Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 178/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 178/2009
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, împotriva sentinței civile nr. 2622/2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu intimatul - REPREZENTAT DE FILIALA M - AGENȚIA B, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei, avocat -., cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 19.01.2009 s-a depus la dosar, de către intimatul întâmpinare, având o serie de anexe.
Reprezentantul intimatei depune la dosar copia statului (filele 26-32), precizând că nu mai are alte cereri de solicitat.
Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului, pentru motivele evocate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată, reprezentantând onorariul avocațial, conform chitanței de la dosar (fila 35).
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2622 din data de 22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, s-a respins excepțiile formulate de către pârâta Administrația Finanțelor Publice B M - B M, s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul prin Automobil Clubul român Filiala M - Agenția B M, împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M și în consecință:
S-a anulat actul administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice BMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamantă sub nr. 19023/04.07.2008.
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei de 5318 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța - nr. - din 31.07.2007.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantei suma de 5318 lei cu dobânda legală de 0,1% pe zi de întârziere calculată începând cu data de 14.07.2008 și până la achitarea integrală, totodată fiind obligate pârâtele la plata către mandatarul reclamantei, - Filiala Mas umei de 1.004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, reclamantul a achitat în contul Trezoreriei orașului B suma totală de 5318 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. -/31.07.2007.
Prin cererea înregistrată la B M, reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar că B a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.
Împotriva mențiunilor din adresele emise, reclamanta a formulat contestație care a fost soluționată în aceeași manieră, pârâta emițând adresa 19023/04.07.2008 prin care a precizat în plus că între timp a fost adoptată și OUG50/2008 pentru înlocuirea taxei de înmatriculare.
Soluționarea în această manieră a contestației formulate de către reclamantă a fost netemeinică și nelegală, nefiind circumscrisă nici unei reguli procedurale prevăzute de codul d e procedură fiscală sau de legea contenciosului administrativ, pârâta BMd epășindu-și atribuțiile.
În acest context actul administrativ emis de pârâtă sub adresa nr. 23600/10.07.2008 este nelegal și a fost anulat, conform dispozitivului.
Pe fondul cauzei, potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
În ceea ce privește prevederile OUG50/2008, instanța a constatat că în conformitate cu dispozițiilor art. 1 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, instanța a apreciat că nu este posibilă, pe de o parte respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008, dar pe de altă parte nici nu se poate respinge acțiunea cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, s-a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse in prezentele considerente.
Pe de altă parte se constată că OUG50/2008 abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor deja aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor deja achitate sub imperiul legii vechi.
În aceste condiții instanța a constat că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează. Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Acțiunea a fost admisă cu atât mai mult cu cât taxa auto a fost achitată înaintea intrării în vigoare a OUG50/2008.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, instanța a admis și capătul de cerere privind acordarea dobânzilor solicitate la nivelul celor prevăzute de art. 120 alin. 7 raportat la art. 124 alin. 2. pr. Fiscală începând cu a 45 -a zi de la data când reclamantul a solicitat restituirea taxei încasată nedatorat (aceasta fiind 16.06.2008) respectiv de la data de 01.08.2008.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului a fost admisă în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului M prin Administrația Finanțelor Publice a municipiului B M în termenul legal, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca inadmisibilă pe excepții, iar pe fond admiterea în parte a acțiunii reclamantului la nivelul diferenței taxei prevăzută de OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
În motivarea recursului s-a invocat EXCEPȚIA A LIPSEI CAPACITĂȚII PROCESUALE DE ȘI DE EXERCIȚIU a Filiala M - Agenția BMp rivind reprezentarea reclamantului.
Potrivit Statutului adoptat la 04.04.2004 filialele județene nu au personalitate juridică, ceea ce înseamnă că nu au exercițiul drepturilor procesuale pentru ca să poată sta în judecată potrivit art. 42 Cod Procedura Civilă. De asemenea, întrucât obiectul de activitate al nu este de a angaja litigii de contencios fiscal pentru membrii săi, nici confirmarea de către central care are personalitate juridică nu poate confirma introducerea acțiunii de către filiala sa fără personalitate juridică. Titularul dreptului la acțiune nu a mandatat nici avocatul nici filiala cu privire la introducerea acțiunii și nici nu deține calitatea de membru al. Mandatarea - Filiala M trebuia realizată cu respectarea dispozițiilor art. 67 - 72 din codul d e Procedura Civila. Instanța de fond a reținut în mod greșit calitatea de reprezentant al reclamantului, pronunțând o sentință nelegală și netemeinică.
