Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 217/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.217
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Eleonora Gheța
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BMî mpotriva sentinței civile nr. 2631 pronunțată în data de 22.09.2008, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimatul - REPREZENTAT DE FILIALA M - AGENȚIA BMa vând ca obiect anulare act de control taxe și impozite-taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă apărătorul intimatului, av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 19.01.2009 se înregistrează din partea intimatului întâmpinare însoțită de înscrisuri, în probațiune.
Apărătorul intimatului depune înscrisuri reprezentând Statutul.
Instanța pune în discuția reprezentantului părții litigante, insuficienta timbrare a acțiunii de fond, respectiv, necesitatea achitării diferenței de taxă de timbru în cuantum de 39 lei, aferentă petitului privind acordarea de despăgubiri.
Față de această obligație, apărătorul intimatei solicită instanței să facă aplicarea dispozițiilor art.20 alin.5 din Legea nr.146/1997 și să dea în debit intimatul cu diferența datorată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul intimatului solicită respingerea recursului promovat și menținerea sentinței recurate, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare. În susținere arată că, față de litigiilor aflate pe rolul curții, se dorește a fi aduse unele lămuri cu privire la necesitatea dovedii provenienței autoturismului dintr-o țară membră a Uniunii Europene. Astfel, în opinia sa aceste înscrisuri nu sunt necesare, dreptul la restituirea taxei de primă înmatriculare derivă din faptul că această reglementare izvorăște din dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Uniunii Europene; prevederile art. 2141și 2143Cod fiscal sunt nelegale și neconforme în ceea ce privește această taxă pentru autoturismele Uniunii Europene. Prin dispozițiile nr.OUG 50/2008 s- dispus dreptul la restituire pentru toți plătitorii. Persoanele au dreptul la o restituire totală, fiind subiecții unui raport de drept material fiscal. Motiv pentru care, obligația privind dovedirea provenienței autoturismului nu este necesară, dreptul la restituire integrală fiind recunoscut tuturor plătitorilor taxei de primă înmatriculare. Dovada achitării taxei se poate face numai cu chitanța prin care s-a plătit taxa la firmă, reglementare pe care legea o recunoaște tuturor.
Instanța, față de înscrisurile existente la dosar și susținerile părții litigante solicită reprezentantului acestuia să-și precizeze poziția procesuală în raport de dispozițiile art.126 alin.5 din Statutul profesiei de avocat, respectiv dacă consideră că este necesară posibilitatea încheierii contractului de reprezentare în favoarea unei terțe persoane, acesta urmând a fi acceptat tacit de persoana în cauză.
Reprezentantul intimatei arată că înainte de încheierea contractului de reprezentare cu, acesta din urmă a emis un comunicat adresat membrilor săi, chestionându-i pe aceștia cu privire la eventuala acționare în justiție privitor la restituirea taxei de primă înmatriculare, solicitându-le totodată să depună înscrisuri doveditoare. Ulterior, după discuții cu o serie de case de avocatură, în cele din urmă a fost agreată aceasta, pe care o reprezintă, datorită clauzelor din contract. Astfel, chiar dacă membrii nu și-au exprimat în scris dorința de a iniția acest demers juridic cu această casă de avocatură, ei au acceptat tacit, fiind în prezența unui mandat tacit de reprezentare, așa cum este prevăzut în art.126 alin.5 din Statutul profesiei.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părții litigante reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.2631 din 22 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile de prescripție, prematuritate și lipsa recursului prealabil, formulate de către pârâta Administrația Finanțelor Publice B în contradictoriu cu reclamantul prin - FILIALA M - AGENȚIA B
A fost admisă acțiunea formulată de către reclamantă împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M și în consecință a fost anulat actul administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice BMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamantă sub nr. 23600/10.07.2008.
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei de 5752 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr. - din 25 iulie 2007.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantei suma de 5752 lei cu dobânda legală de 0,1% pe zi de întârziere calculată începând cu data de 14.07.2008 și până la achitarea integrală.
Au fost obligate pârâtele la plata către mandatarul reclamantei, - Filiala Mas umei de 1.004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Examinând excepțiile formulate, prima instanță a reținut că reclamantul nu a atacat chitanța ce i-a fost eliberată de trezorerie în momentul achitării taxei, pentru că această chitanță nu este un act administrativ fiscal în înțelesul art. 41 din nr.OG 2003. Prin urmare toate referirile la data emiterii acestei chitanțe în calcularea termenelor de 30 de zile, respectiv 6 luni, făcute de pârâte sunt neavenite.
De asemenea reclamantul atacă însuși actul normativ care reglementează taxa, respectiv dispozițiile art. 2141și pe cele ale art. 2142din Codul fiscal, susținând că acestea contravin dispozițiilor dreptului comunitar, respectiv contravin dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, or potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 11din Legea nr. 554/2004, "În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând".
