Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1118/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1118
Ședința publică din 25 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTORI: Mirela Budiu, Eleonora Gheța Floarea Tămaș Președintele secției
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI S-M, împotriva Sentinței civile nr. 3452 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat - reprezentat de Automobil Clubul Român Filiala M - Agenția B-M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la al doilea termen de judecată, în condițiile în care la termenul anterior a fost lipsă de procedură, este declarat în cadrul termenului legal, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însăși declarația de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se constată existența unei diferențe la taxa judiciară de timbru datorată pentru fondul cauzei în sumă de 39 lei și a timbrului judiciar de 0,30 lei.
Se mai menționează că la data de 24 martie 2009 s-a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantului intimat, prin care solicită respingerea recursului, acordarea cheltuielilor de judecată și, totodată, judecarea cauzei în lipsă.
În dimineața acestei zile, 25 martie 2009, înainte de începerea dezbaterilor, au sosit la dosarul cauzei, prin fax înregistrat la registratura instanței, note de ședință din partea reclamantului intimat.
Curtea, observând că pricina se află în stare de judecată, o reține în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3452/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile formulate de către pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S M, totodată fiind admisă acțiunea formulată de către reclamantul reprezentant prin AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN FILIALA M - AGENȚIA B împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice S M și Direcția Generală a Finanțelor Publice M și în consecință a fost anulat actul administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice SMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamantă sub nr. 14024/06.08.2008.
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei de 1293 lei reprezentând taxă specială de înmatriculare achitată cu factura seria - nr. -/ din 18.07.2008.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice S M să restituie reclamantului suma de 1293 lei cu dobânda legală de 0,1% pe zi de întârziere calculată începând cu data de 08.08.2008 și până la achitarea integrală.
Au fost obligate pârâtele la plata către mandatarul reclamantului, - Filiala Mas umei de 1004,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi, cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.
De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Cât privește prevederile OUG50/2008, instanța constată că în conformitate cu dispozițiile art. 1 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ, cu atât mai mult cu cât pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar.
De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni.
Pe de altă parte, dispozițiile OUG50/2008 abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nicio dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța consideră că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, tribunalul apreciază că taxa trebuie restituită în întregime iar faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzilor solicitate la nivelul celor prevăzute de art. 120 alin. 7 raportat la art. 124 alin. 2. pr. Fiscală începând cu data când a fost soluționată cererea formulată de reclamantă pentru restituirea taxei încasată nedatorat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Județului M și Administrația Finanțelor Publice Sl M solicitând admiterea, casarea hotărârii și rejudecând respingerea acțiunii reclamantului.
În susținerea celor solicitate se relevă că prin întâmpinarea depusă la fond s-a invocat excepția lipsei competenței materiale a instanței și introducerea acțiunii cu încălcarea termenului de decădere, iar instanța nu a ținut cont de argumente și a respins greșit excepțiile invocate.
Mai relevă reclamantele că susțin argumentele aduse la fond făcând trimitere la acestea.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul solicitat respingerea recursului cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea celor solicitate intimatul a arătat că excepțiile sunt neîntemeiate întrucât au fost încheiate actele corespunzătoare reprezentării, în cauză sunt incidente dispozițiile statutului profesiei de avocat a, a statutului cât și dispozițiile tratatului.
Pentru dovedirea argumentelor aduse intimatul a depus copie contract asistență judiciară, copie statut, acte privind proveniența autoturismului și înmatriculării în Uniune.
Analizând recursul declarat prin prisma argumentelor aduse de părți, a actelor noi depuse în recurs Curtea reține următoarele:
La data de 30.06.2008 prin cererea înregistrată sub nr. 10573 intimatul a solicitat Sl M restituirea taxei de primă înmatriculare achitând cu chitanța nr.- nr.- cu dobânda de 0,1% pe zi de întârziere.
Ulterior prin adresa din 04.07.2008 se comunica intimatului că în vederea restituirii este invitat la entitatea fiscală pentru a depune documentele prin aplicarea OG nr.50/2008, că taxa a fost achitată în baza prevederilor art.214 Cod fiscal care s-a abrogat la 01.07.2008. Cele comunicate sunt contestate de intimat iar față de cele susținute prin actul nr.14024 din 06.08.2008 organul fiscal îi comunica faptul că taxa s-a determinat și s-a achitat în baza art.2141din Codul fiscal, restituirea totală acestei taxe fiind imposibilă întrucât nu există bază legală în acest sens iar pentru restituirea diferenței între taxa specială și taxa de poluare există temei legal.
