Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 124/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 124/ Dosar nr-
Sedința publică din 15 februarie 2010
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Mirena Radu JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu Gabriel
- - - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de Direcția Generală a Finanțelor Publice G și Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1013/CA din 16.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 02 februarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 09 februarie 2010, apoi pentru data de 15 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin nr.1013/CA/16-11-2009 Tribunalului Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ s-au dispus următoarele:
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice G și în consecință:
A anulat Decizia nr.82/9.05.2006 emisă de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice B precum și Raportul de inspecție fiscală nr.1371/2.02.2006 și Decizia de impunere cu același număr, din aceeași dată, întocmite de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice G și a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 18.812,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 82/09.05.2006, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bar espins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă.
In urma inspecției fiscale la care a fost supusă reclamanta ca urmare a cererii de deducere a TVA, s-a stabilit că, pentru anul 2004, aceasta nu justifică scutirea de TVA pentru veniturile in sumă totală de 210.067 lei. De asemenea, s-a stabilit că pentru perioada 01.01.2005 - 31.03.2005, reclamanta nu justifică scutirea de TVA pentru veniturile in suma de 16.253 lei iar pentru perioada 01.04.2005 - 30.06.2005, nu justifică cota 0 TVA pentru venituri in sumă de 131.747 lei, așa cum prevăd dispozițiile art. 143 al. 1 lit. a din. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Susținerea reclamantei că Raportul de inspecție fiscală nr. și Deciziile de impunere sunt lovite de nulitate pe motiv că a fost depășită perioada maximă admisă de lege pentru efectuarea inspecției fiscale este nefondată, având in vedere dispozițiile art. 199 al. 2 din OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală și faptul că a fost prelungit controlul pentru primirea unor informații de la
Si excepția nulității Raportului de inspecție fiscală determinată de lipsa documentelor pe care se sprijină este nefondată având in vedere că din adresa nr. 1371/02.02.2006 rezultă că reprezentantului reclamantei i-au fost înmânate Raportul de inspecție fiscală, deciziile de impunere și anexele care au stat la baza întocmirii raportului.
Reclamanta - SRL B este o societate care comercializează mărfuri, intitulate accesorii sau furnituri, altor agenți economici, care le înglobează in bunurile primite in regim de perfecționare activă ( lohn), bunuri pentru export, numite compensatoare. Așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză, produsele compensatoare care înglobează și furniturile de la reclamantă sunt exportate de agenții economici care dețin autorizația de perfecționare activă la partenerii din străinătate. din străinătate au contracte pentru bunurile plasate in regim de perfecționare activă, dar și cu reclamanta pentru furniturile care se înglobează și pleacă de la aceștia sub forma bunurilor compensatoare
Aceste activități ale reclamantei sunt reglementate de art. 143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, HG 44/2004 și nr.1846/2003.
Temeiul legal al scutirii de TVA pentru bunurile exportate de reclamantă nu este art. 4 al. 4 din 1846/2003, așa cum greșit au reținut pârâtele, ci art. 5 al. 2, având in vedere că este vorba de livrări de bunuri încorporate in bunurile plasate in regim de perfecționare activă sau de livrări de bunuri contractate cu beneficiarul stabilit in străinătate, de către alte unități, care nu au autorizație de perfecționare activă și ale căror bunuri exportate sunt încorporate in produsele compensatoare. De altfel, și dacă sunt avute in vedere dispozițiile art. 4 al. 1, reclamanta beneficiază de scutire de TVA întrucât aceasta a prezentat următoarele documente: contractele încheiate cu partenerii externi, comenzile lansate de parteneri externi, contracte încheiate cu fabricile de confecții care realizează produsul final și îl exportă, copii de pe declarațiile vamale de export întocmite de exportator din care rezultă că s-a acordat liberul in vamă pentru produsul finit, avize de expediție cu mențiunea "nu se facturează" pentru livrările de furnituri către fabricile de confecții care realizează produsul finit, factura fiscală și factura externă emise partenerului extern, extrase de cont cu încasarea tuturor facturilor externe.
