Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 148/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 148/
Ședința publică de la 24 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche
JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
JUDECĂTOR 3: Marcela
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestator C împotriva sentinței civile nr. 151/AF/22.10.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 10 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în baza art.146 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, conform art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei la data de 17 februarie 2009, apoi având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 24 februarie 2009.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față,
Constată că,la data de 19.2008, reclamantul Cac hemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice B și pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând instanței de fond ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită contestația, anularea Deciziei nr.66/10.04.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B și anularea deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice B, ca fiind netemeinice și nelegale.
Acțiunea reclamantului a format obiectul dosarului nr-.
În acest dosar instanța de fond a pronunțat Hotărârea nr.141/AF din 22.2008 a Tribunalului Brașov prin care a dispus respingerea acțiunii reclamantului în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Reclamantul contestă legalitatea deciziilor referitoare la obligații de plată accesorii emise de Administrația Finanțelor Publice B, arătând în considerente că nu datorează majorări de întârziere, fără a contesta cuantumul acestora.
În aceste condiții, reclamantul nu a propus administrarea în instanță a probei cu expertiză contabilă judiciară și instanța nu a apreciat utilă efectuarea expertizei tehnice în contextul în care nu se contestă cuantumul sumelor datorate ca accesorii, ci reclamantul susține că nu datorează aceste sume.
În contestația administrativă reclamantul își motivează demersul arătând că la data de 18 decembrie 2007 achitat suma de 42 lei cu chitanța nr. -, reprezentând 40 lei debit și o majorare de 2 lei, în aceste condiții nu datorează nici o majorare de întârziere, întrucât plata s- făcut în ziua imediat următoare termenului de scadență care era dată de 15 decembrie 2007 ( zi nelucrătoare - sâmbătă).
Decizia nr. - din 10 ianuarie 2008 stabilit în sarcina reclamantului majorări de întârziere de 1 leu aferente debitului principal de 40 lei stabilit prin decizia nr. -/13 martie 2007.
Deși reclamantul susține că a efectuat plata în ziua imediat următoare scadenței, prima instanță a reținut că termenul de plată era 17 decembrie 2007 având în vedere că 15 decembrie 2007 era sâmbătă, iar reclamantul a achitat debitul abia la data de 18 decembrie 2007 ( zi de ), înregistrând o întârziere de o zi.
Reclamantul a achitat la data de 18 decembrie 2007 suma de 42 lei, însă prin decizia contestată s-a individualizat obligația de plată accesoriu, astfel că prin plata sumei de 42 lei s-a stins obligația de plată a sumei de 1 lei reprezentând majorări întârziere și s-a înregistrat în contul plăților anticipate pentru anul 2007.
În ce privește decizia nr. - reclamantul susține în considerente că nu ere cunoștință ce reprezintă suma de 3649 lei, iar pentru impozitul pe anul 2005 formulat contestație la executare în dosar nr-.
Relativ la această decizie, prima instanță a reținut că accesoriile în cuantum de 325 lei stabilite în sarcina reclamantului au fost calculate la debitul de 3649 lei care a rezultat urmare efectuării plății de 527 lei și urmare a deducerii acestei sume din debitul de 4176 lei reprezentând diferență de impozit pe venitul anului 2005 stabilit prin nr. -/27 aprilie 2007 cu termen scadent la 2 iulie 2007 (4176 lei - 527 lei =3649 lei).
Instanța a reținut apărările pârâtei relativ la chestiunea ordinii stingerii creanțelor stipulată de prevederile art. 115 alin.2 Cod procedură fiscală, respectiv în speță plata reclamantului în cuantum de 527 lei stins parte din creanța de 4176 lei, întrucât obligația fiscală era mai veche, scadentă la 2 iulie 2007 - suma de 527 lei - fiind scadentă la 22 august 2007.
Reclamantul nu a dovedit suspendarea respectiv anulare deciziilor de impunere pentru obligațiile principale prin hotărâri judecătorești definitive și în cadrul contestației la executare suspendarea formelor și actelor de executare și anularea acestora în dosarul indicat.
