Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 244/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 244
Ședința publică de la 02 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Laura Mariana Chimoiu
JUDECĂTOR 3: Magdalena
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva sentinței numărul 1960 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă pârâta G, intimatul reclamant și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
S-a referit că intimatul reclamant a depus întâmpinare.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 1960 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-au respins excepțiile și cererile invocate pe cale de apărare de către pârâte.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G și Administrația Finanțelor.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3105 lei reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală de la data plății, până la restituirea efectivă.
S-a anulat adresa nr.22222/31.07.2009 a.
S-a reținut că potrivit art.148 al.2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din al.2 menționat.
Dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene invocate de reclamant, prevăd că" nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare ".
Drept urmare, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele revenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Cu referire la reglementarea internă, s-a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii 343, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice.
În speță, cu referire la taxa de poluare achitată de reclamant, potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului, instanța a reținut că taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.2141din Codul Fiscal. Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare opri de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Instanța a constatat că diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Potrivit principiilor dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin. 2 și 4 din Constituție, s-a reținut supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (1) din Tratat și concluzionăm că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei de poluare, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Drept urmare a efectului direct a art.90 (1) din Tratat, pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141- 2413din Codul Fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Pe cale de consecință, neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa de poluare achitată practic pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant, în cuantum de 3105 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii și pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
S-a reținut că art.90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel, reclamantul se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în anul 2009.
Instanța a înlăturat ca nefondată excepția formulată pe cale de apărare de către pârâtă, privind inadmisibilitatea acțiunii, având în vedere că reclamantul a urmat procedura specială prealabilă și termenele de contestare prevăzute de dispozițiile Codului d e procedură fiscală ce reglementează modalitatea de restituire.
În contextul actual, noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită într-adevăr pe alte principii decât taxa specială anterioară și are un alt mod de calcul și o altă destinație dar aceste norme sunt inaplicabile, întrucât pentru autoturismul înmatriculat prima dată în Germania au fost achitate taxele speciale de către primul deținător, în România această taxă fiind achitată numai de către primul proprietar, în legislația internă neexistând reglementare referitoare la perceperea unei taxe cu ocazia revinderii autoturismului. Astfel, pentru autoturismele înmatriculate în România nu se plătește taxa de poluare cu ocazia revinderii, în timp ce pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România se percepe această taxă, rezultând o diferență de tratament, ceea ce reprezintă o discriminare a regimului juridic fiscal ce contravine prevederilor Tratatului. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia cererii de chemare în judecată de față, raportat la considerentele menționate anterior.
Noua taxă de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 este discriminatorie având o sferă de aplicabilitate restrânsă ce taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008 potrivit criteriilor alese, aceasta însă având caracter discriminatoriu, aplicându-se diferit unor situații juridice identice. Astfel, instanța a constatat un tratament diferențiat ce se aplică între persoanele ce au solicitat înmatricularea anterior datei de 01.07.2008 și cele care se înmatriculează ulterior acestei date, iar față de dispozițiile art. 148 al. 2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar, principiu ce se regăsește de altfel așa cum s-a expus anterior în art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe.
Pe de altă parte, raportat la înscrisurile invocate de reclamant în dovedirea cererii, respectiv chitanța pentru încasarea taxei, contractul de vânzare cumpărare și factura, contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, cartea de identitate a autovehiculului, tribunalul a apreciat că reclamantul a făcut dovada achitării taxei, a provenienței second hand a autoturismului și a primei înmatriculări într-un stat al uniunii europene.
Considerând că s-a încălcat art.90 din Tratat prin instituirea taxei de poluare pentru autoturisme, de la 01.07.2008, prin art.2141- 2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantului, stabilind că taxa a fost ilegal încasată și a obligat pârâta să o restituie. Cum reclamantul fost lipsit în mod nelegal de suma de 3.105 lei de la data plății, pârâta datorează și dobânzile legale aferente, până la restituirea efectivă, prejudiciul cauzat reclamantului numai în acest mod putând fi reparat integral, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
În condițiile art.1 și 18 din nr.554/2004, constatând îndeplinită de către reclamant procedura cerută de art.7 din același act normativ instanța a anulat și actul administrativ fiscal emis de către pârâtă. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată implicit prin cererea de introducere în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu, tribunalul a apreciat că această cerere este neîntemeiată întrucât beneficiarul plății taxei speciale, după cum chiar pârâta recunoaște, a fost Statul român reprezentat de și de unitățile teritoriale subordonate, deci în speță de, conform actelor consemnate cauzei, plata fiind executată la trezoreria statului.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs DGFP G, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de recurs parata a sustinut ca reclamantul a achitat taxa de poluare și nu taxa specială de înmatriculare, că nu a formulat contestație împotriva Deciziei de calcul al taxei de poluare, cum prevede art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În cauză s-a formulat întâmpinare de către intimatul reclamant, solicitându-se respingerea recursului șțimenținerea hotărârii atacate.
Recursul este fondat și va fi admis, Curtea reținând următoarele aspecte:
Reclamantul a sesizat instanța de fond cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei Tg.J la restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare.
OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule este actul normativ care reglementează acest tip de taxă și care în art. 5 alin.4 prevede că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu".
Totodată Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008 aprobate prin HG nr.686/24.06.2008 dispun în art.3 alin.6 că, în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu" deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu, sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Așadar, sumele datorate cu titlu de taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent din subordinea ANAF (art.3 alin.1 lit. a din Normele Metodologice), se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent dar se virează în contul Administrației Fondului pentru Mediu.
În consecință, Administrația Fondului pentru Mediu este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Față de obiectul acțiunii cu care reclamantul a investit instanța de fond, respectiv obligarea pârâtei Tg.J la restituirea taxei de poluare, dispozițiile art.129 care reglementează rolul activ al judecătorului impuneau instanței de judecată obligația de a pune în discuția părților, completarea sub aspect subiectiv a cadrului procesual, prin introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu având în vedere că, deși taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent, sumele percepute sunt colectate în contul acestei autorități publice.
Mai mult, potrivit art.161din Legea nr.554/2004, instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora precum și a altor subiecte de drept.
Neprocedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate, potrivit art.105 alin.2 civ.Cod Penal, ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.5
Față de aceste considerente, Curtea constatând întemeiat recursul declarat, în temeiul disp. art. 312 alin.5 urmează a casa sentința cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va avea obligația de a pune în discuția părților introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței numărul 1960 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR.
Casează sentința și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.LC
CB/4 ex./09.02.2010
Jud.fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Laura Mariana Chimoiu, Magdalena