Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 113/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 113/R/2009 Dosar nr-
Ședința publică de la 11 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte secție
- - - - - judecător
- - - - judecător
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Autorității Naționale a Vămilor, cu sediu în O, Calea Armatei Române, nr. 4, județ B, împotriva sentinței civile nr.153/AF/27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 3 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise și a deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 10 februarie 2009 și apoi din lipsă de timp pentru data de 11 februarie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr.153/AF/27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- s-a admis in parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, și, în consecință:
S-a anulat Decizia 297/18.12.2007 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-a respins cererea privind anularea actelor fiscale cu nr. 101/25.06.2001 și nr. 93/20.11.2001 emise de Biroul Vamal de Control și la Frontiera; nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin Decizia -. 297/18.12.2008 pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în soluționarea contestației administrative formulate de reclamantul, la pct. 1 respins contestația ca nedepusă in termen iar la pct. 2 dispus transmiterea dosarului contestației la Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B în vederea transmiterii acestuia spre soluționare instanței judecătorești competente pentru capătul de cerere referitor la adresa de înființare a popririi nr. 14642/16.10.2007.
Prin acțiune, reclamantul a contestat doar pct. 1 al deciziei nr. 297/2008 iar instanța a stabilit dacă acesta s-a adresat sau nu în termen cu plângerea administrativă.
In adoptarea soluției de respingere a contestației ca tardivă, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Baa vut în vedere faptul că actul constatator nr. 101/25.06.2001 a fost comunicat cu adresa nr. 7334 însă plicul a fost returnat cu mențiunea "destinatar mutat". În data de -, Biroul Vamal a solicitat SEIP relații cu privire la adresa reclamantului care a comunicat că această adresă este in, Str. -, -. 23, jud. La această din urmă adresă a fost comunicat actul constatator nr. 101/2001, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de 23.11.2001.
Ca și modalitate de comunicare, Biroul Vamal a procedat conform dispozițiilor art. 44 al. 2 lit. c din OG-. 92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală, comunicând actul constatator nr. 101/2001 prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Analizând însă confirmarea de primire nu rezultă persoana care a semnat pentru primirea AC 101/2001 și nici calitatea acesteia. In aceste condiții văzând și semnătura reclamantului de pe declarația vamală, instanța de fond a apreciat că nu există la dosar dovada că reclamantului i-a fost comunicat AC 101/2001 pentru a putea fi calculat termenul prevăzut de art. 207 din OG-. 92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală. Neputând-se stabili, cu certitudine, data comunicării AC 101/2001, soluția de respingere a contestației ca tardivă este netemeinică.
Raportat considerentelor expuse, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului și a fost anulată decizia 297/2007 sub aspectul soluției de respingere a contestației ca nedepusă in termen.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B urmează să analizeze pe fond contestația formulată de reclamant și înregistrată sub nr. 41149/16.11.2007.
Cererea de anulare a actelor fiscale cu nr. 101/25.06.2001 și nr. 93/20.11.2001 emise de Biroul Vamal de Control și la Frontiera a fost respinsă având în vedere soluția dispusă cu privire la decizia nr. 297/2007 și faptul că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B nu a analizat fondul cererii reclamantului, respectiv legalitatea și temeinicia acestor acte; nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărârii declarat recurs, în termen legal, recurenta pârâtă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Autorității Naționale a Vămilor solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului și menținerii Deciziei nr. 297/18.12.2007 a Direcția Generală a Finanțelor Publice B, și a actelor administrativ - fiscale emise de Biroul Vamal.
În motivare, recurenta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Autorității Naționale a Vămilor a arătat că:
Biroul vamal a comunicat debitorului fiscal - Actul constatator nr. 101/25.06.2001, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, aducându-i-se la cunoștință datoria vamală.
Instanța de fond a reținut eronat ca temei legal al comunicării actului constatator al datoriei vamale dispozițiile art. 44 Cod procedura fiscală.
În privința procedurii de comunicare a titlurilor de creanța, în anul 2001, erau aplicabile dispozițiile art. 23 din nr.OG 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, cele ale punctului 1 din nr. 972/1996 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor nr.OG 11/1996, completate cu dispozițiile Capitolului II din Codul d e procedura civilă referitoare la comunicarea actelor de procedura. nr.OG 11/1996 avea caracter de lege specială, în derogatoriu de la dispozițiile dreptului comun în materie, Codul d e procedură civilă dispunând doar în completarea dispozițiilor legii speciale.
Aceste dispoziții legale dispuneau că debitorul era înștiințat privind datoria stabilită in sarcina sa la domiciliul cunoscut organului emitent, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar dovada comunicării înștiințării o constituia confirmarea de primire semnata fie de debitor, fie de persoana majora cu care acesta locuiește și care, in mod obișnuit, primește corespondenta la domiciliul debitorului. Înștiințarea se consideră a fi comunicată odată cu primirea corespondentei poștale și semnarea confirmării de primire, de către persoana care se afla la domiciliul debitorului.
In consecința celor de mai sus, relativ la procedura comunicării actelor de procedura precum și la termenul/termenele în care debitorul poate să exercite căile legale de atac împotriva titlurilor executorii și a executării silite în sine, nu are nici o relevanță dacă debitorul este găsit la domiciliul declarat sau nu, atât timp cât comunicarea titlului de creanță la domiciliul acestuia a fost reusită și este probată de confirmarea de primire.
Chiar daca existau mai multe modalități de comunicare a titlurilor, organul emitent nu era obligat sa uzeze de toate, pentru a comunica actul, modalitățile fiind alternative si nu cumulative, iar exercitarea lor succesiva tine de faptul ca debitorului nu i se poate comunica titlul, somația sau alt act de executare prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
In acest sens sunt și dispozițiile art. 92. alin. 3 si 6 Cod procedura civila. Dispozițiile nr.OG 11/1996 se completau cu cele ale Codului d e procedura civila, acolo unde cea dintâi nu dispunea, conform art. 112 din ordonanța precizată.
In caz contrar, nu se poate explica de ce scrisoarea recomandata, cu confirmare de primire, a fost totuși primita.
Persoana, care a recepționat corespondenta poștală, a semnat și a confirmat calitatea primitorului, trebuia să refuze primirea, văzând că nu este adresată acesteia sau persoanei cu care locuiește.
nr. 101/25.06.2001 i-a fost comunicat corect și legal reclamantului, iar termenul legal pentru exercitarea caii de atac a contestației administrativ - jurisdicționale a început să curgă de la data de 23.11.2001, data la care a primit actul. Contestatorul este decăzut din dreptul de a contesta titlurile executorii emise de în sarcina sa, dat fiind faptul că 1-a exercitat în anul 2007, la 6 ani de la data comunicării actului.
Dacă ar fi adevărat că o altă persoană ar fi primit titlul de creanță, luând în considerare faptul că el cuprinde importante sume de plată și avertizează asupra consecințelor neplății acestor sume, persoana în cauză ar fi notificat asupra erorii imediat Biroul vamal.
Oricum, nu s-a probat faptul ca pe-, in loc., jud. B, in anul 2001, nu a locuit reclamantul sau ca la această adresă locuiesc sau au locuit mai multe persoane cu aceleași nume - -, astfel incit procedura de comunicare sa fi fost îndeplinită cu o altă persoană decât debitorul fiscal.
In alta ordine de idei, prin emiterea si comunicarea Adresei de înființare a popririi nr. 14.642/16.10.2007, reclamantul-debitor fiscal nu a fost repus in termen de către creditoarea fiscala B, deoarece nu suntem în prezenta unei înștiințării de plată, contestatorul știa sau trebuia să știe despre datoria vamală stabilită în sarcina sa din anul 2001.
Mai mult, luarea măsurii de executare silită a popririi, presupune în mod obligatoriu existenta titlului executoriu și emiterea și comunicarea în prealabil a unei somații, care este actul de executare silita prin care se începe executarea silită.
Recurenta a susținut că în materia creanțelor bugetar-fiscale, titlul de creanță devine titlu executoriu "ope legis", după comunicarea acestuia cu debitorul și expirarea termenului legal de plata, fără a fi nevoie de intervenția unei autorități a statului sau de întocmirea unui act in acest sens.
Doar cu privire la masurile de executare silita in sine, luate de creditoarea fiscala B, se poate admite ca era în termen pentru a exercita calea de atac a contestației la executare. Dar și această contestație la executare se poate întinde strict la respectarea de către organul de executare silită a prevederilor legale în materie, privind poprirea în cauză, și nu asupra întregii executări silite și, cu atât mai puțin, asupra titlurilor executorii.
In drept, au fost invocate prevederile art. 304, punctele 8 si 9 si art. 312 din Codul d e procedura civilă.
Intimatul reclamant, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr. 153/AF/ 27octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca fiind temeinică și legală.
Intimatul a mai arătat că în mod corect instanța de fond a admis contestația, reținând că practic actele administrativ-fiscale contestate nu i-au "fost comunicate la data emiterii ( in 2001), ci abia in 2007, astfel încât contestația administrativă a fost introdusa in termen legal".
Așa cum a arătat și la instanța de fond, actele administrative fiscale nu i - au fost comunicate și nu a avut cunoștință de "confirmarea de primire" din 23.11.2001 la care face referire organul de soluționare a contestației, aceasta confirmare nefiind semnata de destinatar.
