Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2456/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2456.009
Ședința publică din data de 13.10.2009
Completul este compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BNP RIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr. 1123 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de prima înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurenta este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a prezentat referatul cauzei constatându-se că s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea intimatului.
Curtea, în lipsa vreunei cereri prealabile, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1123 din 22.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, au fost respinse excepțiile formulate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice
A fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantul împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice B N și Administrația Finanțelor Publice B și în consecință s-a constatat nulitatea actului administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice B și în consecință:
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 6027 lei resprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr.-din 19.06.2008.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice B a fost obligată să restituie reclamantului suma de 6027 lei cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 1.004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată, reclamantul reprezentat de - Filiala Mac hemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice BNs olicitând instanței obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 6027 lei reprezentând diferența dintre taxa de primă înmatriculare și suma restituită precum și dobânda legală aferentă acesteia, calculată de la data plății și până la restituirea ei efectivă.
A reținut instanța de fond că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pentru înmatricularea căruia a fost obligată să plătească în România taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal, taxa fiind achitată la Trezoreria B
Potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 parag. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, astfel că în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 acțiunea reclamantului a fost admisă conform dispozitivului.
Cât privește dobânda legală, instanța a apreciat-o ca justificată în baza art. 3 din nr.OG 9/2000 și a dispus calcularea ei de la data efectuării plății și până la restituirea sumei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în principal prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive pârâtei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice B și respingerea acțiunii față de acest pârât-recurent ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea acțiunii introductive formulate de reclamantul, ca fiind neîntemeiată, pe cale de consecință să nu se dispună restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 6027 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare, nici acordarea dobânzilor legale solicitate.
În motivarea recursului, recurentul arată că reclamantul intimat nu face dovada depunerii procedurii prealabile obligatorii la pârâta Administrația Finanțelor Publice B, ceea ce face ca acțiunea în contencios administrativ să fie inadmisibilă.
Cu privire la acest aspect, instanța de fond nu reține prin hotărârea pronunțată scriptul prin care se face dovada comunicării plângerii prealabile către pârâta intimată Administrația Finanțelor Publice la data de 10.10.2008.
Deși prin apărările formulate prin scriptul nr. 34.987/5.12.2008 intitulat întâmpinare, pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice BNa înțeles să invoce pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii formulate împotriva sa, instanța trecut neobservat acest aspect, neanalizând aceste excepții, fapt ce duce la încălcarea disp. art. 261 alin. (5) Cod proc.civ.
În mod greșit instanța de fond apreciat că acțiunea reclamantului intimat este întemeiată, prin prisma existenței supremației dreptului comunitar în raport cu dreptul intern, în ceea ce privește analiza disp. art. 214-2143.fiscal.
În contradictoriu cu reținerile instanței de fond, taxa de primă înmatriculare achitată de către reclamantul intimat, fost corect percepută conform prev. art. 214-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prev. art. 311- 312din HG 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare Legii nr. 571/2003, întrucât: autovehiculul achiziționat de către reclamantul-intimat s-a înmatriculat pentru prima oară în România; autovehiculul nu fost înmatriculat temporar în România; taxa specială a fost achitată de reclamantul intimat persoană fizică, care și înmatriculat autovehiculul; autovehiculul achiziționat și înmatriculat de reclamantul-intimat nu intrat în categoria autoturismelor și autovehiculelor scutite de plata taxelor speciale cum ar fi: vehicule istorice sau cele provenite din donații, finanțări directe din împrumuturi nerambursabile, din programe de cooperare științifică și tehnică.
Ca urmare, rezultă în mod evident că autovehiculul înmatriculat de reclamantul intimat era supus aplicării și plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxa de prima înmatriculare).
În contradictoriu cu reținerile instanței de fond, prevederile art. 241și urm. din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal nu contravin prevederilor art. 90 din tratatul Instituind Comunitatea Europeană.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelul acestora.
