, Curtea apreciază că sunt îndeplinite cerințele textului de lege pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei Securități.

Pe cale de consecință, în temeiul art.11 rap.la art.2 lit.b) din OUG 24/2008, Curtea va admite acțiunea și va constata existența calității de colaborator al Securității cu privire la pârâtul -.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității.

Admite acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, cu sediul în B,--57, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul, năsut la data de 5.03.1939 în B, fiul lui și, domiciliat în Calea nr.170,.2..25, sector 1,

Constată existența calității de colaborator al Securității cu privire la pârâtul -.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 23.02.2010.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.

EF/4ex.

4.05.2010

Președinte:Stănișor Denisa Angelica
Judecători:Stănișor Denisa Angelica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 923/2010. Curtea de Apel Bucuresti