Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1133/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1133
Ședința publică din 25 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTORI: Mirela Budiu, Eleonora Gheța Floarea Tămaș Președintele secției
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către reclamanta - GENERAL PRO SRL C-N, precum și recursul formulat de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, împotriva Sentinței civile nr. 2319 din 5 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei recurente - Pro SRL C-N, avocat - de la Baroul Cluj, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile se află la primul termen de judecată, sunt declarate în cadrul termenului procedural, recursurile fiind scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, precum și că pârâta prin însuși memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se constată existența unei diferențe la taxa judiciară de timbru datorată pentru fondul cauzei în sumă de 39 lei și a timbrului judiciar de 0,30 lei.
Reprezentantul reclamantei recurente - Pro SRL C-N face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 39 lei - chitanță în original și a timbrului judiciar de 0,30 lei, astfel încât cererea este legal timbrată la fond.
Totodată reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar întâmpinare la recursul pârâtei și o precizare de acțiune arătând că a solicitat luarea cauzei la amânări fără discuție pentru comunicarea înscrisurilor depuse la acest termen de judecată.
În ceea ce privește conținutul întâmpinării depuse Curtea constată că nu se invocă chestiuni noi sau excepții de ordine publică, astfel încât consideră că cererea de amânare nu este fondată.
Totodată constată că precizarea de acțiune depusă nu se referă în sine la chestiuni care să necesite o dezbatere contradictorie, întrucât se precizează doar aspecte legate de sediul societății recurente.
Curtea lasă cauza la rând, nefiind o amânare fără discuție.
La apelul nominal, la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților, motiv pentru care se lasă cauza la a treia strigare.
La apelul nominal, la a treia strigare a cauzei se prezintă numai reprezentantul reclamantei recurente - Pro SRL C-N, avocat - de la Baroul Cluj, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Întrucât reprezentantul reclamantei recurente arată că nu are alte cereri, Curtea în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantei recurente - Pro SRL C-N solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul acordării cheltuielilor de judecată solicitate prin acțiunea introductivă de instanță.
În ceea ce privește recursul pârâtei, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat și menținerea în întregime a sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu acordarea cheltuielilor de judecată justificate la dosar. Referitor la cererea de reactualizare a sumei datorate cu dobânda legală arată că aceste dobânzi reprezintă exact daunele, adică acoperirea cheltuielilor reclamantei.
La solicitarea instanței arată că nu poate preciza când a fost depusă dovada cheltuielilor de judecată la instanța de fond.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2319/5.12.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s- admis cererea formulată de reclamanta - GENERAL PRO SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N și, în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 9493 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală de la momentul plății.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca BMW, autoturism care era înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului i s-a întocmit fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat echivalentul în lei a sumei de 9493 lei, cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a municipiului C- Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitare de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a observat că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar, este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantei privind obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzilor legale, tribunalul admis-o, în vederea asigurării unei reparații integrale.
A fost respinsă însă solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât chitanța aferentă nu a fost depusă la dosar până la data pronunțării sentinței.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanta și pârâta Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C-
Prin recursul reclamantei, se solicită modificarea în parte a sentinței, în sensul acordării cheltuielilor de judecată la fond, cu motivarea că plata unor sume cu acest titlu a fost dovedită în fața tribunalului.
Pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii ca nelegală și netemeinică.
Dispozițiile art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
Astfel, este binecunoscut faptul ca art. 90 din Tratatul, reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicată s-a referit la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
În speță, se solicită instanței de judecată să rețină că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ( taxa de primă înmatriculare ) nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima data în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, respectiv se aplică și autoturismelor noi provenite din alte state membre ale. autoturismelor noi și second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale (, etc. ) precum și cel mai important autoturismelor noi din producția națională a României.
Ca urmare, instituirea criteriului " primei înmatriculări în România " conferă taxei speciale un caracter de maximă generalitate care nu depinde în nici un fel de proveniența geografică sau națională a acestor autoturisme și autovehicule, situație în care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea art. 90 din tratatul, nefiind vorba despre o măsură protecționistă sau de discriminare negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeași situație de primă înmatriculare în România.
De asemenea, s-a precizat că principiul " poluatorul plătește ", pe care s-a bazat instituirea taxei speciale pentru autovehicule, a fost un principiu acceptat la nivelul
În final, se face referire la incidența în cauză a prev. OUG nr. 50/2008, relevându-se că disp. art. 11 nu au fost declarate neconstituționale și că acțiunea reclamantei este inadmisibilă, raportat la faptul că avea posibilitatea de a sesiza organele fiscale cu o cerere de restituire întemeiată pe acest text legal.
Examinând recursurile, Curtea reține următoarele:
În privința recursului reclamantei, instanța ia act de faptul că tribunalul a realizat o corectă aplicare a prev. art. 274 alin. 1.pr.civ și a art. 1169.civil, reținând că înscrisul care atestă plata onorariului avocațial a fost depus la dosar după pronunțarea sentinței.
Astfel, la 26-27 din dosarul de fond există anexate actele la care se face referire în recurs, însă ele poartă viza grefierului de ședință, care a menționat depunerea lor la data de 8.12.2008, în condițiile în care sentința a fost pronunțată la data de 5.12.2008.
În aceste condiții, culpa pentru neîndeplinirea propriilor obligații revine reclamantei, care a încălcat astfel atât prevederile legale mai sus arătate, cât și disp. art. 129 alin. 1 și a art. 723 alin. 1.pr.civ. sentința fiind temeinică și legală, cu luarea în considerare și a faptului că aprecierea motivelor de nelegalitate se face prin raportare la probațiunea administrată până la momentul pronunțării hotărârii.
În ceea ce privește recursul pârâtei, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE, că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt, bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Se reține, de asemenea, că dobânzile acordare de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă din perspectiva prevederilor OG nr. 9/2000 nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar, temeiul legal al admiterii acestui petit constituindu-l prev. art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că acțiunea ar fi inadmisibilă sau că Statul Român ar avea un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze, în parte, cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge recursurile declarate, conform art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Va fi respinsă și solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, deoarece, pe de o parte, calea de atac a acestei părți este nefondată iar pe de altă parte, înscrisurile care atestă plata unor sume cu titlu de onorariu avocațial nu sunt lămuritoare, din perspectiva cuantumului aferent redactării întâmpinării.
Astfel, în lipsa unei astfel de cuantificări distincte, Curtea s-a aflat în imposibilitate de a acorda reclamantei cheltuieli de judecată în recurs, orice eventuală apreciere în acest sens, fără existența unor criterii determinate de parte, fiind suspusă arbitrariului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta - GENERAL PRO SRL C N și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N împotriva sentinței civile nr. 2319 din 05.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Respinge cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
red.
dact.MM./2 ex./16.04.2009
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Eleonora Gheța Floarea Tămaș
