Anulare act administrativ fiscal. Decizia 952/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.952
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Stan Aida Liliana Chirica
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta - International SRL, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 111 din data de 10 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâtele Garda Financiară-Comisariatul General Secția V, cu sediul în Râmnicu V, str. G-, nr. 17, jud. V și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale V, cu sediul în Râmnicu V,-, jud. V.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică la data de 9 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și vând nevoie de timp pentru a delibera în baza art. 156 și 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 16 iunie 2009, adoptând următoarea soluție:
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele,
Prin sentința nr.111 pronunțată în data de 10 martie 2009, Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiată acțiunea formulata de reclamanta - International SRL, în contradictoriu cu parații Garda Financiara - Comisariatul General Secția V si Direcția Județeana Vamala
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanta si-a întemeiat cererea de obligare a paratelor la plata sumei de 475.000 lei - constând in prejudiciul produs ca urmare a indisponibilizării ansamblului său auto cu nr.de înmatriculare - si -, prin procesul verbal de sigilare din data de 22.04.2008 - pe dispozițiile disp. art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004. Totodată, reclamanta a învederat că suma respectiva reprezintă contravaloarea prețului pe care a trebuit să-l plătească - PLUS TRANS SRL ( în baza contractului nr. 251/1.05.2008 ) pentru închirierea unui ansamblu auto similar celui indisponibilizat, necesar îndeplinirii obligațiilor contractuale rezultate din contractele încheiate cu terțe persoane.
Tribunalul a mai reținut că, atât dispozițiile cadrul ale art.1 al.1, cât și cele ale art. 8 al. 1 din Legea 554/2004, prevăd posibilitatea persoanei vătămate de a solicita instanței de contencios administrativ anularea în tot sau în parte, actului administrativ vătămător si repararea pagubei suferite prin acesta, aceeași soluție este prevăzuta și de disp. art. 18 al. 1 si 3 din Legea 554/2004, conform căreia instanța de contencios administrativ poate să anuleze actul administrativ și să hotărască asupra despăgubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, solicitate de către persoana vătămată.
Instanța de fond, din interpretarea sistematica a dispozițiilor legale, a constatat că fundamentul acordării de despăgubiri - respectiv al obligării autorității sau instituției publice de repara prejudiciu cauzat persoanei vătămate - îl constituie anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ contestat, ca urmare a contestării nelegalității acestuia. Ca urmare, rezultă că instanța de contencios administrativ nu poate să oblige o autoritate sau instituție publică la plata de despăgubiri, dacă nu a constatat nelegalitatea actului administrativ pretins vătămător și nu a dispus anularea acestuia.
In acest sens, tribunalul a constatat că și ipoteza acțiunii separate pentru plata de despăgubiri, conform art. 19 din legea 554/2004, are ca situație premisă o cerere de anulare a actului deja soluționată, or, în cauză, reclamanta a învederat că prejudiciul solicitat a fi reparat a fost cauzat de masurile luate prin actele administrative contestate, însă a renunțat la judecata cererii de anulare a acestora, la termenul de judecata din 20.01.2009 - unde a precizat obiectul cauzei - respectiv capetele de cerere rămase după renunțare.
Câtă vreme instanța de contencios administrativ nu a stabilit nelegalitatea actelor administrative contestate de reclamantă și nu a dispus anularea acestora - împrejurare generată de manifestarea de voință a reclamantei si de obligația respectării principiului disponibilității - tribunalul a considerat că nu poate constata producerea vreunui prejudiciu, potrivit dispozițiilor Legii 554/2004 și nu poate dispune repararea acestuia.
Tribunalul a mai reținut că, în condițiile precizate, reclamanta are posibilitatea de a solicita repararea eventualului prejudiciu suferit, însă nu pe calea contenciosului administrativ, ci pe calea dreptului comun, însă, în cauza, reclamanta a învederat expres, inclusiv cu ocazia soluționării excepției de necompetență materială.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - International SRL, criticând-o pentru faptul că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, invocând incidența dispozițiilor art.312 alin.3 Cod procedură civilă.
