Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1272/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 1272/CA/2009
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța
JUDECĂTOR 3: Marieta
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 229/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Completul de judecată a fost legal constituit conform art. 98 (6) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care expune dispozițiile instanței de la termenul de judecată din 30 septembrie 2009.
Se constată că recurentul a comunicat la dosar înscrisurile solicitate de instanță.
Față de înscrisurile administrate și solicitarea părților de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față
Reclamantul a solicitat în dosarul Tribunalului Sibiu nr- în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S anularea actului administrativ fiscal emis cu seria - nr. - din 24.07.2007 prin care s-a încasat sume de 5752,04 lei
reprezentând taxă de primă înmatriculare și obligarea pârâtelor la restituirea taxei speciale pentru autoturisme încasată nelegal, în cuantum de 5752,04 lei precum și dobânzii legale aferente, calculată de la scadență până la data plății. In motivarea acțiunii se arată că reclamantul a plătit taxa în temeiul art. 214^1 din Codul fiscal pentru autoturismul importat și fabricat într-un stat al UE, dar că prin aceasta se realizează discriminarea autovehiculelor importate din Comunitatea Europeana în cazul reînmatriculării în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe această taxă la reînmatriculare. Se invocă preeminența dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene față de dispozițiile din legislația internă.
Secția de comercială și contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Sibiu prin sentința nr. 229/CA/14.04.2009 respins acțiunea reclamantului.
Instanța a reținut prin considerentele expuse că atâta timp cât reclamantul a obținut în baza OUG 50/2008 restituirea diferenței între taxa de primă înmatriculare de 5752,4 lei și taxa de poluare de 3192,4 lei acesta a achiesat la prevederile OUG nr. 50/2008, astfel încât este nefondată cererea sa de plată a diferenței nerestituite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul prin care solicită modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii sale și a obligării pârâtelor la restituirea sumei de 3192,04 lei reprezentând diferența dintre taxa de primă înmatriculare și suma restituită pe cale administrativă, conform OUG nr. 50/2008.
În motivarea recursului reclamantul susține că taxa de primă înmatriculare pe care a achitat-o în temeiul Codului fiscal este nelegală și trebuie restituită în întregime, întrucât legea internă contravine normelor Tratatului pentru instituirea Comunității Europene.
Faptul că i s-a restituit pe cale administrativă diferența între taxa de poluare și taxa de primă înmatriculare nu poate constitui o limitare a accesului la justiție pentru verificarea concordanței dreptului intern cu normele comunitare.
In drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9, 304 ^1 din Codul d e procedura civilă.
Recursul a fost legal timbrat cu 19,5 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Prin întâmpinare pârâta DGFP Sibiu în nume propriu și pentru Sibiu a solicitat respingerea recursului, apreciind că instanța de fond a aplicat corect prevederile legale.
Analizând sentința atacată sub aspectul recursului declarat, Curtea constată că acesta este fondat în următoarele limite pentru considerentele de mai jos:
Reclamantul a cumpărat în 2007 un autoturism marca Audi, fabricat în anul 2001 în Germania, pentru care a plătit taxa specială reglementată de art. 214^1, 214^2 din Codul fiscal, în sumă de 5752,04 lei la 24.07.2007. Din această sumă i-a fost restituită în baza OUG nr. 50/2008 suma de 2560 lei la data de 09.10.2008, conform deciziei de restituire nr. -.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamantului având ca obiect restituirea diferenței între taxa de primă înmatriculare achitată și taxa de poluare stabilită în baza OUG nr. 50/2008 este nefondată întrucât acceptarea restituirii pe cale administrativă a diferenței de taxă reprezintă o achiesare a reclamantului la taxa de poluare.
Se apreciază că acțiunea cu care a fost sesizată instanța de fond are caracterul unei acțiuni în restituirea taxei achitată fără titlu, prin înlăturarea aplicării dreptului intern contrar dreptului comunitar-direct aplicabil.
Există două ipoteze în care un particular poate invoca dreptul comunitar pentru a reclama restituirea unei plăți nedatorate. n prima, respectiva sumă a fost plătită în aplicarea normelor naționale, care sunt vădit incompatibile cu dreptul comunitar iar în a doua, suma a fost plătită în aplicarea unor dispoziții comunitare, care au fost ulterior declarate ilegale de către În ambele cazuri cererea de restituire se bazează pe o încălcare a dreptului comunitar iar calitate procesuală pasivă au autoritățile naționale. Dacă acestea refuză plata pe cale amiabilă, litigiul este tranșat de către jurisdicția națională competentă, respectând regulile de procedură aplicabile în statul respectiv. Este ceea ce se numește principiul autonomiei procedurale a statelor membre. Această autonomie este marcată de două limitări: pe de o parte regulile de procedură în vigoare în statele membre nu trebuie să fie mai puțin favorabile pentru acțiunile în justiție bazate pe dreptul comunitar decât pentru cele bazate pe dreptul intern, iar pe de altă parte, nu trebuie să facă practic imposibilă acțiunea în justiție.
Cu titlu de exemplu, este Cazul Hotărârea din 29 iunie 1988 în care Curtea a reținut că instituirea unui termen de prescripție extinctivă de 2 ani în restituirea unei plăți făcute în temeiul unei taxe instituite de dreptul intern care a fost anulată printr-o hotărâre anterioară a Curții ca fiind contrară art.90 din Tratat, este contrară dreptului comunitar întrucât acțiuni similare în dreptul intern aveau termene de prescripție de 30 de ani.
Procedura aplicabilă cererilor de restituire a sumelor de bani încasate în temeiul unui act normativ intern contrar dreptului comunitar este potrivit principiului autonomiei procedurale a statelor membre UE, cea internă rezervată tuturor acțiunilor în restituirea unei taxe,impozit,etc. fără titlu întemeiată pe prevederile art.113 Cod de procedură fiscală,iar sub aspectul termenului de prescripție instanța apreciază că sunt aplicabile prevederile art.132 pr. fiscală potrivit cărora "Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire." Chitanța este o dovadă de plată,ea nu are caracterul unui act administrativ,nu este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 întrucât nu a fost emisă în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii și nu este de natură să producă vreo consecință juridică, respectiv să dea naștere, să modifice sau să raporturi juridice.
În ce privește excepția lipsei plângerii prealabile se apreciază că susținerea conform căreia acțiunea este inadmisibilă întrucât plângerea prealabilă a fost tardiv formulată, este nefondată.
Cum în cauză nu există un act administrativ a cărui anulare să se impună, nu era necesară efectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, în cazul atacării refuzului nejustificat, conform art. 7 alin. 5 coroborat cu art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004 nici nu este obligatorie procedura prealabilă.
Conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin. 1 ale Ordinului nr. 1899/2004 emis de Ministerul Finanțelor Publice nu se cere efectuarea unei proceduri prealabile pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire.
Or această condiție a fost îndeplinită, astfel că excepția inadmisibilității se dovedește nefondată și trebuie respinsă.
Pe fond,în ce privește cererea de restituire a diferenței de taxă soluția instanței este nelegală, urmând a fi modificată în sensul admiterii cererii reclamantului privind obligarea pârâtelor să restituie diferența de taxă în sumă de 3192,04 lei și dobânzile legale aferente pentru următoarele considerente:
Pentru suma de 3192,04 lei restituirea este legal fundamentată pe analiza comparativă a legislației interne și a celei comunitare,după cum urmează:
Taxa a fost percepută în temeiul art.214^1 din Codul fiscal sub forma taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule. Astfel, legea prevede că intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează. Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.
Din punctul de vedere al exigibilității, taxa specială se plătește la momentul primei înmatriculări în România (art. 214^2 din Cod).
Norma internă încalcă prevederile Tratatul de instituire a Comunității Europene care prin art. 90 al. 1 stabilește că nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Prevederea constituțională consacră supremația dreptului comunitar și aplicarea directă a acestuia. Potrivit caracteristicilor dreptului comunitar, orice normă comunitară are forța juridică superioară nomelor naționale, chiar și în situația în care acestea sunt adoptate ulterior normei comunitare. In caz de conflict au prioritate nomele comunitare, chiar și împotriva normelor naționale. Normele dreptului comunitar au aplicabilitate imediată, directă și prioritară, iar judecătorul național are obligația să aplice aceste norme, chiar cu refuzul aplicării legislației naționale neconforme cu acestea. Acest principiu a fost consacrat și de jurisprudența Curtea de Justiție a Comunității Europene.