De asemenea, mai rezultă din raportul de expertiză, că din verificarea tuturor documentelor contabile rezultă că pentru perioadele 01.10.2003 - 31.03.2005 și 01.04 - 30.06.2005, reclamanta este îndreptățită să beneficieze de scutirea de TVA pentru livrările de furnituri efectuate in sumă de 87.786 lei.
Având in vedere că reclamanta nu este posesoare a autorizației de perfecționare activă, aceasta nu este răspunzătoare de corectitudinea sau de modul de completare a declarațiilor vamale, esențială fiind deținerea unei copii după declarațiile vamale cu liberul de vamă, reclamanta deținând astfel de documente in contabilitatea sa.
Deși pârâtele susțin că nu pot fi avute in vedere contractele încheiate in altă limbă decât lb. română, nu a fost indicat temeiul care să oblige reclamanta să procedeze la traducerea unor astfel de acte.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă că pentru operațiunile comerciale efectuate în perioada în discuție toate documentele sunt înregistrate în contabilitatea reclamantei și că acestea conțin mențiunile cerute de lege.
Raportat tuturor considerentelor expuse, instanța a admis acțiunea reclamantei și să dispună anularea actelor contestate.
În temeiul art.274 Cod Procedură Civilă, pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată constând in onorariu avocat și onorariu expert. Onorariul avocațial nu a fost acordat integral, respectiv nu a fost acordată suma de 1000 lei având in vedere faptul că pe factura -/01.03.2006 și pe chitanța nr. -/01.03.2006 figurează ca nr. de contract de asistență 20/01.03.2006, in condițiile in care pe delegația avocațială figurează contractul nr. 28/17.04.2006. Cu privire la cuantumul onorariului, instanța a apreciat că acesta este justificat având in vedere durata procesului ( peste 3 ani), nr. mare de termene, probatoriul complex administrat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele DGFP B și DGFP G, solicitând, în esență, admiterea recursurilor și respingerea acțiunii reclamantei - SRL, cu consecința menținerii actelor administrative fiscale atacate de intimata reclamantă. În motivarea recursului, recurenta pârâtă DGFP Baa rătat că sentința instanței de fond este criticabilă deoarece se bazează exclusiv pe expertiza judiciară, deși instanța trebuia să se conformeze motivelor de casare reținute de instanța de control judiciar.
Prima instanță a reținut ca temei legal al scutirii de TVA pentru bunurile exportate de intimata reclamantă dispozițiile art.5 alin.2 din nr.1846/2003, nicidecum art.4 alin.4 din același ordin de ministru, iar faptul că reclamanta a prezentat contracte justificative încheiate în altă limbă nu ar putea atrage o sancțiune din punct de vedere fiscal, împrejurare pe care recurenta o apreciază ca semn al unei analize superficiale a actelor dosarului de fond. Recurenta mai arată că în obiecțiunile formulate, DGFP Bac ombătut toate concluziile expertului judiciar, învederând instanței că societatea reclamantă nu beneficiază de scutire de TVA. Recurenta critică luarea în considerare în cursul judecății a unor documente justificative ce nu fuseseră prezentate de societatea reclamantă intimată cu ocazia controalelor fiscale anterioare judecății. Societatea intimată reclamantă nu ar beneficia de scutire la plata TVA aferentă operațiunilor comerciale efectuate în perioada controlată întrucât au fost respectate prevederile legale cu privire la condițiile de formă și de fond ale documentelor justificative pe baza cărora s-a întemeiat cererea acesteia. Instanța de fond, în rejudecare, nu s-ar fi pronunțat pe temeiurile de drept invocate de pârâte și care ar avea caracter special față de cadrul general aplicabil, respectiv Decizia nr.175/2003 și prev. pct.1-3 art.27 alin.4 lit.b din HG nr.598/2003, iar pentru unele situații reclamanta nu ar fi prezentat declarații vamale de export și avize de însoțire a mărfii și alte documente justificative.
