Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2664/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.2664
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Maria Hrudei
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare, în rejudecare, recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M - PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M, împotriva Sentinței civile nr. 1214 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL B-M, privind și pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că recursul este declarat în termen, pricina se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 27.10.2009 se înregistrează din partea intimatei concluzii însoțite de înscrisuri, în probațiune.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1214 din 4 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureșs -au respins excepțiile formulate de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta - SRL B-M împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și în consecință, anulat actul administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice BMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamantă sub nr.23600/10.07.2008.
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 5755 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr. -/12.03.2008.
Totodată, a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantei suma de 5755 lei, cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
În final, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 1.004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul - SRL reprezentat de AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN, FILIALA - AGENȚIA B M, prin acțiunea înregistrată la această instanță în data de 18.08.2008 a chemat în judecată pârâtele DIRECȚIA GENERLĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRȚIA FINANȚELOR PUBLICE BMp entru ca prin hotărâre ce se va pronunța să se constate nulitatea refuzului de-a soluționa favorabil cererea reclamantului având ca obiect restituirea sumei de 5755 lei, achitată la bugetul de stat în temeiul art. 214/1-214/2 din Codul Fiscal, exprimat de Administrația Finanțelor Publice B M, obligarea acestei autorități să restituie reclamantului suma achitată cu dobânzi de 0,1% pe zi de întârziere, calculată din 14.07.2008 și pâră la achitarea sumei pretinse.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că refuzul practicat de Administrația Finanțelor Publice B M de a i se restitui taxa de prima înmatriculare este un act administrativ fiscal care poate fi cenzurat potrivit legii contenciosului administrativ.
Împotriva refuzului de mai sus reclamantul a formulat contestație întemeiat pe dispozițiile art. 209 al. 1 lit. "a" din Codul d e Procedură fiscală care, în opinia reclamantului fost soluționată greșit de către Administrația Finanțelor publice B M în loc să fie soluționată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Cu ocazia soluționării contestației autoritatea fiscală și-a reiterat punctul de vedere exprimat inițial.
Încasarea taxei de primă înmatriculare încalcă reglementările comunitare cuprinse în art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și ca atare, nu este datorată cu aplicarea dobânzilor prevăzute de art. 124 al 2 Cod de procedură fiscală calculată de la data răspunsului dat contestației formulate de reclamant împotriva refuzului de restituire.
Reclamantul a apreciat că nu este util să analizeze consecințele ce derivă din adoptarea OUG. 50/2008 deoarece implementarea acestei ordonanțe se face cu încălcarea flagrantă a legii. Au fost enumerate 4 considerente în sprijinul acestei susțineri, rezumatul acestora fiind următorul:
- Ordonanța modifică Codul fiscal deși acest lucru nu se poate face decât prin lege, în consecință prevederile art. 214/1 și următoarele din Codul fiscal nu pot fi considerate ca fiind abrogate;
- Ordonanța ar trebui să intre în vigoare abia la 01.01.2009 cu condiția să fie aprobată prin lege;
- Dacă Ordonanța nu intră în vigoare decât la 01.01.2009 nici dispozițiile cuprinse în art. 14 privind restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare, nu intră în vigoare decât la 01.09.2009;
- Ordonanța este discriminatorie deoarece nu prevede încasarea taxei de poluare de la toți cei care poluează.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa depus întâmpinare prin care s-a opus admiterii acțiunii invocând mai multe excepții, astfel:
- excepția prescripției acțiunii în raport cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 modificată privind contenciosul administrativ. Pârâta a considerat că termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ trebuie calculate în raport cu data plății sumei a cărei restituire se cere. La fel și contestația la comunicarea refuzului de restituire a fost formulat tardiv, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 205 Cod de procedură fiscală.
- excepția de prematuritate în raport cu împrejurarea că, Curtea Europeană de Justiție nu a pronunțat până în prezent o hotărâre preliminară în conformitate cu prevederile art. 234 din Tratatul de constituire a Uniunii Europene;
- excepția recursului prealabil prin care pârâta a înțeles să ceară instanței să sesizeze Curtea Europeană de Justiție pentru ca aceasta să se pronunțe dacă legislația națională este conformă cu dreptul comunitar sau nu.
Despre redefinirea taxei de primă înmatriculară ca și taxă de poluare, pârâta a arătat că s-a obținut acordul Comisiei Europene pentru această măsură și că OUG nr. 50/2008 nu este retroactivă deoarece suprimă doar producerea în viitor a efectelor unor situații juridice constituite sub imperiul vechii legi.
În ceea ce privește dobânzile pretinse de reclamant, pârâta a arătat că nu le datorează decât de la data când, legal sau judiciar, se stabilește că are obligația de restituire, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.
În finalul întâmpinării pârâta exprimă opinii ironice, la adresa jurisprudenței de până acum a instanțelor naționale, în legătură cu aplicarea taxei de primă înmatriculare pe care tribunalul le consideră irelevante, înțelegând să nu le mai reproducă nici măcar în rezumat.
Excepțiile acestei pârâte nu sunt întemeiate.
Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice B M cu o prima cerere de restituire a taxei de prima înmatriculare în data de 17.06.2008. Răspunsul primit a fost negativ. Împotriva răspunsului negativ, reclamantul a formulat "contestație", ceea ce nu ar fi fost cazul deoarece împotriva unui refuz, în accepțiunea legii contenciosului administrativ nu se mai formulează plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din această lege fiind deja deschis accesul în instanță. Aceeași instituție i-a mai comunicat odată reclamantului răspunsul său negativ și la 14.07.2008.
Din cele de mai sus se poate lesne observa că, de la prima comunicare a refuzului de restituire a taxei de primă înmatriculare, nu au trecut mai mult de 6 luni așa cum cere art. 11 al. 1 lit. "b" din Legea nr. 554/2004 modificată privind contenciosul administrativ, până la introducerea acțiunii, pentru ca acțiunea să poată fi considerată ca prescrisă. Plata efectivă a sumei nu face să curgă termenele de prescripție prevăzute de Legea nr. 554/2004. Restituirea poate fi cerută oricând în termenul general de prescripție, care în materie fiscală este de 5 ani. Din momentul refuzului se naște pentru contribuabil dreptul la acțiune în contenciosul administrativ.
În conformitate cu prevederile art. 234 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, Curtea de Justiție este competentă să hotărască, cu titlu preliminar cu privire la validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile comunității.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, această instanță judecătorească poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții de Justiție să decidă cu privire la această chestiune.
Rezultă din textul de mai că pentru instanța fondului sesizarea Curții de Justiție nu este obligatorie.
În altă ordine de idei se cuvine de arătat că această discuție ar fi fost de actualitate numai dacă instanța ar fi găsit argumente valide în a considera că taxa de poluare se asimilează cu taxa de primă înmatriculare. Întrucât astfel de argumente nu au fost aduse, tribunalul nu va considera acțiunea reclamantului ca fiind prematură, implicit nici întemeiată cererea de sesizare a Curții de Justiție.
Cauza se află în rejudecare, după casare cu trimitere dispusă prin Decizia civilă nr.204/2009 pronunțată în dosarul cu nr-.
Cauza a fost reînregistrată sub dosarul nr- pe rolul Tribunalului Maramureș.
Potrivit îndrumarului dat de Curtea de APEL CLUJ Secția Comercială, de contencios Administrativ și fiscal instanța de fond va verifica dacă există mandatul reclamantului către avocatul semnatar al acțiunii de contencios administrativ prin audierea acestuia urmând a stabili fără echivoc dacă acesta a fost dat iar dacă a fost cui anume.
Instanța a solicitat reclamantului să facă dovada incidenței prevederilor art.90 din Tratatul CE prin depunerea înscrisurilor care să dovedească existența unei alte înmatriculări într-unul din statele membre UE anterior momentului achiziționării sale de către reclamant.
Instanța procedând îndrumărilor date, obligatorii potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă a procedat la întocmirea unei adrese către Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de conducere și Înmatriculare vizând data primei înmatriculări a autovehiculului reclamantului și țara de origine a acestuia.
Urmare relațiilor comunicate autoturismul reclamantului marca Peugeot a fost înmatriculat prima dată la data de 01.06.2002, țara de origine fiind Germania.
La dosar s-a depus un nou contract de asistență juridică semnat personal de reclamant, prin care a angajat același avocat pentru susținerea cauzei. Mandatul acordat personal avocatului care a semnat inițial acțiunea introductivă, dar a angajat prin intermediul - Filiala M - Agenția BMa fost astfel confirmat ulterior prin manifestarea de voință a reclamantului.
Persoana fizică dobândește astfel calitatea de reclamant, în nume propriu, fără a mai fii reprezentată de un terț, stabilind în mod direct contractul de asistență juridică cu apărătorul ales, îndeplinindu-se astfel condițiile esențiale de promovare a unei acțiuni în justiție.
demersului judiciar inițial determină instanța să considere excepția invocată de către pârâta Administrația Finanțelor publice cu privire la lipsa capacității procesuale de folosință și de exercițiu a - Filiala M ca fiind fără obiect la acest moment, apreciind că nu se mai impune analizarea acesteia.
Asupra cauzei de față tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată și a admis-o pentru următoarele considerente:
Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei orașului B suma totală de 5755 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. -/12.03.2008, pentru autoturismul marca Peugeot înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 01.06.2002.
Prin cererea înregistrată la B M, reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar că B a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.
Împotriva mențiunilor din adresele emise, reclamanta a formulat contestație care a fost soluționată în aceeași manieră, pârâta emițând adresa 23600/10.07.2008 prin care a precizat în plus că între timp a fost adoptată și OUG 50/2008 pentru înlocuirea taxei de înmatriculare.
Soluționarea în această manieră a contestației formulate de către reclamantă este netemeinică și nelegală, nefiind circumscrisă nici unei reguli procedurale prevăzute de Codul d e procedură fiscală sau de legea contenciosului administrativ, pârâta BMd epășindu-și atribuțiile.
În acest context actul administrativ emis de pârâtă sub adresa nr. 23600/10.07.2008 este nelegal și va fi anulat, conform dispozitivului.
Pe fondul cauzei, potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
În ceea ce privește prevederile OUG 50/2008, instanța a constatat că în conformitate cu dispozițiilor art. 1 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, instanța apreciază că nu este posibilă, pe de o parte respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar pe de altă parte nici nu se poate respinge acțiunea cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, s-a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse in prezentele considerente.
Pe de altă parte s-a constatat că OUG 50/2008 abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor deja aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor deja achitate sub imperiul legii vechi.
În aceste condiții instanța a constatat că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de inmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Acțiunea a fost admisă cu atât mai mult cu cât taxa auto a fost achitată înaintea intrării în vigoare a OUG 50/2008.
Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile prevăzute de art.7 din legea 554/2004, instanța a constatat că aceasta nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constata a fi nelegal, și nu în baza unui act administrativ.
În aceste condiții sunt aplicabile prevederile art. 7 ind.1 din legea 554/2004 care arată că în cazul actului administrativ normativ, plângerea poate fi formulata oricând, deci acțiunea este imprescriptibilă.
În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă, instanța a constatat ca procedura de infrigement și cea a recursului prealabil sunt proceduri facultative pentru instanțele interne, și sunt aplicate la aprecierea instanței doar în situația în care textele actelor normative comunitare sunt primitoare de mai multe înțelesuri putând conduce la soluții diferite. Ori în cazul de speță textul Tratatului european invocat în apărare de către reclamanta, este foarte clar și fără echivoc stabilește interdicția de stabilire a unor taxe noi peste cele prevăzute și asumate de statele membre, inclusiv de România.
Având în vedere cele de mai sus, excepțiile au fost respinse.
Pentru aceste motive acțiunea reclamantului a fost admisă conform dispozitivului.
Cât privește dobânda legală aceasta este justificată în baza art.3 din OG 9/2000 și urmează să fie calculată de la data efectuării plății și până la restituirea sumei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și art. 3041.pr.civ. pârâta a arătat că sentinta recurată este lipsită de temei legal, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății și a acordat mai mult decât s-a cerut.
Față de aceste critici, pârâta relevă că prin Decizia nr. 499/2009 Curtea Constituțională a statuat că taxa specială de primă înmatriculare reglementată de art. 2141-3Cod fiscal, în temeiul cărora reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare avea un pronunțat caracter de taxă de poluare, având în vedere și anexa nr. 4 din Legea nr. 346/2006.
Pârâta a arătat că actul administrativ-fiscal, respectiv documentul conținând calculul taxei de înmatriculare, a fost emis potrivit Ordinului nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calcul taxei speciale și nu a fost contestat de reclamant care a plătit voluntar taxa specială de înmatriculare.
Cu privire la dispozitiile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, pârâta a relevat că reclamantul are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa pe poluare, iar reclamantul și-a exercitat acest drept prin cererea de restituire, soluționată favorabil prin restituirea sumei de 2.008 lei.
Cu privire la dobânda legală, pârâta a arătat că instanța de fond a acordat dobânda legală în temeiul art. 3 din nr.OG 9/2000 deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de pr.fiscală, având în vedere raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății, motiv pentru care sentința este nelegală.
Pe de alta parte, mai relevă pârâta, instanța a acordat dobânda legală de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, desi petitul formulat de reclamant cu privire la dobânda legala era de 0.1 % de la data înregistrării acțiunii.
În consecință, pârâta pretinde că în mod gresit instanta de fond nu a acordat dobânda de la data pronunțării sentintei, întrucât organul fiscal nu avea temei legal pentru restituirea taxei de înmatriculare si numai instanta de judecată poate face abstractie de legislatia internă si să facă aplicarea directă a dreptului comunitar.
O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de judecată a acordat în mod nelegal cheltuieli de judecată, organul fiscal neavând nici o culpă în faptul că taxa a fost achitată voluntar de reclamant, iar mai apoi i s-a restituit acestuia diferența achitată în plus.
În continuarea motivelor de recurs, pârâta a reiterat faptul că luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul a luat decizia de reconsiderare a filosofiei speciale auto redefinind-o ca o taxa pe poluare prin nr.OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Intrucât modalitatea de calcul a celor două taxe a fost diferită, nr.OUG 50/2008 a prevăzut restituirea sumelor încasate în plus, peste cuantumul taxei pe poluare si prin aceasta nu au fost încălcate drepturile reclamantulului.
În sprijinul poziției sale, pârâta a invocat mai multe tratate și protocoale la care România este semnatară.
Față de aceste considerente, pârâta apreciază că autovehiculele înmatriculate până la data de 1 ianuarie 2007 au fost supuse unor conditii de mediu - minim Euro 3, accizele plătite de autovehiculele mari generatoare de poluare, iar a supune si aceste autovehicule unei taxe pe poluare ar însemna o dublă discriminare față de cele care au plătit taxa de primă înmatriculare sau care plătesc taxa pe poluare, acestea putând fi autovehicule EURO sau cu un nivel ridicat de emisii poluante.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunităților europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Totodată, fiind căzută în culpă procesuală, în baza dispozițiile art. 274.pr.civ. pârâta-recurenta va fi obligată să achite intimatei - SRL B-M suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M - PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M împotriva sentinței civile nr.1214 din 4.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta DGFP M să achite intimatei - SRL B-M suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
RED.MH/MB
05.11.09/4 EX.
jud.fond:
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța, Maria Hrudei
