Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2.628/2008
Ședința publică din 13 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr. 465/CA/13.06.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița -N, privind și pe intimatul-reclamant, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, că la data de 3 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 465 din 13 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Bistrița -N s-a dmis acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE B-N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B și în consecință s-a dispus anularea actelor administrativ fiscale nr. 3.974/2008 și nr. 4.965/25.03.2008 emise de B-
Totodată, pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 981 lei încasată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, cu dobândă legală până la restituirea efectivă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a achitat pârâtei suma de 981 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, taxă ce a fost percepută potrivit art. 2141- 2142din Codul fiscal, dispoziții ce încalcă prevederile comunitare din domeniu, fiind stabilită discriminatoriu.
In conformitate cu art. 148 alin. 2 din Constituția României, reglementările comunitare au prioritate și sunt obligatorii pentru statele membre ale Uniunii, astfel că, constatându-se tratamentul discriminatoriu al produselor importat din uniunea Europeană și reînmatriculate în România, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, motiv pentru care acțiunea va fi admisă astfel cum s-a formulat.
In considerarea acestei soluții, tribunalul a constatat și că s-a încălcat prin taxa impusă principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând direct autoturismele importate din țările membre în raport cu autoturismele autohtone.
De asemenea, în conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene în nici un stat membru nu se aplică, direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Scopul acestei reglementări este de a se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și produsele de același fel autohtone. Instanța constată că în România este încălcat acest principiu prin aceea că pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, la înstrăinarea lor între diferiți proprietari, nu se percepe nici o taxă de nouă înmatriculare.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea reclamantei, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pârâta să restituie taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B-N, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate și, în principal, admiterea excepțiilor invocate, iar în subsidiar, respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ.
1. La pct. 1 din motivele de recurs, recurentele au susținut excepția lipsei calității procesuale pasive arătate și în fața instanței de fond, motivat de faptul că în raport de domiciliul reclamantei, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE COMUNALE are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece localitatea de domiciliu a reclamantului, este arondată din punct de vedere fiscal COMUNALE.
2. În temeiul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și art. 150 din Tratatul de instituirea a Comunității Europene a Energiei (), recurenta a susținut și în fața instanței de recurs s-a invocat necesitatea declanșării procedurii de trimitere prejudiciale în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene cu consecința suspendării soluționării prezentei cauze până la pronunțarea hotărârii prejudiciale.
În susținerea pretențiilor intimata a invocat dispozițiile art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene unde s-a arătat că " nici un stat membru nu va aplica, direct sau indirect, asupra produselor provenite din alte state membre, nici un impozit sau taxă în afara celor percepute direct sau indirect, pentru produse similare de origine internă ".
Concluzia intimatei este aceea ca dispozițiile art. 2141- 2143din Codul fiscal, în temeiul cărora a achitat taxa solicitată, nu sunt compatibile cu normele comunitare mai sus menționate.
3. Tot pe cale de excepție s-a invocat inadmisibilitatea acțiunii intimatei. Intimata a formulat o cerere, prin care a solicitat Direcției Generale a Finanțelor Publice B-N restituirea taxei speciale achitată în cuantum mai sus arătat.
S-a considerat că acțiunea intimatei este inadmisibilă întrucât adresele invocate, ce au fost emise de organul financiar, nu constituie acte administrativ fiscale în sensul dispozițiilor cuprinse în Codul d e proc. fiscală, unde la art. 41 se arată că " în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau strângerea drepturilor și obligațiilor fiscale ".
Actele atacate, nefiind acte administrative, nu pot fi contestate potrivit procedurii prevăzute de art. 205 și următoarele din Codul d e proc. fiscală, iar mai apoi potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, unde la art. 1, alin. 1 se prevede că persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un înțeles legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin ne soluționarea în termenul legal, se poate adresa instanței de contencios administrativ cu o acțiune pentru anularea actului și repararea pagubei.
