Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1709/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1709/2009
Ședința publică de la 14 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile 4005 din 17.11.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, privind și pe intimata-reclamantă - - reprezentată de FILIALA M - AGENȚIA B M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de prima înmatriculare.
Se constată că la data de 12 mai 2009 intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, la care s-au anexat contractul de asistență juridică și împuternicirea avocațială.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 7 mai 2009, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 4005 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile formulate de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, totodată fiind admisă acțiunea formulată de către reclamanta - reprezentant prin AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN FILIALA M - AGENȚIA B împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice B M și Direcția Generală a Finanțelor Publice și în consecință s-a constatat că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M nu a soluționat în termen contestația înregistrată sub nr.23.907/15.07.2008 împotriva actului administrativ fiscal nr.18.087 din 25.06.2008 emis de Administrația Finanțelor Publice B
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei de 12.101,70 lei reprezentând taxă specială de înmatriculare achitată cu factura seria - nr. - din 02.05.2007.
A fost obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantaui suma de 12.101,70 lei cu dobânda legală de 0,1% pe zi de întârziere calculată începând cu data de 02.09.2008 și până la achitarea integrală.
Au fost obligate pârâtele la plata către mandatarul reclamantei, - Filiala Mas uma de 1004,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, iar reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.
De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Cât privește prevederile OUG50/2008, instanța constată că în conformitate cu dispozitiile art. 1 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008, cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ, cu atât mai mult cu cât pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar.
De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni.
Pe de altă parte, dispozițiile OUG50/2008 abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nicio dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța consideră că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, tribunalul apreciază că taxa trebuie restituită în întregime iar faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantei, se impune acordarea dobânzilor solicitate la nivelul celor prevăzute de art. 120 alin. 7 raportat la art. 124 alin. 2. pr. Fiscală începând cu data când a fost soluționată cererea formulată de reclamantă pentru restituirea taxei încasată nedatorat.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantei a fost admisă în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI S M, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 3, 8 și 9.pr.civ.,fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului pârâtele au arătat că prin întâmpinarea depusă la judecarea pe fond a cauzei au solicitat respingerea acțiunii invocând lipsa competenței materiale a instanței cât și introducerea acesteia cu încălcarea termenului de decădere, astfel că prin recursul promovat își mențin aceeași poziție, fără a mai reitera alte argumente.
Prin întâmpinare, reclamanta - a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că temeiul în drept al acțiunii îl reprezintă art. 90 din Tratatul care completează dispozițiile privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent, cu cheltuieli de judecată. ( 7)
Analizând recursurile declarate de către pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI S prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Acțiunea formulată de către reclamant se circumscrie normelor de procedură instituite de Legea nr. 554/2004. Competența materială în materia contencioasului administrativ este dată de disp. art. 10 din același act normativ. Constatând că a solicitat restituirea unei taxe în mod corect a apreciat instanța de fond că litigiului îi sunt incidente distozțiile textului legal menționat anterior.
De aemenea pentru introducerea cererii de chemare în judecată contribuabilul are la disp. termenul de 6 luni, prev. de art. 11 al. 1 lit. a) din Legea nr. 554/2004, termen respectat în cauză.
Sub acest aspect ambele excepții au fost corect respinse de către instanța de fond.
În recurs a fost depus un nou contract de asistență juridică, încheiat de către avocat direct cu persoana fizică ( 36)
Cu privire la acest aspect, raportat la modul în care a fost formulată acțiunea introductivă, Curtea constată următoarele:
Înscrisurile existente la dosar relevă împrejurarea că acțiunea în contencios administrativ este semnată de reclamant prin intermediul avocatului, al cărui contract de asistență juridică a fost încheiat de către - Filiala
Pentru a putea asigura părții realizarea interesului urmărit prin promovarea prezentei acțiuni se impune lămurirea unor chestiuni prealabile. Acestea vizează mandatul avocatului semnatar al acțiunii, capacitatea procesuală a - Filiala M în raport de activitatea desfășurată în prezenta speță, calitatea în care aceasta a acționat și nu în ultimul rând aplicabilitatea prevederilor art. 90 din Tratatul CE.
În recurs reclamanta a depus un nou contract de asistență juridică semnat personal, prin care a angajat același avocat pentru susținerea cauzei. (56). Mandatul acordat personal avocatului care a semnat inițial acțiunea introductivă, dar a fost angajat prin intermediul -Filiala M-Agenția B M, a fost astfel confirmat ulterior prin manifestarea de voință realizată prin faptul angajării personale, în nume propriu, a apărătorului ales. Persoana fizică dobândește astfel calitatea de reclamant, în nume propriu, fără a mai fii reprezentată de un terț, stabilind în mod direct contractul de asistență juridică cu apărătorul ales.
Ratificarea demersului judiciar inițial, făcut în numele persoanei fizice de o entitate care nu si-a justificat nici calitatea și nici capacitatea procesuală, a determinat asanarea neregularităților, corect sesizate de către instanța de fond.
Persoana fizică acționează astfel în nume propriu, asistată de apărător ales, îndeplinind astfel condițiile esențiale de promovare a unei acțiuni în justiție. situației juridice neclare doar în recurs, nu împietează asupra soluționării cauzei.
Condițiile specifice de exercitare a cererii de chemare în judecată au limitat mandatul acordat de către persoana fizică Agenției BMd oar la angajarea unui apărător și la purtarea discuțiilor prealabile cu acesta precum și la realizarea demersului obligatoriu administrativ în fața organului fiscal.
Formularea acțiunii în instanță prin intermediul -Filiala M-Agenția B M, reprezintă o depășire a limitelor legale ale mandatului (art. 1537 civ.) însă confirmarea ulterioară a actului, respectiv a introducerii cererii de chemare în judecată reprezintă o ratificare a mandatului expres, permisă de art. 1546 civ.
Efectele cererii de chemare în judecată se realizează astfel direct față de persoana fizică, încă de la momentul formulării cererii. (art. 1532 civ)
Fiind pronunțată în materia contenciosului fiscal (administrativ) hotărârea instanței de fond este susceptibilă doar de recurs, astfel încât devin incidente disp. art. 304 pr.civ. cauza putând fii examinată în recurs sub toate aspectele.
Recurentele nu au formulat apărări și pe fondul cauzei, astfel încât nu se mai impune reiterarea aspectelor referitoare la temeinicia și legalitatea pretențiilor formulate.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtelor se vădește a fi nefondat și în conformitate cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a-l respinge ca atare.
În temeiul art. 20 al. 5 din Legea nr. 146/1997, întrucât reclamanta nu a achitat integral taxa de timbru în fața instanței de fond (art. 3 lit. m, liniuța a 2-a, din Legea nr. 146/1997), litigiul având o natură patrimonială, solicitându-se restituirea unei taxe deja plătite, reclamanta va fii obligat să achite diferența de taxă judiciară de timbru de la fond în sumă de 39 lei.
În temeiul art. 274 pr.civ. fiind în culpă procesuală pârâtele vor fi obligate să achite reclamantei 3000 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorar de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S - M, împotriva sentinței civile nr.4.005 din 17.11.2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Obligă pe reclamanta - să achite suma de 39 lei diferență taxă judiciară de timbru aferentă fondului cauzei.
Obligă pe pârâtele, în solidar, să-i achite reclamantei suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.
dact./4 ex./18.05.2009.
jud.fond..
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur