Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 262/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 262
Ședința publică de la 5 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din 22 ianuarie 2008, privind recursul declarat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței nr. 1932 din data de 18 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din data de 22 ianuarie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursului de față:
La data de 12.08.2006 reclamanta. SRL Tg-J a formulat contestație în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice G și a solicitat anularea deciziei nr.62/09.08.2006, prin care s-a soluționat contestația înregistrată cu nr.26137/27.06.2006 privind măsurile dispuse prin decizia de impunere nr.224 din 10.05.2006 întocmită pe baza raportului de inspecție fiscală nr.4158/10.05.2006.
Contestația a fost întemeiată pe art.175 și 176 din OG-.
S-a susținut că organul de control. A stabilit obligații fiscale suplimentare constând în impozit pe profit de 20.132 lei, dobânzi impozit pe profit de 4923 lei,penalități de întârziere de 862 lei,impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți, persoane juridice în sumă de 11.426 lei, dobânzi impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți - 2659 lei și penalități de întârziere de 744 lei, taxa pe valoare adăugată de 2023 lei, dobânzi la TVA de 77 lei și penalități de întârziere de 21 lei.
Reclamanta a susținut că eronat echipa de control a stabilit că s-a diminuat profitul impozabil și impozitul pe profit întrucât suma de 4202 lei ce reprezintă contravaloarea facturii nr.- din 30.07.2004 emisă de - și suma de 6446 lei ce reprezintă contravaloarea facturii -/23.09.2006 emisă de - SRL nu sunt cheltuieli ce nu privesc activele societății, întrucât vânzarea celor două stații de distribuție cu facturile - și - din 26.07.2004 precum și contractele notariale nr.1419 și1420 din 26.07.2006 nu pot fi considerate ca o înstrăinare definitivă a patrimoniului deoarece SRL cu a achitat la această dată contravaloarea lor conform clauzelor contractelor neachitarea contravalorii totale până la 01.10.2004 conduce la rămânerea în patrimoniul reclamantei a celor două stații, cumpărătoarea pierzând avansul dat.
S-a invocat redactarea din contractele notariale "în caz de neplată a prețului vânzării la termenul stabilit în baza art.1020 cod civil contractul este de drept desființat, fără somație, punerea în întârziere, cumpărătoarea fiind obligată să restituie vânzătoarei imobilul și aceasta să nu mai restituie plățile parțiale făcute din prețul vânzării până la data desființării.
În perioada 26.07.2004-10.10.2004 reclamanta a desfășurat activitate economică profitabilă în cele două stații de distribuție carburanți auto, achitarea definitivă de către cumpărătoare a celor două facturi făcându-se la data de 07.10.2004, activitatea reclamantei desfășurându-se până la 10.10.2004 cheltuielile fiind aferente funcționării activelor.
Se susține de către reclamantă că suma de 12.360 RON ce reprezintă documentație proiectare mini complex rezultată din facturile -/30.03.2004, - din 23.10.2004 și Ordinul de plată28/19.04.2004 sunt deductibile fiscal întrucât autorizația de construcție a fost obținută de reclamantă, în perioada 05.05.2003 - 04.05.2004fiind obținute și avizele solicitate în certificatul de urbanism, ori contractul de antrepriză dintre Leasing și - SRL este încheiat la 24.01.2005, fără documentația și avizele obținute de reclamantă, neputându-se selecta constructorul întrucât selecția s-a organizat pe baza ofertelor la toate materialele, cantitățile și serviciile aferente construirii.
Dar chiar și în aceste condiții în conformitate cu art.1din contractul de antrepriză și anexele rezultă care este obiectul contractului, în cererea de finanțare completată de reclamantă la data de 25.09.2004 către Leasing fiind inserate la capitolul I pct.2 condițiile generale de contractare. În deconturile depuse de - SRL la sediul & SRL B nu sunt cuprinse cheltuieli de proiectare și autorizare.
Conform adresei primită de la această firmă, proiectul trebuia să cuprindă printre altele avizele cerute prin certificatul de urbanism, însă echipa de control nu a solicitat un documente care să justifice de ce era necesar ca reclamanta să dețină documentație proprie (proiect și autorizație de construire).
În devizele estimative de cheltuieli nu sunt prevăzute cele de proiectare și avizare decât pentru curent electric, apă și canal, aspect ce rezultă și în centralizatorul oferte de preț - ofertanta - SRL.
La sediul reclamantei există un dosar cu 78 de pagini care conține o copie după oferta - SRL de a executa mini hotelul, grafice de lucrări, consumurile și necesarul de materiale,oferte de prețuri, costuri legate de manoperă, transporturi de materiale.
Înregistrarea în contabilitate a sumei de 57520 lei - taxă de management aferentă contractului de leasing B 030/12.10.2004 - s-a făcut pe baza facturii proformenr.- din 12.10.2004, la sediul firmei existând documente ce atestă prestarea efectivă a serviciilor nesolicitate de pârâtă.
LEASING și-a desfășurat activitatea de management prin firme românești angajate în acest scop în cazul reclamantei, acestea fiind - & SRL ȘI - PROIECT SRL, - SRL contractând execuția lucrărilor prin LEASING.
Taxa nu a fost prevăzută să fie achitată de - SRL prin contractul de antrepriză și anexele aferente, la sediul firmei existând documentație depusă de - SRL la sediul & SRL și procesele verbale de constatare întocmite de reprezentanții - PROIECT SRL.
Referirile echipei de control la dispozițiileOG.51/1997, art.20 alin. 1 litera b nu își au rostul întrucât obiectul leasingului nu a fost finalizat, fiind îndeplinite prevederile art.48 din HG.44/2004.
Eronat echipa de controla reținut ca obligații suplimentare suma de 14.829 lei ce reprezintă impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți persoane juridice motivându-se că LEASING nu a fost la data încheieri contractului un nerezident întrucât din lecturarea textului existent pe pagina 4 la contractul de leasing rezultă că această firmă se încadrează la titlul V art.122 din Legea 571/2003 referitor la persoanele juridice străine care au o reprezentanță autorizată să funcționeze în România și nu la art.115 ce privește impozitul datorat activității de management a nerezidenților.
Echipa de control eronat a stabilit suma de 2121 lei ce reprezintă obligații suplimentare - TVA, dobânzi și penalități de întârziere pentru motivele deja expuse.
S-a solicitat și anularea dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscalănr.4168 din 10 mai 2006 privind diminuarea pierderii contabile înregistrată la 31.12.2005 cu suma de 18.656 lei pentru motivele expuse anterior.
În dovedirea contestației reclamanta a atașat decizia nr.62/2006, somații, titlu executorii, dispozițianr.4168/10 mai 2006, decizie de impunere, raportul de inspecție fiscală din 10.05.2006, contract de leasing, autorizație de construire, certificat de urbanism, contract de antrepriză, avizul 68/2004, raport de lucru din anul 2005, contracte de vânzare cumpărare, facturi fiscale.
Prin sentința civilă nr.5949/10.10.2006 cauza a fost înaintată spre soluționare Tribunalului Gorj, pârâta depunând întâmpinare prin care a susținut respingerea contestației, reiterând motivele din decizia 62/2006.
În ședința publică din 12.01.2007 s-a încuviințat efectuarea unei expertize, numindu-se expert, obiectivele fiind consemnate în ședința publică din 26.01.2007, obiecțiunilor depuse de către pârâtă fiindu-i răspuns de către expert printr-un supliment la raportul de expertiză, atașat la 2mai 2007.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 1932 din 18 mai 2007 respins contestația formulată de reclamanta - SRL Tg J, în contradictoriu cu DGFP
În considerentele sentinței s-a reținut că vânzarea cumpărarea este un act translativ de proprietate, aceasta însemnând că prin efectul realizării acordului de voință și o independent de predarea lucrului vândut, dar și de plata prețului se produce nu numai încheierea contractului dar operează și transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător.
Regula transferului de proprietate este prevăzută în art.1295 Cod civil conform căruia aceasta are loc de îndată ce părțile s-au învoit.
În speța dedusă judecății părțile (reclamanta și cumpărătoarea - SRL C), nu au amânat transferul proprietății până la împlinirea unui termen suspensiv sau până la realizarea unei condiții suspensive, rezultând aceasta din lecturarea contractelor de vânzare cumpărare nr.1419 și 1420 ambele din 26.07.2004.
Astfel, termenul suspensiv este într-adevăr stipulat ca fiind 01.10.2004, însă el nu a afectat transferul dreptului de proprietate atâta timp cât părțile nu au prevăzut expres amânarea acestui efect al vânzării cumpărării, ba mai mult s-a stipulat că transferul de drept al proprietății se face la data autentificării actului 26.07.2004, când s-a achitat șui un avans de către cumpărătoare, transmiterea în fapt având loc la data convenită ca și achitare integrală a prețului - 01.10.2004.
Predarea celor două stații de distribuție, precum și a terenului aferent s-a făcut la 10.10.2004 conform susținerilor reclamantei, după ce cumpărătoarea achitase diferențele de preț la 07.10.2004, aceasta având semnificația detenției, cumpărătorul posedând din momentul când a devenit proprietar, respectiv 26.07.2004.
Nu are nici o relevanță pentru soluționarea cauzei, clauza invocată de reclamanta și anume că în caz de neplată prețului vânzării la termenul stabilit în baza art.1020 Cod civil, contractul este de drept desființat fără somație și fără punerea în întârziere atâta timp cât așa cum s-a expus cumpărătoarea a devenit proprietar de drept la data de 26.07.2004 și de fapt la 10.10.2004.
În această situație în mod corect pârâta a apreciat că sumele din facturile nr.- din 30.07.2004, - din 13.08.2004 și - din 23.09.2004 ce reprezintă contravaloarea tâmplărie aluminiu și montanți inox, mână curentă inox, suport inox sunt nedeductibile fiscal la calcului impozitului pe profit întrucât au fost efectuate investiții pentru modernizare de către reclamantă la stațiile de distribuție ce nu mai existau în patrimoniul acesteia încă din 26.07.2004.
Reclamanta a încălcat dispoz. art. 21 alin 1 din Legii nr. 571/2003 conform cărora pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai acelea efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
În ceea ce privește suma ce reprezintă documentație proiectare,mini complex și taxă construcție, se reține că reclamanta a încheiat cu LEASING Germania contractul nr. B 030/12.10.2004, (fila 68 din dosarul Judecătoriei Tg-J), în baza cererii de refinanțare din 25.09.2004. La rândul său LEASING a perfectat contractul de antrepriză /2 cu antreprenorul - SRL, jud.
S-a susținut de către reclamantă că în contractul de antrepriză nu s-a prevăzut ca antreprenorul să suporte cheltuielile ce reprezintă documentația de proiectare pentru mini complexul din, invocându-se disp.art.1șli art.13 pct.11.
Însă, reclamanta nu a putut invoca în sprijinul său dispozițiile unui contract, cel de antrepriză, în care nu a fost parte și prin urmare clauzele acestuia nu îi sunt opozabile. Conform art.1 din contractul de antrepriză obiectul acestuia este " executarea și predarea contra unui preț ferm la cheie, în stare perfectă de funcționare, fără vicii a unui imobil tip mini hotel cu respectarea tuturor condițiilor planurilor și termenelor de execuție din prezentul contract și din anexe.
La art.13 se prevede organizarea șantierului, la punctul 11 stipulându-se că taxa privind autorizația de construire și celelalte avize necesare autorizației de construire vor fi preluate de beneficiar ( LEASING GERMANIA) și plătite de acesta, alte eventuale taxe necesare pentru executarea lucrărilor fiind preluate de antreprenor - SRL și plătite de acesta.
Din coroborarea contractului de leasing cu contractul de antrepriză a rezultat fără dubiu că întreaga documentație de proiectare mini complex trebuia suportată de beneficiarul contractului de antrepriză, așa cum prevede art.13 pct.11 împreună cu art.2 pct. b și următoarele, reclamanta neputând susține că art.13 pt. 11 al contractului de antrepriză vizează doar cheltuielile cu organizarea de șantier, formularea nelăsând loc altei interpretări decât celei expuse.
Reclamanta nu a adus în sprijinul argumentelor sale nici un document din care să rezulte că ar avea obligația să suporte aceste cheltuieli, documentația întocmită de - & SRL neexitând depusă la dosar pentru a putea fi examinată de către instanța și pentru a se putea concluziona dacă eventual, conform acesteia afirmația este întemeiată.
