Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2.033
Ședința publică din 17 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTORI: Mirela Budiu, Delia Marusciac Floarea Tămaș
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI PUBLICE A MUNICIPIULUI Z, împotriva Sentinței civile nr. 564 din 27 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, fondul cauzei este legal timbrat achitându-se diferența de 4 lei taxă judiciară de timbru, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că la data de 5 iunie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantului intimat, prin intermediul căreia solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală solicitând, totodată, judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 pr.civ. invocă excepția inadmisibilității recursului declarat în numele Administrației Finanțelor Publice a municipiului Z, în condițiile în care această instituție nu a figurat ca parte la fond.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepție și pe fond în ceea ce privește recursul declarat de pârâtă.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 564/27.03.2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- s-a admis acțiunea reclamantului.
A fost anulată Decizia nr. 9/10 februarie 2009 pârâtei DIRECȚIA GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE S, aceasta fiind obligată să-i restituie reclamantei suma de 5.752 lei, plătită cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării acestei sume 19.09.2007 și până la plata efectivă.
A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului Z suma de 5.752 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. -/19.09.2007.
Prin cererea înregistrată sub nr. 70.650/02.12.2008, reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar prin decizia nr. 72554/11.12.2008 emisă de Z, s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că aceasta a fost încasată în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal.
Contestația formulată împotriva acestui răspuns a fost respinsă prin decizia nr. 9 din 10 februarie 2009 S, pe motiv că în mod corect organele fiscale au aplicat legislația specifică în România, cu privire la perceperea și modul de calcul al acestei taxe.
Potrivit art.2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică s-au juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art.90 par.1 din tratatul Constitutiv al Uniunii Europene "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141- 2143din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din, în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, emițând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Z, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul.
În motivarea recursului, se arată că sentința pronunțată este criticabilă prin prisma art. 304 punct 9 Cod Procedură Civilă și în considerarea dispozițiilor art. 3041, deoarece, interpretând greșit dispozițiile art. 2141din Legea nr. 571/2003, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea deciziei nr. 58/28.05.2008, respectiv restituirea către reclamant a sumei de 5.752,04 lei împreună cu dobânda legală aferentă, de la data încasării și până la data restituirii.
Se arată că la data achitării taxei speciale de primă înmatriculare de către reclamant, această taxă era prevăzută de un act normativ în vigoare la acea dată.
O ulterioară constatare a nelegalității articolului de lege pe motiv că acesta nu ar fi conform cu tratatele constitutive ale Uniunii Europene a determinat legiuitorul să abroge textul și să adopte un nou act normativ, respectiv nr.OUG 50/2008, prin care a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, actul adoptat fiind în conformitate cu directivele europene. În baza acestei ordonanțe a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a nr.OUG 50/2008, care prin art. 11 se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule.
Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule reglementată în cap. VI secțiunea 1 art. 6 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 686/2008.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, reclamantul are posibilitatea să se adreseze organelor fiscale pentru a putea recupera suma pe diferența plătită în baza dispozițiilor legale, legiuitorul dispunând numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a sumei.
În conformitate cu art. 2142din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare și cu punctul 312alin. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Codului fiscal cu modificările și completările ulterioare, taxa specială se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, răspunderea privind suma de plată revenind plătitorului.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
În privința recursului declarat de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, în numele Z, se reține că acesta este inadmisibil, în condițiile în care această din urmă instituție nu are calitate procesuală activă în recurs, nefiind parte la fond.
Astfel, reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârâtă doar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, iar sentința recurată a fost pronunțată doar în contradictoriu cu această parte.
Ca atare, recurentei nu îi este opozabilă această hotărâre, motiv pentru care nu are nici interes și nici calitate să o atace, astfel încât recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE Z, urmează a fi respins în consecință.
Pe fondul recursului declarat de către DGFP S, în nume propriu, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt, bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008, dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
De asemenea, instanța mai reține că dobânzile acordare de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat, așa încât, conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, în nume propriu împotriva sentinței civile nr. 564 din 27.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, în numele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z, împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - ---
red.MB/dact.MM.
2 ex./10.07.2009
jud.fond:
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Delia Marusciac Floarea Tămaș