Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2609/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2609/2008
Ședința publică de la 12 noiembrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Simona Hajjar AL -
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr. 836/2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta - SRL, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 5 noiembrie 2008 fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 836/16.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice M, pârâta a fost obligată la plata sumei de 23.807,03 lei, reprezentând taxă de înmatriculare pentru autoturismul F 430 F1, cu dobânda legală aferentă calculată începând cu 28.03.2008 și până la executare.
Pârâta a mai fost obligată să plătească reclamantei suma de 4,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că reclamanta a achitat in contul Trezoreriei mun. B suma de 23.807,03 RON cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu ordinul de plată nr. 21/21.08.2007.
Potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală intre produsele importate și cele similare autohtone. Ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Potrivit art.148 din Constituția României, "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4)."
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, instanța consideră că există diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE care se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Față de cele arătate, tribunalul consideră că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, ca atare taxa trebuie restituită, împrejurarea că reclamanta a achitat voluntar această taxă nefiind relevantă, reclamanta neavând altă variantă pentru înmatricularea autoturismului in România.
În privința cererii de obligare pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei achitate de reclamantă, instanța a admis-o începând cu înregistrarea acțiunii și până la restituirea sumei.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea a fost admisă în parte conform dispozitivului.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod pr. civilă, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
La data de 30.07.2008 reclamanta - SRL solicită prin cererea de îndreptare a erorii materiale, rectificarea cuantumului cheltuielilor de judecată, 1004,30 lei în loc de 4,30 lei.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa formulat recurs atât împotriva sentinței primei instanțe, solicitând admiterea recursului formulat și, în consecință modificarea sentinței civile nr. 836/16.06.2008 a Tribunalului Maramureș, în sensul respingerii în parte a acțiunii și a restituirii diferenței de clacul în conformitate cu nr.OUG 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
În motivarea recursului, pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa rată regimul taxei speciale pentru autoturisme este reglementat începând cu data de 01.01.2007.
Curtea de Justiție a Comunității Europene nu s-a pronunțat asupra nelegalei încasări a taxei de primă înmatriculare, așadar până nu există o sentință prin care să se constate ilegalitatea încasării taxei auto de primă înmatriculare, se respectă legile în vigoare ale dreptului intern.
În situația în care legislația națională a unui stat membru încalcă reglementările legislației comunitare, asupra acestui fapt se va pronunța Curtea Europeană de Justiție conform unor proceduri speciale, cum ar fi procedura de infrigement.
Deși Uniunea Europeană, prin organele sale abilitate, respectiv Comisia Europeană a declanșat formal împotriva României procedura de infrigement ale art. 90 din Tratatul CE, discuțiile au fost axate exclusiv în sensul modificării formulei de calcul a acestei taxe, prin modificarea criteriilor și coeficienților de calcul și ponderii acestora în formula de clacul, în vederea diminuării considerabile a cuantumului final al taxei, și nicidecum în sensul eliminării totale a acestei taxe din Codul fiscal de către România.
Pârâta a mai formulat recurs și împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale formulate de petenta - SRL, solicitând respingerea cererii de îndreptare a erorii ca inadmisibilă, precum și menținerea sentinței instanței de fond.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și, unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă, atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia, s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar, înfrânge, nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră, instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar, în speța de față, nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat, așa încât, conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia, când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă, ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Declanșarea procedurii de sesizare a Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene a fost respinsă, Curtea apreciind că aceste dispoziții nu sunt susceptibile de interpretare, nefiind necesar ca această instanță să statueze asupra chestiunii în discuție.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Curtea și-a îndeplinit astfel misiunea trasată de Tratat, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal 2 din anul 1978).
Dobânzile acordare de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia, perceperea dobânzii legale nu era admisibilă din perspectiva prevederilor art. 10 alin. 1 din nr.OG 9/2000, nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale, derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice B M, împotriva sentinței civile nr. 836/16.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Baia Mare, pe care o va menține în întregime.
În temeiul art. 274.pr.civ. va obliga pârâta să plătească reclamantei - SRL cheltuieli de judecată parțiale în recurs în cuantum de 750 lei, reprezentând onorariu avocațial (fila 21).
Cât privește recursul exercitat de recurentă în contra încheierii pronunțată în ședința camerei de consiliu din 1 septembrie 2008, Curtea reține următoarele:
Această încheiere a fost dată în aplicarea prevederilor art. 281.pr.civ. în ședința camerei de consiliu din 1 septembrie 2008, fără citarea părților, ulterior momentului la care Administrația Finanțelor Publice BMs esiza-se Curtea de APEL CLUJ cu cererea sa de reformare a sentinței civile nr. 836/2008.
Potrivit prevederilor art. 281.pr.civ. pot fi îndreptate la cerere sau din oficiu erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea, susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri.
Tribunalul a fost sesizat de reclamantă la data de 30 iulie 2008, cu cererea de îndreptare a erorii materiale prin care s-a solicitat instanței de fond să se îndrepte eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 836/2008, privind cuantumul cheltuielilor de judecată.
Cercetând cuprinsul minutei, Curtea constată că prima instanță a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Chitanța ce atestă plata onorariului avocațial pretins de reclamant prin cererea de îndreptare a erorii materiale, a fost depusă la dosarul cauzei după data pronunțării sentinței, respectiv la 17 iunie 2008, fapt atestat de rezoluția aflată pe înscrisul de la fila 22 din dosarul de fond al cauzei.
În acest context, Curtea apreciază că cererea formulată de reclamantă nu putea face obiect al procedurii de îndreptare reglementată de dispozițiile art. 281.pr.civ.
Pentru aceste considerente, va admite recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice BMî mpotriva încheierii FN din 01.09.2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o va modifica în totalitate și, în consecință, va respinge cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 836/16.06.2008 a Tribunalului Maramureș, astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamanta - SRL B
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B împotriva încheierii FN din 01.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în tot și, în consecință, respinge cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 836/16.06.2008 a Tribunalului Maramureș, astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamanta - SRL B
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr. 836/16.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantei - SRL cheltuieli de judecată parțiale în recurs în cuantum de 750 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- AL - - - - - - -
red./dact.MM
2ex./28.11.2008
jud. fond:
Președinte:Simona HajjarJudecători:Simona Hajjar, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