S-a concis că aceste sume nu reprezintă cheltuieli ce privesc obiectul de activitate al firmei, așa cum a susținut contestatoarea, așa încât suma de 12.360 lei a diminuat profitul impozabil fiind încălcate dispoz. art. 19 alin. 1 din L 571/2003.
Astfel, în mod nelegal reclamanta a diminuat profitul impozabil cu cheltuieli (12360 lei) ce trebuiau să fie suportate de beneficiarul LEASING, eventual de către antreprenorul - SRL, în acest fel fiind încălcate disp.art.19 alin. 1 din Legea 571/2003.
În ceea ce privește taxa de management de 57.520 lei prevăzută în contractul de leasing încheiat de reclamantă cu LEASING s-a reținut că această sumă este nedeductibilă fiscal la calculul impozitului pe profit, pe de o parte întrucât nici cu ocazia controlului și nici pe parcursul soluționării cauzei reclamanta nu a depus o copie conformă cu originalul a facturii, pe de altă parte întrucât pentru a se deduce aceste cheltuieli, agentul economic trebuie să dovedească necesitatea efectuării lor prin specificul activității desfășurate, iar serviciul să fie efectiv prestat, nefiind contestat de către reclamantă că serviciile nu au fost efectiv prestate întrucât LEASING Germania întrerupt finanțarea construcției și este în litigiu cu reclamanta.
În această privință reclamanta a încălcat dispoz.art.21 pct.4 din Legea 571/2003 și art.48 din HG 44/2004, cheltuiala de 57520 lei negenerând venituri și astfel s-au încălcat și disp.art.19 alin. 1 din Legea 571/2003.
S-a contestat de asemenea de către reclamantă faptul că echipa de control a susținut că datorează obligații suplimentare de 14829 lei impozit pe veniturile obținute din România de persoană juridică nerezidentă, cu argumentul că pe pagina 4 contractului de leasing există dovada că LEASING are reprezentanță în România.
Însă această mențiune făcută pe un contract de leasing fără nici un alt înscris care să confirme faptul că firma germană are o reprezentanță în România nu poate fi reținută ca reală. Mai mult reclamanta a virat suma de 76.176 în Germania unde are sediu persoana juridică, dar nu a reținut suma de 15 % ce reprezintă impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți.
În conformitate cu dispozițiile Legii 31/1990 reprezentanțele sunt sedii secundare și reprezintă desmembrăminte fără personalitate juridică, contractul de leasing fiind încheiat de reclamantă cu LEASING Germania și plata taxei de management fiind efectuată tot către firma din Germania.
În această situație sunt aplicabile disp.art.116 alin. 2, litera c din legea 571/2003, conform căruia impozitul datorat de nerezidenți pentru veniturile impozabile obținute din România se calculează, se reține și se varsă la stat de plătitorii de venituri (reclamanta) pentru situația prevăzută la art.115 alin. 1lit "venituri din prestări de servicii de management sau consultanță în domeniu, dacă aceste venituri sunt obținute de la un rezident sau dacă veniturile respective sunt cheltuieli ale unui sediu permanent în România".
Nu s-a aplicat, așa cum a susținut reclamanta dispoziția din art.122 din Legea 571/2003 conform căreia orice persoană juridică străină ce are o reprezentanță autorizată să funcționeze în România conform legii are obligația să plătească un impozit anual întrucât reclamanta a plătit suma de 76.176 lei către firma din Germania cu care de altfel a încheiat contractul de leasing, neexistând la dosar o dovadă că reclamanta a încheiat contractul cu reprezentanța din România a LEASING Germania și că ar exista această reprezentanță.
Nici cererea privind calcularea eronată de către pârâtă TVA-ului suplimentar în sumă de 2023 lei și a accesoriilor, nu a fost considerata de tribunal ca fiind întemeiată, întrucât agentul economic a dedus TVA de 790 lei aferent facturii - din 30.07.2004 (reprezintă tâmplărie aluminiu) și 1224 lei aferent facturilor fiscale nr.-/13.08.2004 și -/23.09.2004 (reprezentând montanți inox, mână curentă inox, suporți inox) având în vedere că așa cum deja s-a expus aceste facturi reprezintă lucrări de modernizare la active ce nu mai erau în patrimoniul acestuia și deci nu sunt aplicabile disp.art.145 alin. 3 litera a din legea 571/2003 care ar fi permis contribuabilului să deducă TVA-ul datorat sau achitat, aferent bun ului ca i-a fost livrat sau care urmează să-i fie livrat, pentru prestarea de servicii ce i-a fost prestată sau urmează să-i fie prestată de o altă persoană impozabilă.
În ceea ce privește cererea prin care s-a solicitat să se anuleze dispoziția nr.4168/10.05.2006 (fila 38 din dosarul 13466/2006) prin care s-a dominat pierderea bilă înregistrată la 31.12.2005 cu suma de 18.656 lei, tribunalul reține că în mod corect pârâta Gac onsemnat în decizia 62/2006 că nu se poate investi cu această cerere întrucât competența de soluționare revine organului administrativ emitent - ori reclamanta nu a făcut dovada că împotriva acesteia s-a formulato contestație, așa cum s-a prevăzut prin dispoziție, deci această cerere este inadmisibilă.
Instanta de fond a înlăturat în totalitate raportul de expertiză întocmit de expert pentru următoarele motive:
În mod eronat expertul a dat interpretare clauzelor contractelor 1419 și 1420 de vânzare cumpărare, apreciind că după data de 26.07.2004 cele două stații de distribuție se mai aflau încă în patrimoniul societății, în realitate argumentele contrare fiind deja expuse.
De asemenea, în ceea ce privește sumele ce reprezintă documentație proiectare mini complex și taxă construcție, sumele nu sunt deductibile fiscal, argumentele oferite de expert fiind preluate din corespondența existentă între - SRL și SRL Tg-J, fără nici o legătură cu contractele de leasing financiar încheiat între reclamantă LEASING Germania și contractul de antrepriză încheiat între această ultimă firmă în calitate de beneficiar și antreprenorul - SRL.
S-a susținut de către expert că reclamanta deține factura proformă nr.-/12.10.2004 în original, însă la dosar nu s-a depus o copie conformă cu originalul sau o copie autentificată de un notar pentru a se susține acest argument.
Simpla înscriere pe coperta contractului de leasing a mențiunii că LEASING Germania are reprezentanță în România, preluată întocmai de expert din susținerile reclamantei, urmează a fi înlăturată, reclamanta având posibilitatea să se adreseze Oficiului Registrului Comerțului și să solicite relații obținând un certificat constatator care să confirme că firma din Germania are o reprezentanță în România, însă și această situație fiind valabilă doar dacă reclamanta ar fi virat sumele de bani reprezentanței din România, însă expertul a omis să precizeze că sumele au fost virate firmei din Germania.
În ceea ce privește obiectivul nr.5 al expertizei, este evident că expertul a concluzionat că TVA-ul este deductibil la facturile -/30.07.2004, -/13.08.2004 și -/23.09.2004, de vreme ce a interpretat că transferul de drept al proprietății stațiilor de carburant s-a făcut la 10.10.2004, tribunalul reținând însă că aceasta s-a făcut la 26.04.2004 când s-au încheiat contractele notariale.
Nici argumentele reclamantei conform cărora agenții constatatori din cadrul pârâtei nu i-au solicitat documentația pentru a dovedi ceea ce susține în
contestația nr.5895 din 24.07.2006 și implicit în acțiune nu poate fi reținută întrucât așa cum se observă din procesul verbal de inspecție fiscală (fila 59 din dosarul 13466/2006 - capitolul V ultimul aliniat), administratorul reclamantei a recunoscut că a pus la dispoziție toate documentele și informațiile solicitate, documentele fiind restituite integral.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Un prim motiv de recurs se referă la impozitul pe profit datorat ca urmare considerării ca nedeductibilă a facturii nr. -/30.07.2004 emisă de - SRL cu privire la ferestrele din aluminiu în valoare de 4.202 lei și a facturii nr. -/23.09.2004 emisă de - SRL privind balustrada în valoare de 6.446 lei plus penalități și dobânzi aferente întrucât aceasta au majorat activele societății.
Se arată că,în ceea ce privește factura emisă de -, la trei zile după încheierea contractului de vânzare-cumpărare a stației de distribuție carburanți auto, ferestrele de aluminiu fuseseră comandate anterior și erau deja executate fiind absolut necesare pentru siguranța desfășurării activității comerciale în stația de distribuire.
Se mai arată că factura emisă de - SRL avea ca obiect execuția de montanți pentru o balustradă în jurul bazinelor în care se depozitau combustibili auto, pentru securizarea accesului la acești carburanți.
Recurenta precizează că în cele 74 de zile scurse între încheierea contractului notarial și predarea efectivă a bunurilor ca urmare a achitării prețului lor, ea și-a desfășurat activitatea în mod normal, prin vânzarea carburanților auto în program non-stop și a rulat o vânzare profitabilă de carburanți pentru care erau necesare măsuri de securitate.
Al doilea motiv de recurs privește impozitul pe profit datorat ca urmare a considerării nedeductibile a sumei de 12.360 lei reprezentând contravaloarea taxei plătite la Primăria M pentru autorizația în vederea construirii minicomplexului turistic în stațiunea, a documentației de proiectare întocmită de - SRL( structura de rezistență și arhitectura hotelului,) și a documentației de proiectare întocmită de - SRL (proiect de instalații electrice, încălzire, aer condiționat și alimentare cu apă în hotel).
Recurenta arată că în baza documentației de proiectare și al autorizației nr. 120/05.04.2004 s-a construit hotelul iar ea avea dreptul să întocmească proiectul și să ia autorizația de construire întrucât era proprietara terenului, DGFP G folosind ca unic argument contractul de antrepriză încheiat între LEASING și - SRL, în care se spune că - SRL trebuia să obțină documentația tehnică și autorizațiile de construire pentru alimentarea la rețeaua de apă, canal și pentru racord la energia electrică, însă autorizațiile au fost obținute de - SRL după anularea în instanță a contractului de laising imobiliar cu Leasing.
Se mai arată că potrivit prevederilor contractului de leasing, nu era prevăzută finanțarea terenului și a proiectului și toate avizele și autorizația de construire pentru minihotel precum și proiectul sunt anterioare încheierii contractului de leasing.
Un alt motiv de recurs se referă la suma de 57.520 lei reprezentând taxa de management aferentă contractului de leasing și pe care potrivit organului de control nu ar fi trebuit să o plătească.
Se arată că deține factura proformă nr. -/12.10.2004 originală, achitată prin dispoziția de plată externă 518/20.10.2004 în valoare de 80.100 Euro (plata taxei de management și avansul de 25% pentru executarea minihotelului de la ) și chiar în raportul de expertiză se reține că există factura proformă originală precum și dosarele cu documentele care atestă efectuarea serviciilor de management.
Recurenta critică sentința instanței de fond și sub aspectul impozitului pe veniturile obținute din România de nerezidenți în valoare de 11.426 lei și dobânzile aferente în valoare de 2.659 lei și penalități de 744 lei.
Se arată că din actele originale pe care le deține reiese că Leasing era o persoană juridică străină care deținea o reprezentanță autorizată să funcționeze în România și care avea obligația conform Codului Fiscal să plătească impozitul pe profit la fel ca persoanele juridice române.
Un alt motiv de recurs se referă la plata sumei de 2.121 lei reprezentând TVA, dobânzi și penalități de întârziere aferente facturilor nr. -/26.07.2004 emisă de - SRL ȘI NR. -/2006 emisă de - SRL plus penalitățile și dobânzile aferente.
Deși fost citată cu mențiunea de a depune întâmpinare, intimata nu a depus întâmpinare în recurs.
Recurenta a depus următoarele acte: sentința nr. 1932/18.05.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, fotografii de pe șantierul (filele 17-20), factura platformă nr. -/12.10.2004, dispoziție de plată externă, factură platformă nr. 6.05.0063.1.15 din 31.10.2005, act adițional din 31.01.2005 la contractul de leasing, autorizație de construire nr. 120/04.05.2004, autorizație de construire nr. 431/6.12.2005, contract de antrepriză /2, raport de lucru nr. 1/12.03.2005, proces verbal nr. 14, factură fiscală, hotărâre privind procedura de insolvabilitate asupra activelor LEASING, contract de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1928/10.12.2002, contract de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1929/10.12.2002, contract de vânzare - cumpărare autentificat la nr. 1950/12.12.2002, contract de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1961/13.12.2002, sentința comercială nr. 1348/04.04.2005 a Tribunalului București, adresa nr. 32/2007 emisă de - SRL, adresa nr. 1911/02.03.2005 emisă de, cerere de finanțare, proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, contract de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1420/26.07.2004, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1419/26.07.2004, raport de expertiză tehnică extrajudiciară, fotocopii (pag. 38 - 40), procese-verbale de constatare (pag. 75 - 93), centralizator oferte preț, adresa nr. 46/2005 emisă de - SRL, proces-verbal predare-primire, documente situații lucrări, grafic de execuție, certificat de urbanism nr. 16/19.01.2004, plan de situație, adresa nr. 1/2006 emisă de 45, adresele nr. 39054/13.06.2007 și nr. 10409/04.04.2006 emise de Primăria Mun. M, regulament, aviz tehnic de racordare, facturi fiscale, note de recepție, adresa nr. 12/20.02.2007 emisă de - SRL, decizia nr.644/28.02.2007 a Curții de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, extrase de carte funciară pentru informare, adresa nr. 42302/15.12.2004 eliberată de Primăria Mun.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu instanța îl apreciază neîntemeiat.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, ce se referă la impozitul pe profit datorat ca urmare a considerării ca nedeductibile a facturilor emise de - SRL și - SRL instanța reține:
Prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate la nr. 1420/26.07.2004 și nr. 1419/26.07.2004 reclamanta a vândut către - SRL imobilele proprietatea sa compuse din: teren în suprafață de 2.872. și construcție "Stație de distribuție carburanți" formată din C1 - stație benzină, C2 - copertină pompe și C3 - bazine situate în Tg. J precum și imobilele teren în suprafață de 3.319,732. și construcția "Stație distribuire carburanți" formată din C1 - cabină stație, C2 - peron pompe, C3 - rezervoare combustibil situate in com.,jud.
În ambele contracte de vânzare-cumpărare, părțile au convenit ca transmiterea de drept a proprietății imobilelor să se facă începând cu data autentificării actului (26.07.2004) către cumpărător, iar în fapt la data achitării prețului vânzării, respectiv 01.10.2004,stipulandu-se in mod expres ca în caz de neplată a prețului vânzării la termenul stabilit, contractul este de drept desființat, fără somație, punere în întârziere, cumpărătoarea fiind obligată să restituie vânzătoarei imobilul, iar vânzătoarea nu va mai restitui plățile făcute din prețul vânzării până la data desființării.
Ca și act translativ de proprietate, transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător s-a realizat așa cum de altfel și părțile au convenit la data autentificării contractelor, termenul suspensiv (01.10.2004) privind doar plata integrală a prețului și nu efectele juridice ale contractelor de vânzare - cumpărare.
Susținerea recurentei că de la data încheierii actului de vânzare-cumpărare până la data achitării prețului și predarea imobilelor, desfășurat activitate normală și că cele două facturi sunt deductibile fiind necesare în activitatea comercială nu poate fi reținută.
Bunurile ce fac obiectul facturilor nr. -/30.07.2004 emisă de - SRL și nr. -/23.09.2004 emisă de - SRL au fost achiziționate de recurentă după ce imobilele au ieșit din patrimoniul acesteia.
Mai mult aceste cheltuieli au fost facute pentru modernizarea statiilor de distributie a carburantilor,iar cheltuielile efectuate in scopul modernizarii trebuie sa imbunatateasca efectiv performantele mijloacelor fixe fata de parametrii functionali stabiliti initial si sa asigure obtinerea de venituri suplimentare fata de cele realizate cu mijloacele fixe initiale si care majoreaza valoarea de intrare a acestora.
Nu se poate vorbi de obtinerea de venituri suplimentare si de sporirea valorii imobilelor intrucat modernizarea priveste bunuri deja vandute pentru un pret stabilit prin vointa partilor,recurenta avand obligatia ca pana la predarea efectiva a bunurilor instrainate sa efectueze doar cheltuielile de conservare necesare ca lucrul vandut sa fie predat in starea in care se afla la momentul vanzarii
Chiar si-n situatia in care s-ar aprecia că aceste investiții au fost făcute pentru desfășurarea activității normale a activității comerciale,acestea nu pot fi considerate deductibile fiscal, întrucât au fost făcute, așa cum s-a mai reținut, la imobilele ce nu mai existau în patrimoniul recurentei si nu au dus la sporirea valorii acestora, astfel că atât organul fiscal cât și instanța de fond în mod corect au apreciat ca nedeductibile aceste facturi.
Cu privire la motivul de recurs referitor la neductibilitatea sumei de 12.360 lei reprezentând contravaloarea taxei plătite la Primăria M pentru autorizația în vederea construirii microcomplexului turistic, a documentației de proiectare întocmită de - SRL și a documentației de proiectare întocmită de - SRL instanța reține:
Prin contractul de antrepriză /2 încheiat între - SRL, în calitate de antreprenor, și LEASING, în calitate de beneficiar, (cu aceasta din urmă recurenta a încheiat un contract de leasing imobiliar în vederea constituirii microcomplexului din stațiunea ), cheltuielile privind documentația, respectiv autorizația de constituire și celelalte avize necesare autorizației erau suportate de LEASING, iar alte eventuale taxe necesare pentru executarea lucrărilor vor fi preluate de antreprenor (art. 13, pct. 11 din contractul dea ntrepriză).
Mai mult, din contractul de leasing imobiliar (art. 13) încheiat între recurentă și Leasing reiese că aceasta din urmă este proprietarul imobilului pe toată durata derulării contractului, dreptul de proprietate asupra imobilului fiind transmis utilizatorului (recurenta) după exercitarea dreptului de opțiune, plata ultimei rate și a valorii reziduale și semnarea procesului-verbal de predare-primire a acestuia.
Reiese fără echivoc, obligația locatorului, ( Leasing), în calitate de proprietar al imobilului și beneficiar al lucrării conform contractului de antrepriză, de a suporta documentația de proiectare a minicomplexului turistic.
Aceste cheltuieli nu sunt cheltuieli ce privesc obiectul de activitate și în consecință nu sunt deductibile, astfel că recurenta în mod nelegal a diminuat profitul impozabil cu suma de 12.360 lei ce în mod legal trebuia suportata de Leasing.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți în valoare de 11.426 lei și dobânzile aferente, în valoare de 2.659 lei și penalitățile de 744 lei instanța reține:
Contractul de leasing este încheiat cu Leasing cu sediul în Germania, 13, cod 61476, înregistrată la Registrul Comerțului iar taxa de management în cuantum de 76.176 RON a fost achitată direct în contul din Germania al societății de leasing.
Potrivit art. 122 Cod fiscal, orice persoană juridică străină, care are o reprezentanță autorizată să funcționeze în România, potrivit legii, are obligația de a plăti un impozit anual, stabilirea impozitului pe reprezentanță fiind prevăzută de dispoz. art. 123 Cod fiscal.
Recurenta nu a depus nici un act (certificat constatator emis de ORC), din care să rezulte cu certitudine că Leasing deținea o reprezentanță autorizată să funcționeze în România, potrivit legii, întrucât fotocopiile și xerocopiile contractului de leasing nu fac dovada că acestea se încadrează la art. 122 din Codul fiscal.
Toate actele depuse (facturile proforme, hotărârea privind procedura de insolvabilitate, dispoziția de plată externă, contractul de leasing, actul adițional la contractul de leasing, contractul de antrepriză) fac dovada deplină că Leasing este o persoană juridică germană, cu sediul în Germania căreia îi sunt aplicabile dispoz. art. 115 din Codul fiscal, asfel ca, în mod temeinic și legal organul fiscal a obligat recurenta la plata impozitului pe veniturile obținute din România de nerezidenți în cuantum de 11.426 lei.
Cu privire la ultimul motiv de recurs referitor la TVA-ul, dobânzile și penalitățile de întârziere aferente facturilor emise de - SRL și - SRL instanța îl apreciază neîntemeiat pentru aceleași motive reținute la analizarea primului motiv de recurs.
În consecință, având în vedere toate aceste considerente Curtea apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinic motivată și având în vedere dispoz. art. 312 Cod pr. civilă va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței nr. 1932 din data de 18 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 5 februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. -
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Costinel Moțîrlichie
