Anulare act administrativ fiscal. Decizia 988/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - anulare act administrativ -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 988

Ședința publică din 21 mai 2009

PREȘEDINTE: Nastasi Dorina

PREȘEDINTE: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003, cu sediul în B, Calea nr. 202, împotriva sentinței nr. 86 din 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

La apelul nominal a răspuns mandatar pentru reclamanta intimată -, lipsă fiind aceasta, pârâta recurentă și pârâta intimată Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 290/2003.

Procedura este completă.

S- făcut referatul cauzei, învederându-se că reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare la care a anexat o serie de înscrisuri, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

pentru reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr. 2082/40 din 22.04.2008, reclamanta - - prin procurator, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul de Aplicare a Legii nr. 290/2003 și Prefectura județului B - Comisia Județeană pentru Aplicarea Legi nr. 290/2003, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Ordinul nr. 437/2008 emis de și să i se recunoască dreptul la despăgubiri și compensații conform art. 1 al. (2) din Legea nr. 290/2003.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este fiica lui și și că printre proprietățile părinților săi se află și o livadă în comuna din fostul spațiu URSS în suprafață de 1000 mp învecinată cu terenul părinților soțului său, că soțul său și-a construit între anii 1936 - 1938 o casă în suprafață de 42- 44 mp pe terenul proprietatea părinților lui, din paiantă acoperită cu șindrilă, compusă din 2 camere și o sală.

Că în anul 1940 s-a căsătorit cu soțul său stabilindu-și gospodăria la casa acestuia, iar ca dar de nuntă părinții soțului său i-au dat o suprafață de 200 mp din curtea lor, pe care se găsește casa precum și o suprafață de 4643 mp teren extravilan la locul numit "".

A mai arătat reclamanta, că a primit de la tatăl său, ca dar de nuntă suprafața de 20.000 mp teren agricol în intravilanul și extravilanul localității conform declarației pe care a dat-o la 15.03.2007, confirmată de martori.

În anul 1942, reclamanta împreună cu soțul său construit pe terenul de 200 mp, pe care avea casa, un grajd din paiantă acoperit cu stuf în suprafață de 30 mp.

În fine a mai susținut reclamanta că locuința soțului său era distinctă de cea a părinților lui, fapt dovedit prin aceea că părinții soțului le-a dat ca zestre 200 mp teren pentru a-și construi și alte anexe, deși casele ambelor familii erau învecinate.

Pârâtele prin întâmpinare au solicitat respingerea acțiunii, arătând că nu poate fi primită acțiunea promovată de reclamantă deoarece declarațiile reclamantei și ale martorilor sunt contradictorii în dovedirea proprietății bunurilor abandonate.

Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 86 din 21.01.2009 admis acțiunea promovată de reclamantă, a anulat Ordinul nr. 437/2008 emis de B și recunoscut dreptul acesteia la despăgubiri și compensații conform art. 1 alin.(2) din Legea nr. 290/2003.

Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut că din probatoriul administrat la dosar rezultă că reclamanta a avut în proprietate în comuna - URSS, o casă construită de soțul său înainte de căsătorie compusă din 2 camere și o sală în suprafață de 42-44 mp, un grajd construit din paiantă acoperit cu stuf în suprafață de 30 mp, construit în anul 1942, o suprafață de 200 mp teren aferentă construcțiilor donat de socrii săi, o altă suprafață de 4643 mp extravilan, o altă suprafață de 20.000 mp tern agricol donată reclamantei de părinții săi și 5000 mp teren forestier.

Împotriva sentinței declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților care a criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică, invocând drept motiv de casare dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.

A arătat că reclamanta a dat declarații contradictorii cu privire la bunurile proprietate rămase în urma refugiului, motiv pentru care acțiunea reclamantei nu poate fi admisă.

Recursul este nefondat.

Din declarația reclamantei aflată la fila 20 dosar fond, precum și din declarațiile martorilor, și, care au fost audiați și de către instanța de judecată, rezultă că reclamanta înainte de refugiu a locuit împreună cu soțul său, decedat, în localitatea din fosta URSS și au deținut în proprietate o casă de locuit, construită de soțul său înainte de căsătorie, un grajd construit din paiantă în anul 1942 ( după căsătorie), suprafață de 200 mp teren aferentă construcțiilor, o suprafață de 4643 mp teren situată în extravilanul localității, o suprafață de 20.000 mp teren dobândită prin donație de la părinții săi și o suprafață de 500 mp teren pădure donată la căsătorie de către părinții ei.

Martorii și au fost audiați de către instanța de judecată, astfel că în mod nemijlocit instanța de fond a constatat că declarațiile autentificate date de aceștia în fața notarului public corespund cu cele relatate de aceștia în instanță.

În acest context, în mod temeinic a reținut prima instanță că declarațiile martorilor nu sunt contradictorii și că ele corespund și se coroborează cu declarația dată pe proprie răspundere de reclamantă.

Așa fiind și văzând dispozițiile art. 2 alin. (4) și (5) din HG nr. 1120/2006 prin care au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, Curtea reține că hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală și în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 raportat la art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003, cu sediul în B, Calea nr. 202, împotriva sentinței nr. 86 din 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond.

Tehnored.

Ex. 2/27.-

Președinte:Nastasi Dorina
Judecători:Nastasi Dorina, Grapini Carmen, Ududec Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 988/2009. Curtea de Apel Suceava