Este bine cunoscut faptul că art. 90 din tratatul reprezintă unul din temeiurile de bază ale constatării liberei circulații bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură afecta libera circulație bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Însă așa cum rezultă în mod textual și expres din chiar conținutul art. 90 alin. 1 din tratatul E " nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect asupra produselor provenind din alte state membre, impozite și taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare".
Norma mai sus indicată se referea la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă.
Nici chiar Comisia Europeană (care deschis României procedura de infrigement) nu a fost împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări, ci doar modului de determinare taxei.
Principiul "poluatorul plătește" pe care s-a bazat instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul, astfel că recurenta face precizarea că 16 state membre ale practică în prezent taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor și printre care, Danemarca, Spania, Ungaria, Belgia, Olanda etc.
OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule fost agreată de Comisia Europeană, acest lucru fiind arătat prin nr. 5899/26.06.2008 transmisă de reprezentanta permanentă României pe lângă UE-.
Acestea sunt argumentele pentru care recurenta apreciază că taxa de primă înmatriculare fost corect percepută de la reclamantul intimat și, ca atare, reținerile instanței cu privire la admiterea acțiunii apreciază că sunt neîntemeiate.
De asemenea, în contradictoriu cu reținerile instanței, arată că dispozițiile legale cuprinse în Codul fiscal, respectiv art 214-2143din Legea nr. 571/2003 modificat și completat, nu contravin dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Împotriva sentinței declarat recurs și Administrația Finanțelor Publice B, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamant.
În motivarea recursului, recurenta arată că, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a suferit de la data intrării în vigoare mai multe modificări și completări prin acte normative. Astfel prin legea nr. 343/2006 Codul fiscal a fost modificat și completat, dispozițiile intrând în vigoarea începând cu data de 01.01.2007. Prin legea menționată au fost introduse art. 2141- 2143, unde se reglementează o obligație fiscală de plată, denumită "taxă specială", stabilindu-se nivelul taxei, modul de calcul și exigibilitatea ei.
Potrivit reglementărilor mai sus menționate taxa specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate.
Taxa specială se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în tară și în străinătate. Legea nu face nici o deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa specială fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.
Taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă pe poluare, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului. Taxa specială auto se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare M (de menționat că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu față de autoturismele rulate înmatriculate și importate din Uniunea Europeană sau față de autoturismele noi produse în Uniunea Europeana și importate în România, întrucât taxa ce se achită cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniența autovehiculului.
De precizat că în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, derulată la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, recomandarea comisiei constând în reducerea taxei pe măsură ce valoarea autoturismului scade. Opinia comisiei are în vedere faptul ca înainte de toate taxa specială reglementată de Codul fiscal nu este una fiscală, scopul urmărit prin adoptarea ei a fost acela de a proteja mediul față de emisiile poluante.
Luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul României a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei pe poluarea auto. În acest sens începând cu data de 01.07.2008 a intrat in vigoare nr.OUG 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare pentru autovehicule, moment de la care au fost abrogate dispozițiile art. 2141- 2143din Codul fiscal. Pentru punerea în aplicare a actului normativ prin nr.HG 686/2008 au fost adoptate Norme metodologice de aplicare. Prin noul act normativ s-a stabilit un nou sistem de taxare care urmărește promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant și nivel redus de emisii, în spiritul politicii europene în domeniul energiei și a mediului.
La art. 11 din nr.OUG 50/2008 se arată că "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite În normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgentă".
Procedura de restituire este reglementată în art. 6 din Normele metodologice, unde se arată că atunci când taxa specială achitată în perioada mai sus menționată este mai M decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.
Față de dispozițiile lega le de mai sus, rezultă că legiuitorul a hotărât restituirea doar în parte a taxei speciale achitată în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, reclamantul fiind îndreptățit să primească doar o parte din taxa specială achitată, respectiv diferența de taxă, în situația în care în urma calcului făcut potrivit Normelor metodologice rezultă această diferență, și nu întreaga sumă achitată cu titlu de taxă specială.
Prin urmare, dispozițiile cuprinse în art. 2141- 2143din Codul fiscal au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare. Prin introducerea dispozițiilor legale menționate nu a fost încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, motiv pentru care solicită instanței admiterea recursului și în consecință respingerea ca nefondată, a acțiunii formulată de reclamantul.
De asemenea cât priveste petitul reclamantului de a se restitui odată cu taxa de prima înmatriculare și dobânzile legale calculate de la data plății până la data restituirii efective a taxei solicitate, restituirea sumelor de la bugetul de stat este reglementată prin dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală( art.112 înainte de republicare), iar procedura efectivă de restituire a sumelor de la buget este reglementată expres de către dispozițiile nr.1899/2004.
Conform Cap.1.pct.2 și urm. din nr.1899/2004, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare, această cerere trebuind a fi în mod obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a putea face obiectul unei restituiri.
Ori la data solicitării de către reclamant a acordării dobânzilor aferente taxei de primă înmatriculare achitată, nu numai că cererea este rematurăp. dar este și inadmisibilă, datorită faptului că la această solicitare reclamantul nu are o procedură prealabilă de solicitare a dobânzilor așa cum se prevede de nr.1899/2004, ci această solicitare este făcută direct în fața instanței de contencios, în contradicție cu prevederile legale În materie.
Taxa specială de prima înmatriculare percepută de la reclamant s-a făcut de către organele fiscale în conformitate cu prevederile legale, în baza unui titlu legal și ca urmare nu se impune restituirea ei.
Analizând recursurile declarate, curtea reține următoarele:
Acțiunea în contencios administrativ cu care instanța de fond a fost investită apare ca fiind formulată de către reclamantul, împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare încasată de către organele fiscale în temeiul art. 2141și urm. pr.fiscală urmare a constatării nelegalității înscrisului care atestă plata sumei.
Referitor la fondul cauzei, Curtea constată următoarele:
Reglementarea taxei de primă înmatriculare în baza art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 contravine normelor comunitare.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Taxa impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale discriminatorii și contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a mai decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
În privința aplicării dispozițiilor nr.OUG 50/2008 Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că, taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai reține Curtea, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.
Nu în ultimul rând se impune a se arăta faptul că, în speță, recursul a fost declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice N, vizând obligația de restituire sumelor de bani încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
În condițiile în care această obligație de "a da" fost impusă de către instanța de fond în sarcina Administrația Finanțelor Publice B, criticile formulate de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B sub acest aspect apar cu atât mai mult neîntemeiate.
Pentru repararea în întregime prejudiciului cauzat reclamantului se impune calcularea dobânzii legale calculate asupra sumei potrivit OG nr. 9/2000 începând cu data plății și până la restituirea integrală a sumei achitate.
În speță, reclamantul solicitat plata dobânzii aferente de la data de 24.11.2008, astfel că instanța va obliga pârâta la plata dobânzii de la acest moment.
La stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod proc.civ.
S-a apreciat că suma de 1004,3 lei acordată cu titlu de cheltuieli de judecată este M, raportat la valoarea pricinii și activitatea desfășurată de apărător.
Mai trebuie reținut, de asemenea, că în jurisprudența constantă a ICCJ, instanța supremă admite că prevederile art.274 alin.3 pr.civ. sunt aplicabile ori de câte ori onorariul de avocat acordat nu apare ca fiind justificat nici din punct de vedere probator, nici din punct de vedere al valorii pricinii sau a muncii îndeplinite de avocat (decizia nr.3944 din 04 decembrie 2007).
Pentru considerentele sus arătate, instanța va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B N și Administrația Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 1123/22.04.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantului suma de 6027 lei cu dobânda legală, calculată conform art. 3 alin. 3 din OG 9/2000, începând cu data de 24.11.2008 și până la achitarea integrală, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 304, 3 lei, aferente judecării fondului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge restul pretențiilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact. GC
6 ex/28.10.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Mihaela Sărăcuț