Cu privire la CHELTUIELILE DE JUDECATA, acest petit este inadmisibil astfel cum a fost formulat. Potrivit art. 274 Cod Proc. Civilă, obligația de plată a cheltuielilor de judecată se stabilește față de titularul acțiunii și nu față de reprezentantul său.
Raportul juridic obligațional dintre reclamant si reprezentantul său se stabilește prin contractul de asistență judiciară și nu prin sentința judecătorească, reprezentantul său nefiind parte in proces. Pe de altă parte, potrivit art. 1108 Cod Civil" se face de drept în folosul aceluia care, fiind el însuși creditor, plătește altui creditor, ce are preferință". În acest caz, reprezentantul reclamantului își creditează clientul cu "onorariul" care de fapt la data promovării acțiunii nici nu există o dovadă a plății către sine însuși a onorariului datorat de client și această modalitate de subrogare consideră că încalcă etica profesională a reprezentantului reclamantului care promovează "un acces la justiție pe credit". În lipsa unui mandat legal din partea reclamantului acordarea de cheltuieli de judecata în această modalitate de către instanța de fond este netemeinică și nelegală.
Instanța de fond a reținut în mod eronat că perceperea taxei de primă înmatriculare creează o discriminare în raport cu autoturismele rulate aduse din import, deși potrivit art. 2l4/ 1 - 214 / 3 din Codul Fiscal, această taxă specială de înmatriculare se percepe INDIFERENT de proveniența autovehiculului, ( din import sau de proveniența românească) și se raportează la operațiunea înmatriculare - punerea în circulație pe teritoriul României și intrarea în parcul auto național a autovehicului respectiv. În ce privește autovehiculele înmatriculate deja în România acestea nu mai achită taxa specială de înmatriculare întrucât la înstrăinarea lor nu se mai înmatriculează încă o dată ci se transcrie transmiterea dreptului de proprietate.
Obligația de a înmatricula în România a unui autoturism înmatriculat într-un stat membru derivă NU din instituirea taxei speciale de înmatriculare, ci din alte reglementari specifice în care sunt definite clar și se face distincție între operațiunea de înmatriculare pentru prima în România a unui autovehicul și transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în cazul înstrăinării unui autovehicul înmatriculat deja în România.
Este de menționat în acest sens actele normative - nr.OUG 195 / 2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în.. nr. 670 / 03.08.2006 completată și modificată prin Legea nr. 6 / 2007, Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a nr.OUG 195 / 2002 privind circulația pe drumurile publice publicat în.. Nr. 876 / 26.1 0.2006 și Ordinul 1501 din 13.11.2006 publicat în.. Nr. 941 / 21.11.2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculului.
Rezultă că "discriminarea" nu este determinată instituirea taxei speciale de înmatriculare ci de necesitatea efectuării operațiunii de înmatriculare, iar această taxă se achită atât la înmatricularea autovehiculelor din import cât și a celor de proveniență românească supuse obligației de înmatriculare pentru prima dată în România.
Spre deosebire de creanțele civile și comerciale care izvorăsc din raporturi de drept privat, creanțele bugetare își au sorgintea în raporturi de drept public și anume în raportul stabilit între stat și cetățeni, în virtutea căruia, potrivit art. 56 alin. (1) din Constituție "Cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și prin taxe la cheltuielile publice". Taxa specială de primă înmatriculare a fost percepută în baza unui temei instituit prin legea Parlamentului României și nu prin act normativ al Guvernului. În art. 124 din nr.OG 92 / 2003 privind codul d e Procedura Fiscala se menționează două situații în care contribuabilul are dreptul la dobânda legală "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, dup caz, Potrivit art. 124 alin. 2 din nr.OG 92 / 2003 privind codul d e Procedura Fiscala, " dobânda la care este îndreptățit contribuabilul este la nivelul majorării de întârziere prevăzut de codul d e Procedură Fiscală și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate-de plătitori." În concluzie, acordarea dobânzii legale se face de la data de la care există un temei legal - fie național fie comunitar - sau judiciar definitiv și irevocabil pentru restituirea sumelor încasate de stat, de la data amendării legislației interne prin sentința judecătorească până la plata efectivă a sumei de restituit, ori la data de 04.08.2008 nu există" nici un temei legal sau judiciar pentru acordarea acesteia de la altă dată decât data pronunțării sentinței judecătorești, aplicarea art. 148 din Constituție se poate face numai de către instanța judecătorească și aceasta poate amenda legislația internă numai prin pronunțarea sentinței astfel că dobânda legală se poate acorda numai de la data pronunțării sentinței judecătorești.
