Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2552/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2552/2009

Ședința publică de la 20 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 3: Claudia

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M împotriva sentinței civile nr. 905 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, care privește și pe intimații și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 19 octombrie 2009, s-a înregistrat la dosar concluzii scrise din partea intimatei, prin avocat, prin care solicită respingerea recursului ca nefundat si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței anexate.

Curtea, după deliberare, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închise dezbaterile și o reține în pronunțare.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 905 din data de 08.04.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureșs -au respins excepțiile formulate de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B și s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta prin - FILIALA M - AGENȚIA BMî mpotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B și în consecință, s-a constatat nulitatea actului administrativ emis de B Sprie privind soluționarea contestației formulată de reclamantă sub nr. 19.745 din 12.08.2008.

Totodată, s-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 1.060 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr. - din data de 26.10.2007, iar pârâta Administrația Finanțelor Publice B Sprie a fost obligată să restituie reclamantei suma de 1.060 lei, cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.

În final, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei suma de 46 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În primul rând, instanța de fond analizând excepțiile invocate în apărare de pârâte, le-a considerat nefondate și le-a respins ca atare pentru următoarele:

Cu privire la excepția absolută a prescripției procedurii prealabile, instanța a constatat că aceasta nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constatat a fi legal.

În ceea ce privește cea de-a doua excepție invocată de pârâtă, se constată că - Filiala BMa primit un mandat public și expres de reprezentare prin comunicatele de presă din 11.12.2007, respectiv 24.01.2008, totodată fiind asistată de avocat.

Astfel, a arătat instanța de fond, nu a oferit consultanță juridică, ci a creat posibilitatea pentru membrii săi, persoanele fizice aflate într-o situație juridică similară, să se adreseze instanței de judecată într-un cadru organizat, punându-le la dispoziție informații juridice utile prin intermediul unui profesionist.

Răspunsul dat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice B Sprie urmare cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală dat fiind faptul că este emis de un organ fiscal în aplicarea legislației fiscale referitoare la stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, respectiv un act administrativ în înțelesul normelor cuprinse în art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, astfel că excepția inadmisibilității nu poate fi primită de instanță, cu atât mai mult cu cât reclamantul a formulat contestație la care nu i s-a dat răspuns, astfel că acesta s-a adresat instanței în sensul celor cuprinse în art. 205 al. 1 Cod pr. fiscală.

Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamantă, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta a achitat în contul Trezoreriei orașului B Sprie suma totală de 1.060 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. -/26.10.2007.

Prin cererea înregistrată la B Sprie, sub nr. 18.780 din 30.07.2008 reclamanta a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar pârâta Administrația Finanțelor Publice B Sprie a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că aceasta a fost încasată în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.

Împotriva mențiunilor din adresa pârâtei, reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr. 19.7453 din 12.08.2008 care n-a fost soluționată însă, astfel că reclamanta este îndreptățit să acționeze în instanță în sensul art. 1 al. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.

Instanța a constatat că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.

De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.

Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, dat fiin faptul că autoturismul Skoda a fost înmatriculat la 1 iunie 2000 în Germania, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, cu atât mai mult cu cât reclamantul în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar.

Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni.

Pe de altă parte, dispozițiile nt.OUG 50/2008 abrogă art. 214 indice 1 - 214 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța consideră că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de inmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.

Constatând că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul a fost înmatriculat pentru prima dată la 01.06.2005 în Germania, tribunalul a apreciat că taxa trebuie restituită în întregime iar faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.

Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantei, instanța de fond a acordat dobânzii legale prevăzute de art. 3 din nr.OG 9/2000 începând cu data când a fost achitată taxa și până la restituirea efectivă a acesteia.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantei va fi admisă în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, conform dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și art. 3041.pr.civ. pârâta a arătat că sentinta recurată este lipsită de temei legal, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății și a acordat mai mult decât s-a cerut.

Referitor la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 6.pr.civ. pârâta a învederat faptul că prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale de la data de 20.10.2008, iar instanța de fond a acordat dobânda de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, în acest fel acordând mai mult decât s-a cerut.

Pe de altă parte, a subliniat pârâta, prin Decizia nr. 499/2009 Curtea Constituțională a statuat că taxa specială de primă înmatriculare reglementată de art. 2141-3Cod fiscal, în temeiul cărora reclamanta a achitat taxa de primă înmatriculare avea un pronunțat caracter de taxă de poluare, având în vedere și anexa nr. 4 din Legea nr. 346/2006.

Pârâta a arătat că actul administrativ-fiscal, respectiv documentul conținând calculul taxei de înmatriculare, a fost emis potrivit Ordinului nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calcul taxei speciale și nu a fost contestat de reclamant care a plătit voluntar taxa specială de înmatriculare.

Cu privire la dispozitiile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, pârâta a relevat că reclamanta are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa pe poluare.

A mai susținut pârâta că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, a fost definită drept taxă de poluare, dar aceasta nu poate acredita ideea că se instituie taxa de poluare pentru trecut prin restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa de poluare.

Cu privire la dobânda legală, pârâta a arătat că instanța de fond a acordat dobânda legală în temeiul art. 3 din nr.OG 9/2000 deși reclamanta a solicitat dobânda legală prevăzută de pr.fiscală, având în vedere raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății, motiv pentru care sentința este nelegală.

Pe de alta parte, mai relevă pârâta, instanța a acordat dobânda legală de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, desi petitul formulat de reclamant cu privire la dobânda legala era de 0.1 % de la data de 20.10.2008.

În consecință, pârâta pretinde că în mod gresit instanta de fond nu a acordat dobânda de la data pronunțării sentintei, întrucât organul fiscal nu avea temei legal pentru restituirea taxei de înmatriculare si numai instanta de judecată poate face abstractie de legislatia internă si să facă aplicarea directă a dreptului comunitar.

În continuarea motivelor de recurs, pârâta a reiterat faptul că luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul a luat decizia de reconsiderare a filosofiei speciale auto redefinind-o ca o taxa pe poluare prin nr.OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Intrucât modalitatea de calcul a celor două taxe a fost diferită, nr.OUG 50/2008 a prevăzut restituirea sumelor încasate în plus, peste cuantumul taxei pe poluare si prin aceasta nu au fost încălcate drepturile reclamantei.

În sprijinul poziției sale, pârâta a invocat mai multe tratate și protocoale la care România este semnatară.

Față de aceste considerente, pârâta apreciază că autovehiculele înmatriculate până la data de 1 ianuarie 2007 au fost supuse unor conditii de mediu - minim Euro 3, accizele plătite de autovehiculele mari generatoare de poluare, iar a supune si aceste autovehicule unei taxe pe poluare ar însemna o dublă discriminare față de cele care au plătit taxa de primă înmatriculare sau care plătesc taxa pe poluare, acestea putând fi autovehicule EURO sau cu un nivel ridicat de emisii poluante.

Reclamanta - a depus concluzii prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și obligarea recurentelor la cheltuieli de judecată în recurs. ( 8).

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.

Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.

Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.

Referitor la obligația de plată a dobânzii, Curtea constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii începând cu data de 26.10.2008. Instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii începând cu data achitării taxei speciale de primă înmatriculare, în speță, data de 26.10.2007, mai ales in conditiile in care nu exista o precizare de actiune ulterioara cu privire la acest aspect.

În baza principiului disponibilității, instanța trebuia să aibă în vedere solicitarea formulată de către reclamantă, în privința datei la care poate fi acordată dobânda, astfel încât și în această privință hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată în considerarea disp. art. 304 pct. 6.pr.civ.

În privința cuantumului cheltuielilor de judecată acordate in recurs, instanta are in vedere faptul ca desi va admite recursul declarat de M, modificarea sentintei recurate va fi dispusa intr-o masura, doar cu privire la perioada pentru care recurenta parata datoreaza dobanda legala reglementata de dispozitiile OG 9/2000. In ceea ce priveste aspectele esentiale ale cauzei referitoare la compatibilitatea taxei de prima inmatriculare cu dreptul comunitar si obligatia de restituire a acesteia, solutia primei instante va fi mentinuta si in consecinta subzista si culpa procesuala a organului fiscal. In consecinta, cheltuielile de judecata acordate de catre prima instanta vor fi mentinute, iar in recurs, recurenta va fi obligata in conformitate cu dispozitiile art. 276. la plata unei parti din onorariul de avocat avansat, in concret la plata sumei de 400 Ron.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M in contradictoriu cu intimata împotriva sentinței civile nr. 905 din 08 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta Administratia Finantelor Publice B Sprie la plata dobânzii legale a sumei la restituirea careia a fost obligata începând cu data de 20.10.2008.

Mentine in rest dispozitiile sentintei recurate.

Admite în parte cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată și în consecință obligă recurenta la plata sumei de 400 ron cheltuieli de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - -

Red./5 ex/6.11.2009

Dact./5 ex.

Jud.fond:.

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2552/2009. Curtea de Apel Cluj