S-a apreciat că sesizarea Curții Europene de Justiție de către o instanță judecătorească română este facultativă și nicidecum obligatorie, așa cum rezultă din textul articolului 234 alin. 2 din Tratat, (fost art. 177).
În această situație s-a considerat că nu este cazul ca instanța de judecată sesizată, respectiv Tribunalul Maramureș să ceară Curții Europene de Justiție să interpreteze art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, în condițiile în care obligativitatea sesizării Curții Europene de Justiție intervine numai "în cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern".
În ceea ce privește fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, tribunalul a constatat că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, s-a reținut că prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
S-a mai motivat că aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat, astfel că s-a conchis că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului,
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Întrucât instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, în opinia tribunalului, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasare, iar Direcția Generală a Finanțelor Public a emis o decizie în acest sens, aceasta a fost anulată. Atât această decizie, cât și adresa Administrația Finanțelor Publice constituie acte administrative fiscale în sensul art. 41 din OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală întrucât sunt emise de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 544.
În ceea ce privește dobânda solicitată reținem că potrivit dispozițiilor art. 124 din Codul d e procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei.
Potrivit dispozițiilor art. 120 alin. 7 din Codul d e procedură fiscală nivelul majorărilor de întârziere este de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere.
Pentru considerentele sus menționate acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.
În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.004,3 lei reprezentând onorar de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B- solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată.
În susținerea recursului a arătat că, dispozițiile Codului fiscal privind taxa de înmatriculare nu poate face obiectul cenzurii judecătorești prin calificarea dispozițiilor legale ca fiind ale unui act administrativ normativ pentru a putea fi aplicată procedura prealabilă specifică contenciosului administrativ, instanța de judecată având doar atributele prevăzute de art. 148 din Constituție. Prin urmare, în opinia recurentei instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești în a soluționa fondul în raport de prevederile Codului fiscal privind taxa specială pentru autoturisme, prevederi abrogate prin intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2008. Se susține că instanța dă valoare legală unor texte abrogate și tăgăduiește valoarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008.
Recurenta susține de asemenea că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, susținând că documentul conținând calculul taxei de înmatriculare emis potrivit Ordinului nr. 418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale și chitanța de achitare a taxei sunt acte administrativ fiscale întrucât aceste înscrisuri prezintă caracteristicile actului administrativ fiscal.
Se apreciază că tribunalul a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal atunci când a respins excepția absolută a prescripției procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin soluția instanței de fond fiind recunoscută "o schemă juridică" care destabilizează raporturile juridice fiscale întrucât s-a apreciat că după expirarea termenului de prescripție, o simplă cerere și un răspuns primit de la organul fiscal au efect cu punerea reclamantului în termenul de formulare al contestației.
S-a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu a FILIALA M-AGENȚIA BMp rivind reprezentarea reclamantului. În acest sens se motivează că obiectul de activitate al nu este de a angaja litigii de contencios fiscal pentru membrii săi, iar central care are personalitate juridică nu poate confirma introducerea acțiunii de către filiala sa fără personalitate juridică. Titularul dreptului la acțiune nu a mandatat nici avocatul nici filiala cu privire la introducerea acțiunii și nu deține calitatea de membru. Mandatarea -FILIALA M trebuie realizată cu respectarea dispozițiilor art. 67-72 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei se susține în esență că instanța de fond reține în mod eronat că perceperea taxei de primă înmatriculare creează o discriminare în raport cu autoturismele rulate aduse din import, deși potrivit art. 2141-2143din Codul fiscal, această taxă specială de înmatriculare se percepe indiferent de proveniența autovehiculului, (din import sau de proveniență românească) și se raportează la operațiunea de înmatriculare-punerea în circulație pe teritoriul României și intrarea în parcul auto național a autovehiculului respectiv.
Soluția instanței de fond este criticată și din punct de vedere al dobânzii, recurenta susținând că pentru taxa specială de înmatriculare dobânda legală se poate acorda numai de la data pronunțării sentinței judecătorești întrucât starea de fapt concretă nu se circumscrie situațiilor reglementate de art. 124 din OG nr. 92/2003.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată se susține că reprezentantul reclamantului nu a cerut cheltuieli de judecată iar pe de altă parte acesta nu a împuternicit în mod legal pe reprezentantul său și nici nu a făcut dovada că este membru astfel că nu s-a făcut dovada că aceste cheltuieli au fost făcute de către reclamant.