Pe cale de consecință, reclamantul deși a achitat suma de 527 lei la data de 26 iunie 2007 aceasta a stins așa cum am arătat un alt debit mai vechi, astfel că debitul de 527 lei a produs accesorii fiind scadent la data de 1 octombrie 2007.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, prima instanță a apreciat ca fiind temeinice și legale actele administrativ fiscale contestate și în temeiul dispozițiilor art. 215 Cod procedură fiscală a respins acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii reclamantului și anularea actelor fiscale emise de pârâte.
În dezvoltarea criticilor de recurs, se arată următoarele:
Hotărârea instanței de fond este confuză și plină de contradicție și nu cuprinde motivele pentru care instanța de fond a respins argumentele reclamantului, invocate prin acțiunea formulată.
O primă critică se referă la faptul că instanța a apreciat ca fiind legale actele atacate în cauză, deși a reținut că reclamantul a achitat suma de 42 lei și că prin această plată s-a stins obligația de plată a majorării de întârziere, cu privire la prima decizie nr. -/10.01.2008.
Referitor la cea de a doua decizie nr.-/10.01.2008 instanța de fond a reținut că la suma de 325 lei, majorări de întârziere au fost calculate la debitul principal de 3649 lei - debit rezultat din deducerea sumei de 527 lei achitată de reclamant și debitul principal de 4.176 lei și că această deducere respectă prevederile art.115 alin.2 Cod procedură fiscală.
Recurentul susține că în mod greșit a reținut instanța de fond, deoarece această deducere nu a fost comunicată de către pârâta, reclamantului deși Administrația Finanțelor Publice avea această obligație conform Codului d e procedură fiscală.
Recurentul a susținut că suma de 3649 lei nu a fost individualizată printr-un act administrativ fiscal concret și că se indică în decizia accesorie nr. -/10.01.2008 că această sumă de 3649 lei este individualizată prin Decizia nr.- din 27.04.2007, act ce se află la dosar și din care se poate observa că suma individualizează suma de 4176 lei.
Se susține faptul că dacă organul fiscal a efectuat această deducere, trebuia să-i comunice în scris faptul că plata făcută de reclamant în sumă de 527 lei a stins în parte din impozitul pe anul 2005 în cuantum de 4176 lei să emită o nouă decizie pentru suma de 3649 lei, care trebuie să-i fie comunicată.
Cum organul fiscal nu i-a adus la cunoștință acest lucru și că a aflat mai târziu că datorează cu titlu de majorări de întârziere, reclamantul a fost convins că a stins obligația de plată a impozitului pe anul 2006.
Mai arată că, la 19.08.2007, reclamantul a formulat o cerere de compensare a impozitului pe anul 2005 în cuantum de 4176 lei cu suma de 503 lei - datorată de intimată cu titlu de cheltuieli de judecată dar i-a fost refuzată cererea de compensare de către organul fiscal, astfel încât a fost nevoit să o acționeze în instanță.
Se arată de recurent și faptul că există două contestații la executare care au fost admise, și prin care s-au anulat actele de executare, sens în care va depune hotărâri judecătorești ale Judecătoriei Brașov.
În concluzie, recurentul a susținut că nu există nici un act administrativ fiscal care să individualizeze suma de 3649 lei, ca debit fiscal principal, așa încât nu se poate reține că datorează majorări de întârziere.
Se arată în acest sens că, în cazul reclamantului atâta timp cât organul fiscal nu i-a adus la cunoștință debitul sau faptul că s-a efectuat deducerea și că plata efectuată de acesta în contul impozitului pe anul 2006 stins alte obligații de plată și nu se poate reține că acesta a fost de rea credință în achitarea obligației sale fiscale.
Referitor la suma de 527 lei care a generat majorări de întârziere în cuantum de 47 lei, recurentul a susținut în continuare că nu datorează această sumă și că a achitat impozitul pe anul 2006 și că deducerea efectuată de organul fiscal încalcă prevederile art.111 Cod procedură fiscală, deoarece contribuabilul stabilește ordinea de stingere a datoriilor.
În esență, recurentul a susținut că hotărârea instanței de fond s-a dat cu încălcarea legii, solicitând admiterea recursului și a acțiunii sale.
În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri, copii de pe hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr- și nr-.
Recursul a fost legal timbrat la fila 18 și 19 dosar.
Față de recursul declarat în cauză, pârâta Administrația Finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare la fila 10-14 dosar, solicitând respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat.
La rândul său, intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare la recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat la fila 15-17 dosar, susținând că hotărârea instanței de fond este legală și că actele fiscale atașate, au fost emise de pârâte în conformitate cu prevederile legale.
În cauză recurentul a depus în apărare și în sensul admiterii recursului copie de pe hotărârea judecătorească nr.3491/2.04.2008 pronunțată în dosarul nr- și de pe sentința nr.7709/19.08.2008 din dosarul nr- a Judecătoriei Brașov.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată nr.151/AF/22.2008 a Tribunalului Brașov, prin prisma criticilor formulate în recursul declarat de recurentul reclamant C și prin raportare la prevederile Codului d e procedură fiscală aplicabile în cauză, constată recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Din analiza întregului probatoriu administrat în cauză, rezultă că instanța de fond în mod corect a apreciat și reținut situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
Astfel, constată că referitor la majorările de întârziere stabilite în sarcina recurentului reclamant prin Decizia nr.-/10.01.2008, reclamantul a efectuat plata în ziua de 18.12.2007, cu 1 zi întârziere de la data scadenței, astfel încât majorările de întârziere au fost corect stabilite de pârâte conform art.119 Cod procedură fiscală.
În ce privește achitarea sumei de 42 lei, cu chitanța din 18.XII.2007 de către reclamant, s-a stins obligația de plată principală în cuantum de 40 de lei și obligația de plată a sumei de 1 leu majorări de întârziere pentru anul 2007, aspect corect reținut de instanța de fond.
Referitor la Decizia nr.-/10.01.2008, prin care s-au stabilit majorări de întârziere în cuantum de 325 lei calculate pentru 89 zile, 4.2007 - 31.XII.2007 și decizia referitoare la obligații de plată accesorii din 10.01.2008 privind majorări de întârziere de 47 lei calculate pentru 89 zile pe perioada sus precizată, rezultă fără dubii că pârâta a procedat corect la stingerea creanțelor prevăzute de art.115 alin.2 Cod procedură fiscală în sensul că mai întâi se achită obligația principală (se stinge prin plată) și apoi majorările de întârziere.
Ca atare, critica recurentului în sensul că hotărârea atacată este nelegală și că pârâta a procedat nelegal la stingerea obligației sale, nu poate fi reținută de instanța de recurs, raportat la actele de la dosar și la prevederile art.115 alin.2 Cod procedură fiscală.
Faptul că reclamantul, ca și debitor a efectuat plata sumei de 527 lei cu titlu de regularizări la 26.06.2007 chitanța nr.-, nu conduce la schimbarea soluției de la fond și nici nu se poate reține nelegalitatea acesteia deoarece la data efectuării plății, reclamantul (debitor) figura în evidența fiscală cu următoarele sume: 4.176 lei scadentă la 2.07.2007 potrivit deciziei de impunere pentru anul 2005 nr.-/27.04.2007; cu suma de 527 lei cu scadența la 22.08.2007 - sumă conform Deciziei de impunere anuală aferentă anului 2006 nr.-/4.06.2007.
Ca atare, prin plata sumei din 26.06.2007 de reclamant, s-a stins o parte din debitul în sumă de 4.176 lei, ca fiind o obligație mai vechi datorată de reclamant așa încât scăzând suma de 527 lei din suma de 4.176 lei rezultă o diferență de 3.649 lei pentru care s-au calculat majorări de întârziere pentru 89 zile, în valoare de câte 0,1%/zi întârziere, adică în sumă de 324,76 lei, rotunjit suma de 325 lei.
Astfel că, pentru anul 2006, suma de 527 lei a figurat ca neachitată ceea ce a condus la calculul majorărilor de întârziere pe perioada 4.2007 - 31.XII.2007 în sumă de 47 lei.
În cauză, se constată că de fapt prin recursul declarat, recurentul reclamant nu a contestat că nu datora obligația de plată cu titlu de obligație principală, ci că nu i s-ar fi adus la cunoștință modul de stingere al obligației prin plățile făcute de acesta.
În acest sens, instanța de recurs apreciază că potrivit prevederilor OG 92/2003, pârâta a procedat corect și legal, iar reclamantul nu poate să invoce faptul că nu a cunoscut prevederile acestui act normativ OG 92/2003, cu atât mai mult cu cât el este de specialitate juridică (avocat) și ar fi trebuit să cunoască aceste prevederi legale privind stingerea plăților și ordinea lor în materie fiscală.
Cu atât mai mult, nu pot fi reținute criticile formulate de reclamant, cu cât acesta a primit cele două decizii de impunere ce i-au fost comunicate în calitatea sa de contribuabil, putea să solicite lămuriri organelor fiscale, dacă aprecia că este necesar acest lucru.
În esență, referitor la criticile formulate în recurs privind nelegalitatea sentinței civile atacate, pentru motivul că deducerea fiscală nu i-a fost comunicată reclamantului și că suma de 3649 lei nu este individualizată printr-un act administrativ fiscal concret, instanța de recurs constată că aceste critici nu subzistă pentru considerentele mai sus expuse.
Interesul clarificării situației fiscale a reclamantului îi aparținea și nu se poate reține faptul invocat că nu s-au emis alte acte fiscale sau că nu i s- comunicat deducerea efectuată. Nici critica recurentului cu privire la compensarea impozitului pe anul 2005 cu suma datorată de pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată nu poate fi reținută ca un motiv de nelegalitate sentinței atacate deoarece sumele respective sunt înscrise în conturi diferite și nu putea opera compensarea pretinsă de reclamant.
Faptul că reclamantul a formulat două contestații la executare, admise de judecătorie, dar aceste hotărâri nu sunt definitive și irevocabile, iar prin ele s-au anulat actele de executare și nu Deciziile de impunere sus menționate, nu poate fi un argument de modificare a sentinței civile atacate.
Se constată din verificarea celor două hotărâri depuse de recurentul reclamant privind contestația la executare că în considerentele acestora s-a reținut corect faptul că reclamantul nu a contestat Decizia de impunere în condițiile și pe calea prevăzute de lege, astfel încât acestea au rămas definitive, urmând a-și produce efectele adică au rămas obligații fiscale așa cum au fost calculate în sarcina debitorului pentru plată la scadență.
la scadență conduce la majorări de întârziere, iar plata ulterioară a unor sume de către debitor, stinge datoriile principale restante, mai întâi, apoi cea ulterioară și nu cum susține reclamantul recurent.
Critica recurentului că nu datorează majorări de întârziere nu poate fi reținută deoarece, modul de efectuare a plăților și de stingere a debitului se face conform prevederilor art.111 Cod procedură fiscală (cel de la data respectivă) sau conform art.115 alin.2 Cod procedură fiscală și nicidecum în ordinea pe care o preferă reclamantul ca și contribuabil.
Față de considerentele expuse, rezultă că toate criticile formulate în recurs sunt nefondate urmând a fi înlăturate.
În concluzie se constată recursul ca nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va respinge, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii atacate pronunțată de Tribunalul Brașov.
Cât privește apărarea formulată de intimatele Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B prin întâmpinările la recurs, instanța urmează aor eține ca fiind justificată și legală în sensul respingerii recursului declarat în cauză
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul C împotriva sentinței civile nr.151/AF/22 octombrie 2008 Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 24 Februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, --- - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red: MI/23.03.2009
Dact: MD/30.03.2009 - 2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Silviu Gabriel Barbu, Marcela