În susținerea recursului se arată prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea procesului verbal de sigilare încheiat în data de 22 aprilie 2008 și restituirea ansamblului auto, sub sancțiunea aplicării unei penalități de 10.000 lei/zi de întârziere, totodată solicitând ca pârâtele să fie obligate la repararea prejudiciului suferit ca urmare a măsurilor nelegale și abuzive luate prin actul administrativ contestat, în consecință recurenta consideră soluția instanței de fond nelegală deoarece încalcă dispozițiile art.8 alin.1 și 18 alin.3 din Legea 554/2004.
Menționează că instanța de fond a reținut că atâta timp cât s-a renunțat la judecata cu privire la primele două capete de cerere, al treilea prin care se solicita repararea prejudiciului cauzat prin măsurile luate abuziv trebuie soluționat pe calea dreptului comun, dar in mod eronat s-a reținut aceasta întrucât primele două capete de cerere rămăseseră fără obiect prin restituirea autoutilitarelor.
În motivarea sa recurenta menționează că în cauză s-a făcut o confuzie între renunțarea la judecată, reglementată de dispozițiile art.246 Cod procedură civilă și rămânerea celor două capete de cerere fără obiect și în această situație cererea prin care a solicitat obligarea pârâților la despăgubiri, era una accesorie și trebuia soluționată pe fond de instanța legal investită.
Susține că rămânerea fără obiect a celor două capete de cerere nu înseamnă că instanța de fond nu trebuia să le soluționeze, ci trebuia să se pronunțe asupra acestora în sensul de a le respinge ca rămase fără obiect și implicit potrivit art.18 alin.3 și asupra cererii de despăgubiri.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și să se trimită cauza spre rejudecare pe fond la aceeași instanță.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, precum și sub toate aspectele potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Instanța de fond a pronunțat în mod legal și temeinic cauza dedusă judecății, aplicând în mod just dispozițiile art.8 alin.1 și 18 alin.3 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.
S-a apreciat în mod legal faptul că nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă unde să se constate că Garda Financiară Vaa cționat în mod nelegal și abuziv față de societatea recurentă pentru ca aceasta să sufere un prejudiciu material.
Instanța de fond a soluționat cauza pe fondul obligației la despăgubiri, obiect al cererii de chemare în judecată formulată de societatea recurentă, mai mult decât atât a reținut în mod legal și temeinic faptul că reclamanta recurentă a renunțat la judecata cu privire la primele două capete de cerere în acțiunea în contencios administrativ unde s-a contestat actul administrativ luat de Garda Financiară V, iar faptul că acestea ar fi rămas fără obiect nu are justificare procesual civilă.
Tribunalul a apreciat în mod just faptul că instanța de contencios administrativ nu poate să oblige o autoritate sau o instituție publică la plata de despăgubiri, dacă nu a constatat nelegalitatea actului administrativ pretins vătămător și nu a dispus anularea acestuia.
În atare context, în mod corect tribunalul a constatat că și ipoteza acțiunii separate pentru plata de despăgubiri conform art.19 din Legea 554/2004, are ca situație premisă o cerere de anulare a actului administrativ deja soluționată, în cauză recurenta a învederat că daunele solicitate au fost cauzate de măsurile luate prin actele administrative contestate (proces verbal de sigilare și nota de constatare, ambele din data de 22 aprilie 2008) însă a renunțat la judecata cererii de anulare a acestora la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2009 când a precizat obiectul cauzei.
Reținând că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - International SRL, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 111 din data de 10 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâtele Garda Financiară-Comisariatul General Secția V, cu sediul în Râmnicu V, str. G-, nr. 17, jud. V și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale V, cu sediul în Râmnicu V,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Stan Aida Liliana Chirica
- - - - - -
Grefier,
Red. /tehnored.
2 ex/ 02.07.2009
Dosar fond - Tribunal
Judecător fond
Operator date cu caracter personal; Număr notificare 3120
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Stan Aida Liliana Chirica
