Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1554/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 26.08.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1554
Ședința publică din 07 2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Diana
GREFIER
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta - & - AGENT DE asigurare SRL împotriva sentinței civile nr. 672/CA/PI/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimata având ca obiect anulare act de control taxe și impozite
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantei recurente avocat, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea pârâtei intimate, un exemplar comunicându-se cu reprezentantul reclamantei recurente care nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
Reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei și nemaifiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se dispună anularea adresei nr. 16083/06.11.2008 emisă de pârâta
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, reclamanta Agent de Asigurare SRL a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea adresei nr. 16083/06.11.2008 emisă de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T, și implicit a somației nr. -/23533 emisă la data de 09.10.2008 sub nr. 1137 în dosarul fiscal nr. 0/J-l-l-39, titlului executoriu nr. 1969 din data de 09.10.2008 pentru suma de 211 lei și a titlului executoriu nr. 2486 din data de 04.09.2008 pentru suma de 324 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin somația nr. -/23533 emisă la data de 09.10.2008 sub nr. 1137 în dosarul fiscal nr. 0/J-1-1-39 emisă de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T s-a reținut în sarcina sa obligația de plată a sumei de 535 lei cu titlu de impozit pe veniturile din activitățile desfășurate în baza convențiilor/contractelor civile încheiate potrivit Codului civil, în temeiul titlului executoriu nr. 1969 din data de 09.10.2008 pentru suma de 211 lei și a titlului executoriu nr. 2486 din data de 04.09.2008 pentru suma de 324 lei.
Împotriva somației anterior menționate, reclamanta a formulat un răspuns, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T sub nr. - la data de 31.10.2008, solicitând verificarea situațiilor contului subscrisei, în condițiile în care a depus în copie și dovada achitării tuturor sumelor indicate în somația de plată.
La răspunsul formulat de către reclamantă s-a răspuns prin adresa nr. -/06.11.2008, prin care Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T își menține poziția exprimată și în cadrul somației de plată.
Reclamanta solicită să se observe din înscrisurile anexate prezentei cereri faptul că și-a onorat întocmai toate obligațiile față de bugetul de stat, aspect reflectat întocmai în situațiile contabile ale societății.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând, n principal, admiterea excepției necompetentei materiale a Tribunalului Timiș in soluționarea capătului de cerere având ca obiect anularea somației nr. 1.137/09.10.2008 si a titlurilor executorii nr. 1.969/09.10.2008 si nr. 2.486/04.09.2008, disjungerea acestui capăt de cerere si trimiterea spre competenta soluționare Judecătoriei Timișoara.
În susținerea excepției, pârâta arată că, în ceea ce privește înscrisurile intitulate titluri executorii, acestea nu sunt titluri de creanța inițiala, respectiv nu sunt acte administrative fiscale de impunere, prin care sa se stabilească obligații fiscale in sarcina unui contribuabil, ci sunt acte asimilate actelor de executare silita, prin care doar se reiau obligațiile fiscale stabilite prin titluri de creanța încheiate anterior.
In speța titlurile de creanța in baza cărora a fost declanșata executarea silita de către T sunt reprezentate de Declarațiile fiscale nr. -/25.09.2008 si nr. -/25.08.2008 depuse de însăși reclamanta, in temeiul art. 81 si urm. din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedura fiscala republicata.
În aceste condiții, având in vedere prevederile art. 172 -174 din nr.OG 92 /2003 privind Codul d e procedura fiscala republicata coroborate cu prevederile art. 1 pct. 1 din pr.civila, rezulta ca procedura de contestare a înscrisurilor intitulate titlurilor executorii este contestația la executare introdusa la instanța de executare competenta, in speța Judecătoria Timișoara.
Tot in principal, pe cale de excepție, se solicită admiterea excepției tardivității capătului de cerere având ca obiect anularea somației nr. 1.137/09.10.2008 si a titlurilor executorii nr. 1.969/09.10.2008 si nr. 2.486/04.09.2008 si respingerea acestui capăt de cerere ca tardiv introdus.
