Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 233/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 233
Ședința publică de la 01 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG J, împotriva sentinței nr-2146 din 09.11.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-. în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG J și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, iar potrivit art.242 alin. Cod pr.civilă, recurenta pârâtă a solicitat judecarea în lipsă, după care;
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, trece la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.2146 din 09 noiembrie 2009, Tribunalul Gorj a admis acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Tg
A fost obligată pârâta la restituirea sumei de 6287 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare actualizată cu rata dobânzii legale la data plății efective.
A respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, pe cale de apărare, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit art.148 al.2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din al.2 menționat.
Dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene invocate de reclamant, prevăd că" nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare ".
Drept urmare, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele revenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Cu referire la reglementarea internă, s-a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii 343, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice.
Ori, potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.2141din Codul Fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare opri de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
S- constatat că diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Potrivit principiilor dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin. 2 și 4 din Constituție, reținem supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (1) din Tratat și concluzionăm că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Drept urmare a efectului direct a art.90 (1) din Tratat, pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.2141- 2413din Codul Fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Pe cale de consecință, neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant, în cuantum de 6287 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90 alin. (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sub obligatorii pentru și pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Rezultă că art.90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel, reclamantul se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna ianuarie 2008.
S-a înlăturat ca nefondată excepția formulată pe cale de apărare de către pârâtă, privind inadmisibilitatea acțiunii, avându-se în vedere că reclamantul a urmat procedura specială prealabilă, pe de altă parte reclamantului nefiindu-i aplicabile dispozițiile OUG nr. 50/2008, raportat la data intrării în vigoare a acestui act normativ și la data efectuării plății care echivalează cu momentul nașterii raporturilor juridice între părți. De altfel, se constată că speței îi sunt aplicabile dispozițiile art. 214/1 din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care într-adevăr au fost abrogate începând cu data de 01.07.2008 prin art. 14 alin. 1 și alin. 2 din OUG 50/2008, normă legală producând efecte doar pentru viitor nu și retroactiv pentru raporturile juridice născute anterior acesteia, sub imperiul vechii legi.
În contextul actual, noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are un alt mod de calcul și o altă destinație și per a contrario, menținerea ca legală taxei speciale încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, ar fi contrară principiilor de guvernează instituția aplicării în timp a legii, precum și a principiilor ce guvernează procesul civil, în general, și procesul de contencios administrativ, în special.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție și art.1 din codul civil.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia cererii de chemare în judecată de față, raportat la considerentele menționate anterior.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă, ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, s-a apreciat că nu poate fi reținută deoarece taxa de primă înmatriculare are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum aceasta este definită la nivelul anului 2008, prin apariția OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Pe de altă parte, raportat la înscrisurile invocate de reclamant în dovedirea cererii, respectiv chitanța pentru încasarea taxei, contractul de vânzare cumpărare și factura, contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, cartea de identitate a autovehiculului, tribunalul apreciază că reclamantul a făcut dovada achitării taxei de prima înmatriculare, a provenienței second hand a autoturismului și a primei înmatriculări într-un stat al uniunii europene.
S-a considerat că s-au încălcat dispozițiile art.90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.2141- 2143Cod fiscal, stabilindu-se că taxa a fost ilegal încasată, fiind obligată pârâta să o restituie.
Cum reclamantul fost lipsit în mod nelegal de suma de 6287 lei de la data plății, s-a apreciat că pârâta datorează și dobânzile legale aferente, până la restituirea efectivă, prejudiciul cauzat reclamantului numai în acest mod putând fi reparat integral, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
S-au înlăturat ca neîntemeiate susținerile formulate de pârâtă privind restituirea sumei de 2093 lei reclamantului, taxă rezultată ca diferență între suma de 6287 lei achitată de contribuabil și cuantumul de 4194 lei rezultat din decizia de calcul a taxei de poluare, avându-se în vedere că prin întâmpinarea depusă nu s-a invocat această chestiune, nu s-a depus la dosar decizia menționată pentru a confirma restituirea și încasarea efectivă a sumei de către reclamant, aspecte pe care de altfel nici apărătorul ales al reclamantului nu le-a confirmat în instanță, apărările formulate în acest sens nefiind susținute probator.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg J, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a arătat că reclamantul nu a fost obligat să achite contravaloarea acestei taxe și a achitat-o în vederea înmatriculării autoturismelor în circulație, fără ca suma achitată să fi fost stabilită printr-un act administrativ fiscal, ci doar prin documentul de plată.
A mai arătat recurenta pârâtă că documentele de plată, în speță chitanțele, nu constituie acte administrative fiscale, în conformitate cu art.41-43 din OG 92/2003
S-a mai arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepțiilor invocate, întrucât adresele organului fiscal nu pot fi considerate mai mult decât corespondență cu solicitantul, iar prevederile art.214 din Codul Fiscal, referitor la taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, nu au avut regim imperativ, deci nu reprezintă o obligație în înțelesul dat de către instanța de fond, ci o condiție determinată de un fapt aleatoriu al cetățeanului. Calificarea corectă a competenței materiale a instanței nu inhibă dreptul reclamantului de a avea acces liber la justiție.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că susținerea instanței de fond în sensul că suma plătită de reclamant nu a fost datorată dreptului comunitar nu este suficient argumentată, întrucât noua reglementare adusă prin nr.OUG50/2008 este în concordanță cu dispozițiile comunitar europene.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second - hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 6287 lei, cu chitanța seria - nr.-.
Reclamantul s-a adresat Direcției Generale a Finanțelor Publice G, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr.59505 din data de 23.10.2009, Direcția Generală a Finanțelor Publice a răspuns reclamantului, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât, potrivit art.11 din nr.OUG50/2008, se restituie numai diferența de taxă rezultată între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008 și cuantumul taxei de poluare.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG J, împotriva sentinței nmr-2146 din 09.11.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-. în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Februarie 2010
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.
MF/ 2 ex/08.02.2010
Jud.fond:
Președinte:Robert Emanoil ConduratJudecători:Robert Emanoil Condurat, Alina Răescu, Costinel
