Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 112/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.112/2009
Ședința publică din 15 Ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-au luat în exmainare recursurile declarate de reclamantul și de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul pârâtei este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar recursul reclamantului nu este timbrat, deși recurentul a fost citat cu această mențiune, precum și faptul că la data de 13 ianuarie reclamantul a depus întâmpinare
Curtea, din oficiu, invocă excepția netimbrării față de recursul reclamantului, în considerarea dispozițiilor art. 20 alin 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, raportat la împrejurarea că, deși legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 7 din dosar, recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată în ce privește recursul reclamantului și pe fond în ce privește recursul pârâtei.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 468 din data de 13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, s-a admis acțiunea în contencios formulată de reclamantul împotriva Direcția Generală a Finanțelor Publice B N și Administrația Finanțelor Publice a municipiului B N și în consecință s-a dispus anularea actului administrativ fiscal nr. 2982 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice B N - Biroul autorizări și supraveghetori fiscali și actul administrativ nr. 4964/19 martie 2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, a fost obligată pârâta la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule achitate de reclamantă în cuantum de 981 RON, actualizată cu rata dobânzii legale, calculate până la restituirea efectivă.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, prin acțiunea în contencios introdusă la 18 aprilie 2008 și înreg. sub nr. 913/2008 reclamantul a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N și Administrația Finanțelor Publice B, solicitând anularea actului administrativ nr. 2972/2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule achitate de reclamant.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că taxa de primă înmatriculare a fost plătită în baza unui titlu nelegal care încalcă prevederile comunitare din domeniul stabilită în mod discriminatoriu.
Acțiunea reclamantului a fost întemeiată, taxa specială de primă de înmatriculare auto plătită de reclamant a fost plătită în baza unui titlu nelegal în baza art. 214/1 și 2 Cod fiscal care încalcă prevederile comunitare din domeniu fiind stabilită discriminatoriu.
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României ca urmare a aderării prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea actelor de aderare. 4 aceluiași articol prevede că între alte instituții autoritatea judecătorească garantează ducerea la îndeplinire obligațiile rezultate din aliniatul 2. Astfel art. 25 din tratatul comunității europene interzice taxele vamale la import și export sau taxele vamal cu echivalent de taxe vamale între statele membre, iar art. 90 vine în completare, stabilind că nici un stat membru nu supune direct sau indirect produsele celorlalte state.
Față, de considerentele expuse, instanța a admis acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pârâta să restituie taxa de înmatriculare achitată de reclamant.
II.Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B N,solicitând admiterea recursului așa cum este formulat, modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de către intimatul-reclamant ca fiind neîntemeiată, pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală a actului administrativ atacat și dispunerea nerestituirii taxei de primă înmatriculare solicitată în suma de 5426,45 lei.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că, prin sentința civilă atacată, Tribunalul Bistrița N - Secția Comercială și Contencios Administrativă a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de către intimatul-reclamant an împotriva pârâtului erul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice B N, obligând în cele din urmă Administrația Finanțelor Publice B să restituie intimatului-reclamant suma de 981 lei reprezentând taxa speciala de primă înmatriculare,cu dobânda aferentă de la data de 10 septembrie 2007 până la data efectivă a plății.
S-a criticat soluția pronunțată de către instanța de fond ca fiind netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii pentru considerentele pe care se vor expune mai jos, solicitând totodată onoratei curți a face și aplicațiunea art. 304/ 1 pr.civ. în sensul examinării cauzei sub toate aspectele.
În primul rând s-a învederat onoratei curți, faptul că instanța de fond nu a clarificat în cadrul judecării fondului care este pârâtul în cauză, erul Economiei și Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice B N, sau Administrația Finanțelor Publice
S-a observat că din acțiunea introductivă intimatul-reclamant a înțeles să cheme în judecată pe toți cei patru pârâți mai sus menționați, ori într-o astfel de situație, neexistând o precizare de acțiune din care a rezultat în mod expres că intimatul-reclamant renunța la a chema în judecată pe erul Economiei și Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice B, rezultă ca procedura de citare cu acești pârâți nu a fost realizată.
Mai mult s-a observat că deși în cauză s-a efectuat citarea doar cu Direcția Generală a Finanțelor Publice B N la sediul său din municipiul B, în dispozitivul hotărârii atacate instanța a obligat la restituirea taxei de primă înmatriculare achitată de către intimatul - reclamant pe Administrația Finanțelor Publice B, o alta entitate cu care nu a fost realizată procedura de citare în cauza dedusa judecății.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond a apreciat că acțiunea intimatului - reclamant este întemeiată, prin prisma existenței supremației dreptului comunitar în raport cu dreptul intern, în ceea ce privește analiza dispozițiilor art. 214 -214/3 fiscal.
În contradictoriu cu reținerile instanței de fond, s-a apreciat că taxa de primă înmatriculare achitată de către intimatul - reclamant, a fost corect percepută conform prevederilor art. 214/1 - 214/3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 31/1-31/2 din nr.HG 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr. 571/2003, întrucât;
- autovehiculul achiziționat din străinătate de câtre intimatul-reclamant s-a înmatriculat pentru prima în România;
- autovehiculul nu a fost înmatriculat temporar în România;
- taxa specială a fost achitată de către intimatul-reclamant, persoana fizică care a și înmatriculat autovehiculul;
- autovehiculul achiziționat și înmatriculat de către intimatul-reclamant nu a intrat în categoria autoturismelor și autovehiculelor scutite de la plata taxelor speciale cum ar fi: vehicule istorice sau cele provenite din donații, finanțări directe din împrumuturi nerambursabile, din programe de cooperare științifică și tehnică.
Ca urmare, a rezultat în mod evident că autovehiculul înmatriculat de către intimatul-reclamant an, era supus aplicării și plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxă de primă înmatriculare).
În contradictoriu cu reținerile instanței de fond s-a arătat că în opinia pârâtei, prevederile art. 214/ 1 și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
Este bine cunoscut faptul ca art. 90 din Tratatul E, reprezintă unul din temeiurile de baza ale constatării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma mai sus indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă.
Taxa specială pentru autoturisme si autovehicule (taxa de primă înmatriculare) percepută și de la intimatul-reclamant nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor și autovehiculelor second-hand provenite din alte state membre ale UE, ci ea a fost aplicată tuturor autoturismelor și autovehiculelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, respectiv se aplică și autoturismelor și autovehiculelor noi provenite din alte state membre ale DE, precum și autoturismelor noi și second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale DE (, etc. ), iar cel mai important, taxa se aplică și autoturismelor și autovehiculelor noi din producția națională a României, respectiv pentru mărcile, Daewoo, precum și pentru orice alte mărci de autoturisme și autovehicule comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, supuse înmatriculării.
Pe de alta parte pârâta a solicitat instanței să rețină și următorul aspect, respectiv corectul caracter al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule prevăzut de art. 214/ 1-214/ 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și anume acela de taxă specială de primă înmatriculare în România iar nu taxa specială pentru fiecare înmatriculare în România sau taxa specială de reînmatriculare în România.
Aceasta este motivul pentru care în situația în care o persoană română a procedat la achiziționarea unui autoturism sau autovehicul care a fost deja înmatriculat în România de către vechiul proprietar, nu mai plătea această taxă specială întrucât în acest caz nu mai avem de a face cu o primă înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului.
De asemenea, s-a precizat că principiul " poluatorul plătește " pe care s-a bazat instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul, astfel că s-a făcut precizarea că 16 state membre ale practica în prezent o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor și (printre care, Danemarca, Spania, Ungaria, Belgia, Olanda etc.).
Acestea fiind argumentele pentru care s-a apreciat că taxa de primă înmatriculare a fost corect percepută de la intimatul-reclamant și ca atare reținerile instanței cu privire la admiterea acțiunii s-a apreciat că sunt neîntemeiate.
În contradictoriu cu reținerile instanței, pârâta a arătat că dispozițiile legale cuprinse în Codul fiscal R, respectiv art. 214/ 1 - 214/ 3 din Legea nr. 571/2003 modificat și completat, nu contravin dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
De asemenea art. 234 (fost 177), alin. 2 și 3 din Tratatul, stabilește calea de urmat în cazul în care în fața unei instanțe naționale este ridicată chestiunea interpretării tratatului, respectiv:
- art. 234. alin. (2). când o asemenea chestiune este ridicată în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță în cazul în care consideră că este necesar o decizie asupra acestei chestiuni, poate cere Curții de Justiție să dea o hotărâre în acest sens."
- art. 234. alin.(3) când o asemenea chestiune este ridicată într-o cauză în fața unei instanțe naționale ale cărei hotărâri nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea de Justiție."
În lumina acestor prevederi și raportat la dispozițiile procedurale române rezultă faptul că dacă o astfel de chestiune de interpretare a dispozițiilor tratatului se ridică în fața unei instanțe de fond sau de apel, aceste instanțe pot să ceară Curții Europene de Justiție să dea o hotărâre de lămurire cu privire la interpretarea tratatului, pe când dacă o astfel de chestiune se ridică în fața unei instanțe de recurs, ale cărei hotărâri nu mai pot face obiectul unei căi de atac ordinare în dreptul comun ( adică sunt irevocabile în materie civilă și definitive în materie penală ),atunci această instanță este obligată să sesizeze Curtea de Justiție a de la Luxemburg.
Ori în această situație, Tribunalul Bistrița N, pronunțându - se cu privire la chestiunea încălcării tratatelor constitutive ale de către statul R, ca stat membru a Comunității Europene, atunci această instanță s-a substituit Curții Europene și însăși procedura de infrigement pornită împotriva României este practic inutilă și fără finalitate.
Cât privește efectul direct al dreptului comunitar, care presupune dreptul oricărei persoane, implicit a intimatului-reclamant de a invoca direct o dispoziție comunitară, inclusiv în fața judecătorului național, s-a susținut că în ceea ce privește cazul constatării încălcării de către statele membre, în speță România, a obligațiilor care incubă acestora în virtutea Tratatului privind instituirea, ne situăm în speță, într-un caz de excepție de la regulă, respectiv ne găsim în ipoteza lipsei efectului direct dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a, de a hotărî în astfel de cazuri conform art. 226 și 227 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
De asemenea, pârâta nu putea fi de acord nici cu reținerile instanței de fond atunci când aceasta obligă la restituirea alături de taxa de primă înmatriculare și a dobânzilor legale calculate până la data restituirii efective a taxei solicitate, deoarece restituirea sumelor de la bugetul de stat este o procedură specială reglementată expres prin dispozițiile art. 117.pr.civ. ( art. 112 înainte a de republicare ), iar procedura efectivă de restituire a sumelor de la buget este reglementată expres de către dispozițiile nr. 1899/2004.
Conform cap. 1. pct. 2 și următoarele din 1899/2004, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrații creanțelor bugetare, această cerere trebuind a fi în mod obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a putea face obiectul unei restituiri.
Dacă însă, urmare a aplicării art. 304/ 1.pr.civ. se va găsi că într-adevăr normele interne prevăzute de art. 214/ -214/ 3 încalcă normele comunitare ale Tratatului Uniunii Europene, a solicitat că odată cu pronunțarea unei noi hotărâri să se aibă în vedere faptul că prin art. ll din nr.OUG 50/2008 a fost instituit temeiul pentru restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare achitată de către contribuabil, în cazul de față de către intimatul-reclamant și taxa de poluare nou introdusă de la data de 01.07.2008, ori admiterea în întregime a acțiunii intimatului-reclamant fiind în contradicție cu normele legale mai sus stipulate.
În drept s-a invocat art. 299 și următoarele pr.civ. și toate actele normative și normele juridice enunțate.
