Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1327/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1327/CA/2008
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier: - -
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță reprezentantul intimatei reclamantă, consilier juridic, lipsind recurentele pârâte.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței faptul că recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a comunicat la dosar, prin fax, note de ședință - într-un singur exemplar.
Reprezentantul intimatei reclamantă depune la dosar notă scrisă - în completarea întâmpinării și concluziilor scrise depuse - prin care arată că recursul declarat de DGFP Har ămas fără obiect, întrucât recurenta a anulat decizia nr. 5/27.02.2007 cu 32 zile înainte de declararea recursului și ca atare solicită respingerea acestuia.
Reprezentantul intimatei reclamantă declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului, cu privire la excepția tardivității depunerii recursului și pe fond.
Reprezentantul intimatei reclamantă arată că susține poziția exprimată prin întâmpinarea și concluziile scrise depuse la dosar privind tardivitatea depunerii recursului, întrucât sentința pronunțată de Tribunalul Hunedoaraa fost comunicată, solicitând admiterea acestei excepții și în consecință respingerea recursului, pe excepție.
Pe fond de asemenea solicită respingerea recursului.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința 888/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, a fost admisă ca fondată acțiunea promovată de reclamanta - -, împotriva pârâtei DGFP H, și pe cale de consecință:
- a fost anulată parțial decizia nr.5/27.02.2007 punctul 1 și decizia de impunere nr.652/2006 privind obligația de plată a sumei de 84.495 lei emise de DGFP
- s-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 16.899 lei achitată prin Ordinul de Plată nr.4524/25.06.2007 la CEC, după rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.
- a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța această sentință s-a reținut că prin decizia nr.5/2007 întocmită de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. H s-a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere nr.652/2006 emisă de Inspecția Fiscală și s-a reținut în sarcina acesteia obligația fiscală de 84.495 lei și s-a admis contestația pentru suma de 31.981 lei.
Pârâta a considerat că suma de 250 lei este nedeductibilă fiscal și în funcție de aceasta a calculat suplimentar, impozit pe profit în sumă de 55.188 lei deoarece o serie de lucrări efectuate de reclamantă la spațiile sale comerciale în perioada 2002-2006 reprezintă lucrări de natura investițiilor și înregistrarea lor pe cheltuieli este eronată.
Totodată, s-a avut în vedere că nu poate fi acceptată suma de 33052 lei ca fiind deductibilă și pentru care s-a calculat un impozit suplimentar de profit suplimentar de 8.263 lei întrucât societatea s-a aprovizionat cu materiale de la diverși furnizare care nu figurează în baza de date a Ministerului Finanțelor.
Pentru această sumă s-a stabilit că taxa pe valoarea adăugată este de 6.281 lei cu majorări aferente de întârziere de 5.766 lei.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză rezultă că organul de control nu a prezentat nici un mod de calcul care a stat la baza stabilirii sumei de 250.116 ci numai unele însemnări făcute la întâmplare și că lucrările efectuate de către reclamantă sunt lucrări de reparații și nu au caracterul unor lucrări de natura investiției lor, iar facturile au calitatea de documente justificative și au fost corect înregistrate în evidența contabilă a - -.
Totodată s-a arătat că materialele înscrise în aceste facturi au fost necesare și au fost date în consum la efectuarea lucrărilor de reparații.
Aceste materiale au fost înregistrate în conturile privind cheltuielile materiale consumabile, la alte servicii prestate de terți și la cheltuielile cu întreținere și reparații, astfel că toate cheltuielile efectuate pentru menținerea în stare de funcționare a spațiilor comerciale aflate în dotarea reclamantei au fost înregistrate pe cheltuieli și ca urmare nu s-a majorat valoarea de intrare a mijloacelor fixe.
Expertul a arătat că facturile în discuție îndeplinesc condițiile prevăzute a fi recunoscute ca documente justificative conform art.6 alin.2 din Legea contabilității nr.82/1991 actualizată.
Ca urmare, reclamanta nu mai datorează obligațiile fiscale în sumă de 84.495 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. H, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință să fie respinsă acțiunea reclamantei ca nefondată cu menținerea ca legală a Deciziei nr.5/27.02.2007 emisă de DGFP H cât și a deciziei de impunere nr.652/2006.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată:
Instanța de fond investită cu soluționarea dosarului a înlăturat în totalitate apărarea formulată în cauză de intimată, motivându-și hotărârea doar pe concluziile raportului de expertiză.