Astfel, se arată ca, reclamanta a luat cunoștința de actele de executare contestate cel târziu la data de 31.10.2008, data la care, urmare primirii somației nr. 1.137/09.10.2008, a întocmit si transmis organului fiscal adresa nr. 7/31.10.2008, înregistrata la. T sub nr. 160.832/31.10.2008.
Cum contestația la executare a fost depusa la Tribunalul Timiș la data de 10.12.2008 fata de data de 31.10.2008 a luării la cunoștința de actelor de executare contestate, rezulta ca prezentul capăt de cerere având ca obiect anularea somației nr. 1.137/09.10.2008 si a titlurilor executorii nr. 1.969/09.10.2008 si nr. 2.486/04.09.2008 este in mod evident tardiv formulat.
Pe fond, se solicită respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 160.832/06.11.2008 emisa de T ca vădit neîntemeiat; respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea somației nr. 1.137/09.10.2008 si a titlurilor executorii nr. 1.969/09.10.2008 si nr. 486/04.09.2008 emise de T ca vădit neîntemeiat; menținerea ca temeinice si legale a actelor de executare contestate;
Prin încheierea de ședință din data de 19.05.2009, Tribunalul Timișa disjuns capătul de cererea privind anularea somației nr. -/23533 emisă la data de 09.10.2008 sub nr. 1137 în dosarul fiscal nr. 0/J-1-1-39, titlului executoriu nr. 1969/09.10.2008 pentru suma de 211 lei și a titlului executoriu nr. 2486/04.09.2008 pentru suma de 324 lei și a dispus formarea unui nou dosar care să aibă ca obiect contestație la executare care a fost înregistrat sub nr- și a fost soluționat prin sentința civilă nr. 669/CA/16.06.2009.
În consecință, obiectul judecății îl constituie anularea adresei nr. -/06.11.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice T, iar raportat la aceasta instanța a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 672/16.06.2009.
Pentru a hotărî astfel,instanța a reținut excepția inadmisibilității acțiunii întrucât obiectul acțiunii îl constituie cererea reclamantei de anulare a unei adrese emise de pârâtă prin care reclamanta este înștiințată că este decăzută din dreptul de a cere îndreptarea erorilor materiale strecurate în documente de plată.
Potrivit art. 7 al. 1 din Legea 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală reglementează condițiile de exercitare a dreptului și, în același timp, a obligației de sesizare prealabilă a organului emitent.
Potrivit art. 109 al. 2 Cod de procedură civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.a contrario, dacă procedura prealabilă nu este îndeplinită, sesizarea instanței este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea recursului se arată faptul că urmare a comunicării somației nr. -/23533 emisă la 9.10.2008 de către T prin care s-a reținut în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 535 lei cu titlu de impozit pe veniturile din activitățile desfășurate în baza convențiilor civile, reclamanta s-a prezentat la T pentru verificarea stării de fapt ocazie cu care a constatat că nu s-a procedat la operarea încasării impozitului pe veniturile din activități desfășurate în baza convențiilor civile în valoare totală de 1420 lei și respectiv 684 lei. Împotriva fișei sintetice totale comunicată la acest moment reclamanta a formulat contestație în cadrul procedurii prealabile înregistrată la T sub nr. -/31.10.2008 iar prin adresa de răspuns din 6.11.2008 T își menține poziția cu privire la corectitudinea datelor înscrise în fișa sintetică totală susținând totodată faptul că reclamanta nu a formulat cerere de îndreptare a erorilor materiale din documentele de plată în termen de 1 an de la data plății conf. art. 114 alin. 6 p,r fiscală.
În consecință se apreciază că în mod eronat instanța de fond nu a reținut susținerile reclamantei cu privire la îndeplinirea procedurii prealabile, deși la dosarul cauzei este depusă întreaga corespondență purtată în acest sens
În drept s-au invocat dispozițiilor Art. 304 indice 1.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata Tas olicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe arătând că reclamanta nu a formulat contestație prealabilă împotriva adresei nr. -/6.11.2008 emisă de T în condițiile art. 205 și următ. OG 92/2003 cu raportare la art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004.
Cu privire la stare de fapt incidentă în cauză se arată că prin adresa respectivă Tar ăspuns cererii de îndreptare a erorilor din instrumentele de plată, cerere formulată de reclamantă în baza art. 114 alin. 4.pr fiscală în sensul că organul fiscal nu poate da curs solicitării respective întrucât cererea a fost depusă peste termenul de 1 an de la data plății, termen prevăzut în mod expres de art. 114 alin. 6 OG 93/2003.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea reține că recursul reclamantei este întemeiat după cum urmează:
Referitor la starea de fapt instanța reține că în urma somației de plată nr.-/23533 emisă de T reclamanta a înregistrat la această instituție sub nr. -/31.10.2008 o cerere de corectare a erorilor materiale cuprinse în deconturile nr.-/25.07.2007 și respectiv nr.-/25.09.2007. La această cerere intimata a emis adresa de răspuns nr. -/6.11.2008 prin care a precizat că nu poate da curs solicitării reclamantei întrucât cererea de îndreptare a erorilor materiale din documentele de plată trebuia depusă sub sancțiunea decăderii în termen de 1 an de la data plății conform art. 114 alin. 6 OG nr. 92/2003
Prima instanță a reținut că reclamanta nu a urmat procedura prealabilă reglementată de art. 205 și următoarele din OG 92/2003 cu raportare la art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 dar o asemenea susținere nu poate fi însușită de instanța de recurs întrucât adresa respectivă materializează refuzul organului fiscal de a da curs unei solicitări a contribuabilului formulate în conformitate cu dispozițiile art.114 alin. 4 din OG 92/2003 iar procedura prealabilă nu este necesară în cazul refuzului de rezolvare a unei cereri. Astfel, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana ce se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente în termen de 30 de zile de la comunicarea actului revocarea în tot sau în parte a acestuia, iar potrivit art. 11 alin. 1 lit. b) și c) din Legea 554/2204, reclamantul se poate adresa instanței de contencios administrativ în termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii ori respectiv de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii.
Din interpretarea coroborată a celor două texte de lege rezultă că procedura administrativă prealabilă este reglementată strict pentru impunerea actelor administrative unilaterale sau a contractelor administrative și nu se impune în situația refuzului exercitat în soluționarea unei cereri referitoare la un drept sau interes legitim prevăzut de lege. Soluția este confirmată și de dispozițiile cuprinse la art. 7 alin. 5 din Legea 554/2004 care precizează că în cazurile prevăzute de art. 2 alin. 2 procedura prealabilă nu este obligatorie, iar art. 2 alin.2 face referire la refuzul de a rezolva o cerere sau faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
În speță, așa cum s-a arătat anterior adresa nr. -/6.11.2008 emisă de T materializează refuzul acestei instituții de a da curs solicitării reclamantei formulate conform art. 11 4 alin. 4 din OG nr. 92/2003 astfel încât Curtea apreciază că nu se impunea procedura prealabilă la care face referire art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 cu raportare la art. 204 și următoarele Cod procedură fiscală, cu atât mai mult cu cât adresa respectivă nu reprezintă un titlu de creanță în sensul art. 110 alin. 3.pr,fiscală nefiind act prin care se stabilește și se individualizează în condițiile legii creanța fiscală.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea reține că soluția primei instanțe de respingere a cererii de anulare a adresei nr. -/06.11.2008 emisă de T ca inadmisibilă echivalează cu o greșită necercetare în fond a cauzei astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 5.c Cod Penal iar Curtea admițând recursul reclamantei va proceda la casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea în fond a cererii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta - & - AGENT DE ASIGURARE SRL împotriva sentinței civile nr. 672/CA/PI/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimata
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Red. AP-21.12.2009
Tehnored LM.21.12.2009
2 e4xpl/SM
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Diana