Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2347/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2347

Ședința publică de la 13 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Lungu JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

-- - - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

-- - - Judecător

Grefier -

XXXX

Pe rol rezultatul dezbaterilor privind contestația în anulare formulată de contestatoarea - COM SRL PRIN ADMINISTRATOR, împotriva deciziei nr. 3975 din data de 4 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile din ședința publică de la 30 septembrie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta

CURTEA:

Asupra contestației în anulare de față;

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 78 din 24 ianuarie 2007, admis contestația formulată de reclamanta - COM SRL M prin administrator, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrație Fiscală - DGFP

A dispus anularea deciziei nr. 80 din 11.10.2006 emise de ANAF - DGFP G, iar pe fond a anulat decizia de imputare nr. 432/21.08.2006 întocmită în baza raportului de inspecție fiscală nr. 7380 din 21.08.2006, prin care au fost calculate obligații fiscale suplimentare în sumă de 204.889 lei, reprezentând impozit pe profit și majorări de întârziere aferente.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că reclamanta a obținut certificat de investitor în zonă defavorizată și, ca atare, beneficiază de facilitățile stabilite prin OUG nr. 24/1998 și HG nr. 193/1999, respectiv de scutirea de plată a impozitului pe profit pentru activitatea de producție.

În paralel reclamanta a desfășurat activitatea de producție în domeniul panificației, patiserie, cofetărie și carmangerie, înregistrând în conturi analitice separat veniturile - cheltuielile și profitul pentru activitățile desfășurate.

Organul de control, în mod eronat, a calculat profit impozabil total prin utilizarea ponderii veniturilor din cele două activități ale societății în total venituri, atâta timp cât și profitul a fost individualizat în conturi analitice separate pentru fiecare activitate în parte, conform art. 16 alin. 1 și 2 și art. 18 alin. 1, 2, 3 din Legea contabilității.

Tribunalul a mai reținut că, prin aplicarea acestei metode de calcul, i-a fost anulată reclamantei facilitatea de scutire de la plata impozitului pe profit pentru activitatea de producție, pentru care societatea deține certificat de investitor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta DGFP

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că - COM SRL a desfășurat activitate de comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, pentru care este plătitoare de impozit pe profit, precum și activitatea de producție în domeniile panificație, patiserie, cofetărie și carmangerie pentru care deține certificat de investitor în zona defavorizată.

Ca atare, echipa de inspecție fiscală a stabilit în conformitate cu art. 9 alin. 1 - 3 din Normele Metodologice pentru aplicarea OUG nr. 24/1998 respectiv, prin aplicarea ponderii veniturilor din activitatea de producție în totalul veniturilor, un impozit pe profit scutit în sumă de 36.270 lei și un impozit pe profit de plată în sumă de 158.328 lei.

Pentru diferența de impozit pe profit stabilită suplimentar la control s-au calculat accesoriu în sumă totală de 65.808 lei.

Prin decizia nr.3975 din 04 septembrie 2007, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul pârâtei Agenția Națională pentru Administrare Fiscală - DiGFP G, a modificat sentința, în sensul că a respins contestația.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că intimata reclamantă - COM SRL a fost supusă verificării de către organele de inspecție fiscală în perioada 01.09.2003 - 30.06.2006.

S-a reținut, cu această ocazie, că intimata a desfășurat, conform obiectului de activitate, atât activitate de producție în domeniul panificației, patiseriei, cofetăriei și carmangeriei, cât și activitatea de comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzarea predominantă de produse alimentare, băuturi, tutun.

Că intimata deține certificat definitiv de investitor în zonă defavorizată, fiindu-i astfel aplicabile dispozițiile HG nr. 193/1999 raportat la OUG nr. 24/1998, care, la art. 6 alin. 1, lit. c prevăd că societatea beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe profit, pe durata de existență a zonei defavorizate.

Această facilitate nu este, însă, aplicabilă și pentru cea de-a doua activitate desfășurată de către intimată.

Ca atare, în mod corect, - COM SRL a înregistrat, în evidența contabilă separat veniturile, cheltuielile și profitul contabil, aferente celor două activități.

La calcularea profitului impozabil sunt aplicabile însă dispoz. art. 9 alin. 3 din HG nr. 728/2001 privind aplicarea Normelor Metodologice pentru aplicarea OUG nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, în conformitate cu care partea din profitul impozabil, aferentă fiecărei activități, este cea care corespunde ponderii veniturilor din aceste activități, în volumul total al veniturilor.

Curtea a reținut astfel că, în mod corect organele de inspecție fiscală au aplicat prevederile legale de mai sus, care stabilesc în mod expres modalitatea de stabilire a profitului impozabil.

La data de 05.10.2007, reclamanta -" Com"SRL a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.3975 din 04.09.2007, pronunțată în dosarul nr- al Secției Contencios Administrativ.

În motivarea depusă la dosar la 20.11.2007, contestatoarea a arătat că în cauză a fost săvârșită o eroare materială cu ocazia soluționării recursului, în sensul că la ultimul termen de judecată a fost depus la dosar procesul verbal din 29 2003, încheiat de DGFP G, în care s-a precizat modul de calcul al impozitului aferent veniturilor rezultate din activitatea de producție, statuând că societatea beneficiază de scutire integrală a impozitului pe profit aferent activității.

S-a mai arătat că și la data controlului din 2003 și la cel contestat în prezent, erau în vigoare aceleași dispoziții legale, respectiv OUG 24/1998 și HG 728/2001.

Totodată a fost invocată și excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.9 alin.3 din HG nr.728/2001, în raport de dispozițiile art.6 alin.1 lit.c din OUG nr.24/1998.

În drept au fost invocate dispozițiile art.318 alin.1 teza I Cod pr.civilă.

Prin încheierea de ședință din 22.01.2008 a fost sesizată Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal cu excepția de nelegalitate invocată, suspendându-se cauza în baza art.4 alin.1 din Legea 554/2004.

Excepția a fost respinsă, prin sentința nr.96/07.04.2008 a Curții de APEL CRAIOVA și sentința nr.154 din 17 iunie 2008 aceleiași instanțe.

La 26.09.2008, -" Com,"SRL Maf ormulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

La dosar au fost depuse concluzii scrise de către contestatoare și un set de acte.

Analizând cauza, Curtea apreciază că prezenta contestație în anulare este fondată, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art.318 teza I Cod pr.civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

În speța de față, contestatoarea a invocat săvârșirea unei erori materiale prin neobservarea unui element important, hotărâtor la dezlegarea pricinii.

Pentru a fi întrunite cerințele art.318 teza I Cod pr.civilă, trebuie să fie vorba despre o greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt de natură a determina soluția adoptată.

În această categorie se înscriu și confundarea unor date esențiale ale dosarului. O astfel de eroare susține contestatoarea reclamantă că s-a săvârșit.

Din examinarea dosarului de recurs și a deciziei pronunțate, rezultă că instanța de recurs, la pronunțare, a omis să examineze un act care era hotărâtor în dezlegarea pricinii și anume procesul verbal din data de 29 2003, încheiat de DGFP G (filele 14-23 dosar de recurs), în care recurenta dădea indicații referitoare la modul de calcul al impozitului pe profit.

Întrucât instanța de recurs nu a avut în vedere la pronunțarea soluției acest act care se afla depus la dosarul de recurs, urmează să se aprecieze că sunt întrunite condițiile art.318 teza I Cod pr.civilă și să se admită contestația în anulare.

Se va anula decizia nr.3975 din 4 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr- și se va fixa termen pentru rejudecarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea - COM SRL PRIN ADMINISTRATOR, împotriva deciziei nr.3975 din 4 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-.

Anulează decizia Curții de APEL CRAIOVA nr.3975 din 4 septembrie 2008. Fixează termen pentru rejudecarea recursului la 11.12.2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.jud.-

LF/ 3 ex/08.12.2008

Jud.recurs:M; C;

Jud.fond.

Președinte:Sanda Lungu
Judecători:Sanda Lungu, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2347/2008. Curtea de Apel Craiova