Se mai invocă și dispozițiile protocolului de la și rezoluția Parlamentului European din 11 martie 2008 precum și Hotărârea CASSIS de pentru a justifica reconsiderarea filozofiei privind taxa de primă înmatriculare și respectiv adoptarea OUG nr. 50/2008
Analizând recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B- prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Acțiunea în contencios administrativ cu care instanța de fond a fost investită apare ca fiind formulată de către reclamant, reprezentat de către CLUBUL ROMÂN FILIALA M prin avocat împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și are ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare încasată de către organele fiscale în temeiul art.2141și urm. pr.fiscală urmare a constatării nelegalității înscrisului care atestă plata sumei.
În motivarea acțiunii se susține că reclamantul dorește să obțină restituirea sumei achitate cu prilejul reînmatriculării autoturismului său pe teritoriul României după ce anterior acesta fusese înmatriculat într-un alt stat membru.
Înscrisurile existente la dosar relevă împrejurarea că acțiunea în contencios administrativ este semnată de reclamant prin intermediul avocatului, al cărui contract de asistență juridică a fost încheiat de către Filiala
Pentru a putea asigura părții realizarea interesului urmărit prin promovarea prezentei acțiuni se impune lămurirea unor chestiuni prealabile. Acestea vizează mandatul avocatului semnatar al acțiunii, capacitatea procesuală a Filiala M în raport de activitatea desfășurată în prezenta speță, calitatea în care aceasta a acționat și nu în ultimul rând aplicabilitatea prevederilor art.90 din Tratatul CE.
Probele existente la dosar, depuse de către părți cu prilejul soluționării cauzei în primă instanță, nu sunt în măsură să lămurească aspectele anterior menționate, însă, deși s-a încercat suplimentarea probațiunii în acest sens de către instanța de recurs acest lucru nu a fost posibil.
S-a reușit suplimentarea probațiunii scrise prin depunerea Statutului, a copiei carnetului de membru al reclamantului și a unei chitanțe despre care se susține că ar dovedi cheltuielile de judecată ocazionate.
Însă, pentru a lămuri o problemă esențială a cauzei respectiv mandatul acordat de către reclamant pe seama avocatului semnatar al acțiunii în contencios administrativ se impunea audierea reclamantului ( care nu a fost citat niciodată), probă care este incompatibilă cu faza procesuală în care ne aflăm respectiv cea a recursului.
În acest sens și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a compărea în persoană în fața instanței este recunoscut și în materie civilă mai ales în situațiile în care este relevant pentru luarea deciziei ori soluționarea cauzei - aprecierea conduitei părții (Cauza Muyldermans contra Belgia, plângerea nr.1217/86)
În aceste condiții, Curtea a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 312 alin.3 fraza finală pr.civ. astfel că se impune casarea hotărârii instanței de fond cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, constatând că modificarea hotărârii nu este posibilă întrucât este necesară administrarea de noi probe.
Cu prilejul rejudecării cauzei instanța de fond va analiza toate excepțiile invocate de părți inclusiv prin recursul promovat iar dacă va aprecia că acestea sunt neîntemeiate va păși la soluționarea fondului cauzei.
Astfel, instanța de fond va verifica dacă există mandatul reclamantului către avocatul semnatar al acțiunii de contencios administrativ prin audierea acestuia urmând a stabili fără echivoc dacă acesta a fost dat iar dacă a fost dat cui anume. Apoi, odată lămurit acest aspect, instanța va analiza capacitatea procesuală a Filiala M pornind de la titularul acțiunii în contencios administrativ în concordanță cu principiul specialității capacității acestei entități și a atribuțiilor sale evidențiate de statut.
Ulterior acestui moment, dacă se va aprecia că excepțiile invocate nu sunt întemeiate, instanța de fond va proceda la soluționarea fondului cauzei în raport de finalitatea urmărită de reclamant. De aceea, se va solicita reclamantului să facă dovada incidenței prevederilor art.90 din Tratatul CE prin depunerea înscrisurilor care să dovedească existența unei alte înmatriculări într-unul din statele membre UE anterior momentului achiziționării sale de către reclamant.
Nu în ultimul rând, cu prilejul rejudecării se vor verifica cheltuielile de judecată ocazionate reclamantului cu derularea prezentului litigiu. În fața instanței de recurs, avocatul Tr. a susținut că sumele nu au fost achitate de către parte ci că au fost "declarat ca încasate", iar cuantumul onorariului său nu poate fi modificat de către instanță, întrucât "art.274 pr.civ. este caduc" odată cu înlăturarea tabelelor minimale.
Nu trebuie ignorată cu prilejul soluționării cauzei nici jurispudența constantă a CEDO. Astfel, este cunoscut faptul că Curtea a statuat că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,2003).
De altfel, Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980,), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994 și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 și 3.pr.civ. îl va admite, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr.2631 din 22 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
3 ex./30.01.2009
Jud.fond.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Eleonora Gheța
