Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2459/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2459/2009
Ședința publică din 13 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
Pe rol, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BMî mpotriva SENTINȚEI civile nr.546 din 04.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal se prezintă pentru intimat, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare.
S-a prezentat referatul cauzei după care, se constată că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului.
Reprezentanta intimatului depune împuternicirea avocațială și declară că nu are de formulat cereri în probațiune și nici excepții de invocat.
Curtea, în urma deliberării, constată că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii în recurs.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate. Susține motivele din cuprinsul întâmpinării. Solicită plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Prin sentința nr. 546 din 4 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -au respins excepțiile invocate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice B
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în B M,-/15, jud. M în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Direcția Generală a Finanțelor Publice și, în consecință:
Pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa fost obligată să restituie reclamantului suma de 16.565,89 lei achitată cu ordinul de plată nr. 1/12.05.2008 și chitanța nr. - din 9.04.2008 cu dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă a sumei.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, din copia facturii și contractului de cumpărare nr. 2008/3-14 din 4.03.2008 rezultă că autoturismul marca Volkswagen a fost înmatriculat pentru prima oară la 3.07.2003 într-o țară din Comunitatea Europeană iar din declarația de export/certificatul de înmatriculare pentru export din 15.01.2008 reiese că autoturismul marca Volkswagen Transporter -up 63 fost scos definitiv în afara Olandei, fiind vândut reclamantului la această dată, situație în care este nejustificată susținerea pârâtei cu privire la calitatea de bun comunitar al autoturismelor.
Privitor la excepția necompetenței materiale, aceasta nu a putut fi primită atâta vreme cât obiectul cererii îl constituie restituirea unei taxe pe care reclamantul susține că a achitat-o nelegal, ori, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. "f" din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ semnifică activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică iar confilctul a născut din încheierea unui act administrativ nesoluționat în termen sau refuzul de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.
Este nefondată și exepția lipsei procedurii prealabile având în vedere că reclamanta a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare prin adresa nr. - din 29 decembrie 2008.
Analizând acțiunea prin prisma celor invocate de reclamantă din coroborarea probelor existente la dosar și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achitat in contul Trezoreriei municipiului BMs uma de 16.565 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, aspect dovedit cu ordinul de plată nr. 1 din 12.05.2008 și chitanța nr. -/9.04.2008.
Potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, text în vigoare la data plății, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
La 29.12.2008 reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice B M pentru restituirea taxei de primă înmatriculare iar aceasta i-a comunicat că se restituie doar diferența dintre taxa specială de primă înmatriculare și taxa de poluare.
Conform art. 90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Potrivit art.148 din Constituția României, "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4), ca atare nu poate fi primită excepția prematurității acțiunii.
Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă specială pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, instanța a considerat că există diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE care se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Constatând că prevederile OUG nr.50/2008 invocate de pârâtă, au abrogat art.21411 - 21413 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal fără să facă referire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare, având ca obiect restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, tribunalul a considerat că taxa de poluare reglementată prin această ordonanță se percepe doar începând cu 01.07.2008, legea neretroactivând și că aceasta nu substituie taxa de primă înmatriculare, neexistând norme exprese în acest sens, iar împrejurarea că pârâta este de acord cu restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și cea de poluare este lipsită de relevanță ținând cont de normele imperative menționate anterior.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B-M solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate sau modificarea acesteia în sensul admiterii excepțiilor invocate și respingerea acțiunii formulate de reclamant pentru lipsa calității procesuale pasive a instituției, ca inadmisibilă și lipsită de obiect, invocând în drept dispozițiile art. 3041și 304 pct. 8 și 9.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că instanța de fond în soluționarea speței ce a făcut obiectul dosarului este greșită întrucât dispozițiile art.214 și următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor art.90 din Tratatul Comunității Europene care prevede că "nici un stat membru nu poate impune direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite și taxe interne, care nu sunt percepute direct sau indirect, asupra produselor naționale similare".
De asemenea, pârâta a considerat că soluționarea cauzei pe fond ar constitui o încălcare esențială a legii, cu ignorarea lipsei actului administrativ - jurisdicțional, respectiv a deciziei emise de către B, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2141-3Cod fiscal care prevăd obligativitatea taxei speciale de primă înmatriculare, iar raportat la acestea, suma solicitată de reclamant nu se încadrează în sumele care se restituie contribuabilului.
Pe fond, pârâta a mai susținut că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor, invocarea Tratatului Comunității Europene și a unor hotărâri ale Curții Europene de Justiție sunt fără relevanță, deoarece nu sunt acte normative și în consecință nu produc efecte juridice.
De asemenea, recurenta a invocat și disp. art.14 din nr.OUG 50/2008, arătând că în baza acestui act normativ persoanele care au plătit taxa de primă înmatriculare beneficiază doar de o restituire parțială a acestei taxe, prin compensare cu taxa de poluare.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței nr. - din 9 aprilie 2008 eliberată de Trezoreria Municipiului B-M, reclamantul a plătit suma de 16.656,89 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamantul le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Refuzul autorității fiscale competente de a soluționa favorabil cererea reclamantului de restituire a taxei rezultă din dispoziția de restituire menționată anterior. Acest act administrativ fiscal exprimă voința organului fiscal astfel încât nu mai este necesară o nouă solicitare, care apoi să fie urmată de un alt răspuns, previzibil ca fiind negativ, după care, reclamantul, în final, să se poată adresa instanței de judecată.
Reclamantul, din conținutul adresei cunoaște refuzul organului fiscal de soluționare favorabilă a cererii sale. următor este cel de a se adresa instanței de judecată pentru a se constata temeinicia și legalitatea refuzului.
Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantei să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev atât de disp art. 205 al. 1 teza finală pr.fisc., cât și de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.
Art. 205 al. 1.pr.fisc. fraza a doua arată că:" Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii."
În spetă, decizia de restituire este actul administrativ fiscal prin care practic se respinge cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare, astfel încât reclamantul are deschisă calea prevăzută de textul legal menționat anterior.
Nu mai este necesar a se realiza o altă procedură, prealabilă sesizării instanței de judecată, întrucât răspunsul la cererea reclamantului de restituire este cunoscut de către acesta din conținutul adresei emise de pârâtă.
Reclamantul nu a părăsit procedura administrativă, și nici administrativ-jurisdicțională, așa cum susține recurenta întrucât art. 205 al. 1.pr.fisc. prevede textual că:" Contestația este o cale administrativă de atac", fără a notifica aceasta recurentei, conform art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, ci aflând răspunsul nefavorabil la cererea sa de restituire, a ales să se adreseze direct instanței de judecat, așa cum îi permit textele legale menționate anterior.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
Reclamantul a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, ori, potrivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este asimilat actului administrativ.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la precizarea la motivele de recurs depuse, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008,axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Recurenta aflându-se în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată să plătească intimatului suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M împotriva sentinței civile nr. 546 din 04.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
5 ex./15.10.2009
Jud.fond.-
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Mihaela Sărăcuț
