Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 15/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 15/CA/2008
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 3: Carla Maria Cojocaru
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H împotriva sentinței civile nr. 1368/CA/26.09.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat reclamant - 3000 SA, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă DGFP H solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, în deliberare, față de actele și lucrările dosarului și faptul că, în conformitate cu art. 242 Cod procedură civilă s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului în contencios de față:
Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Reclamanta - 3000 SA la data de 7.03.2007 a formulat contestație împotriva deciziei nr. 63/25.08.2006 emisă de DGFP H solicitând ca în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H:
- să se anuleze decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală;
- obligarea pârâtei să ramburseze suma de 15.779 lei;
În motivarea contestației, reclamanta a arătat în esență că prin decizia atacată, s-a respins contestația reclamantei pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale, deși a demonstrat că este îndreptățită la rambursarea sumei de 15.779 lei.
Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ și Fiscal prin sentința nr. 1368/CA/26.09.2007 pronunțată în dosar nr- a admis ca fondată acțiunea reclamantei și, în consecință, a anulat decizia nr. 63/25.08.2006, obligând DGFP H să emită o nouă decizie în temeiul căreia să soluționeze pe fond contestația reclamantei privind suma de 15.779 lei, reprezentând accesorii aferente obligațiilor fiscale.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâta a respins prin decizia nr. 63/2006 contestația reclamantei, reținând că de fapt contestația nu poartă semnătura contestatorului și nu s-a făcut dovada calității de împuternicit a acestuia, invocându-se dispozițiile art. 176, 183, 187 din OG nr. 92/2003 și prevederile Ordinului nr. 519/2005.
Contestatoarea a depus la dosarul cauzei o xerocopie a contestației, semnată și ștampilată, astfel că pârâta trebuia să soluționeze pe fond contestația.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Had eclarat recurs, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii.
În expunerea motivelor de recurs, pârâta arată că a respins contestația reclamantei întrucât aceasta nu purta semnătura contestatorului, ci doar amprenta ștampilei persoanei juridice în sarcina căreia au fost stabilite obligațiile fiscale contestate. Mai arată că exemplarul depus în xerocopie nu poate fi luat în considerare.
În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Reclamanta intimată nu s-a prezentat în fața instanței de recurs și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând sentința atacată sub aspectul motivelor de recurs, instanța reține următoarele:
Reclamanta a contestat Decizia nr. 63/25.08.2006 emisă de DGFP H susținând netemeinicia și nelegalitatea acesteia și rambursarea sumei la care a fost obligată în valoare de 15.779 lei, ce reprezintă obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale stabilite prin procesul verbal din 27.04.2006. De asemenea, a susținut că o parte din obligațiile stabilite au și fost achitate prin compensare conform cererii înregistrate la pârâtă sub nr. 2756/23.01.2006.
Pârâta a respins contestația depusă, reținând că aceasta nu poartă semnătura contestatorului și nu s-a făcut dovada calității de împuternicit al contestatorului - 3000 SA, în sarcina căruia au fost stabilite obligațiile fiscale contestate, deși reclamanta, după primirea adresei 12304/26.06.2006 emisă de către pârâtă, a înaintat cele solicitate.
Potrivit art. 213 alin (1) din OG nr. 92/2003 republicată, privind Codul d e procedură fiscală: "În soluționarea contestației organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei; Organul de soluționare competent pentru lămurirea cauzei poate solicita punctul de vedere al direcțiilor de specialitate din minister sau al altor instituții autorizate".
Or, potrivit acestor prevederi, Organul competent să soluționeze contestația avea obligația legală de a strânge toate probele, de a asculta părțile și, numai după această operațiune, să se pronunțe asupra contestației.
Neprocedând în acest fel, pârâta a emis o decizie lovită de nulitate, așa cum corect a reținut instanța de fond, astfel că recursul acesteia este nefondat, urmând ca în baza art. 312 Cod procedură civilă, să fie respins.
Reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice H - D împotriva sentinței nr. 1368/CA/26 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 9 Ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored. /2 ex/27.02.2008
Jud. fond:,
Președinte:Iosif MorcanJudecători:Iosif Morcan, Ștefan Făt, Carla Maria Cojocaru