Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 192/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 192/2009
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M PRIN B M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile nr. 2343/2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamanta - SRL REPREZ. DE CLUBUL ROMÂN FILIALA M-AGENȚIA B, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin încheierea de ședință din data de 08.01.2009 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2343 din 16 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile de prescripție, prematuritate și lipsa recursului prealabil, formulate de către pârâta Administrația Finanțelor Publice B M - B M în contrdictoriu cu reclamanta - SRL- B M prin - Filiala M - Agenția B
A fost admisă acțiunea formulată de către reclamant împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M și în consecință:
A fost anulat actul administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice BMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamant sub nr. 23600/10.07.2008.
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei de 9775 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr. -/28 iunie 2007.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantului suma de 9775 lei cu dobânda legală de 0,1% pe zi de întârziere calculată începând cu data de 14 iulie 2008 și până la achitarea integrală.
Au fost obligate pârâtele la plata către mandatarul reclamantului, - Filiala Mas umei de 1.004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că pe fondul cauzei, potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
În ceea ce privește prevederile OUG 50/2008, instanța a constatat că în conformitate cu dispozitiilor art. 1 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform caruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, instanța a apreciat că nu este posibilă, pe de o parte respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar pe de altă parte nici nu se poate respinge acțiunea cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, s-a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse in prezentele considerente.
Pe de altă parte se constată că OUG 50/2008 abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal însă nu cuprinde nicio dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor deja aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor deja achitate sub imperiul legii vechi.
În aceste condiții instanța a constatat că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de inmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Acțiunea a fost admisă cu atât mai mult cu cât taxa auto a fost achitată înaintea intrării în vigoare a OUG 50/2008.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, instanța a admis și capătul de cerere privind acordarea dobânzilor solicitate la nivelul celor prevăzute de art.120 alin.7 raportat la art.124 alin.2 pr. Fiscală începând cu a 45 -a zi de la data când reclamantul a solicitat restituirea taxei incasată nedatorat ( aceasta fiind 16.06.2008) respectiv de la data de 01.08.2008.
Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile prevăzute de art.7 din legea 554/2004, instanța a constatat că aceasta nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constata a fi nelegal, și nu în baza unui act administrativ.
În aceste condiții sunt aplicabile prevederile art. 7 ind.1 din legea 554/2004 care arată că în cazul actului administrativ normativ, plângerea poate fi formulata oricând, deci acțiunea este imprescriptibilă.
În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă, instanța a constatat ca procedura de infrigement și cea a recursului prealabil sunt proceduri facultative pentru instanțele interne, și sunt aplicate la aprecierea instanței doar în situația în care textele actelor normative comunitare sunt primitoare de mai multe înțelesuri putând conduce la soluții diferite. Ori în cazul de speță textul Tratatului european invocat în apărare de către reclamanta, este foarte clar și fără echivoc stabilește interdicția de stabilire a unor taxe noi peste cele prevăzute și asumate de statele membre, inclusiv de România.
Având în vedere cele de mai sus, excepțiile au fost respinse.
Pentru aceste motive acțiunea reclamantului a fost admisă conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată.
Se susține în esență că instanța de fond reține în mod eronat că perceperea taxei de primă înmatriculare creează o discriminare în raport cu autoturismele rulate aduse din import, deși potrivit art. 2141-2143din Codul fiscal, această taxă specială de înmatriculare se percepe indiferent de proveniența autovehiculului, (din import sau de proveniență românească) și se raportează la operațiunea de înmatriculare-punerea în circulație pe teritoriul României și intrarea în parcul auto național a autovehiculului respectiv.
De asemenea se arată că sentința recurată a fost pronunțată cu depășirea puterii judecătorești, că instanța de fond a interpretat greșit acul juridic dedus judecății acesteia, că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Analizând recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B- prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Acțiunea în contencios administrativ cu care instanța de fond a fost investită apare ca fiind formulată de către reclamanta - SRL, reprezentat de către CLUBUL ROMÂN FILIALA M prin avocat împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și are ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare încasată de către organele fiscale în temeiul art.2141și urm. pr.fiscală urmare a constatării nelegalității înscrisului care atestă plata sumei.
În motivarea acțiunii se susține că reclamantul dorește să obțină restituirea sumei achitate cu prilejul reînmatriculării autoturismului său pe teritoriul României după ce anterior acesta fusese înmatriculat într-un alt stat membru.
Înscrisurile existente la dosar relevă împrejurarea că acțiunea în contencios administrativ este semnată de reclamant prin intermediul avocatului, al cărui contract de asistență juridică a fost încheiat de către Filiala
Pentru a putea asigura părții realizarea interesului urmărit prin promovarea prezentei acțiuni se impune lămurirea unor chestiuni prealabile. Acestea vizează mandatul avocatului semnatar al acțiunii, capacitatea procesuală a Filiala M în raport de activitatea desfășurată în prezenta speță, calitatea în care aceasta a acționat și nu în ultimul rând aplicabilitatea prevederilor art.90 din Tratatul CE.
Probele existente la dosar, depuse de către părți cu prilejul soluționării cauzei în primă instanță, nu sunt în măsură să lămurească aspectele anterior menționate, însă, deși s-a încercat suplimentarea probațiunii în acest sens de către instanța de recurs acest lucru nu a fost posibil.
S-a reușit suplimentarea probațiunii scrise prin depunerea Statutului, a copiei carnetului de membru al reclamantului și a unei chitanțe despre care se susține că ar dovedi cheltuielile de judecată ocazionate.
Însă, pentru a lămuri o problemă esențială a cauzei respectiv mandatul acordat de către reclamant pe seama avocatului semnatar al acțiunii în contencios administrativ se impunea audierea reclamantului ( care nu a fost citat niciodată), probă care este incompatibilă cu faza procesuală în care ne aflăm respectiv cea a recursului.
În acest sens și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a compărea în persoană în fața instanței este recunoscut și în materie civilă mai ales în situațiile în care este relevant pentru luarea deciziei ori soluționarea cauzei - aprecierea conduitei părții (Cauza Muyldermans contra Belgia, plângerea nr.1217/86)
În aceste condiții, Curtea a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 312 alin.3 fraza finală pr.civ. astfel că se impune casarea hotărârii instanței de fond cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, constatând că modificarea hotărârii nu este posibilă întrucât este necesară administrarea de noi probe.
Cu prilejul rejudecării cauzei instanța de fond va analiza toate excepțiile invocate de părți inclusiv prin recursul promovat iar dacă va aprecia că acestea sunt neîntemeiate va păși la soluționarea fondului cauzei.
Astfel, instanța de fond va verifica dacă există mandatul reclamantului către avocatul semnatar al acțiunii de contencios administrativ prin audierea acestuia urmând a stabili fără echivoc dacă acesta a fost dat iar dacă a fost dat cui anume. Apoi, odată lămurit acest aspect, instanța va analiza capacitatea procesuală a Filiala M pornind de la titularul acțiunii în contencios administrativ în concordanță cu principiul specialității capacității acestei entități și a atribuțiilor sale evidențiate de statut.
Ulterior acestui moment, dacă se va aprecia că excepțiile invocate nu sunt întemeiate, instanța de fond va proceda la soluționarea fondului cauzei în raport de finalitatea urmărită de reclamant. De aceea, se va solicita reclamantului să facă dovada incidenței prevederilor art.90 din Tratatul CE prin depunerea înscrisurilor care să dovedească existența unei alte înmatriculări într-unul din statele membre UE anterior momentului achiziționării sale de către reclamant.
Nu în ultimul rând, cu prilejul rejudecării se vor verifica cheltuielile de judecată ocazionate reclamantului cu derularea prezentului litigiu. În fața instanței de recurs, avocatul Tr. a susținut că sumele nu au fost achitate de către parte ci că au fost "declarat ca încasate", iar cuantumul onorariului său nu poate fi modificat de către instanță, întrucât "art.274 pr.civ. este caduc" odată cu înlăturarea tabelelor minimale.
Nu trebuie ignorată cu prilejul soluționării cauzei nici jurispudența constantă a CEDO. Astfel, este cunoscut faptul că Curtea a statuat că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,2003).
De altfel, Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980,), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994 și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 și 3.pr.civ. îl va admite, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile nr. 2343/16.09.2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
3 ex./3.02.2009
Jud.fond.-
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Mirela Budiu, Delia Marusciac
