Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.962/2008
Ședința publica din data de 10 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B N ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr. 801/CA/12.09.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. La data de 04.12.2008 reclamanta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La data de 10.12.2008 au fost depuse din partea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice BNî nscrisuri, respectiv filele 28 - 32 din dosar.
Constatând că, în urma demersurilor făcute din oficiu înainte de termenul de judecată stabilit în cauză, la data 10.12.2008 a fost depusă din partea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice BNî nscrisuri, susținând că există un drept de reprezentare a pârâtei Administrația Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B N, drept izvorât din lege, fără a fi necesară existența unui mandat special de reprezentare, Curtea invocă excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Generale a Finanțelor Publice BNp entru Administrația Finanțelor Publice B și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții și a recursului formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, apreciind că la dosar există suficiente probe și că prezenta cauză se află în stare de judecată
CURTEA:
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 801 pronunțată la data de 12 septembrie 2008 în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița Na fost admisă ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a STATULUI ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR; respinsă excepția inadmisibilității caracterului administrativ al actelor precum și cererea de suspendare a cauzei pentru declanșarea procedurii prejudiciale prin sesizarea Curții Europene de Justiție pentru interpretarea art. 90 din Tratatul Comunității Europene invocate de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B
Totodată, prin aceeași hotărâre a fost admisă acțiunea precizată de reclamanta împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B și pe cale de consecință a fost dispusă anularea actelor administrative fiscale nr. 5.669/27.03.2008, nr. 6.832/21.04.2008 și a fișei de calcul a taxei speciale de primă înmatriculare din data de 03.01.2008, acte emise de, obligată pârâta B să restituie reclamantei suma de 11.087,46 lei plătită nedatorat cu chitanța nr. -/04.01.2008, efectivă, obligate pârâtele în solidar să plătească suma de 1238 cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel Tribunalul a reținut că excepția inadmisibilității este necontencioasă deoarece actele administrative a căror anulare se cere constituie acte fiscale în sensul art. 41 din OG nr. 92/2003, fiind emise de un organ fiscal competent și făcând referire la obligațiile fiscale, fiind conforme cu definiția dată acestora și de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 544/2004.
Referitor la cererea de suspendare a cauzei și trimiterea acesteia la Curtea de Justiție Europeană pentru a interpreta dispozițiile art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene, reține tribunalul că nu se impune a se proceda în această manieră deoarece instanța prezentă trebuie să stabilească dacă dispozițiile art. 2141- 2143Cod Fiscal sunt conforme cu legislația europeană în materie ( art. 90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene), judecătorul național urmând să se pronunțe în calitate de prim judecător european. Pe de altă parte, nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 234 din Tratatul Comunității Europene pentru a se declanșa procedura de trimitere prejudicială prin sesizarea Curții de Justiție Europene, prezenta instanță neavând dubii cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene. În sfârșit, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat cu privire la interpretarea textului în discuție statuând că procedeul urmat de alte state membre ale uniunii (Ungaria și Polonia) care au prevăzut taxe similare, este discriminatoriu și contrar art. 90 din Tratatul de Constituire a Uniunii.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale de asemenea reține tribunalul că este neîntemeiată întrucât actele a căror anulare se solicită nu au fost emise de stat prin în suma încasată și cărei restituire se solicită și găsite în bugetul
În privința pretențiilor reclamantei reține instanța că în conformitate cu art. 90 paragraf 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene în nici un stat membru nu se aplică, direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Scopul acestei reglementări este de a se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și produsele de același fel autohtone. Instanța constată că în România este încălcat acest principiu prin aceea că pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, la înstrăinarea lor între diferiți proprietari, nu se percepe nici o taxă de nouă înmatriculare.
În conformitate cu art. 148 alin. 2 din Constituția României, reglementările comunitare au prioritate și sunt obligatorii pentru statele membre ale Uniunii, astfel că, constatându-se tratamentul discriminatoriu al produselor importate din Uniunea Europeană și reînmatriculate în România, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, motiv pentru care acțiunea va fi admisă astfel cum s-a formulat.
În privința susținerilor pârâtelor referitoare la achitarea diferenței, reține tribunalul că nu sunt întemeiate întrucât taxa prevăzută de art. 2141- 2143Cod fiscal este o taxă care s-a stabilit a fi nelegală, prin aceea că încalcă normele de jurisdicție europeană; pe de altă parte, taxa instituită de nr.OUG 50/2008, taxă de mediu este o altă taxă, diferită de taxa de primă înmatriculare, ce are alt caracter și care se achită în baza dispozițiilor din ordonanța menționată; în plus, dispozițiile din nr.OUG 50/2008 nu pot retroactiva, ele aplicându-se numai pentru viitor, adică pentru taxele plătite cu titlu de taxe de mediu, noua lege fiind inaplicabilă situațiilor juridice intervenite anterior intrării ei în vigoare. Principiul neretroactivității legii este esențial în materia stabilității drepturilor și este consacrat constituțional, de art. 15 alin. 2, precum și în art. 1 din Codul Civil. Caracterul nelegal al taxei de primă înmatriculare și faptul că aceasta a fost achitată impun admiterea acțiunii, nefiind de conceput ca o taxă nelegal stabilită să producă efecte, fie chiar și prin compensarea cu o taxă legală instituită ulterior.
