Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 221/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 221

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2009

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: Floarea Tămaș

JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu

JUDECĂTOR 3: Eleonora Gheța

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BMî mpotriva sentinței civile nr. 2643 pronunțată în data de 22.09.2008, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimatul - REPREZENTAT DE FILIALA M - AGENȚIA BMa vând ca obiect anulare act de control taxe și impozite-taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă apărătorul intimatului, av..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de 19.01.2009 se înregistrează din partea intimatului întâmpinare însoțită de înscrisuri, în probațiune.

Apărătorul intimatului depune înscrisuri reprezentând Statutul.

Instanța pune în discuția reprezentantului părții litigante, insuficienta timbrare a acțiunii de fond, respectiv necesitatea achitării diferenței de taxă de timbru în cuantum de 39 lei, aferentă petitului privind acordarea de despăgubiri.

Față de această obligație, apărătorul intimatei solicită instanței să facă aplicarea dispozițiilor art.20 alin.5 din Legea nr.146/1997 și să dea în debit intimata cu diferența datorată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul intimatului solicită respingerea recursului promovat și menținerea sentinței recurate, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare. În susținere arată că, față de litigiilor aflate pe rolul curții, se dorește a fi aduse unele lămuri cu privire la necesitatea dovedii provenienței autoturismului dintr-o țară membră a Uniunii Europene. Astfel, în opinia sa aceste înscrisuri nu sunt necesare, dreptul la restituirea taxei de primă înmatriculare derivă din faptul că această reglementare izvorăște din dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Uniunii Europene; prevederile art.2141și 2143Cod fiscal sunt nelegale și neconforme în ceea ce privește această taxă pentru autoturismele Uniunii Europene.Prin dispozițiile OUG nr.50/2008 s- dispus dreptul la restituire pentru toți plătitorii. Persoanele au dreptul la o restituire totală, fiind subiecții unui raport de drept material fiscal. Motiv pentru care, obligația privind dovedirea provenienței autoturismului nu este necesară, dreptul la restituire integrală fiind recunoscut tuturor plătitorilor taxei de primă înmatriculare. Dovada achitării taxei se poate face numai cu chitanța prin care s-a plătit taxa la firmă, reglementare pe care legea o recunoaște tuturor.

Instanța, față de înscrisurile existente la dosar și susținerile părții litigante solicită reprezentantului acestuia să-și precizeze poziția procesuală în raport de dispozițiile art.126 alin.5 din Statutul profesiei de avocat, respectiv, dacă consideră că este necesară posibilitatea încheierii contractului de reprezentare în favoarea unei terțe persoane, acesta urmând a fi acceptat tacit de persoana în cauză.

Reprezentantul intimatei arată că înainte de încheierea contractului de reprezentare cu, acesta din urmă a emis un comunicat adresat membrilor săi, chestionându-i pe aceștia cu privire la eventuala acționare în justiție privitor la restituirea taxei de primă înmatriculare, solicitându-le totodată să depună înscrisuri doveditoare. Ulterior, după discuții cu o serie de case de avocatură, în cele din urmă a fost agreată aceasta, pe care o reprezintă, datorită clauzelor din contract. Astfel, chiar dacă membrii nu și-au exprimat în scris dorința de a iniția acest demers juridic cu această casă de avocatură, ei au acceptat tacit, fiind în prezența unui mandat tacit de reprezentare, așa cum este prevăzut în art.126 alin.5 din Statutul profesiei.

Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părții litigante reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2643 din 22 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile formulate de către pârâta Administrația Finanțelor Publice BMt otodată fiind admisă acțiunea formulată de către reclamantul Clubul Român Filiala M - Agenția BMr eprezentant al împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice B M și Direcția Generală a Finanțelor Publice și în consecință a fost anulat actul administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice BMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamant sub nr. 23600 din 10.07.2008.

S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei de 5464 lei reprezentând taxă specială de înmatriculare achitată cu factura seria - nr.- din 06.03.2007.

A fost obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantului suma de 5464 lei cu dobânda legală de 0,1% pe zi de întârziere calculată începând cu data de 14.07.2008 și până la achitarea integrală.

Au fost obligate pârâtele la plata către mandatarul reclamantului, - Filiala Mas uma de 1004,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.

Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

Instanța constată că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.

De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.

Cât privește prevederile OUG 50/2008, instanța constată că în conformitate cu dispozitiilor art. 1 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ, cu atât mai mult cu cât pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar.

De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni.

Pe de altă parte, dispozițiile OUG 50/2008 abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nicio dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța consideră că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.

Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, tribunalul apreciază că taxa trebuie restituită în întregime iar faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.

Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzilor solicitate la nivelul celor prevăzute de art.120 alin.7 raportat la art.124 alin.2 pr. Fiscală începând cu data când a fost soluționată cererea formulată de reclamantă pentru restituirea taxei încasată nedatorat.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului a fost admisă în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B- solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată.

Se susține în esență că instanța de fond reține în mod eronat că perceperea taxei de primă înmatriculare creează o discriminare în raport cu autoturismele rulate aduse din import, deși potrivit art. 2141-2143din Codul fiscal, această taxă specială de înmatriculare se percepe indiferent de proveniența autovehiculului, (din import sau de proveniență românească) și se raportează la operațiunea de înmatriculare-punerea în circulație pe teritoriul României și intrarea în parcul auto național a autovehiculului respectiv.

De asemenea se arată că sentința recurată a fost pronunțată cu depășirea puterii judecătorești, că instanța de fond a interpretat greșit acul juridic dedus judecății acesteia, că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Analizând recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B- prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:

Acțiunea în contencios administrativ cu care instanța de fond a fost investită apare ca fiind formulată de către reclamantul reprezentat de către CLUBUL ROMÂN FILIALA M prin avocat împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și are ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare încasată de către organele fiscale în temeiul art.2141și urm. pr.fiscală urmare a constatării nelegalității înscrisului care atestă plata sumei.

În motivarea acțiunii se susține că reclamantul dorește să obțină restituirea sumei achitate cu prilejul reînmatriculării autoturismului său pe teritoriul României după ce anterior acesta fusese înmatriculat într-un alt stat membru.

Înscrisurile existente la dosar relevă împrejurarea că acțiunea în contencios administrativ este semnată de reclamant prin intermediul avocatului, al cărui contract de asistență juridică a fost încheiat de către Filiala

Pentru a putea asigura părții realizarea interesului urmărit prin promovarea prezentei acțiuni se impune lămurirea unor chestiuni prealabile. Acestea vizează mandatul avocatului semnatar al acțiunii, capacitatea procesuală a Filiala M în raport de activitatea desfășurată în prezenta speță, calitatea în care aceasta a acționat și nu în ultimul rând aplicabilitatea prevederilor art.90 din Tratatul CE.

Probele existente la dosar, depuse de către părți cu prilejul soluționării cauzei în primă instanță, nu sunt în măsură să lămurească aspectele anterior menționate, însă, deși s-a încercat suplimentarea probațiunii în acest sens de către instanța de recurs acest lucru nu a fost posibil.

S-a reușit suplimentarea probațiunii scrise prin depunerea Statutului, a copiei carnetului de membru al reclamantului și a unei chitanțe despre care se susține că ar dovedi cheltuielile de judecată ocazionate.

Însă, pentru a lămuri o problemă esențială a cauzei respectiv mandatul acordat de către reclamant pe seama avocatului semnatar al acțiunii în contencios administrativ se impunea audierea reclamantului ( care nu a fost citat niciodată), probă care este incompatibilă cu faza procesuală în care ne aflăm respectiv cea a recursului.

În acest sens și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a compărea în persoană în fața instanței este recunoscut și în materie civilă mai ales în situațiile în care este relevant pentru luarea deciziei ori soluționarea cauzei - aprecierea conduitei părții (Cauza Muyldermans contra Belgia, plângerea nr.1217/86)

În aceste condiții, Curtea a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 312 alin.3 fraza finală pr.civ. astfel că se impune casarea hotărârii instanței de fond cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, constatând că modificarea hotărârii nu este posibilă întrucât este necesară administrarea de noi probe.

Cu prilejul rejudecării cauzei instanța de fond va analiza toate excepțiile invocate de părți inclusiv prin recursul promovat iar dacă va aprecia că acestea sunt neîntemeiate va păși la soluționarea fondului cauzei.

Astfel, instanța de fond va verifica dacă există mandatul reclamantului către avocatul semnatar al acțiunii de contencios administrativ prin audierea acestuia urmând a stabili fără echivoc dacă acesta a fost dat iar dacă a fost dat cui anume. Apoi, odată lămurit acest aspect, instanța va analiza capacitatea procesuală a Filiala M pornind de la titularul acțiunii în contencios administrativ în concordanță cu principiul specialității capacității acestei entități și a atribuțiilor sale evidențiate de statut.

Ulterior acestui moment, dacă se va aprecia că excepțiile invocate nu sunt întemeiate, instanța de fond va proceda la soluționarea fondului cauzei în raport de finalitatea urmărită de reclamant. De aceea, se va solicita reclamantului să facă dovada incidenței prevederilor art.90 din Tratatul CE prin depunerea înscrisurilor care să dovedească existența unei alte înmatriculări într-unul din statele membre UE anterior momentului achiziționării sale de către reclamant.

Nu în ultimul rând, cu prilejul rejudecării se vor verifica cheltuielile de judecată ocazionate reclamantului cu derularea prezentului litigiu. În fața instanței de recurs, avocatul Tr. a susținut că sumele nu au fost achitate de către parte ci că au fost "declarat ca încasate", iar cuantumul onorariului său nu poate fi modificat de către instanță, întrucât "art.274 pr.civ. este caduc" odată cu înlăturarea tabelelor minimale.

Nu trebuie ignorată cu prilejul soluționării cauzei nici jurispudența constantă a CEDO. Astfel, este cunoscut faptul că Curtea a statuat că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,2003).

De altfel, Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980,), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994 și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000).

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 și 3.pr.civ. îl va admite, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului M - prin Administrația Finanțelor Publice B M împotriva sentinței civile nr. 2643 din 22.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23.01.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

-

Red./

3 ex./05.02.2009

Președinte:Floarea Tămaș
Judecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Eleonora Gheța

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 221/2009. Curtea de Apel Cluj