III.Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul în termenul legal,solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantei și pe cale de consecință anularea actului administrativ fiscal nr. 2282/07.02.2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B N - Biroul Autorizări și supraveghetori fiscali și a actului administrativ fiscal nr. 4828/20.03.2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice BNp recum și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule, achitată de reclamant în cuantum de 11.199,00 RON, conform chitanței seria - nr. -/29.10.2007 actualizată cu rata dobânzii legale calculată până la restituirea efectivă.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că prin Sentința civilă nr. 468/13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, instanța a admis acțiunea în contencios și a dispus anularea actului administrativ fiscal nr. 2982 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B N - Biroul autorizări și supraveghetori fiscali și actul administrativ nr. 4964/19 martie 2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice B și a obligat pârâta la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule achitate de reclamant în cuantum de 981 Ron, actualizată cu rata dobânzii legale, calculată până la restituirea efectivă.
S-a criticat sentința atacată pentru nelegalitate având în vedere următoarele considerente: - în Dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N reclamantul a formulat Acțiune în contencios, prin care a solicitat instanței admiterea acțiunii și pe cale de consecință anularea actului administrativ fiscal nr. 2282/07.02.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B N - Biroul Autorizări și supraveghetori fiscali și a actului administrativ fiscal nr. 4828/20.03.2008 emisă de dgpf BNp recum și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicole, achitată de reclamant în cuantum de 11.199,00 RON, conform chitanței seria - nr. -/29.10.2007 actualizată cu rata dobânzii legale calculată până la restituirea efectivă.
- deși instanța a admis acțiunea reclamantului, în dispozitivul sentinței s-a dispus în mod greșit anularea actelor administrativ fiscale nr. 2982 și nr. 4946/19 martie 2008 și nu a actelor administrative fiscale nr. 2282/07.02.2008 și respectiv nr. 4828/20 martie 2008 conform acțiunii formulate. De asemenea, în cadrul aceleiași sentințe, instanța a obligat pârâta la restituirea txei speciale de primă înmatriculare în cuantum de 981 ROn și nu a sumei de 11.199,00 RON solicitată.
- de asemenea, în considerentele sentinței, a fost identificat că reclamantul și nu care este în fapt reclamant în acțiunea în contencios ce face obiectul Dosarului -.
În drept a fost invocat art. 304 pct. 6, art. 3041și art. 312.pr.civ.
Prin întâmpinare,reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat precum și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
Cât privește recursul declarat de reclamant, Curtea a reținut că acesta, deși legal citat cu mențiunea de a face dovada plății sumei de 2 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru ( 17), nu s-a conformat. De asemenea, nu a aplicat nici timbrul mobil judiciar pe exemplarul de recurs.
Curtea are în vedere că la data depunerii recursului recurentul are obligația depunerii și a dovezii plății taxei judiciare de timbru în armonie cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 corelate cu dispozițiile art. 39 rap. la art. 35 din Ordinul erului Justiției nr. 760/C/1999. Tot astfel, în conformitate cu dispozițiile OG nr. 32/1995 recurentul urmează a aplica pe exemplarul privind declarația de recurs și timbrul mobil judiciar corespunzător tipului de cauză ce face obiectul recursului după distincțiile făcute la art. 3 din aceeași ordonanță.
În speță, s-a observat că recurentul reclamant nu a respectat dispozițiile legale arătate mai sus, astfel că în temeiul art. 20 alin. 2 rap. la art. 11 alin. 1 prima liniuță corelat cu art. 3 alin. 1 lit. m) prima liniuță rap. la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 cu aplicarea art.1 și 3 din OG nr. 32/1995, Curtea a stabilit în sarcina reclamantului recurent să facă dovada plății sumei de 2 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și a timbrului mobil judiciar în valoare de 0,15 lei.
Cum acesta, legal citat ( 17) nu a dat curs acestei obligații, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 corelat cu art. 35 alin. 5 din Ordinul erului Justiției nr. 760/C/1999 și art. 9 din OG nr. 32/1995, Curtea a procedat la anularea recursului ca netimbrat.
