Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1708/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1708/2009
Ședința publică de la 14 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile 4004 din 17.11.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, privind și pe intimatul-reclamant - reprezentat de FILIALA M - AGENȚIA B M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de prima înmatriculare.
Se constată că la data de 12 mai 2009 intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, la care s-au anexat contractul de asistență juridică și împuternicirea avocațială.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 7 mai 2009, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4004 din 17 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -au respins excepțiile formulate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice B M - B M,-.
A fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul prin Automobil Clubul Român Filiala M - Agenția B M, împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M și s-a constatat că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M nu a soluționat în termen contestația înregistrată sub nr. 23908/15.07.2008 împotriva actului administrativ fiscal nr. 18.088 din 25.06.2008 emis de Administrația Finanțelor Publice B
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei de 3514 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța seria - nr. - din 16.10.2007.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa fost obligată să restituie reclamantei suma de 3514 lei cu dobânda legală de 0,1% pe zi de întârziere calculată începând cu data de 2.09.2008 și până la achitarea integrală.
Pârâtele au fost obligate la plata către mandatarul reclamantei, - Filiala Mas umei de 1.004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință și de exercițiu a - Filiala M, instanța a constatat că Filiala BMa primit un mandat public și expres de reprezentare prin comunicatele de presă din 11.12.2007, respectiv 24.01.2008, totodată fiind asistată de avocat.
Trebuie observat că nu a oferit consultanță juridică, ci a creat posibilitatea pentru membrii săi, persoanele fizice aflate într-o situație juridică similară, să se adreseze instanței de judecată într-un cadru organizat, punându-le la dispoziție informații juridice utile prin intermediul unui profesionist.
Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile, instanța a constatat că aceasta nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constatat a fi nelegal.
În aceste condiții sunt aplicabile dispozițiile art. 71din Legea nr. 54/2004, potrivit cărora în cazul actului administrativ normativ, plângerea poate fi formulată oricând, deci acțiunea este imprescriptibilă.
Răspunsul dat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice BMu rmare cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală dat fiind faptul că este emis de un organ fiscal în aplicarea legislației fiscale referitoare la stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, respectiv un act administrativ în înțelesul normelor cuprinse în art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, astfel că excepția inadmisibilității nu poate fi primită de instanță, cu atât mai mult cu cât reclamantul a formulat contestație la care nu i s-a dat răspuns, astfel că acesta s-a adresat instanței în sensul celor cuprinse în art. 205 al. 1 Cod pr. fiscală.
Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamant, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei orașului B suma totală de 3514 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. -/16.10.2007.
Prin cererea înregistrată la B M, sub nr. 18.088 din 25.06.2008 reclamantul a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar pârâta Administrația Finanțelor Publice B a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că aceasta a fost încasată în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.
Împotriva mențiunilor din adresa pârâtei, reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr. 23.908 din 15.07.2008 care n-a fost soluționată însă, astfel că reclamantul este îndreptățit să acționeze în instanță în sensul art. 1 al. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Instanța a constatat că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.
De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța a constatat o diferență de tratament față de vehiculele autohtone ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, cu atât mai mult cu cât reclamantul în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni.
Pe de altă parte, dispozițiile OUG 50/2008 abrogă art. 214 indice 1 - 214 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța consideră că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de inmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, tribunalul a apreciat că taxa trebuie restituită în întregime iar faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzilor solicitate la nivelul celor prevăzute de art.120 alin.7 raportat la art.124 alin.2 pr. Fiscală începând cu data când a fost soluționată cererea formulată de reclamantă pentru restituirea taxei încasată nedatorat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B-M, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate sau modificarea acesteia în sensul admiterii excepțiilor invocate și respingerea acțiunii formulate de reclamantă pentru lipsa calității procesuale pasive a instituției, ca inadmisibilă și lipsită de obiect, invocând în drept dispozițiile art. 3041și 304 pct. 8 și 9.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că instanța de fond în soluționarea speței ce a făcut obiectul dosarului este greșită întrucât dispozițiile art.214 și următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor art.90 din Tratatul Comunității Europene care prevede că "nici un stat membru nu poate impune direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite și taxe interne, care nu sunt percepute direct sau indirect, asupra produselor naționale similare".
De asemenea, pârâta a considerat că soluționarea cauzei pe fond ar constitui o încălcare esențială a legii, cu ignorarea lipsei actului administrativ - jurisdicțional, respectiv a deciziei emise de către M, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2141-3Cod fiscal care prevăd obligativitatea taxei speciale de primă înmatriculare, iar raportat la acestea, suma solicitată de reclamant nu se încadrează în sumele care se restituie contribuabilului.
Pe fond, pârâta a mai susținut că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor, invocarea Tratatului Comunității Europene și a unor hotărâri ale Curții Europene de Justiție sunt fără relevanță, deoarece nu sunt acte normative și în consecință nu produc efecte juridice.
De asemenea, recurenta a invocat și disp. art.14 din nr.OUG 50/2008, arătând că în baza acestui act normativ persoanele care au plătit taxa de primă înmatriculare beneficiază doar de o restituire parțială a acestei taxe, prin compensare cu taxa de poluare.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței seria - nr. -/16 octombrie 2007 eliberată de Trezoreria Municipiului B-M, reclamanta a plătit suma de 3514 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Refuzul autorității fiscale competente de a soluționa favorabil cererea reclamantului de restituire a taxei rezultă din dispoziția de restituire menționată anterior. Acest act administrativ fiscal exprimă voința organului fiscal astfel încât nu mai este necesară o nouă solicitare, care apoi să fie urmată de un alt răspuns, previzibil ca fiind negativ, după care, reclamanta, în final, să se poată adresa instanței de judecată.
Reclamantul, din conținutul adresei cunoaște refuzul organului fiscal de soluționare favorabilă a cererii sale. următor este cel de a se adresa instanței de judecată pentru a se constata temeinicia și legalitatea refuzului.
Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev atât de disp art. 205 al. 1 teza finală pr.fisc., cât și de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.
Art. 205 al. 1.pr.fisc. fraza a doua arată că:" Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii."
În spetă, decizia de restituire este actul administrativ fiscal prin care practic se respinge cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare, astfel încât reclamantul are deschisă calea prevăzută de textul legal menționat anterior.
Nu mai este necesar a se realiza o altă procedură, prealabilă sesizării instanței de judecată, întrucât răspunsul la cererea reclamantului de restituire este cunoscut de către acesta din conținutul adresei emise de pârâtă.
Reclamantul nu a părăsit procedura administrativă, și nici administrativ-jurisdicțională, așa cum susține recurenta întrucât art. 205 al. 1.pr.fisc. prevede textual că:" Contestația este o cale administrativă de atac", fără a notifica aceasta recurentei, conform art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, ci aflând răspunsul nefavorabil la cererea sa de restituire, a ales să se adreseze direct instanței de judecat, așa cum îi permit textele legale menționate anterior.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
Reclamantul a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, ori, potivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejusitificat este asimilat actului administrativ.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Pârâtele aflându-se în culpă procesuală în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, vor fi obligate, în solidar, să achite reclamantului suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Potrivit art. 3 lit m liniuța a doua din Legea nr. 146/1997, reclamantul datorează pentru judecarea cererii în primă instanță o taxă judiciară de timbru în sumă de 39 lei, care însă nu a fost achitată.
În consecință, în virtutea dispozițiilor art. 20 alin 5 din aceeași lege va dispune obligarea reclamantului la plata acestei sume, cu titlu de diferență taxă judiciară de timbru pentru judecata în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a municipiului BMî mpotriva sentinței civile nr. 4004 din 17.11.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Obligă reclamantul să plătească suma de 39 lei cu titlu de diferență la taxa judiciară de timbru aferentă fondului cauzei.
Obligă pârâtele, în solidar, să achite reclamantului suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./18.05.2009
Jud.fond.-
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur
