Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1055/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - anulare act control -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.1055
Ședința publică din28 mai 2009
PREȘEDINTE: Morariu Adriana
JUDECĂTOR 2: Sas Remus
JUDECĂTOR 3: Nechifor Veta
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat depârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I,-C, județul I, cu sediul ales la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale S,-, județul S,împotriva sentinței nr.3570 din 31 decembrie 2008,pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-,reclamantă-intimată fiind Școala cu clasele I-VIII Ostra, județul S,pârâtă-intimată fiind Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale,-, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, directorul Școlii cu clasele I-VIII Ostra, reclamantă-intimată în cauză, lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, constatând că deși recurenta lipsește, a solicitat a se da eficiență prevederilor art.242 din Codul d e procedură civilă, și apreciind că recursul este în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul reclamantei-intimate a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate care este temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate în întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prindecizia 7785 din 23 iulie 2008a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale I - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale S s-a anulat Autorizația de utilizator final nr. 5/15.01.2008 pentru produse accizabile a Școlii cu clasele I-VIII Ostra, motivat de faptul că sunt întrunite condițiile prevăzute la pct. 23.7 al. 14 din Normele aprobate prin HG44/2004.
Prindecizia 8844/21.08.2008a Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale S s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de Școala cu clasele I-VIII Ostra, împotriva deciziei 7785/23.07.2008.
Prinsentința 3570 din 31.12.2008 a Tribunalului Suceavas-a admis contestația formulată de către Școala cu clasele I-VIII Ostra și s-au anulat deciziile 7785/23.07.2008 și 8844/21.08.2008.
În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că în speță nu este incidentă situația ce atrage sancțiunea revocării autorizației de utilizator final deoarece prin adresa 7473/15.07.2008 Școala cu clasele I-VIII Ostra a înaintat situația privind cantitățile de produse energetice (motorină euro 4) achiziționate în regim de scutire de la plata accizelor în trim. II. 2008.
Împotriva sentinței 3570/31.12.2008 a declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I, solicitând modificarea în totalitate a sentinței recurate și menținerea deciziilor emise de autoritatea vamală.
Și-a motivat în fapt recursul arătând următoarele:
- prin actele constatatoare s-a reținut că au fost încălcate prevederile punctului 23.7 al. 7 și 14 din Normele Metodologice de aplicare a art. 201 din Legea 571/2003 aprobate prin HG 44/2004:
- faptul că reclamanta a înaintat cu adresa 7473/15.07.2008 o situație privind cantitățile de produse energetice achiziționate în trim. II 2008 nu înseamnă că au fost respectate dispozițiile legale deoarece este vorba de o situație inexactă care produce aceleași efecte ca și neprezentarea acesteia.
Recursul a fost întemeiat în drept pe disp. art. 304 pct. 8 și 9 și 3041Cod pr. civilă.
Criticile sunt nefondate.
Condițiile în care se acordă scutiri pentru produsele energetice și energie electrică sunt prevăzute de art. 201 Cod fiscal iar rezolvarea situațiilor concrete prev. de art. 201 Cod fiscal sunt menționate în art. 23 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal (HG 44/2004);
Prevederile art. 23.7 al. 14 din Normele Metodologice statuează că: "trimestrial, până la data de 15 a lunii imediat următoare trimestrului, deținătorii de autorizații de utilizator final sunt obligați să prezinte autorității fiscale emitente a autorizației o situație centralizatoare privind cantitățile de produse energetice achiziționate în decursul unui trimestru.
Art. 23.7 al. 15 din Norme prevede că: "neprezentarea situației centralizatoare atrage anularea autorizației de utilizator final iar art. 23.7 al. 16 statuează că: "autorizația de utilizator final se anulează dacă ea a fost emisă pe baza unor date inexacte sau incomplete și dacă solicitantul cunoștea sau trebuia în mod rezonabil să cunoască caracterul inexact sau incomplet.
În speță, contestatoarea a respectat prevederile legale sus-menționate deoarece prin adresa înregistrată la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale S sub nr. 7473/15.07.2008, deci conform art. 23.7 alin. 14) a înaintat situația produselor achiziționate în cursul trim. II 2008 (31).
Nu poate fi reținută susținerea din recurs în sensul că situația trimisă este incompletă (deci ar fi aplicabile prev. art. 24.7 al.16 din Norme) deoarece nu s-au făcut nici un fel de dovezi în acest sens.
Așa fiind, față de cele sus-menționate recursul este nefondat urmând să fie respins ca atare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I,- C, județul I, cu sediul ales la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale S,-, județul S,împotriva sentinței nr.3570 din 31 decembrie 2008,pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-,reclamantă-intimată fiind Școala cu clasele I-VIII Ostra, județul S,pârâtă-intimată fiind Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. -
2 ex./4.06.2009
Președinte:Morariu AdrianaJudecători:Morariu Adriana, Sas Remus, Nechifor Veta