Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.825/2009
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat spre examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de reclamanta - SRL și pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE CNî mpotriva sentinței civile nr. 1684 din 5 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de primă înmatriculare.
Se constată că la data de 9 2009, s-a înregistrat la dosar concluzii scrise din partea recurentei-pârâte Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N, la care este anexată sentința nr. 447 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mureș.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 3 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.684 din data de 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluja fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta C-N, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N și în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 5.360 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei.
În final, a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.467,3 lei, către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Toyota, autoturism care era înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat suma de 5.360 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N cu chitanța seria - nr. -/22.01.2008. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu a fost reținută de tribunal susținerea pârâtei că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, nu au putut fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamană este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale, tribunalul a constatat că nr.OG 9/2000 reglementează dobânda legală în materie civilă și comercială și nicidecum în materia contenciosului fiscal, motiv pentru care această cerere a fost respinsă ca nefondată.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata, în favoarea reclamantei, a cheltuielilor de judecată, respectiv contravaloarea taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar și a onorariului de avocat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta C-N, cât și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate.
În recursul formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041.pr.civ. pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N, a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepțiilor de tardivitate și inadmisibilitate a acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii formulate de către reclamantă ca fiind nefondată, precum și neobligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la excepția de tardivitate, pârâta a arătat că instanța de fond în mod neîntemeiat a respins această excepție, deoarece acțiunea reclamantului a fost formulată cu depășirea termenului de un an prev. de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, respectiv la data de 16.04.2009, deși termenul a început să curgă de la data de 22.01.2008, dată la care reclamantul a efectuat plata taxei speciale de primă înmatriculare prin chitanța nr. - /2008. În aceste condiții, instanța de fond în mod greșit a apreciat că termenul de un an a început să curgă de la data de 01.07.2008, data intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008.
În privința excepției inadmisibilității acțiunii, s-a arătat că prima instanță a încălcat prev. art. 11 din nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și prev. Cap. VI din nr.HG 686/2008, deoarece procedura de restituire este una administrativă necontencioasă și se soluționează în termenul prev. de art. 70 din nr.OG 92/2003, respectiv în 45 de zile de la înregistrarea cererii și doar în cazul în care organul fiscal nu ar respecte prev. art. 11 din nr.OUG 50/2008, reclamanta s-ar putea adresa instanței de contencios administrativ competente.
Pe fond, pârâta a apreciat că acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca neîntemeiată de către instanța de fond, având în vedere că prin decizia nr. 499/2009, taxa specială de primă înmatriculare prev. de art. 2141-3din Legea nr. 571/2003 este o taxă de poluare instituită pentru protecția mediului și nu contravine normelor de drept comunitar.
Pe de altă parte, a subliniat pârâta, reclamanta nu a depus acte din care să rezulte că autovehiculul pentru care a achitat taxa specială de primă înmatriculare ar fi fost înmatriculat anterior într-un stat membru al și nici contractul de vânzare-cumpărare pentru a se putea stabili proveniența autovehiculului.
În final, pârâta a apreciat ca fiind lipsită de temei legal obligația sa la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu s-a aflat în culpă procesuală, plata făcându-se voluntar și în conformitate cu prevederile legale în vigoare, iar pe de altă parte, instanța de fond trebuia să facă aplicarea art. 274 alin. 3.pr.civ. și să reducă onorariul avocațial ținând cont de valoarea obiectului litigiului li de munca efectivă prestată de către avocat.
În recursul declarat de reclamanta C-N s-a solicitat modificarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul obligării C-N la plata dobânzii legale determinate conform nr.OG 9/2000, aferente taxei a cărei restituire s-a dispus de la data plății, respectiv 22.01.2008 și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că instanța de fond în mod nelegal a apreciat că nr.OG 9/2000 nu este aplicabil în materie fiscală și a respins cererea sa de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale în conformitate cu acest act normativ.
Astfel, datorită faptului că legiuitorul nu a prevăzut în materie fiscală o modalitate specială de reparare a prejudiciului cauzat contribuabililor în cazul prevalării unor taxe nelegale, iar instanțele din România refuză să aplice prin analogie disp. art. 124 alin. 2 rap. la art. 120 alin. 6 și art. 117.pr.fiscală, reclamanta apreciază că repararea prejudiciului se poate face doar în condițiile dreptului comun, respectiv a dispozițiilor nr.OG 9/2000, acestea reprezentând singura reparație ce poate fi acordată contribuabilului.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele:
În cauza de față se impune a se reține aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituireaintegralăa taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Pentru toate aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 312 alin. 1. recursul declarat de catre C-N va fi respins ca neintemeiat.
Cu privire la recursul declarat de catre recurenta, instanta apreciaza demersul dedus judecatii ca fiind intemeiat. Astfel, prima instanta a respins solicitarea reclamantei de obligare a paratei la plata dobanzii legale ca neintemeiata, cu motivarea ca OG 9/2000 reglementeaza dobanda legala in materie civila si comerciala si nu in materia contenciosului fiscal. Solutia pronuntata este eronata, deoarece incasarea nelegala a unei taxe produce un prejudiciu prin chiar lipsirea de respectiva suma de bani pentru perioada cuprinsa intre data prelevarii taxei si data restituirii efective.
Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementeaza acoperirea acestui prejudiciu, situatie in care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozitiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 si art. 117. deoarece este vorba despre norme de exceptie, de stricta interpretare si aplicare doar la situatia pe care o reglementeaza.
In consecinta, pentru toate aceste argumente, in baza dispozitiilor art. 304 punctul 9. recursul declarat de catre recurenta va fi admis, sentinta recurata va fi modificata in sensul ca parata C-N va fi obligata să plătească dobânda legala determinata conform nr.OG 9/2000, aferenta taxei a cărei restituire s-a dispus, in cuantum de 5.360 Ron de la data de 22.01.2008 (data plății taxei) și până la restituirea efectivă.
În baza art. 274.pr.civ. pârâta-intimată va fi obligată să achite reclamantei suma de 1.190 lei, cheltuieli de judecată in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, cu sediul în C-N- jud. C împotriva sentinței civile nr. 1.684 din 5 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o modifică în parte în sensul obligării pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, cu sediul în C-N, P-ța - - nr. 19 jud. C să plătească dobânzi legale determinate conform nr.OG 9/2000, aferente taxei a cărei restituire s-a dispus de la data de 22.01.2008( data plății taxei) și până la restituirea efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N să plătească reclamantului recurent suma de 1.190 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N împotriva aceleiași hotărâri.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./5 ex./
Jud.fond:.
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