Pe de altă parte, soluția de restituire a diferenței dintre cele două taxe prevăzute de art. 11 din nr.OUG 50/2008 este o rezolvare administrativă a problemei ivite, iar această rezolvare nu se impune ca modalitate de rezolvare a prezentei cauze, deoarece diferența care se restituie în baza textului menționat se face în baza legii și nu a hotărârii judecătorești. În aceeași ordine de idei, nu s-a dovedit în instanță că reclamanta ar fi refuzat plata taxei de mediu, pentru ca acest refuz să stea la baza unei eventual compensări a datoriilor. Mai mult, pârâtele nu au formulat acțiune reconvențională pentru a se constata că reclamanta datorează taxa în discuție, taxa de mediu nefiind stabilită în cuantumul ei în nici o modalitate, lipsind un calcul al acesteia, așa încât nu este vorba de o datorie certă și actuală. Taxa de mediu poate fi încasată oricând atât timp cât autoturismul este în stare de funcționare și circulă pe drumurile publice, astfel încât nu există nici un motiv pentru a se face compensarea între o datorie certă și actuală cu una incertă și neactuală. Taxa prevăzută de art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal constituit o condiție prealabilă înmatriculării autovehiculelor, pe când taxa de mediu instituită prin nr.OUG 50/2008 nu poate avea acest caracter.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs B N în nume propriu și pentru B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepțiilor invocate, exonerării pârâtelor de plata dobânzii legale la suma solicitată iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a relevat că prin întâmpinare a invocat necesitatea declarării procedurii de natură prejudicială, iar în această situație se impune suspendarea și sesizarea Curții de Justiție cu cererea de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
S-a mai relevat că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității deoarece înscrisurile atacate nu constituie acte administrative în sensul art. 41. proc. fiscală și nu puteau fi contestate potrivit procedurii prevăzute de art. 205 și următoarele din același cod.
Pe fondul cauzei se relevă că acțiunea este neîntemeiată întrucât taxa specială reglementată de art. 214/1 - 214/3 din Legea nr. 571/2003 se aplică nu numai autoturismelor rulate cât și celor noi, produse în țară și în străinătate; legea nu face deosebire cu privire la vechime sau la proveniență, taxa fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România: regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu, prin introducerea dispozițiilor legale menționate nu a fost încălcat principiul liberei circulații a mărfurilor.
În privința acordării dobânzilor relevă recurenta că se impunea respingerea deoarece taxa a fost încasată în temeiul legii iar pe de altă parte, conform textelor legale în materie ( nr.OG 9/2000 ), atunci când se solicită acordarea trebuie să se indice cuantumul și modul de calcul, iar cererea reclamantei nu conține acest calcul. Mai mult se relevă conform prevederilor art. 10 din nr.OG 9/2000 dobânzile percepute sau plătite de către se stabilesc prin reglementări speciale.
Totodată, se relevă că dat fiind intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 instanța ar fi trebuit să țină seama de prevederile acestui act normativ în sensul că se putea acorda reclamantei cel mult diferența dintre taxa de primă înmatriculare și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule ( art. 11 din nr.OUG 50/2008 ).
Față de cele invocate în recurs de către Direcția Generală a Finanțelor Publice B N, respectiv că acesta este declarat și pentru Administrația Finanțelor Publice B N și, întrucât semnătura, ștampila și antetul pe demersul promovat aparțineau doar Direcției Generale a Finanțelor Publice B N, instanța a făcut aplicarea prevederilor Codului d e procedură civilă în sensul solicitării dovezilor. Adresa prin care se solicita a fi depuse actele prevăzute de lege în dovedirea reprezentării intereselor administrației a ajuns în posesia Direcției Generale a Finanțelor Publice conform actelor de la fila 22, dosar, însă la dosar nu s-a depus vreo precizare referitoare la puterea de reprezentare, legală sau convențională.
În aceste condiții în care nu s-a făcut dovada calității de reprezentant, se va dispune anularea cererii de recurs declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru Administrația Finanțelor Publice B
Pentru a se dispune astfel s-a luat în considerare faptul că nu au fost invocate de către recurentă textele legale în baza cărora dreptul de reprezentare ar reveni Direcția Generală a Finanțelor Publice C, nu există la dosar un mandat convențional, astfel încât devin incidente prevederile art. 35 și 36 din Decretul nr. 31/54, administrația trebuind să promoveze recursul prin organele sale proprii ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Curtea apreciază și că împrejurarea că administrația este lipsită de personalitate juridică și este subordonată Direcției Generale a Finanțelor Publice C nu schimbă cu nimic soluția adoptată, principiile care guvernează dreptul de reprezentare fiind aplicabile și în acest caz alături de textul art. 41 alin.2 proc. civ.
Trecând așadar la analiza recursului declarat, Curtea reține următoarele:
Procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr. 343/2006, lege ulterior modificată prin nr.OUG 110/2006.
Procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr. 343/2006, lege ulterior modificată prin OUG nr. 110/2006.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, și că se are în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Cu referire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, Curtea reține că actele emise în contextul taxei materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a menține, respectiv de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică recurentele pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii, a refuzului jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurentele susțin că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a aplicat dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond nu și-a îndeplinit obligația trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursurile pârâtelor se vădesc a fi nefondate așa încât, conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, urmează a fi respinse ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor nr.OUG 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Declanșarea procedurii de sesizare a Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene a fost respinsă, Curtea apreciind că aceste dispoziții nu sunt susceptibile de interpretare, nefiind necesar ca această instanță să statueze asupra chestiunii în discuție.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Curtea și-a îndeplinit astfel misiunea trasată de Tratat, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal 2 din anul 1978).
Dobânzile acordare de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă din perspectiva prevederilor art. 10 alin. 1 din nr.OG 9/2000, nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum s-a mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Ca atare, constatând că nu sunt motive întemeiate, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. va respinge recursul declarat. Totodată, în baza art. 274.pr.civ. Curtea va obliga recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 595,00 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B- împotriva sentinței civile nr. 801 din 12 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o menține în întregime.
Anulează recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B împotriva aceleiași sentințe.
Obligă recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B- să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 595,00 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
red.
dact. / 2ex./06.01.2009
Jud.fond:.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Delia Marusciac, Floarea Tămaș
