Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2643/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2643
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Maria Hrudei
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE VIȘEU DE împotriva sentinței civile nr.907 pronunțată în data de 8 aprilie 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimatul G având ca obiect anulare act de control taxe și impozite-taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 27.10.2009 se înregistrează din partea intimatului, prin apărător, cerere privind judecarea pricinii în lipsă, însoțită de dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.907 pronunțată la data de 08.04.2009 în dosar nr,- al Tribunalului Maramureșs -au respins excepțiile formulate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice Vișeu de; admisă acțiunea formulată de către reclamantul G prin Automobil Clubul Român Filiala M - Agenția B M, împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice Vișeu de și în consecință s-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei de 6.896,74 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța seria - nr. - din 10.09.2007.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Vișeu de să restituie reclamantului suma de 6.896,74 lei cu dobânda legală calculată începând cu data plății și până la restituirea integrală.
Totodată a fost obligată pe pârâte să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 46 lei.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că excepția lipsei capacității de folosință și de exercițiu nu poate fi reținută întrucât actele relevă existența mandatului și posibilitatea de a se adresa instanței într-un cadru organizat.
Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile a reținut instanța că nu este întemeiată întrucât taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act care s-a constatat nelegal.
Cât privește fondul reține instanța că sunt aplicabile în mod direct în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național și dat fiind diferența de tratament care contravine art.90 din 1 din Tratatul.
Tot astfel mai reține instanța că taxa specială a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior de data ordonanței de Guvern 50/2008 și ca atare nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE VIȘEUL DE solicitând admiterea acestuia, modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că în mod greșit au fost respinse excepțiile, că răspunsul comunicat intimatului nu reprezintă un act administrativ în sensul art.41 pr.fiscală și ca atare dreptul la restituire nu a fost lezat prin răspuns; că soluția pronunțată de instanța de fond este greșită întrucât instanțele de judecată au stabilit că taxa instituită prin OUG.nr.50/2008 este compatibilă cu normele dreptului comunitar, chiar dacă art.11 din OUG nr.50/2008 implică o aplicare retroactivă a dispozițiilor sale, aceasta vizează respectarea principiilor fiscalității.
Soluția instanței de fond a mai fost criticată de recurentă și sub aspectul dobânzii acordate, arătându-se că dobânda se poate acorda numai după ce se recunoaște/stabileste un temei ori în prezent nu există un temei pentru restituire taxă specială în întregime.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, a arătat că acestea se stabilesc față de titularul acțiunii, iar nu față de reprezentantul reclamantului, astfel că atât timp cât nu sunt respectate dispozițiile art. 274 Cod pr.civilă nu pot fi acordate cheltuielile de judecată.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:
Recurenta susține că adresa nu este un act administrativ și ca atare nefiind lezat intimatul cererea trebuia respinsă.
Aceste susțineri nu pot fi primite. dresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică recurentele pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la concluzia că nu aduce o vătămare și că astfel este inadmisibilă acțiunea.
A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Din această perspectivă cele susținute de recurentă nu pot fi considerate întemeiate și drept urmare soluția tribunalului cu privire la argumentele aduse se vădesc a fi legale.
Pe fond Curtea reține de asemenea că sentința tribunalului este temeinică și legală.
Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Ca atare, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale.
Desigur se afirmă că ar fi incidente în speță prevederile OUG nr. 50/2008. Cu privire la aceasta se reține că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Ori, din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Sub semnul îndoieli nu pot fi puse nici reținerile instanței cu privire la dobândă. Acordarea dobânzii reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea la repararea prejudiciului patrimonial cauzat celor cărora li s-au perceput taxe ce contravin normelor comunitare.
Obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabil numai jurisdicțiilor ci și executivului organelor competente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. În acest context al reparării se impune și obligarea la plata dobânzilor legale prevăzute de OG nr.9/2000 calculate asupra sumei de restituit începând cu data plății/achitării taxei pentru că de atunci s-a creat prejudiciul acesta fiind de altfel și concluzia dedusă implicit din argumentele aduse demersului inițiat în instanță de intimat.
Nici susținerile recurentei cu privire la cheltuielile de judecată nu pot fi reținute. Plecând de la principiile reținute de art.274 pr.civ. în cauză s-a dovedit culpa și justificarea prin chitanțe a cheltuielilor efectuate anterior trimiterii spre rejudecare context în care din perspectiva normei arătate reținerile primei instanțe din hotărâre nu pot fi considerate greșite.
Evident se reține că în mod greșit ar fi fost respinse excepțiile. Aceste susțineri nu pot fi primite având în vedere că taxa a fost percepută în baza unui act normativc care s-a constatat a fi nelegal și nu în baza unui act administrativ context în care nu sunt aplicabile prevederile art.7 din Legea nr.554/2004. În plus actele relevă existența unui nou contract de asistență context în care nu se poate susține excepția lipsei capacității de exercițiu.
Prin urmare față de cele arătate, constatând că hotărârea este temeinică și legală, Curtea în baza art.312 pr.civ. va da o soluție de respingere a recursurilor declarate.
Totodată constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art.274 pr.civ. Curtea va obliga recurenta să achite intimatului G cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice BMî mpotriva sentinței civile nr.907 din 8.04.2009, pronunțată în dosarul nr.- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Obligă recurentele în solidar să achite intimatului G suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
-
Red./
5 ex./02.11.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța, Maria Hrudei
