Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 178/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția contencios
administrativ și fiscal
SENTINȚA NR.178/ DOSAR NR-
Ședința publică din 19 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Marcela Comșa- - - JUDECĂTOR 2: Cristina Năpar
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulate în temeiul Legii contenciosului administrativ dereclamantaîn contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA FISCALĂ B, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 noiembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța, în vederea deliberării, pentru a da părților posibilitatea să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 12 noiembrie 2008 și apoi, față de dispozițiile art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 19 noiembrie 2008.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată la această sub nr- în data de 7.08.2008 reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B anularea în totalitate a deciziei de impunere 91870 din 9.06.2008 prin care s-au stabilit în sarcina sa următoarele creanțe bugetare datorate 1.426.714 lei reprezentând debit, 812.532 lei, 85480 lei, 25823 lei penalități și - lei majorări. S-a arătat că s-a formulat contestație împotriva acestei decizii iar prin dispoziția nr.110/25.07.2008 Direcția Fiscală Bar espins-
În motivarea cererii se arată că organul de control a efectuat un control în baza OG92/2003 în societate și a recalculat redevența datorată pentru contractele de concesiune. Consideră că organul fiscal a fost într-o totală confuzie asimilând taxa de concesiune prevăzute de art.14 din Legea nr.50/1991 republicată cu alte impozite și taxe. S-au interpretat clauzele din contract și s-a încălcat principiul fundamental al contractelor "pacta sunt servanda". Primăria Muncipiului prin primar nu a cerut modificarea sau desființarea contractului prin act adițional în instanță.
Organele fiscale au confundat taxa de concesiune datorată în baza unui contract cu temei de impozite și taxe. Au calculat taxe neavând acest drept, nefiind parte în contract. Nu exista temei legal să calculeze majorări, dobânzi și penalități pe cinci ani în urmă. Se citează prevederile art.138 alin.1 din Constituția României și Decizia Curții Constituționale nr.39/7 iulie 1993. Redevența nu este inclusă la obligații bugetare.
Consideră că concedentul putea să ceară indexarea redevenței, iar dacă cererea avea temei legal, în caz de refuz de plată al concesionarului, putea conform art.14 să ceară rezilierea contractului. și-a achitat corect redevența anuală. Dacă nu se plătea se puteau calcula numai majorări, nu poate fi obligată la plata de penalități și dobânzi. sunt obligații contractuale și nu obligații fiscale. În anul 2005 Consiliul Local Baî ncercat o majorare a taxei de concesiune și a precizat că urmează să întocmească actele adiționale la contractul de concesiune cu acordul părților.
La cerere sunt anexate înscrisuri: decizia 91870, sentința civilă nr.87/7/1.07.2008 prin care s-a dispus suspendarea executării, contestația depusă la Direcția Fiscală B, răspunsul la contestație și contractul de concesiune.
La dosar a depus întâmpinare pârâta Direcția Fiscală B solicitând respingerea acțiunii. Se arată că inspectorii de specialitate din cadrul Biroului de Control Fiscal al Direcției Fiscale B au procedat la efectuarea unei inspecții fiscale având ca obiect verificarea bazelor de impunere a legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către reclamantă și au recalculat redevența terenului concesionat în Centrul civic corespunzătoare perioadei 1.01.2003 - 31.12.2007 finalizate cu întocmirea Raportului de inspecție fiscală nr.18/9.06.2008 și a Deciziei de impunere 91870 din data de 9.06.2008. Contestația la acesta i-a fost respinsă față de clauzele contractelor de concesiune și prevederile art. 91 din OG92/2003. Decizia de impunere se afirmă că a fost emisă în baza art.85 și 86 din OG92/2003. Menționează că în Anexa 1 la Legea 273/2006 la veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale localităților sunt incluse și veniturile din concesiuni și închirieri. Se citează prevederile art.28 alin.3 din același act normativ și art.35 din OG92/2003. Direcția Fiscală B s-a înființat prin 318/26.08.2002.
redevenței nu reprezintă o modificare unilaterală a prevederilor contractuale, voința părților este expres cuprinsă în clauzele contractelor de concesiune. Se citează clauzele contractuale din cele două contracte de concesiune și se explică modul de calcul a sumelor datorate, redevența indexată cu indicele cuprins în adresa Institutului Național de Statistică.
În probațiune părțile au depus înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la probele administrate instanța reține următoarele:
Prin Raportul de inspec ie fiscală nr.18 din 9.06.2008 Direcția Fiscală Bas tabilit diferențe la obligațiile de plată și accesoriile aferente acestora pentru perioada 1.01.2003 - 31.12.2007 pentru redevență teren concesionat în Centrul Civic B pentru construirea spațiilor.5 și. P2. S-a menționat că acest control asupra s-a efectuat în mod inopinat conform art.97 alin.1 lit.a din Codul d e procedură fiscală, iar temeiul juridic al inspecției a fost OG92/2003.
S-au indexat sumele prevăzute în contract cu indicele prețurilor de consum pe ultimii 5 ani reprezentând 812.532 lei de plată și s-au calculat accesorii la acestea de 614.182 lei (filele 53 - 61).
S-a emis și decizia de impunere cu nr.91870/9.06.2008 cu privire la suma totală de 1.426.714 lei (fila 62).
Reclamanta a contestat această decizie de impunere motivat de faptul că obligațiile sale nu sunt taxe și impozite ci rezultă din contractele de concesiune.
Prin dispoziția nr.110/2008 Direcția Fiscală B - Biroul Contestații a respins ca neîntemeiată contestația formulată.
În motivare s-au avut în vedere prevederile OG92/2003 și actele normative privind impozitele și taxele locale: Legea 27/1994, OG36/2002, HG783/2004, HG44/2004 și art.54 alin.1 din OG54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.
Reclamanta s-a adresat instanței de judecată cu prezenta cerere. S-au depus la dosar cele două contracte de concesiune considerate temei al deciziei de impunere.
Între Primăria Municipiului B și s-au încheiat în anul 1992 două contracte de concesiune (filele 67-72 din dosar) în baza Legii 50/1991. terenului destinat construirii s-a realizat în urma unei licitații publice conform art.13 din Legea 50/1991, iar prețul minim a fost stabilit prin hotărârea Consiliului Local B (art.17 din lege).
În contract se menționează că "pentru nerespectarea obligațiilor contractuale, părțile datorează majorări și după caz despăgubiri". Prețul redevenței este menționat în contract. La alte clauze părțile au convenit că "redevența anuală se indexează cu indicele oficial pe economie de indexare a taxelor fiscale" (art.13 din contractul din 15.04.1992) și respectiv "prețul concesiunii se va indexa anual cu rata inflației" (art.8 din Contractul indexat în 22.01.1992).
Direcția Fiscală Bap reluat doar aceste dispoziții și a indexat redevența pe ultimii 5 ani. În contracte se prevede însă și modul în care se realizează această indexare, respectiv " se va face de organele Administrației Financiare la începutul fiecărui an, pe baza datelor din anul precedent". Această operațiune nu s-a realizat anual. De asemenea nu rezultă din dosar că Municipiul B prin primar ar fi notificat cu privire la neachitarea sumelor datorate indexate pentru concesiune pe toată această perioadă.
Într-adevăr sumele rezultate din concesiuni, închirieri reprezintă venituri la bugetul local, dar nu sunt taxe sau impozite. Ele sunt stabilite prin contractul încheiat de părți, contract care reprezintă "legea părților" conform art.969 Cod civil.
Impozitele și taxele sunt stabilite prin legislația fiscală, această redevență este stabilită printr-un contract (încheiat conform legii în vigoare în 1992).
OG 54/2006 invocată de pârâtă atât prin raportul de inspecție fiscală, cât și prin Dispoziția 110/2008 se referă la "modificarea OUG214/2000 privind reabilitarea Corpului 1 din Centrala -D".
Probabil temeiul trebuia să fie OUG34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică. Acest act normativ nu se poate aplica însă retroactiv. În speță există contracte valabil încheiate conform prevederilor Legii 50/1991 în vigoare la data întocmirii lor. Numai după o eventuală reziliere a contractelor se poate proceda la organizarea unei noi licitații, dar rezilierea se poate pronunța doar de instanța de judecată care analizează îndeplinirea condițiilor.
Potrivit art.2 alin.(1) lit.c din Legea 554/2004 sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică. Din acest motiv competența de soluționare a acestor litigii aparține instanței de contencios administrativ.
Conform art.286 din OUG34/2006 "pentru soluționarea litigiilor apărute după încheierea contractului de achiziție publică, altele decât cele referitoare la despăgubiri, este competentă numai instanța de judecată".
Fiind dispoziții de procedură, acestea se aplică conform art.725 Cod procedură civilă, din momentul intrării lor în vigoare.
Și din aceste prevederi legale rezultă că pârâta Direcția Fiscală B nu putea modifica ea în mod unilateral clauzele contractuale și să stabilească obligații de plată în sarcina reclamantei la care să calculeze dobânzi și penalități prin decizie de impunere. Doar instanța de judecată putea interpreta clauzele contractuale și soluționa litigiile apărute între cocontractanți.
Decizia de impunere atacată a fost emisă în baza art.86 și 91 din OG92/2003.
Decizia de impunere se emite atunci când se modifică baza de impunere. În speță s-au recalculat sumele datorate în baza unor contracte de concesiune apreciindu-se că se impunea reactualizarea redevenței cu indicele prețurilor de consum de la data încheierii contractelor și până la data efectuării controlului.
Pârâta susține că indexarea redevenței s-a realizat conform voinței părților exprimată prin contract. Ea vizează însă doar parțial clauzele contractuale. Ea nu a procedat la indexarea anuală a sumelor și nu a adus la cunoștința care sunt obligațiile sale de plată. De asemenea în caz de neplată a sumelor datorate sancțiunea era prevăzută tot în contracte - rezilierea acestora în instanță cu plata de majorări și trecerea obiectivului construit în proprietatea concedentului.
La capitolul "litigii" se prevede că acestea se vor soluționa pe cale amiabilă și apoi prin instanțele judecătorești competente.
Pârâta nu a respectat nici aceste clauze contractuale. A efectuat "un control inopinant" și a stabilit obligații de plată substanțiale prin decizie de impunere.
Părțile din contracte nu au întocmit acte adiționale la contractele de concesiune, nici nu s-a încercat soluționarea diferendelor dintre ele prin conciliere directă.
Față de prevederile art.969 Cod civil, art.13 și 17 din Legea 50/1991, văzând și dispozițiile art.286 din OUG34/2006 și art.1, art.86 din OG92/2003, Curtea apreciază cererea reclamantei ca fondată.
În consecință urmează să o admită și să dispună anularea dispoziției 110/2008 de soluționare a contestației și deciziei de impunere nr.91870/9.06.2008 emise de Direcția Fiscală
Raportul de control poate fi o bază de discuție pentru renegocierea clauzelor contractuale și/sau pentru conciliere. Reclamanta a solicitat doar anularea deciziei de impunere emisă.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă
Pentru aceste motive,
În numele Legii
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta cu sediul în B,-, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală a Municipiului B, cu sediul în B,- și în consecință:
Anulează Dispoziția nr.110/25.07.2008 de soluționare a contestației și Decizia de impunere nr.91870/9.06.2008 emise de pârâtă.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4,30 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red. /19.11.2008
Dact. /27.11.2008
- 4 exemplare -
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Cristina Năpar