4. Pe fond s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată.
S-a considerat că soluția instanței de fond este neîntemeiată pentru motivele de mai jos.
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a suferit de la data intrării în vigoare mai multe modificări și completări prin acte normative. Astfel prin legea nr. 343/2006 Codul fiscal a fost modificat și completat, dispozițiile intrând în vigoarea începând cu data de 01.01.2007. Prin legea menționată au fost introduse art. 2141-3, unde se reglementează o obligație fiscală de plată, denumită " taxa specială ", stabilindu-se nivelul taxei, modul de calcul și exigibilitatea ei.
S-a arătat instanței de judecată că potrivit reglementarilor mai sus menționate taxa specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate.
Taxa specială se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nici o deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa specială fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.
Taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă pe poluare, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului. Taxa specială auto se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare ( de menționat că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatriculare a autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2 ).
Recurentele au arătat și faptul că odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, precum și a nr.HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, acțiunea reclamantei este inadmisibilă, în condițiile în care aceste acte normative reglementează modalitatea în care taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor acestor noi acte normative se restituie de bunăvoie de către organul fiscal competent din subordinea ANAF.
5. Recurentele au criticat hotărârea instanței de fond și din perspectiva acordării dobânzilor, susținând că se impunea respingerea acestei cereri, deoarece încasarea taxei s-a realizat în temeiul unui act normativ, pe de-o parte, iar pe de altă parte, acordarea dobânzilor contravine art. 10 alin. 1 din nr.OG 9/2000, având în vedere și faptul că atunci când se solicită acordarea dobânzilor legale trebuie să se indice și cuantumul acestora precum și modul lor de calcul, reclamanta neindicând modul de calcul al dobânzilor solicitate.
Prin întâmpinare, reclamanta-intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat. ( 16)
Examinând recursul, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică.
1. Referitor la primul motiv de recurs, lipsa calității procesuale pasive a pârâtei B-N, Curtea constată că s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte în coniderarea domiciliului reclamantei. Acest aspect nu prezintă relevanță în cauză atât timp cât această pârâtă nu a contestat că ar fi încasat suma plătită de către reclamantă cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare auto.
Nu prezintă deci relevanță arondarea în raport de localitatea de domiciliu a reclamantului la. Comunală, atât timp cât chitanța de încasare a fost emisă de pârâta
2. doua critică formulată de recurentă vizează necesitatea ca instanța de fond să fi sesizat Curtea de Justiție cu o procedură de obținerea unei hotărâri preliminare vizând interpretarea art. 90 parag. 1 din Tratatului de instituire a Comunității Europene, în continuare Tratat, cu referire la dispozițiile dreptului intern consacrate de Codul fiscal dispoziții pe care organul fiscal a înțeles să le aplice și, totodată, să se dispună suspendarea judecării cauzei până la obținerea unei astfel de hotărâri.
Sub acest aspect instanța de fond a invocat faptul că procedura de învestire a Curții de Justiție cu o cerere de recurs de interpretare a normelor Tratatului este obligatorie doar pentru instanța de recurs și de vreme ce litigiul supus jurisdicției sale nu se află într-o asemenea fază a respins sesizarea. De asemenea a mai arătat că în speță instanța de fond nu are a se pronunța asupra interpretării Tratatului ori a altor acte emise de instituțiile Uniunii ci este învestită doar cu chestiunea de a stabili dacă norma internă în materie este conformă cu cea europeană, încât nu se impune aplicarea procedurii prevăzute la art. 234 din Tratat.
Este real că art. 234 (ex. 177) din Tratat face o distincție între instanțele judecătorești din punct de vedere al libertății pe care o au de a cere pronunțarea unei hotărâri preliminare. Altfel spus, instanțele ale căror decizii nu mai sunt susceptibile de o cale de atac au obligația să formuleze cererea (art. 234 alin. 3 din Tratat) pe când celelalte instanțe judecătorești ale căror hotărâri sunt susceptibile de atac nu mai sunt obligate, acestea având facultatea de aoc ere (art. 234 alin. 2 din Tratat).
Prin urmare, instanța de fond nu era obligată de Tratat să declanșeze procedura de obținere a unei hotărâri preliminare, dar aceasta poate face o evaluare pertinentă a litigiului și deci poate pentru considerente serioase să facă o atare sesizare.
Curtea reține însă că o atare sesizare nu se impunea în cauză. De aceea nici Curtea nu a pus în discuție din oficiu necesitatea sesizării Curții de Justiție în sensul și scopul urmărit de pârâtele recurente.
Deși Curtea are obligația sesizării Curții de Justiție cu o cerere de obținere a unei hotărâri preliminare conform art. 234 alin. 3 din Tratat, această procedură nu se impune a fi declanșată deoarece nu mai este necesară și utilă.
Este de notat că instanțele de care face vorbire art. 234 alin. 3 din Tratat au libertatea de a analiza pertinența și utilitatea obținerii unei interpretări date de către Curtea de Justiție pentru soluționarea unei cauze deduse judecății.
Astfel, Curtea reține cu trimitere la hotărârea pronunțată în cauza CILFIT că în speță nu este necesară o interpretare a Tratatului deoarece pe de o parte o astfel de interpretare a fost obținută anterior în cauza conexată și iar pe de altă parte însuși Guvernul României a admis că normele interne de drept care consacrau instituția taxei de primă înmatriculare sunt contrare Tratatului.
Este suficient să cităm din preambulul Ordonanței de urgență nr. 50/2008: -ținândcont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale( ).
Așa fiind Curtea reține că nu se impune sesizarea Curții de Justiție, nefiind necesară și utilă obținerea unei hotărârii a instanței comunitare vizând interpretarea Tratatului și în aceeași măsură nu este necesară și oportună nici suspendarea cauzei.
Așa fiind acest motiv de recurs urmează a fi apreciat ca nefondat.
3. Cât privește critica conform căreia înscrisurile atacate nu ar avea regimul juridic al unor acte administrative fiscale, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței depuse în copie la dosar reclamanta a plătit în contul Trezoreriei municipiului B entitate care funcționează în cadrul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B taxa specială auto la prima înmatriculare în România pentru autovehiculul importat din statele membre ale, iar ulterior la data de 18 febr.2008 a înregistrat la. Boc erere de restituire a acestor sume ( 12 -14 dos. fond) pârâta răspunzând prin adresele nr. 2.974/20.02.2008 și nr. 4.965/25.03.2008 ( 7-8 dos. fond). Pârâta susține că adresele emise nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al pr.fisc. și ca atare acțiunea în contencios administrativ trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Curtea observă că aceste adrese materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care, în opinia acesteia, sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Din această perspectivă, Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală și aceasta chiar dacă reclamanta a achitat respectiva taxă în temeiul unei dispoziții legale și nu a unui act de impunere al autorității fiscale.
De altfel, chiar pârâta recurenta Boi nvită pe reclamantă să se adreseze cu plângere secției de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Bistrița -
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie. Trebuie menționat că taxa specială de primă înmatriculare are regimul juridic al unei creanțe fiscale în înțelesul art. 21 alin. 1.pr.fisc. În acest sens dispozițiile art. 21 alin. 4 din același cod prevăd fără echivoc că:În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii, a refuzului jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
4. În legătură cu criticele incidente fondului cauzei, Curtea reține următoarele:
Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
5. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor art. 124.pr.fisc. Curtea reține următoarele:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul d e procedură fiscalăn măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Așa fiind, recursul pârâtelor se vădește a fi nefondat, context în care în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/204 Curtea va respinge ca nefondat recursul cu consecința menținerii în întregime a sentinței instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N împotriva sentinței civile nr. 465 din 13 iunie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./18.11.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar
