Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1750/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1750
Ședința publică din 20 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Mirela Budiu Daniela Griga
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M, împotriva Sentinței civile nr. 4352 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat G, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului intimat G, avocat C - de la Baroul Maramureș, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la al doilea termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Reprezentantul reclamantului intimat G depune la dosar timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, astfel încât fondul cauzei este legal timbrat.
Totodată reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar o întâmpinare și o serie de înscrisuri în dovedirea provenienței autoturismului din Germania, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare încheiat între persoane juridice, cartea de identitate a vehiculului și contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit.
Întrucât reprezentantul reclamantului intimat arată că nu are alte cereri sau excepții Curtea în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentantul reclamantului intimat G solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, susținând că hotărârea primei instanței este legală în condițiile în care se constată că taxa de primă înmatriculare a fost percepută nelegal, legislația de la acel moment contravenea legislației comunitare. OG nr. 50/2008 nu poate fi aplicată la situația juridică din această cauză fiind o normă ce a apărut ulterior încheierii actului juridic fiscal - contractul de vânzare-cumpărare. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei reprezentând onorariul avocațial. Totodată solicită amânarea pronunțării hotărârii pentru a face dovada acestor cheltuieli.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4352 pronunțată la 15.12.2008 în dosar nr- al Tribunalului Maramureșa fost respinse excepțiile formulate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice B M - B
S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul G în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M și în consecință s-a anulat dispoziția nr. 14.985 din 8.05.2008 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice B
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantului suma de 5758 lei achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, conform chitanței seria - nr. - din 25.02.2008 cu dobândă legală de la data plății și până la efectiva restituire.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1043,60 lei.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei orașului B suma totală de 5758 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. -/25.02.2008.
Prin cererea înregistrată la B M, reclamantul a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar pârâta Administrația Finanțelor Publice B a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că aceasta a fost încasată în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.
Împotriva mențiunilor din adresele emise, reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr. 16.763 din 9 iunie 2008, la care nu a primit nici un răspuns, cu toate că Direcția Finanțelor Publice M trebuia să soluționeze contestația în baza art. 209 din Codul d e procedură fiscală.
Potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
În cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.
De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Cât privește prevederile OUG 50/2008, instanța constată că în conformitate cu dispozițiilor art. 1 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ, cu atât mai mult cu cât reclamantul în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar.
De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni.
Pe de altă parte, dispozițiile OUG 50/2008 abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nicio dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța consideră că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice BMa rătând că în mod eronat a reținut instanța că perceperea taxei de primă înmatriculare creează o discriminare în raport cu autoturismele rulate aduse întrucât obligația de a înmatricula în România a unui autoturism înmatriculat într-un stat membru E derivă NU din instituirea taxei speciale de înmatriculare, ci din alte reglementări specifice în care sunt definite clar și se face distincție între operațiunea de înmatriculare pentru prima orară în România a unui autovehicul și transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în cazul înstrăinării unui autovehicul înmatriculat deja în România. În acest sens actele normative OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul oficial nr.670/03.08.2006 completată și modificată prin Legea nr.6/2007, Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice publicat în Monitorul oficial nr.876/26.10.2006 și ordinul I 1501 din 13.11.2006 publicat în. nr.941/21.11.2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculului. Rezultă că "discriminarea" nu este determinată de instituirea taxei speciale de înmatriculare ci de necesitatea efectuării operațiunii de înmatriculare, iar această taxă se achită atât la înmatricularea autovehiculelor din import cât și a celor de proveniență românească supuse obligației de înmatriculare pentru prima dată în România.
Cu privire la dobânda acordată de instanță arată recurenta că este contrară dispozițiilor art.117 alin.1 lit. pr.fisc. "Se restituie la cerere debitorului sumele stabilite prin hotărârile organelor judiciare". La data când reclamantul a solicitat restituirea taxei de înmatriculare organul fiscal nu avea competența constituțională și atribuții de a aplica direct dispoziții de drept comunitar, iar refuzul de restituire s- întemeiat pe dispozițiile legale în vigoare la data respectivă. Nici reclamantul nu plătește majorări de întârziere pentru prejudiciul produs statului prin simpla neachitare a obligațiilor fiscale, ci se calculează de la data la care exista termene de scadență de plată stabilite prin dispoziții legale. Acordarea dobânzii legale este întemeiată de la data la care exista un temei legal - un act normativ - sau temei judiciar definitiv, instanța judecătorească fiind singura abilitată constituțional să facă abstracție de dispozițiile legale interne și să aplice dreptul comunitar, nu și organul fiscal, care prin refuzul sau nu se poate reține că a produs un prejudiciu reclamantului. Acest prejudiciu va exista în cazul în care la prezentarea sentinței definitive organul fiscal nu restituie taxa de înmatriculare în termenul prevăzut de art.70 Cod procedură fiscală.
Tot asstfel arată recurenta că luând în considerare recomandările și rezoluția adoptată Guvernul a redefinit taxa, iar la momentul soluționării cauzei trebuia avut în vedere aspectele legate de mediu și respectiv dispozițiile Ordonanței nr.50/2008.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Pe fondul recursului declarat de către DGFP M prin BMC urtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Se reține, de asemenea, că dobânzile acordare de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat, așa încât, conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea reține în raport cu principiile instituite de art.274 pr.civ. obligarea la plată se face raportat la culpa și justificarea prin acte. Din această ultimă perspectivă se observă că deși intimatul reclamant a solicitat cheltuieli nu a depus acte din care să rezulte cheltuielile efectuate în cursul acestui demers. Or, în acest context nefiind făcută o dovadă concludentă a celor suportate, Curtea urmează a respinge cererea reclamantului vizând cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtaDirecția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice B-Mîmpotriva sentinței civile nr. 4352 din 15.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Respinge cererea reclamantului G având ca obiect obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - ---
Red./Dact.
2 ex./26.05.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu Daniela Griga
