Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 259/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 259
Ședința publică din 3 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriel Adrian Năsui
JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
-
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII S împotriva Sentinței civile nr. 1814 din 25 august 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL Z, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei intimate - SRL Z, avocat - de la Baroul București, cu împuternicire avocațială la fila 11 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că la data de 27 ianuarie 2010 s-a înregistrat la dosar o întâmpinare din partea reclamantei intimate - SRL Z, prin intermediul căreia solicită respingerea recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate - SRL Z învederează instanței că nu are alte cereri sau probe.
Curtea, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantei intimate - SRL Z solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar concluzii scrise, pe care solicită instanței a le lua în considerare la soluționarea prezentei cauze arătând că dobânda a fost corect stabilită câtă vreme recurenta nu a făcut dovada că s-a făcut la o altă dată și apreciind pr.fiscală ca fiind temeiul.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1814 din 25 august 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarulnr-, s-a admis acțiunea reclamantei, s-a anulatDECIZIA NR. 1175/20.03.2009șiADRESA NR. 1175/20.03.2009emise de S - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII S șiDECIZIA NR. 46/02.06.2009, emisă de S și a fost obligată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z, să-i restituie suma de 11.652,45 lei(taxă specială de înmatriculare), actualizată cu dobânda legală, de la data încasării sumei, până la data restituirii integrale și efective.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 546,3 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin acțiunea sa, reclamanta a solicitat instanței anularea Deciziei Nr. de restituire nr. 1175/20.03.2009 și a Adresei nr. 1175/20.03.2009 emise de S - Administrația Finanțelor Publice Pentru Contribuabili Mijlocii S și Decizia nr. 46/02.06.2009, emisă de S, precum și obligarea la restituirea taxei speciale de înmatriculare pentru autoturisme, în sumă de 11.652,45 lei, actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății acesteia.
Cererea este motivată în esență prin aceea că în anul 2008 achitat taxa specială de (primă) înmatriculare pentru un autoturism (second-hand) achiziționat dintr-o țară membră a, în sumă de 11.652,45 lei, pretinsă și calculată conform legislației interne (art. 214-214) Cod fiscal și Normele metodologice de aplicare, cu toate că aceasta contravine legislației din pactele și tratatele internaționale la care România este parte, mai precis, art. 90 din Tratatul Comunității Europene (TCE).
Examinând cauza tribunalul a constatat că starea de fapt mai sus prezentată rezultă din actele și lucrările dosarului și că, de altfel, ea nu este în nici un fel contestată.
Prin întâmpinare, - Sas olicitat respingerea acțiunii ca nefondată pe motiv că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor, invocarea și a unor hotărâri ale Curții de Justiție a Comunităților Europene () fiind fără relevanță deoarece nu sunt acte normative și în consecință nu produce efecte juridice.
În altă ordine de idei și în completare se mai susține că între timp a fost adoptată și a intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 care instituie o nouă taxă numită taxa pentru poluare, act normativ care împreună cu Normele Metodologice de aplicare prevăd procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autovehicule și taxa de poluare, achitată de contribuabil.
Acest act normativ - s-a arătat în continuare - se aplică și proceselor aflate pe rolul instanțelor, la data intrării în vigoare (01.07.2008) și nu se încalcă disp. art. 15 alin. (2) din Constituție deoarece art. 725 alin. 1 Cod procedură civilă consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură, pentru procesele în curs de judecată.
Cu alte cuvinte, în opinia pârâtei S, reclamantul are fie posibilitatea să urmeze procedura instituită de nr.OUG 50/2008 și Normele metodologice de aplicare pentru a obține restituirea parțială a taxei speciale de primă înmatriculare fie, continuând judecata, instanța să aibă în vedere acest act normativ și să-i ofere cel mult o satisfacție parțială în concordanță cu noua reglementare.
Trecând la soluționarea pricinii, tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal (art. 214-214) prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și ea se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial (cu anumite excepții, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006).
Esențial este însă faptul că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar începând cu data de 01 ianuarie 2007, fiind percepută însă pentru autovehiculele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Rezultă așadar cu puterea evidenței că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
Drept urmare, trebuie observat că noua reglementare internă introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 respectiv art. 214-214, contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Astfel, conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
În acest context organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare ceea ce înseamnă că ne găsim în prezența unui conflict de legi în spațiu, ce trebuie soluționat cu precădere.
Astfel fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția României, republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Sub acest aspect, s-a pronunțat și în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).
Față de toate aspectele mai sus inserate se poate așadar conchide că "taxa de primă înmatriculare" instituită prin art. 214-214 Cod fiscal, începând cu data de 01 ianuarie 2007, are un vădit caracter nelegal în raport cu prevederile Tratatului dar și cu principiile instituite de, în urma deciziilor de interpretare, decizii care - după cum s-a arătat - sunt obligatorii pentru instanțele naționale și implicit pentru toate statele membre.
De altfel, trebuie remarcat că printr-o decizie relativ recentă, (dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05; și ) s-a pronunțat pe larg și în mod expres asupra instituirii unei astfel de taxe de către Statul, ca având caracter discriminator, în timp ce, într-o altă cauză, deja statuase că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor corectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (cazul nr. 68/79, I/S ere danois des impts accises).
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG 50/2008 invocată de pârâta -S ca mijloc de apărare, tribunalul a reținut următoarele:
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, neputând produce vreun efect juridic fără a se aduce atingere chiar fundamentelor Uniunii Europene.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută cu încălcarea acestuia.
Din această perspectivă nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care că o compenseze cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
În acest context trebuie observat că noua taxă instituită prin nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și o altă destinație.
Nu poate opera o compensare între sumele achitate anterior în contul bugetului statului (taxa de primă înmatriculare) și sumele care ipotetic ar fi datorate în temeiul nr.OUG 50/2008 la Fondul de mediu (taxa de poluare) întrucât cele două prevederi au naturi juridice diferite (accize resp. taxa de mediu) și se fac venituri la două componente distincte ale sistemului bugetar (bugetul de stat respectiv bugetul fondului de mediu).
Cât privește aplicarea legii civile în timp, evident că restituirea doar a diferenței între cele două taxe, pune problema aplicării noului act normativ, - nr.OUG 50/2008 - și pentru trecut, în sensul că astfel, taxa specială încasată ilegal s-ar valida, cel puțin în parte, prin aplicarea unui act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce, desigur, contravine principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
În concluzie, acțiunea reclamantei este pe deplin justificată așa încât tribunalul, față de cele ce preced, va anula decizia atacată și va obliga pe pârâta Z să-i restituie suma de 11.652,45 lei, încasată cu titlu de taxă specială pentru autovehicule.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE Z, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantei - SRL.
În motivarea recursului se arată că sentința pronunțată este criticabilă prin prisma art. 304 pct. 9. proc. civ. și în considerarea dispozițiilor art. 3041.pr.civ. deoarece interpretând greșit dispozițiile art. 2141din Legea nr. 571/2003, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a dispus restituirea către acesta a sumei de 11652,45 lei, actualizată cu dobânda legală, calculată de la data plății și până la restituirea integrală a sumei achitate.
Se arată că soluția instanței de fond este nelegală, adăugând un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, deși Codul fiscal prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare.
Raportat la dispozițiile legale în vigoare în momentul formulării acțiunii, rezultă în mod indubitabil că suma solicitată nu se încadra în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a invocat și disp. art. 11 din nr.OUG 50/2008, arătând că în baza acestui act normativ persoanele care au plătit taxa de primă înmatriculare beneficiază doar de o restituire parțială a acestei taxe, prin compensare cu taxa de poluare.
De asemenea, a mai menționat recurenta, instanța de fond în mod nelegal a admis și capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamant, începând cu data de 02.01.2007 și până la data plății efective, fără nici o justificare legală și fără a avea în vedere dispozițiile Codului d e Procedură Fiscală coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. 1.899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.
Se mai precizează că reclamanta nu a solicitat organului fiscal acordarea dobânzii aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxa specială de primă înmatriculare, conform art. 124 alin. 1 din nr.OG 92/2003, republicată și modificată.
Față de aceste considerente rezultă că instanța de fond în mod nelegal a admis și capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxa specială de primă înmatriculare.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Recurenta DGFP pentru susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și, unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă, atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt, bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul-intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze, pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte, admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008, dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Se mai reține că dobânzile acordate de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea, conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă, din perspectiva prevederilor art. 124.pr.fisc. nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, pe temeiul prev. OG nr. 9/2000.
Aceste considerente sunt valabile și în privința criticilor referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, justificată de culpa procesuală a pârâtelor, care derivă, așa cum am mai arătat, din obligația de aplica prioritar dreptul comunitar, care nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Pentru aceste motive, cum criticile invocate de către DGFP nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică în totalitate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. în referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
În baza art. 274, 277 Cod proced. civilă, C va obliga recurentele în solidar să plătească intimatei - SRL suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI DE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII împotriva Sentinței civile nr. 1814 din 25.08.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Obligă recurentele în solidar să plătească intimatei - SRL suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
--- - - - -
GREFIER
-
RED.MH/MB
04.02.2010/6 ex.
jud.fond:
Președinte:Gabriel Adrian NăsuiJudecători:Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