Recurenta a reiterat starea de fapt fiscală, așa cum a reținut-o în actele administrative fiscale atacate de reclamantă, menționând punctual fiecare factură cu privire la care organul fiscal recurent apreciază că nu este deductibil TVA (suma totală de 210.067 lei din anul 2004 referitoare la livrări de bunuri furnituri pentru confecții la extern, suma de 16254 lei din anul 2005, reprezentând venituri din livrări la export, suma de 25.032 lei aferentă anului 2005 - invoice nr.113/10.05.2005. Recurenta pârâtă a criticat și obligarea sa la fond pentru plata cheltuielilor de judecată, arătând că în cauză nu există vreo culpă procesuală a DGFP
Recurenta pârâtă DGFP Gaa rătat, în motivarea recursului declarat, că instanța de fond și-a însușit concluziile raportului de expertiză judiciar efectuat în cauză, fără să fi procedat la o proprie analiză a cauzei, astfel că nu ar fi cuprinse în sentință motivele propriii ale instanței de fond cu privire la nelegalitatea actelor fiscale anulate. Recurenta DGFP G mai critică faptul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat în nici un fel asupra nerespectării de către reclamantă a dispozițiilor Deciziei nr.175/2003, art.27 alin.4 lit.b pct.1-3 din HG nr.598/2002, art.6 alin.1-2 din nr.2055/1998, art.2 alin.2, art.4 din nr.1846/2003 cu referire la art.143 alin.1 lit.a, lit.c și lit.p din Legea nr.571/2003 (Codul fiscal), deși societatea reclamantă nu prezentase în timpul controlului și nici în procedura de contestare documente justificative. Recurenta pune sub semnul întrebării acordarea de către instanța de fond de mai multă credibilitate unui expert judiciar decât unui inspector fiscal, criticând și împrejurarea că au fost luate în seamă în expertiză acte contabile și alte documente justificative pe care societatea reclamantă nu le prezentase organului fiscal și nici în procedura jurisdicțională administrativă. Mențiunile efectuate de exportator pe declarațiile vamale de export după întocmirea acestora nu întrunesc condițiile legale pentru scutirea de TVA, fiind greșită opinia contrară a expertului în această privință. Prin Decizia nr.V/15.01.2007 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii s-a statuat, fiind admis recursul în interesul legii, că TVA nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea de TVA. Recurenta mai arată că instanța de fond a inclus și perioada iunie-septembrie 2003, deși în acțiune societatea reclamantă se referă numai la operațiunile efectuate în cursul anului 2004-2005. de 14.321 lei îi sunt valabile aceleași critici. Recurenta a criticat și obligarea celor două pârâte la plata cheltuielilor de judecată, arătând că nu le este imputabilă durata procesului și nici efectuarea expertizei.
În întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă - SRL a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâte și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. În susținerea întâmpinării, intimata reclamantă arată că din probele administrate la fond rezultă că raportul de inspecție fiscală nr.1371/02.02.2006 emis de DGFP G și Decizia nr.82/09.05.2006 emisă de DGFP B (de respingere a contestației formulate de societatea reclamantă) au fost emise cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii, anularea lor fiind legală și temeinică. Astfel, la fond s-a dovedit că operațiunile d elivrări de bunuri (furnituri pentru confecții) la extern au avut loc efectiv și au fost respectate dispozițiile art.143 Cod fiscal și art.5 alin.2 din nr.1846/2003 ce reglementează scutirea de TVA pentru exporturi și operațiuni asimilate. Documentele solicitate pentru justificarea scutirii sunt cele prevăzute de art.4 alin.4, identice cu cele din art.5 alin.2 din nr.1846/2003, pe baza lor concluzionându-se că scutirea de TVA este aplicabilă. Intimata reclamantă a mai arătat că instanța de fond a constatat că reclamanta deținea toate documentele prevăzute de art.4 alin.4 și art.5 alin.2 din nr.1846/2003, justificând astfel scutirea de plata TVA. Din soluția primei instanțe și din ansamblul considerentelor rezultă că instanța a analizat și prev. Deciziei 175/2003 și ale art.27 alin.4 lit.b din HG nr.598/2003.
În privința respectării motivelor de casare, intimata reclamantă arată că sentința nu este criticabilă, deoarece instanța de fond, cu ocazia rejudecării, a respectat dispozițiile de control judiciar, motivele de casare vizând exclusiv efectuarea expertizei cu citarea părților, ceea ce instanța de fond a respectat. La efectuarea expertizei, recurentele pârâte au manifestat dezinteres și nu s-au prezentat conform solicitării expertului. date de recurente în cererile de recurs vizează aspecte minore de formă, care numai într-o interpretare tendențioasă justifică refuzul de rambursare a TVA. Însă nu pot fi invocate de către recurente vătămări, pentru că bunurile au fost livrate, încorporate în produsul final, exportate beneficiarilor externi, iar operațiunile comerciale s-au derulat în realitate în mod complet, determinând dreptul la deducerea de TVA. Faptul că pe unele declarații vamale sunt înscrieri olografe nu afectează valabilitatea declarațiilor vamale, declarațiile fiind întocmite de exportatori, nu de societatea reclamantă, această practică a întocmirii declarațiilor vamale fiind diferită la unele autorități vamale. Pentru probarea realității operațiunilor comerciale și vamale, societatea reclamantă a solicitat și a obținut de la partenerii contractuali confirmările privind accesoriile furnizate de reclamantă și detaliile exporturilor și ale declarațiilor vamale corespunzătoare exporturilor. Expertiza a fost corect întocmită, expertul reținând, după studierea temeinică a documentelor necesare, starea de fapt și răspunzând pertinent la toate obiectivele. Intimata reclamantă mai arată că a contestat în realitate actele de control întocmite pentru perioada 01.10.2003- 30.06.2005, aspect reținut chiar de organele de control fiscal în procesul-verbal de control și în deciziile de impunere contestate.
Examinând actele și lucrările dosarului, sentința atacată, recursurile declarate în cauză prin prisma art.304 indice 1 Cod pr.civilă, instanța de recurs urmează să respingă recursurile declarate de pârâte ca fiind nefondate, pentru considerentele următoare:
Prin Decizia nr. 401/R/05.06.2008, Curtea de APEL BRAȘOV, admițând recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice G, a casat Sentința 1/AF/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov și a trimis cauza spre rejudecare, pentru refacerea raportului de expertiză.
Cauza a fost înregistrată sub nr- și, față de considerentele deciziei menționate anterior, s-a dispus refacerea raportului de expertiză, raport ce a fost comunicat tuturor părților.
In rejudecare nu au fost administrate probe suplimentare față de primul ciclu procesual, cu excepția expertizei contabile care a fost refăcută.
Prin acțiunea formulată la data de 02.06.2006, reclamanta - SRL Bas olicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr.82/09.05.2006, emisă de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice B în soluționarea contestației, anularea Raportului de inspecție fiscală nr.1371/02.02.2006 și a Deciziilor de impunere nr.1371 din aceeași dată, întocmite de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere în cauză i s-a respins de la rambursare în sumă de 43.926 ron solicitată prin decontul nr.3506/20.07.2005.
Considerând că respingerea de la rambursare este nelegală, a contestat actele de control întocmite, aducând critici privind legalitatea, dar și fondul constatărilor.
În ceea ce privește legalitatea controlului, s-a susținut că, actele întocmite sunt lovite de nulitate întrucât controlul a depășit perioada maximă de 3 luni prevăzută de art.101 din Codul d e procedură fiscală, controlul fiind început la 05.09.2005 a luat sfârșit la 02.02.2006, deci aproximativ 5 luni.
Referitor la formă, s-a arătat că raportul nu cuprinde documentele pe care se sprijină, s-au făcut referiri la documentele anexate, însă în locul în care ar trebui să se menționeze numărul anexei nu este trecut nimic.
În fond, consideră că din documentele prezentate în timpul controlului rezultă că, în operațiunile comerciale desfășurate a respectat legea și are dreptul la decontarea TVA din deconturile menționate.