Adresa evocată reprezintă o manifestare de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătite de intimat invocând ca justificare dispozițiilor legale ale dreptului material fiscal aplicabil acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice. Un astfel de act se poate considera în condițiile efectelor produse că întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit.e precum și ale alin.2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale între altele refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Tot astfel actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art.41 fiscal. întrucât a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
Ori, într-o atare situație căile sau alte mijloace pe care le indică recurentele pe care intimatul le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Această argumentație indică că intimatul trebuia să utilizeze altă cale jurisdicțională în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritate înseamnă a expune pe intimat nu doar pe o durată de timp de folosi bunul conform destinației sale dar și a-l împiedica să exercite dreptul la acțiune în justiție, a îngrădi accesul liber la justiție ceea ce ar duce și la încălcarea principiilor instituite de constituție și de normele Europene. În speță intimatul a ales să se supună legislației interne iar apoi să apeleze pentru recuperare de la organul fiscal modalitatea fiind corectă întrucât orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este o plată nedatorată și supusă ca atare restituirii. Prin urmare față de cele arătate susținerile recurentelor cu privire la greșita sesizare și la finele de neprimire apar ca neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Respinse urmează a fi și susținerea recurenților potrivit cărora soluționarea litigiului nu era de competența instanței întrucât demersul judiciar al reclamantului vizează constatarea nulității unui act administrativ fiscal al pârâtei încheiat urmare a cererii de restituire a taxei achitate de contribuabil și soluționarea contestației, taxa apreciată ca fiind nelegală.
Nici susținerile recurenților referitoare la taxa de primă înmatriculare la aplicabilitatea dispozițiilor nu pot fi primite, cu excepția criticii vizând dobânda. Astfel se reține că atât literatura cât și practica judiciară internă și cea a CJCE statuează că art.90 din tratat produce efecte directe și ca atare crează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Instanță de fond nu face altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar, pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.
Cu toate acestea susținerile intimatului-reclamant în privința dobânzii nu sunt întemeiate pe temeiul invocat. Astfel, Curtea reține că, restituirea taxelor achitate la bugetul de stat se face în situațiile limitativ reglementate de art. 117 Cod procedură fiscală, iar restituirea taxei de primă înmatriculare în modalitatea solicitată nu se regăsește în această enumerare. Ca atare, nefiind în situația enumerată, Curtea apreciază că refuzul restituirii sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare se circumscrie unei răspunderi civile delictuale astfel că pârâta recurentă este obligată să acopere integral prejudiciul suferit de intimat și acesta se realizează doar în condițiile dreptului comun. Prin urmare, pentru obligațiile ce au obiect sume de bani, daunele interese pentru neexecutare se rezumă la dobânda legală instituită de OG nr. 9/2000, iar aceasta se datorează din momentul în care reclamantul-recurent a fost lipsit de suma solicitată a fi restituită, respectiv de la data de 18.07.2007.
Așadar față de cele arătate, Curtea în baza art.312 raportat la art.20 din Legea nr.554/2004 va admite recursul, va casa în întregime hotărârea și rejudecând și pe baza actelor depuse va respinge excepțiile invocate de DGFP M prin Sl M; va admite în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu DGFP M și Sl M și va obliga pârâta Sl M să restituie reclamantului suma de 1293 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare precum și dobânda calculată asupra acestei sume începând cu 18.07.2007 și până la restituirea integrală.
Constatând că pentru fond nu a fost achitată taxa judiciară de timbru datorată în baza dispozițiilor Legii nr.146/1997, Curtea va dispune darea în debit a reclamantului pentru suma de 39 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea reține că față de particularitățile cauzei respectiv complexitatea redusă previzibilitatea soluției, volumul redus al muncii în condițiile existenței mai multor acțiuni similare ce au implicat redactarea acelorași argumente și concluzii în cauză sunt incidente dispozițiile art.274 al.3 pr.civ. și ca atare intimata DGFP va fi obligată la plata parțială a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S-M împotriva Sentinței civile nr. 3.452 din 20 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o casează în întregime și rejudecând:
Respinge excepțiile invocate de către pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S-
Admite, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M Și Administrația Finanțelor Publice S-M și în consecință obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice S-M să restituie reclamantului suma de 1.293 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, precum și dobânda legală calculată asupra acestei sume, începând cu data de 18.07.2007 și până la restituirea integrală.
Dă în debit reclamantul pentru suma de 39 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, datorate pentru fondul cauzei.
Obligă pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M ȘI ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S M, în solidar, să plătească reclamantului suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale la fond.
Respinge restul pretențiilor privind acordarea cheltuielilor de judecată, la fond și în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Mirela Budiu, Eleonora Gheța Floarea Tămaș
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.//3 ex./06.04.2009.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Eleonora Gheța Floarea Tămaș