În urma controlului efectuat la - -, organele de inspecție fiscală nu au acceptat ca deductibilă, la calcularea impozitului pe profit, valoarea cheltuielilor înregistrate de societate în conturile de cheltuieli cu reparațiile și cheltuieli cu serviciile prestate de terți, efectuate în perioada ianuarie 2002- iunie 2006, stabilind în sarcina reclamantei obligația de plată către bugetul consolidat al statului, a sumei de 84.495 lei.
În perioada 01.01.2002-30.06.2003 societatea a aprovizionat bunuri materiale, în valoare de 33.052 lei (valoare fără TVA), pe baza unor facturi fiscale emise de societăți comerciale care nu figurează în baza de date a Ministerului Finanțelor Publice, organele de control concluzionând că, facturile înregistrate în evidența societății ca fiind emise de acești furnizori, nu au calitatea de document justificativ, întrucât:
- au fost procurate și utilizate de către persoana juridică înscrisă ca emitentă a acestor facturi fiscale, din alte surse decât cele prevăzute de legislația în vigoare;
- nu conțin datele complete referitoare la denumirea și sediul unității patrimoniale care întocmește documentul;
- nu conțin numele și prenumele, precum și semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operației economice și financiare patrimoniale, ale persoanelor cu atribuții de control financiar preventiv și ale persoanelor în drept să aprobe operațiile respective.
Referitor la taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar în suma de 6.281 lei și majorările de întârziere aferentă în sumă de 5.766 lei, pentru perioada verificată s-a constatat că societatea a dedus taxa pe valoarea adăugată în sumă de 6.281 lei, pe baza unor facturi fiscale emise de societăți comerciale care nu figurează în baza de date a Ministerului Finanțelor Publice, organele de control concluzionând că facturile înregistrate în evidența societății ca fond emise de acești furnizări, nu au calitatea de document justificativ.
Prin urmare, ținând cont de cele precizate mai sus și având în vedere că societatea contestatoare nu a respectat obligația legală de a verifica întocmirea corectă a documentelor emise de furnizorul său, iar acestea nu îndeplineau condiția de documente justificative, în înțelesul prevederilor Legii contabilității nr.82/1991, Ordinul nr.306/2002 pentru aprobarea contabile simplificate, armonizate cu directivele europene și HG.nr.831/1007 pentru aprobarea formularelor modelelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora, taxa pe valoarea adăugată înscrisă în aceste facturi nu era deductibilă, așa cum legal au constatat și organele de inspecție fiscală.
Solicită să se rețină că în urma sesizării petentei cu privire la una din facturile fiscale, organele de inspecție fiscală au constatat existența furnizorului (emitentul acestei facturi), astfel că au acordat drept de deducere a taxei pe valoare adăugată înscrisă în această factură.
În urma recalculării taxei pe valoare adăugată de plată și a accesoriilor aferente acesteia, organele de inspecție au diminuat obligațiile, stabilite în sarcina societății, cu suma de 575 lei reprezentând:
-333 lei - taxa pe valoarea adăugată;
-242 lei- majorări de întârziere aferente.
Învederează instanței de recurs Decizia nr. V din 15.01.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a examinat recursul în interesul legii, declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art.6 alin.2 din Legea nr.82/1991, republicată și ale art.21 alin.4 din Legea nr.571/2003 privind aprobarea Codului Fiscal, referitor la posibilitatea deducerii taxei pe valoarea adăugată și a diminuării bazei impozabile la stabilirea impozitului pe profit în cazul în care documentele justificative cuprind mențiuni incomplete, inexacte sau care nu corespund realității.
Prin decizia sus-menționată s-a admis recursul în interesul legii și s-a decis: " taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea de TVA.
Prin întâmpinarea depusă, intimata invocă excepția tardivității introducerii recursului, susținând totodată că sentința atacată este legală și temeinică.
Prealabil cercetării motivelor de recurs, analizând excepția invocată se reține că sentința atacată nu a fost comunicată de către instanța de fond cu pârâta DGFP H, care avea calitate procesuală pasivă în cauză.
Comunicarea s-a făcut cu H, care nu a fost parte în proces.
Față de împrejurările de mai sus, se va respinge excepția tardivității introducerii recursului.
Analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate se consideră că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse:
Se consideră că facturile înregistrate în contabilitatea societății sunt o realitate economică, materialele aprovizionate au fost date în consum și se regăsesc încorporate în lucrările executate în regie proprie, fapt ignorat de organul de control, care conform art.5 din circulara Ministerului d e Finanțe nr.90945/2003, avea obligația de a ține cont nu numai de modul de înregistrare în contabilitate, ci și de realitatea operațiunilor.
În baza adresei nr.-/2002, care precizează că "în cazul în care în circuitul economic se produc și neregularități de către contribuabilul respectiv, este considerat de bună credință motivat - prezumția de nevinovăție este reglementată și de art.23 alin.8 din Constituție".
În concluziile finale cuprinse în raportul de expertiză contabilă care are la bază 22 de file calcule matematice, se precizează clar:
1.Organul de control nu prezintă nici un mod de calcul, care a stat la baza stabilirii sumei de 250.116 lei, ci numai acele "însemnări făcute la întâmplare".
2.Documentele pe care se bazează acest calcul nu sunt arătate în Raportul de inspecție fiscală. La raport este anexată numai "Situația privind investițiile efectuate la spațiile comerciale și înregistrate pe posturi.
3.Aprecierea organelor de control ca lucrările de reparații și înregistrate pe cheltuielile societății ca atare au caracterul unor lucrări de natura investițiilor, este fără temei legal.
4.Facturile considerate de organul de control că nu au calitatea de documente justificative, au fost corect înregistrate în evidența contabilă a - -.
5.Materialele înscrise în aceste facturi au fost necesare și au fost date în consum, la efectuarea lucrărilor de reparații.
6.Facturile care au stat la baza aprovizionării cu materialele necesare efectuării lucrărilor de reparații, reprezintă o realitate economică, ele au fost date în consum, înregistrate în contabilitate și se regăsesc în lucrările de reparații executate în regie proprie.
S-a mai reținut de expert că și din raportul de inspecție fiscală se desprinde că toate cheltuielile efectuate pentru menținerea în stare de funcționare a spațiilor comerciale aflate în dotarea societății au fost înregistrate de societate pe cheltuieli, deci au majorat valoarea de intrare a mijloacelor fixe.
Rezultă clar din cele menționate mai sus că societatea nu a majorat valoarea mijloacelor fixe, și nu a calculat și înregistrat pe costuri amortizarea aferentă sumei de 250.116 lei, fapt recunoscut și prin raportul de inspecție fiscală și prin decizia nr.5/27.0.2007.
O simplă însemnare pe situațiile de lucrări nu dovedește că aceste cheltuieli intră în categoria investițiilor, și nici baza legală de încadrare a lor ca investiții.
Răspunsul expertului contabil la această obiecție este că își susține concluziile la raportul de expertiză contabilă judiciară, pe considerentul că societatea nu a majorat valoarea de intrare a mijloacelor fixe la care s-au făcut lucrările de reparații, nu a calculat și nu a înregistrat pe cheltuieli suma de 250.116 lei.
Decizia nr.5 din 15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în Monitorul Oficial nr.732 din 30 octombrie 2007, dată de la care prevederile acesteia intră în vigoare.
În raportul de expertiză contabilă, experta contabilă a arătat că a verificat și analizat fiecare factură și a constatat că la emitent, prin ștampila aplicată pe antetul facturii, sunt trecute la denumirea societății, numărul de înregistrare la Registrul Comerțului, codul fiscal, cota de TVA în %, iar în partea de jos semnătura emitentului, ștampila, numele delegatului, actul de identitate, mijlocul de transport și data când s-a făcut expedierea. La beneficiar este trecut cumpărătorul, codul fiscal, sediul, banca și contul, numărul facturii, data emiterii facturii.
Facturile în cauză au îndeplinit condițiile prevăzute a fi recunoscute ca documente justificative, fiind și o realitate economică, materialele aprovizionate fiind date în consum și se regăsesc încorporate în lucrările de reparații.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității introducerii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H împotriva sentinței civile nr.888/CA/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact./2ex/29 Ianuarie 2009
Jud.fond,
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Ioan Cibu, Iosif Morcan