In acest context se apreciază că potrivit legislației fiscale naționale se ajunge la situația în care se percepe taxa specială foarte mare doar pentru autoturismele și autovehiculele folosite care provin din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se are în vedere valoarea reziduală a taxei pentru autoturismele de aceeași vechime și aceleași caracteristici tehnice înmatriculate în România anterior acestei prevederi fiscale, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului comunitar, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. In această situație se ajunge la protecția indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului. Scopul normei comunitare a fost acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea practicilor protecționiste rezultate din aplicarea unor impozite interne de orice natură prin care se discriminează produsele provenite din alte state. Invocăm în acest sens Hotărârile din 5 12 2006 -C-290/2005 si c-333-2005, și alții (Ungaria),c-387/2001 Weigel contra Austriei cât și Comisia Danemarca C-47/88, prin care Curtea a constatat că stabilirea unei taxe de primă înmatriculare pentru autoturismele importate folosite dintr-un stat membru care este mult mai mare decât cea aplicată produselor autohtone cu caracteristici tehnice similare are efect discriminatoriu și este interzisă de prevederile art.90 al.1. Această jurisprudență are relevanță și în cazul României pentru că indiferent de denumirea taxă,impozit acciză,prin momentul și după criteriul în funcție de care se percepe conformitatea ei trebuie analizată prin prisma prevederilor art.90 al.1 din Tratat. In consecință, ca efect al aplicării directe a normei comunitare cuprinsă în art. 90 din Tratat, urmare a faptului că dispozițiile legii fiscale naționale, art. 214^1 și 214^2 din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar,se constată că prevederile dreptului intern nu au aplicabilitate, urmând a fi înlăturate, iar taxa achitată urmează a fi restituită integral.
Reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii legale care va fi stabilită potrivit art.117, 120, 124 din Codul d e procedură fiscală, având în vedere faptul că se solicită restituirea sumei încasate la bugetul de stat. Legea prevede că se restituie, la cerere debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale si cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente (art.117 din Cod). Plata dobânzii legale trebuie dispusă de la data achitării taxei, acesta fiind momentul de la care statul a folosit banii reclamantului.
Aplicarea în speță a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare contravine principiilor privind neretroactivitatea legii și stabilitatea raporturilor juridice. OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata în <LLNK 32008 3270 45> OF. nr. 327 din 25 aprilie 2008, a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14). taxei intervine,la fel ca în reglementarea precedentă, în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4). Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare ordonanței de urgență (art.11). La data intrării în vigoare ordonanței de urgență se abrogă <LLNK 12003 571 10 202 214 39>art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art.14)
In conformitate cu art. 15 (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Față de acest principiu, raportat la momentul exigibilității taxelor, cel al primei înmatriculări în România, nu se poate aplica retroactiv o dispoziție a legii care nu era în vigoare la data primei înmatriculări în România pentru produsele deja înmatriculate. In același sens, este afectată și stabilitatea raporturilor juridice, deoarece la data efectuării operațiunii juridice nu putea cunoaște o prevedere legală ce nu era în vigoare.
In consecință, în temeiul art.312 alin. 2 și 304 pct.9.pr. civ.recursul reclamantului se va admite și se va modifica în parte hotărârea în sensul că se va admite în parte acțiunea reclamantului, vor fi obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 3192 lei diferență taxă specială pentru autoturisme și dobânda legală aferentă acestei sume calculată potrivit art. 124 al.2 Cod procedură fiscală și se va păstra respinsă în rest acțiunea reclamantului în ce privește anularea actului administrativ fiscal.
Din perspectiva acestei soluții urmează a fi reconsiderată și cererea privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în sensul că pârâtele vor fi obligate să plătească reclamantului suma de 23,65 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reprezentând taxă de timbru achitată în fond și recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 229/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu -Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- și în consecință:
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâtelor Sibiu și Sibiu. Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 3192 lei
( continuare decizia nr. 1272/CA/2009 pronunțată în dosar nr- ).
diferență taxă specială pentru autoturisme și dobânda legală aferentă acestei sume calculată potrivit art. 124 al.2 Cod procedură fiscală.
Menține în rest hotărârea atacată.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului 23,65 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.MF
Dact./ex.5/3.12.2009
Jud.fond.
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Mariana Claudia Clonța, Marieta