Prin Decizia nr.82/09.05.2006, Direcția Generală a Finanțelor Publice B i-a respins contestația, menționând constatările și concluziile organului de control.
Pentru a pronunța această Decizie, intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Bar eținut că, referitor la nelegalitatea controlului, obiecțiunile reclamantei sunt neîntemeiate deoarece potrivit art.199 alin.2 din nr.OG92/2003, în situația în care pentru soluționarea cererii sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, termenul de control se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor.
Acesta este motivul pentru care controlul s-a prelungit până la data de 02.02.2006.
Referitor la menționarea în raportul de inspecție fiscală a tuturor actelor care au stat la baza constatărilor, intimata a considerat că obiecțiunea este nejustificată, deoarece întreaga documentație i-a fost comunicată reprezentantului societății comerciale și că, oricum deficiențele semnalate dacă ar fi existat nu constituiau motiv de nulitate a documentelor întocmite.
În fond, prin Decizia nr.82/09.05.2006 s-a reținută că, în ceea ce privește decontul 2560/18.04.2005, pentru suma de 43.926 ron, în timpul controlului, dar și în procedura de contestație, reclamanta nu a prezentat documentele prevăzute la pct.1,2,3 și art.27, alin.4 din nr.HG598/2003.
Din contractul prezentat nu reiese termenul pentru justificarea exportului, precum și cantitățile de bunuri de livrat la export și acordarea liberului la vamă.
De asemenea, nu a prezentat facturi în lei pe care să înscrie, scutit cu drept de deducere, emise către beneficiarul extern.
Nici celelalte documente prezentate nu îndeplineau condițiile prevăzute de art.4 alin.4 din nr.1846/2003, susținea intimata, astfel că nu s-a dovedit că în cursul anului 2004 reclamanta a realizat operațiuni de livrări de bunuri, furnituri de confecții la extern, încorporate în produsul finit în valoare totală de 210.067 lei, care să justifice TVA din decontul nr.2560/18.04.2005.
Tot astfel, și în ce privește decontul nr.3506/20.07.2005.
În cauză, cu ocazia rejudecării fondului litigiului, prima instanță a procedat corect la dispunerea efectuării unei expertize judiciare de specialitate fiscal-contabilă, respectând îndrumările instanței de control judiciar din decizia civilă de casare și de trimitere a cauzei spre rejudecare. În expertiza judiciară s-a reținut că temeiul juridic al scutirii de TVA pentru exportul de bunuri este art.5 alin.2 din nr.1846/2003, fiind vorba de bunuri încorporate în bunurile plasate în regim de perfecționare activă (lohn) sau de livrări de bunuri contractate cu beneficiarul stabilit în străinătate. Instanța de fond a menționat și modul de interpretare și aplicare a prevederilor art.4 alin.1 din 1846/2003, tot în sensul scutirii de TVA, pornind de la considerentul că intimata reclamantă a prezentat înscrisurile care permit scutirea de TVA: contracte încheiate cu parteneri externi, comenzile lansate de parteneri externi, contracte încheiate cu fabrici de confecții ce realizează produsul finit și îl exportă, fotocopii ale declarațiilor vamale de export din care reiese că a fost acordat liberul de vamă pentru produsul finit, precum și facturi fiscale, avize de expediție cu mențiunea "nu se facturează", extrase de cont din care reiese încasarea facturilor externe. În privința criticilor aduse în cele două recursuri raportului de expertiză judiciară, instanța de recurs constată că acestea nu sunt întemeiate, concluziile expertizei bazându-se mai cu seamă pe corelația dintre prevederile legale aplicabile în materia calculelor de ordin fiscal și starea de fapt concretă rezultată din documentația ce privește situația fiscală a societății reclamante, împrejurare ce nu poate fi considerată ca apreciere subiectivă și nefondată a expertului, ci consecința fiscal-contabilă a aplicării normelor juridice incidente ( 1846/2003, atât art.5 alin.2, cât și art.4 alin.1) în urma verificării realității obiective din documentația intimatei reclamante. Pentru stabilirea incidenței normelor juridice speciale ce reglementează scutirea de plata TVA pentru operațiunile comerciale și de producție ce se finalizează prin operațiuni de export, conform prevederilor legale generale și speciale aplicabile ( nr.1846/2003). Astfel, instanța de recurs constată că nu se impune a înlătura concluziile expertului referitoare la dreptul societății reclamante de a beneficia de scutirea de plata TVA pentru livrările de furnituri în sumă de 87.786 lei, efectuate în perioadele 1.10.2003-31.03.2005 și 01.04.2005-30.06.2005. Expertiza mai reține că operațiunile comerciale în discuție sunt însoțite de documente justificative înregistrate în evidența contabilă a societății comerciale reclamante.
Instanța de control judiciar mai constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că atâta vreme cât reclamanta, este producător în sistemul lohn de produse semifinite destinate exportului, completarea declarațiilor vamale este în responsabilitatea societății căreia îi sunt furnizate produsele astfel realizate, societatea reclamantă fiind responsabilă numai de respectarea formalităților ce permit eliberarea liberului de vamă și menționarea acestuia pe declarațiile vamale, documente cu care se înscrie în contabilitate. Nu se poate reține nici critica recurentelor referitoare la obligația de a se fi încheiat contractele în limba română, nefiind indicat de recurente temeiul juridic pentru o astfel de obligație ce ar putea determina lipsirea contractului de efecte juridice față de organele fiscale.
Nu poate fi reținută nici critica recurentelor referitoare la calitățile profesionale ale expertului, deoarece în privința acestuia, câtă vreme figurează pe experților judiciari de specialitate, operează prezumția că este profesional de a-și îndeplini obligațiile legale specifice unui expert judiciar cu specialitatea expertului din prezenta cauză, iar obiectivitatea sa nu poate fi pusă la îndoială în absența unor probe certe care să răstoarne această prezumție. Este evident că reprezentantul organului fiscal, inspectorul fiscal, fără a se pune sub semnul îndoielii profesionalismul acestuia, este prepus al organului fiscal, organ fiscal ce are calitatea procesuală de recurent pârât în cauză, cu interese procesuale contrare intimatei reclamante, exigențele procesului echitabil obligând instanța să utilizeze, atunci când apreciază necesar, opiniile unor specialiști independenți față de părți pentru lămurirea unor chestiuni de ordin tehnic, cum este cazul și al expertizei fiscal-contabile, iar legea le conferă experților judiciari prezumția de imparțialitate cerută de dreptul la un proces echitabil.
Se mai reține că starea de fapt din cauză nu conduce la aplicarea Deciziei nr.V/2007 a ÎCCJ, întrucât din probele administrate, văzând inclusiv expertiza judiciară efectuată la fond, nu se constată că documentele prezentate de societatea reclamantă nu ar conține sau nu ar furniza informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea de TVA. Dimpotrivă, așa cum a reținut instanța de fond, cum rezultă inclusiv din expertiza judiciară, societatea reclamantă a depus documentele care conturează starea de fapt cu privire la care trebuie făcută evaluarea dacă se aplică scutirea de plata TVA sau nu, evaluarea corectă în concret fiind cea reținută de instanța de fond, anume că scutirea de plata TVA este aplicabilă pentru situația contabilă a societății intimate reclamante.
Ca atare, Curtea urmează să respingă recursurile declarate de cele două organe fiscale recurente, menținând sentința atacată ca fiind temeincă și legală.
Văzând prevederile art.274 Cod pr.civ. instanța de recurs urmează să oblige recurentele, în solidar, să plătească intimatei reclamante suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice G împotriva sentinței civile nr.1013/CA/16.11.2009 a Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
Obligă recurentele pârâte să plătească intimatei reclamante suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 15 februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red./15.03.2010
Dact./17.03.2010/ 5 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Mirena RaduJudecători:Mirena Radu, Marcela Comșa, Silviu Gabriel