Principiu general valabil în dreptul intern și nu numai este acela ca orice act, pentru a putea produce efecte, trebuie comunicat destinatarului, Sancțiunea în cazul în care nu îi este comunicat, este inopozabilitate. Chiar și temeiul de drept indicat de recurentă precum și codul d e procedura civila, toate indica modulul în care trebuia făcuta comunicarea actelor: destinatarului sau oricărei persoane care locuiește obișnuit cu aceasta. In speța de față actele contestate nu au fost comunicate debitorului și nici unei persoana care locuia în mod obișnuit cu acesta.
In orice caz, în cauza nu s-a făcut dovada ca semnătura de pe confirmare aparține debitorului (acesta contestând semnătura) și nici că ar fi semnată de vreo persoana care locuiește împreună cu acesta. Comunicarea oricărui act, cu atât mai mult a unui act de impunere fiscală trebuie făcuta către debitor și asigurate toate garanțiile ca acesta și nu altă persoană a primit actul de procedură.
Dacă s-ar considera legale comunicările făcute către alte persoane care semnează pentru debitor fără a avea împuternicire din partea acestuia s-ar deschide drum unui șir de abuzuri și încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului. Nu are relevanță dacă debitorul e găsit la domiciliu sau nu ci doar ca acesta a primit titlurile executorii, pentru că numai el poate ataca aceste acte și numai după data primirii lor, într-un anumit termen.
Atâta timp cât există dubii cu privire la semnătura persoanei care a primit actele, debitorul contestând aceasta semnătura și atâta timp cât nu există nici o dovadă că debitorul a primit actele de impunere în anul 2001, în mod corect instanța de fond a reținut - că, nu rezultă persoana care a semnat pentru primirea actului constatator și nici calitatea acesteia. Indiferent care este temeiul legal soluția pe fondul cauzei este aceeași. Comunicarea se face debitorului și nu altei persoane. Mai mult decât atât, în prezenta cauza își găsește aplicabilitatea principiul in dubio pro reo .
Intimatul a precizat că nu a știut si nu a avut de unde să știe valoarea datoriei vamale stabilită în sarcina sa, atâta timp cât declarația vamală a fost data în anul 1999, titlurile executorii au fost emise în anul 2001 fără a fi comunicate, și abia în anul 2007 s-a început punerea lor în executare, ocazie cu care, a aflat despre valoarea sumelor datorate și existenta titlurilor executorii.
Până la data de 24.10.2007, când a primit adresa de înființare a popririi nr. 14642/16.10.2007, nu a avut cunoștință de existența actelor administrativ fiscale contestate. Atâta vreme cât un act nu a fost comunicat destinatarului, acest act nu îi este opozabil.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr.153/AF/ 27octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr- este nefondat.
În mod corect instanța de fond a reținut că reclamantului nu i s-a comunicat actul constatator nr. 101/25.06.2001. În această situație nici termenul legal pentru formularea contestației împotriva acestui act nu a început să curgă.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar actul de constatare de diferențele de drepturi vamale nr. 101/25.06.2001 a fost comunicat la adresa din,-, la data de 26.11.2001, însă nu este menționată persoana care a primit corespondența, iar semnătura aflată pe confirmarea de primire diferă de semnătura intimatului, aflate pe cererea de chemare în judecată și pe celelalte înscrisuri depuse la dosar și semnate de acesta.
În această situație se impune a se face aplicarea principiului " în dubio pro reo"
Astfel, câtă vreme nu există certitudinea cu privire la comunicarea actului constatator către destinatar, acesta contestând semnătura, în mod corect instanța de fond a apreciat că acesta nu a primit actul de constatare a datoriei vamale și deci nu a început să curgă termenul pentru a formula contestație.
Susținerile recurentei cu privire la aplicarea în cauză a dispozițiilor Ordonanței Guvernului -. 11/1996 coroborate cu prevederile Codului d e procedură civilă nu sunt de natură a schimba aprecierea cu privire la modul în care s-a realizat procedura de comunicare a actului de constatare.
Pe cale de consecință, în mod corect instanța de fond a anulat Decizia nr. 297/18.12.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B prin care s-a respins contestația formulată de reclamant ca tardivă, consecința fiind aceea de a se analiza pe fond legalitatea și temeinica actului de constatare nr. 101/25.06.2001.
Pentru aceste considerente, constatând că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, Curtea va respinge, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul declarat de recurenta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Autorității Naționale a Vămilor, împotriva sentinței civile nr.153/AF/ 27octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov secția comercială și de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Autorității Naționale a Vămilor, cu sediu în O, Calea Armatei Române, nr. 4, județ B, împotriva sentinței civile nr.153/AF/ 27octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 februarie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
- - - - - - - -
eliberată din funcție urmarea
pensionării semnează
președinte instanță
Grefier,
Red. C- 09.03.2009
Dact. - 10.03.2009/2 ex.
Jud.
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Clara Elena Ciapă