S-a considerat că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești în a soluționa fondul în raport cu prevederile Codului Fiscal privind taxa specială pentru autoturisme abrogate la data pronunțării sentinței, pe de o parte, iar pe de alta parte ignorând aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50 / 2008. Astfel, s-a considerat întemeiată acțiunea reclamantului de a i se restitui în întregime taxa specială de înmatriculare DĂ VALOARE LEGALĂ unor texte abrogate și valoarea dispozițiile nr.OUG 50/2008 de a avea forța legală, în final criticând legiuitorul. Potrivit art. 4 cod civil "Este oprit judecătorului de a se pronunța, în hotărârile ce dă, prin cale de dispoziții generale și reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse." Mai mult, instanța de fond a considerat art. 11 din nr.OUG 50/ 2008 ca fiind neconstituțional, dar fără să fie rezultatul soluționării unei excepții de neconstituționalitate. De la dreptul judecătorului de a aplica direct prevederile comunitare în speță națională și de a nu aplica dreptul intern, instanța de fond ajunge să se pronunțe și asupra neconstituționalității unor prevederi legale, aplicând articole de lege abrogate și eludând intenționat dispoziții legale în vigoare, stabilind în acest fel care lege este bună și care nu, sentința pronunțată în final nu mai are un caracter imparțial, ci mai degrabă partizan și subiectiv.
Potrivit art. 11 alin. 2 referitor la intrarea în vigoare a actelor normative din Legea nr. 24 / 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și arte 115 alin (5) din Constituție "Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea 1, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o data ulterioara."
În consecință, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi pentru ca în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât sa reglementeze pentru perioada ulterioară intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. (Decizia Curții Constituționale nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 887 din 29 septembrie 2004).
În ce privește susținerile reclamantului potrivit căruia dispozițiile Codului Fiscal privind taxa specială de înmatriculare ar fi încă în vigoare motivat de faptul că, nr.OG 92 / 2003 privind codul d e Procedura Fiscala nu poate fi modificat prin nr.OUG 50/2008, astfel s-a învederat instanței prevederile art. 11 alin. 2 privind intrarea în vigoare a actelor normative din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, "Ordonanțele de urgență ale Guvernului intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea 1, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, daca în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară."
Raportat la principiul liberei circulații a mărfurilor consacrat și de art. 90 din TRATAT,s-a considerat că taxa auto de primă înmatriculare atât cea aplicată până la data de 01.07.2008 cât și după aceasta dată, nu este discriminatorie întrucât ea se achită indiferent de proveniența autovehiculelor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare. Potrivit nr.OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în.. nr. 670/03.08.2006 completată și modificată prin Legea nr. 6/ 2007, Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice publicat în.. Nr. 876 / 26.10.2006 și Ordinul 1501 din 13.11.2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor publicat în.. Nr. 941 / 21.11.2006, se face diferențierea între înmatricularea pentru prima oară în România a unui autovehicul și transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în cazul înstrăinării unui autovehicul înmatriculat deja în România.
Prin întâmpinare, reprezentant de - Filiala M - BMa solicitat respingerea recursului și obligarea recurentelor la plata către partea intimată a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Analizând recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B- prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 și 3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Acțiunea în contencios administrativ cu care instanța de fond a fost investită apare ca fiind formulată de către reclamantul reprezentat de către AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN FILIALA M prin avocat împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și are ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare încasată de către organele fiscale în temeiul art. 2141și urm. pr.fiscală urmare a constatării nelegalității înscrisului care atestă plata sumei.
În motivarea acțiunii se susține că reclamantul dorește să obțină restituirea sumei achitate cu prilejul reînmatriculării autoturismului său pe teritoriul României după ce anterior acesta fusese înmatriculat într-un alt stat membru.
Înscrisurile existente la dosar relevă împrejurarea că acțiunea în contencios administrativ este semnată de reclamant prin intermediul avocatului -., al cărui contract de asistență juridică a fost încheiat de către Filiala
Pentru a putea asigura părții realizarea interesului urmărit prin promovarea prezentei acțiuni se impune lămurirea unor chestiuni prealabile. Acestea vizează mandatul avocatului semnatar al acțiunii, capacitatea procesuală a Filiala M în raport de activitatea desfășurată în prezenta speță, calitatea în care aceasta a acționat și nu în ultimul rând aplicabilitatea prevederilor art. 90 din Tratatul CE.
Probele existente la dosar, depuse de către părți cu prilejul soluționării cauzei în primă instanță, nu sunt în măsură să lămurească aspectele anterior menționate, însă, deși s-a încercat suplimentarea probațiunii în acest sens de către instanța de recurs acest lucru nu a fost posibil.
S-a reușit suplimentarea probațiunii scrise prin depunerea Statutului, a copiei carnetului de membru al reclamantului și a unei chitanțe despre care se susține că ar dovedi cheltuielile de judecată ocazionate.
Însă, pentru a lămuri o problemă esențială a cauzei respectiv mandatul acordat de către reclamant pe seama avocatului semnatar al acțiunii în contencios administrativ se impunea audierea reclamantului (care nu a fost citat niciodată), probă care este incompatibilă cu faza procesuală în care ne aflăm respectiv cea a recursului.
În acest sens și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a compărea în persoană în fața instanței este recunoscut și în materie civilă mai ales în situațiile în care este relevant pentru luarea deciziei ori soluționarea cauzei - aprecierea conduitei părții (Cauza Muyldermans contra Belgia, plângerea nr.1217/86)
În aceste condiții, Curtea a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 3 fraza finală pr.civ. astfel că se impune casarea hotărârii instanței de fond cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, constatând că modificarea hotărârii nu este posibilă întrucât este necesară administrarea de noi probe.
Cu prilejul rejudecării cauzei instanța de fond va analiza toate excepțiile invocate de părți inclusiv prin recursul promovat iar dacă va aprecia că acestea sunt neîntemeiate va păși la soluționarea fondului cauzei.
Astfel, instanța de fond va verifica dacă există mandatul reclamantului către avocatul semnatar al acțiunii de contencios administrativ prin audierea acestuia urmând a stabili fără echivoc dacă acesta a fost dat iar dacă a fost dat cui anume. Apoi, odată lămurit acest aspect, instanța va analiza capacitatea procesuală a Filiala M pornind de la titularul acțiunii în contencios administrativ în concordanță cu principiul specialității capacității acestei entități și a atribuțiilor sale evidențiate de statut.
Ulterior acestui moment, dacă se va aprecia că excepțiile invocate nu sunt întemeiate, instanța de fond va proceda la soluționarea fondului cauzei în raport de finalitatea urmărită de reclamant. De aceea, se va solicita reclamantului să facă dovada incidenței prevederilor art.90 din Tratatul CE prin depunerea înscrisurilor care să dovedească existența unei alte înmatriculări într-unul din statele membre UE anterior momentului achiziționării sale de către reclamant.
Nu în ultimul rând, cu prilejul rejudecării se vor verifica cheltuielile de judecată ocazionate reclamantului cu derularea prezentului litigiu. În fața instanței de recurs, avocatul -. a susținut că sumele nu au fost achitate de către parte ci că au fost "declarat ca încasate", iar cuantumul onorariului său nu poate fi modificat de către instanță, întrucât "art.274 pr.civ. este caduc" odată cu înlăturarea tabelelor minimale.
Nu trebuie ignorată cu prilejul soluționării cauzei nici jurispudența constantă a CEDO. Astfel, este cunoscut faptul că Curtea a statuat că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,2003).
De altfel, Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980,), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994 și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M ca fiind fondat iar în temeiul art. 312 alin.1 și 3.pr.civ. îl va admite, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile 2622 din 22 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
RED.
DACT.
3 EX./28.01.2009.
JUD. FOND:.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur
