Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2646/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2646

Ședința publică din data de 28 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Floarea Tămaș

JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța

JUDECĂTOR 3: Maria Hrudei

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B M împotriva sentinței civile nr. 926 pronunțată în data de 8 aprilie 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimata având ca obiect anulare act de control taxe și impozite-taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de 27.10.2009 se înregistrează din partea intimatei concluzii scrise însoțite de înscrisuri.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.926 pronunțată la data de 08.04.2009 în dosar nr- al Tribunalului Maramureș s-au respins excepțiile formulate de DGFP M în nume propriu și pentru B M; s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtelor DGFP M și B

S-a constata nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 3835 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr.- din 21.02.2008.

Pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa fost obligată să restituie reclamantului suma de 3835 lei cu dobânda legală de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.

Totodată pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 46 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că excepțiile sunt neîntemeiate raportat la existența actelor de asistență, la întrunirea cerințelor cerute de art.41 pr.fiscală și a înscrisului comunicat reclamantei și a lipsei unui răspuns la contestație.

Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut că au aplicabilitate dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național; că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu pot paraliza demersul reclamantului.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs DGFP M în nume propriu și pentru BMs olicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivare s-a arătat că răspunsul comunicat nu reprezintă un act administrativ în sensul art.41 pr.fiscală și ca atare dreptul intimatului nu a fost lezat.

Totodată s-a constatat că soluția pronunțată de instanța de fond este greșită întrucât instanțele de judecată au stabilit că taxa instituită prin OUG.nr.50/2008 este compatibilă cu normele dreptului comunitar, chiar dacă art.11 din OUG nr.50/2008 implică o aplicare retroactivă a dispozițiilor sale, aceasta vizează respectarea principiilor fiscalității.

Soluția instanței de fond a fost criticată și sub aspectul dobânzii acordate, arătând că deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de Codul fiscal, instanța a acordat dobânda prevăzută de art. 3 din OG nr. 9/2000. Apoi instanța a acordat dobânda de la data achitării taxei de primă înmatriculare,deși s-a solicitat de la data pronunțării sentinței.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, a arătat că acestea se stabilesc față de titularul acțiunii, iar nu față de reprezentantul reclamantului, astfel că atât timp cât nu sunt respectate dispozițiile art. 274 Cod pr.civilă nu pot fi acordate cheltuielile de judecată.

Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:

Recurenta susține că adresa nu este un act administrativ și ca atare nefiind lezat intimatul cererea trebuia respinsă.

Aceste susțineri nu pot fi primite. dresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.

Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.

ori alte mijloace pe care le indică recurentele pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.

A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.

Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).

De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.

Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.

Din această perspectivă cele susținute de recurentă nu pot fi considerate întemeiate și drept urmare soluția tribunalului cu privire la argumentele aduse în acea fază de recurentă se vădesc a fi legale.

Pe fond, Curtea reține de asemenea că sentința tribunalului este legală și temeinică, în cauza de față tribunalul reținând aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține că potrivit art. 11 din acest act normativ,axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

În ceea ce privește dobânda acordată de către instanța de fond, se reține că dobânda reglementată de OG nr. 9/2000 este inferioară celei prevăzute de Codul fiscal, astfel că recurenta, ca parte obligată în acest sens, nu este vătămată prin această soluție. În plus,Curtea are în vedere că repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin lipsirea de folosința sumei de bani nu se poate realiza decât prin acordare dobânzii de la data achitării taxei de primă înmatriculare, pe de o parte, iar pe de altă parte caracterul nelegal al încasării taxei există de la momentul plății acestei taxei.

Referitor la cheltuielile de judecată, instanța de recurs are în vedere că s-a făcut dovada înregistrării lor, iar reclamantul a mandatat pe avocat să încaseze sumele cu acest titlul.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, urmează a fi respins ca atare.

Recurenta aflându-se în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată să achite intimatei suma de 700 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice prin Administrația Finanțelor Publice BMî mpotriva sentinței civile nr.926 din 8.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.

Obligă recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice M să achite intimatei suma de 700 lei cheltuieli de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

-

Red./

5 ex./02.11.2009

Președinte:Floarea Tămaș
Judecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța, Maria Hrudei

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2646/2009. Curtea de Apel Cluj