De altfel, criticile aduse în recurs de acesta s-au analizat și primit ca atare ca urmare a soluționării favorabile a cererii de îndreptare a erorii materiale prin încheierea din data de 3 octombrie 2008 pronunțată de aceeași instanță de fond ( 47-48 dos. fond).
Cât privește recursul declarat de pârâtă Curtea a reținut următoarele:
1. Prima critică formulată de recurentă vizează necesitatea ca instanța de fond să fi sesizat Curtea de Justiție cu o procedură de obținerea unei hotărâri preliminare vizând interpretarea art. 90 parag. 1 din Tratatului de instituire a Comunității Europene, în continuare Tratat, cu referire la dispozițiile dreptului intern consacrate de Codul fiscal dispoziții pe care organul fiscal a înțeles să le aplice și, totodată, să se dispună suspendarea judecării cauzei până la obținerea unei astfel de hotărâri.
Sub acest aspect instanța de fond a invocat faptul că procedura de învestire a Curții de Justiție cu o cerere de recurs de interpretare a normelor Tratatului este obligatorie doar pentru instanța de recurs și de vreme ce litigiul supus jurisdicției sale nu se află într-o asemenea fază a respins sesizarea. De asemenea a mai arătat că în speță instanța de fond nu are a se pronunța asupra interpretării Tratatului ori a altor acte emise de instituțiile Uniunii ci este învestită doar cu chestiunea de a stabili dacă norma internă în materie este conformă cu cea europeană, încât nu se impune aplicarea procedurii prevăzute la art. 234 din Tratat.
Este real că art. 234 (ex.177) din Tratat face o distincție între instanțele judecătorești din punct de vedere al libertății pe care o au de a cere pronunțarea unei hotărâri preliminare. Altfel spus, instanțele ale căror decizii nu mai sunt susceptibile de o cale de atac au obligația să formuleze cererea (art. 234 alin. 3 din Tratat) pe când celelalte instanțe judecătorești ale căror hotărâri sunt susceptibile de atac nu mai sunt obligate, acestea având facultatea de aoc ere (art. 234 alin. 2 din Tratat).
Prin urmare, instanța de fond nu era obligată de Tratat să declanșeze procedura de obținere a unei hotărâri preliminare, dar aceasta poate face o evaluare pertinentă a litigiului și deci poate pentru considerente serioase să facă o atare sesizare.
Curtea reține însă că o atare sesizare nu se impunea în cauză. De aceea nici Curtea nu a pus în discuție din oficiu necesitatea sesizării Curții de Justiție în sensul și scopul urmărit de pârâtele recurente.
Deși Curtea are obligația sesizării Curții de Justiție cu o cerere de obținere a unei hotărâri preliminare conform art. 234 alin. 3 din Tratat, această procedură nu se impune a fi declanșată deoarece nu mai este necesară și utilă.
Este de notat că instanțele de care face vorbire art. 234 alin. 3 din Tratat au libertatea de a analiza pertinența și utilitatea obținerii unei interpretări date de către Curtea de Justiție pentru soluționarea unei cauze deduse judecății.
Astfel, Curtea reține cu trimitere la hotărârea pronunțată în cauza CILFIT că în speță nu este necesară o interpretare a Tratatului deoarece pe de o parte o astfel de interpretare a fost obținută anterior în cauza conexată și iar pe de altă parte însuși Guvernul României a admis că normele interne de drept care consacrau instituția taxei de primă înmatriculare sunt contrare Tratatului.
Este suficient să cităm din preambulul Ordonanței de urgență nr. 50/2008: -ținândcont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale( ).
Așa fiind Curtea reține că nu se impune sesizarea Curții de Justiție, nefiind necesară și utilă obținerea unei hotărârii a instanței comunitare vizând interpretarea Tratatului și în aceeași măsură nu este necesară și oportună nici suspendarea cauzei.
Așa fiind acest motiv de recurs urmează a fi apreciat ca nefondat.
2. Cât privește critica conform căreia înscrisurile atacate nu ar avea regimul juridic al unor acte administrative fiscale, Curtea reține următoarele:
Conform ordinului de plată depuse în copie la dosar reclamantul a plătit în contul Trezoreriei municipiului B entitate care funcționează în cadrul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului B suma de 11.199,00 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare în România pentru un autovehicul second-hand marca Wolswagen LT 35 2.5 importat în cursul anului 2007 din Germania stat membru al UE iar ulterior la data de 6 februarie 2008 înregistrat la DGFP Boc erere de restituire a acestor sume pârâta răspunzând negativ prin adresa nr. 2282/07.02.2008 (7-14 dos. fond). Pârâta susține că adresa emisă nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al pr.fisc. și ca atare taxa specială s-a plătit legal și nu poate fi restituită.
Curtea observă că această adrese materializează în corpul lor manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care, în opinia acesteia, sunt în vigoare și produc efecte juridice (7 dos. fond).
Din această perspectivă, Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală și aceasta chiar dacă reclamanta a achitat respectiva taxă în temeiul unei dispoziții legale și nu a unui act de impunere al autorității fiscale.
De altfel, chiar pârâta recurenta DGFP Boi nvită pe reclamantă să se adreseze cu plângere secției de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Bistrița -N ( 9 partea finală a adresei nr. 4828/20.03.2008).
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie. Trebuie menționat că taxa specială de primă înmatriculare are regimul juridic al unei creanțe fiscale în înțelesul art. 21 alin. 1.pr.fisc. În acest sens dispozițiile art. 21 alin. 4 din același cod prevăd fără echivoc că:În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii, a refuzului jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
3. În legătură cu criticele incidente fondului cauzei, Curtea reține următoarele:
Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Conform prevederilor art. 90 parag 1 din Tratat prevederilor " Nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare".
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, entru p. a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei speciale de înmatriculare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, Curtea a considerat că se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (cauza C-345/93, cauza C-393/98, cauza C-101/00 și, cauza C-313/05 și cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art. 90 parag.1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă:
- este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru
- valoarea acesteia, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a aceleiași taxe, încorporată în valoarea de piață a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Curtea reține că taxa specială de înmatriculare reglementată de legislația națională, a fost calculată, în speță, potrivit art. 2141alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la momentul de referință), în raport de capacitatea cilindrică a vehiculului, de norma de poluare și de vârsta autovehiculului, adică în raport de criterii obiective, similare, spre pildă, celor prevăzute de legislația ungară examinată de CJCE în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratat, prin prisma mai sus citatei jurisprudențe a CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de primă înmatriculare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă în toate situațiile ipotetice posibile.
Este real că motivul de nevaliditate este nerespectarea art. 90 alin. 1 din Tratat, iar jurisprudența CJCE arată cătaxa este invalidă doar în măsura în care excede taxa reziduală încorporată în valoarea de piață a autovehiculelor second hand similare deja înmatriculate în statul membru respectiv.
Cu toate acestea, în lipsa unor repere oferite de legiuitorul român, în lipsa unor criterii sau modalități legale,previzibile, de determinare a măsurii deprecierii reale a autovehiculelor în perioada de timp ce constituie vechimea sa, Curtea apreciază că instanța de fond în mod cu totul întemeiat a procedat la anularea întregii taxe percepută reclamantului.
Și este așa, deoarece România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 astfel că sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că ficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca " orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale".
Această formula semnifica faptul ca judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.
Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
4. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 în analiza excepției de prematuritate a acțiunii, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Așa fiind, recursul pârâtei se vădește a fi nefondat, context în care în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/204 Curtea va respinge ca nefondat recursul cu consecința menținerii în întregime a sentinței instanței de fond.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B N în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 468/13.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de către reclamantul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
RED.
DACT. /
2 EX./28.01.2009.
JUD.FOND:.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar
